povestea unui animalut (6)

a cincea scola

Creierului meu ii mai lipsea o coafura! Eu-l meu, obsedat de coafuri, s-a oferit imediat sa o preia. Coafura numita cariera. Scola se numea “loc de munca”, drersorii “sefi”, pedepsele: saracie, umilinta, sclavie, foame. Rasplatile erau denumite: succes, bogatie, putere, pozitie in ierarhie, vip...

Exigentele erau ambitia, lacomia, cruzimea, lipsa scrupulelor, calomnia, linguseala, tradarea, etc. Creierul meu a refuzat invataturile “bune”, fiind foarte obositoare, nu le-a acordat nici macar o mica atentie, continua sa se joace cu celalalte animalute, facea prietenii. Dar aici, ”in cariera”, nu este de joca, este de munca si ma trezeam permanent pe dinafara grupului cu care intrasem in scoala, de partea celor repetenti. In aceasta situatie eu-l a luat controlul total. Chiar si succesele creierului cu gagicile le trasforma in pozitie ierarhica. Chiar si jocurile cu colegii erau folosite pentru avansare (folosea prietenii creierului in avantajul sau dupa care-i trada), inebunise de-a dreptul! Ocupase complet locul creierului iar creierul era pe moarte, neputincios in fata unor asa abilitati ale eu-lui (de a-l folosi in ambitiile sale nemasurate), fara aer, dezarmat complet. Toate acestea se intamplau stiute doar de mine. Celelate animalute ma invidiau pentru succese, habar nu aveau de drama creierului meu, cu care ma simteam solidar. Dar cum nu am nici o putere de actiune sau reactie, alta decat a creierului sau eu-lui, ce puteam face? Eram doar martor la ravagiile pe care eu-l le provoca celor din jur si creierului meu. Era si o parte comica, eu-l, actor desavarsit, mima afabilitatea, respectul si bunavointa, ceea ce il consuma foarte tare, se autodistrugea, creease un conflict in el insusi. Sinuciderea eu-lui prin obsesiile sale de succes si teatrul ascunzisului lor, era comica la propriu! I-a dat creierului, si mie, rabdarea. Rabdare! Sa vedem pana unde ajuge, cand, slabit de nebunia lui il puteam pune la punct?! Dar ca orice speranta si aceasta era desarta. Eu-l gasise o solutie noua, dupa ce se extinsese si ocupase complet locul creierului (care mai palpaia din cand in cand dimineata in acea parte a corpului unde eu-l se dovedise neputincios), epuizat de efortul expansiunii. In loc sa moara, a inceput sa se extinda in afara, sa-si faureasca un corp colectiv din celalte animalute care se aflau sub dominatia lui. Descoperise dominatia prin promisiuni false si amenintari concrete, se transformase in dresor (veste cumplita si pentru creier si pentru mine). Dupa cum va amintiti, oadata cu cresterea eu-lui crestea si tritetea mea. Acum atinsese cote inimaginabile, in proportie directa cu invidia celor din jur. Nu va plictisesc cu sirul succeselor eu-lui, ar insemna sa va solicit prea mult timp pretios si demn de lucruri mai folositoare. Dar ca ordin de marime va pot spune ca ocupase mult ravnita pozitie de “presedinte” al unui consiliu important pentru multi, si se deschisese orizontul reluarii pe alte nivele (centrale) ale aceleiasi ascensiuni.

Va fac o marturisire: m-am nascut un animalut norocos, de cate ori intram intr-o belea mare, se intampla ceva si ma scotea de acolo, pentru a ma arunca intr-una si mai mare.

(va continua… creierul revine in forta).