14 martie 2010

cautam unde nu se gaseste, ne amagim ca am gasit

Fără libertate nu există iubire. Este libertatea o idee? Ideea o avem cu toţii, dar trăirea nu. Din această evidentă descoperim că libertatea nu este o idee. În aceeaşi logică a evidentei, nici iubirea nu este o idee.
 Ce este ideea altceva decât reprezentarea faptului? În nici un caz, faptul, trăirea! Trăirea e prezentă, ideea, niciodată. Unde căutam libertate, implicit iubire? Evident în comunităţile în care trăim fiecare: la tine, la parteneri, în familie, naţie, etc. Comunitate ca termen, implica un element comun al tuturor membrilor ei. Care este acest element comun? Iubirea? Libertatea? Evident în comunităţile în care trăim elementul comun este conflictul, competiţia. Este conflictul iubire? Dacă nu este, putem găsi iubire în comunitate? Evident, acest tip de căutare s-a dovedit fără rezultat. Ce găsim în comunitate? Promisiunile libertăţii, iubirii, siguranţei, prosperităţii, etc. Aceste promisiuni au fost vreodată în istoria cunoscută: fapte, trăiri, ale comunităţilor respective? Evident că nu, promisiunea este doar ceea ce se spune şi numele ei. De ce aşteptăm că promisiunile să devină fapte când ele sunt doar promisiuni? De ce solicităm promisiuni, declaraţii, etc? Ne-am ales vreodată cu altceva în urmă acestui tip de solicitare? Din momentul în care am realizat că cele mai profunde căutări ale noastre nu au fost niciodată încununate de succes, nu este firesc să ne întrebăm dacă se găseşte acolo unde căutam? Iar dacă nu am găsit, de ce disimulam ceea ce am găsit: sclavie, violenta, nesiguranţa, nefericire? De ce ne amăgim că am găsit? Adevărul eliberează, adevărul a ceea ce este, în nici un caz adevărul a ceea ce ar trebui să fie, care este promisiune, înşelăciune, ascunziş al trăirii, reacţie la ceea ce trăim afectiv, efectiv. Este oare societatea în care trăim, o societate umană, aşa cum se afirmă, sau evidenţele ne arată altceva? Ce înseamnă “ sunt om, suntem fiinţe umane”? Ce înseamnă societatea umană? De bună voie şi nesiliţi de nimeni, cum am defini un proiect al unei societăţi umane? Cum am hotărî, decide liberi şi din libertate, o astfel de societate? Prin îngrădirea tuturor libertăţilor şi controlul complet asupra membrilor ei? Prin aservirea membrilor acestei societăţi , a conceptului de societate? Prin aservirea omului pălăriei sale? Ce este într-un final o societate, dacă nu doar o relaţie între mine şi tine? O relaţie multiplicată! Ce relaţie ai decide liber să existe între mine şi tine? Relaţia societăţii actuale? Violenta? Efortul fiecăruia de a-l exclude pe celălalt? Excluderea din starea de libertate prin dominaţie şi aservire a interesului unilateral? Şi astea toate în numele unor responsabilităţi şi datorii închipuite? În numele credinţei în lipsă (nevoia)? Evidenţele ne arată că avem mai mult decât avem nevoie şi acest “mai mult” este boală sau obsesia ruinătoare a minţilor noastre. Oare nu avem mai mult dacă excludem lăcomia, indusă prin condiţionare(educaţie), încă din copilărie? De ce credem că societatea actuală este un dat de la Dumnezeu care nu suportă nici un comentariu?! Un dat, ca o pedeapsă de a suporta suferinţa ce o produce?
Ajungem prin suferinţă la Dumnezeu? Oare poate fi cumpărat prin suferinţa sclaviei? Ori prin exaltări emoţionale de dip afirmativ, auto inductive a trăirii inexistente şi făţărniciei numite “spiritualitate”? Poate meschinăria sacrificiului pentru a obţine ”ceva mai bun” (evident controlul puterii absolute şi autocunoaşterii) să ne ducă la libertate, la iubire, la inocenţă? Este evident că nu! Există cineva, cine nu joacă în acest scenariu? Fie sunteţi regizorii lui, fie credeţi că veţi profita de pe urma lui! Vă asigur că nu există nici o răsplată, nici un beneficiu.  În libertate există compasiune, inteligenta, iubire! Aceste trei simple reprezentări sunt ale unei singure trăiri, nu trei lucruri diferite. Fără libertate nu există trăire ci doar amintirea nefericirii autoperpetuante (prin inducţia imposibilităţii ei ori rezervarea acesteia celor aleşi). Nu există aleşi, nu există exigente, doar libertate trădată! De ce trădăm libertatea? Oare din comoditatea lucrului de-a gata primit? Pentru că aşteptăm să ne-o dea cineva?  Pentru că am fost convinşi că nu există? Pentru că indolenţa propriei persoane (cu care am fost convinşi să ne identificăm) ne obligă? Oare “persoană” este Dumnezeu? Sau persoana este doar: istoria, amintirea condiţiei preumane, condiţionarea, o stare hipnotică a conştiinţei? Sunteţi dumneavoastră doar o persoană, un element nesemnificativ în scenariul dominaţiei? Sunteţi o “victimă colaterală ”pentru “target-ul” sclav? Este sclavul un servitor în serviciul umanităţii, al comunităţii umane? Mai degrabă este în serviciul unor interese ascunse lui! Sclavul nu are acces la cunoaştere, nu este conştient de ceea ce hrăneşte, slujeşte. Sclavul aşteaptă! Aşteaptă de la guru, de la guvern, de la pensie… Este carnea de tun, carnea din “alimentare”, carnea din laboratoarele obsesiei nemuririi şi puterii, obiectul biologic, pe care se experimentează moartea! Nu vă puneţi baza pe ce ascultaţi cu urechile, ci pe ce auziţi cu inima, cu sângele, nerostit. Când inima aude, teama este eradicată, întunericul se risipeşte, lumina înţelegerii şi claritatea percepţiei, răzbat prin întunericul cunoaşterii falsului de orice fel. Flacăra iubirii arde fără fum. La ce fum mă refer? La fumurile pe care şi le dau salvatorii sau conducătorii dezastrului. Cu acestă aroganţă suntem speriaţi pentru a accepta soluţiile lor: de siguranţă (cipul de control, nu ai cip eşti terorist), sănătate (nu dai banul pe vaccin eşti victima sigură a viruşilor creaţi în laboratoare), libertate (nu te supui protecţiei noastre eşti lichidat că persoană, economic, exclus din politică, adică din cetate şi dreptul de a decide, dreptul la putere). Cu alte cuvinte, ţi se fură sau interzice puterea. Întrebarea este: dacă acceptăm aceste soluţii în funcţiune deja, implementate (acesta “democraţie” în care dacă nu eşti în cârdăşie “mori”), oare trăim în siguranţă, sănătoşi şi liberi? Sunteţi deja, liberi şi sănătoşi şi în siguranţă? Aşa ar trebui, dacă am acceptat deja aceste soluţii. Este oare acceptarea altceva decât: complacere, înfrângere, renunţare, cetate cucerită (supusă)? Eu unul nu accept, nu mă complac şi nu fac niciodată mai mult decât ceea ce pot face, comunic, deconspir, urlu în deşert, poate mă aude cineva sau cine vrea să acţioneze, să trăiască în loc să supravieţuiască cu orice preţ.
Dacă nu este, creez, dacă nu creez, muncesc, dacă nu reuşesc, descopăr cum nu se poate. Îmi amintesc totul ca să ştiu ce nu mai este viu, percep pentru a nu-mi închipui şi ascunde adevărul a ceea ce este, amăgindu-mă. Nu urmez pe nimeni, şi nu exclud pe nimeni, iată de ce libertatea este responsabilitate asumată şi nu impusă. Libertatea nu este bunul plac, libertinajul nepăsării. Închisoarea libertăţii este denumită “democraţie” la fel “cimitirului vesel”. Oriunde întorci capul azi, observi fără doar şi poate că: distracţia nu mai ascunde suferinţa, nu mai păcăleşte pe nimeni, ambalajele nu se mănâncă, oamenii de pe sticlă nu-şi mai pot ascunde nefericirea sub teatrul unui fals succes şi bunăstări de operetă, nu mai conving pentru că ei însăşi nu sunt convinşi, ”oamenii puterii” sunt marionete jalnice, şi faptul că ei însăşi cunosc asta îi dispera! ”Bogaţii” plătesc bogăţia cu servitute şi tremura de frică să nu fie ales alt serv în locul lui, unul mai feroce, mai nemilos, mai crud în maximizarea profitului, sau poate unul mai docil. Transparenta a câştigat! Fumurile de prost gust prezentate pe post de mode şi modele ale succesului nu mai păcălesc pe nimeni, nu ne mai înşeală. Mintea, gândirea şi faptele dumneavoastră deja nu mai sunt aservite falsului istoric, tradiţional, autoritar, falsului doctrinar disperat de apropierea propriului sfârşit. Respectaţi-vă respectând ceea ce merită respectat şi nu mai onoraţi circumstanţele trădării libertăţii, indiferenta ascunsă sub justificarea “ce pot să face eu, dacă…”.
Condiţionarea mentală ne-a izolat pe unii de alţii, tocmai pentru ca să fim uşor de manevrat, să ne simţim mici şi neputincioşi, să căutăm protectori şi îndrumători, adică să ne aservim lor. Este aceasta condiţionare, omul? În popor se spune: să fii domn e o întâmplare, să fii om e lucru mare! (aş spune imens, imensitate, nelimitate, libertate). În libertate găsim tot ceea ce căutăm de atâta amar de nontimp, amăgindu-ne cu modalităţile premeditate ale timpului. Unde se găseşte libertatea? Acolo unde nu căutăm, acolo unde ne exprimăm din libertate. Libertate nu se poate “avea” din simplul motiv că nu este un obiect, un prefabricat, o idee. Libertatea ne cere s-o trăim. Oare este libertatea starea ne aservita a minţii umane? Ne aservita filosofic, dogmatic, conceptual, istoric, modalităţilor premeditate ale trecutului (trecut care creează dezordine)? O stare a minţii care nu este lucrătoare ci creativă, inocenta însăşi?
Prieteni, puneţi-vă singuri întrebări şi răspundeţi-vă singuri.



14 comentarii:

  1. Cel mic si chel16 martie 2010, 11:51

    Respectati-va respectand ceea ce merita respectat!
    Punct ochit, punct lovit!
    Scrii cam bine, Domnule! :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Celui...si intelept,
    Tintesti bine domnule,punctul ochit a si fost lovit,incintat de cunostinta

    RăspundețiȘtergere
  3. Eu sunt Laura, tu esti Vio, el e "Mic -si-chel"...
    Asa s-a creat iluzia separarii...In realitate toti suntem interconectati, toti suntem o energie unica.Noi suntem...
    Hai sa nu mai fim cersetori ,sa darium neconditionat Iubirea...

    RăspundețiȘtergere
  4. Important este ca se desconspira "iluzia separarii". Aceasta este una dintre laturile, unul din aspectele "provocarii", aici, in blog!
    Fiecare renuntare la "cersit" mai face o clarificare. Cu apreciere, Vio

    RăspundețiȘtergere
  5. Ma bag si eu ca musca in lapte...cu o intrebare: Ce este iubirea?

    RăspundețiȘtergere
  6. Iubirea este "substanta" din care esti creat....

    RăspundețiȘtergere
  7. popas:
    "De ce aşteptăm că promisiunile să devină fapte când ele sunt doar promisiuni? De ce solicităm promisiuni, declaraţii, etc? Ne-am ales vreodată cu altceva în urmă acestui tip de solicitare? Din momentul în care am realizat că cele mai profunde căutări ale noastre nu au fost niciodată încununate de succes, nu este firesc să ne întrebăm dacă se găsesc acolo unde căutam? Iar dacă nu am găsit, de ce disimulam ceea ce am găsit: sclavie, violenta, nesiguranţa, nefericire? De ce ne amăgim că am găsit? Adevărul eliberează, adevărul a ceea ce este, în nici un caz adevărul a ceea ce ar trebui să fie, care este promisiune, înşelăciune, ascunziş al trăirii, reacţie la ceea ce trăim afectiv, efectiv."

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. "Ce este într-un final o societate, dacă nu doar o relaţie între mine şi tine? O relaţie multiplicată! Ce relaţie ai decide liber să existe între mine şi tine? Relaţia societăţii actuale? Violenta? Efortul fiecăruia de a-l exclude pe celălalt? Excluderea din starea de libertate prin dominaţie şi aservire a interesului unilateral? Şi astea toate în numele unor responsabilităţi şi datorii închipuite? În numele credinţei în lipsă (nevoia)?"

      Ștergere
    2. "Nu există aleşi, nu există exigente, doar libertate trădată! De ce trădăm libertatea? Oare din comoditatea lucrului de-a gata primit? Pentru că aşteptăm să ne-o dea cineva? Pentru că am fost convinşi că nu există? Pentru că indolenţa propriei persoane (cu care am fost convinşi să ne identificăm) ne obligă? Oare “persoană” este Dumnezeu? Sau persoana este doar: istoria, amintirea condiţiei preumane, condiţionarea, o stare hipnotică a conştiinţei?"

      Ștergere
  8. "Sclavul nu are acces la cunoaştere, nu este conştient de ceea ce hrăneşte, slujeşte. Sclavul aşteaptă! Aşteaptă de la guru, de la guvern, de la pensie… Este carnea de tun, carnea din “alimentare”, carnea din laboratoarele obsesiei nemuririi şi puterii, obiectul biologic, pe care se experimentează moartea! Nu vă puneţi baza pe ce ascultaţi cu urechile, ci pe ce auziţi cu inima, cu sângele, nerostit. Când inima aude, teama este eradicată, întunericul se risipeşte, lumina înţelegerii şi claritatea percepţiei, răzbat prin întunericul cunoaşterii falsului de orice fel. Flacăra iubirii arde fără fum."

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. "comunic, deconspir, urlu în deşert, poate mă aude cineva sau cine vrea să acţioneze, să trăiască în loc să supravieţuiască cu orice preţ."

      Ștergere
    2. "Îmi amintesc totul ca să ştiu ce nu mai este viu, percep pentru a nu-mi închipui şi ascunde adevărul a ceea ce este, amăgindu-mă."

      Ștergere
    3. "Libertate nu se poate “avea” din simplul motiv că nu este un obiect, un prefabricat, o idee. Libertatea ne cere s-o trăim."

      Ștergere
  9. Libertatea nu poate sa ne-o dea cineva, nu este o optiune; teama este optiunea nepotrivita in circumstante al carui miros neplacut ne face sa reactionam violent.Cand nu optam pentru teama suntem insesizabili, nedetectabili in sfera celor care isi inchipuie ca pot trai prin ea folosind-o ca mijloc in existenta nevoilor lor psihologice. Necesitatea este obiectiva si coroborata cu existenta libertatii ca asigurare, avem aer sa respiram, apa sa ne curatam, hrana sa se dezvoltam si implinim si spatiu vital sa desvarsim; ceea ce avem ne sustine si ceea ce nu avem (nevoile psihologice) ne consuma. Nevoia de libertate, intelepciune , iubire sunt psihologice , inchipuri nascute din ignorarea lor ca esente imanente ale propriei existente ca expresie dinamica obiectivata in univers prin calitatile virtutii, inteligentei perceptiei si intimitatii profunde cu viata. Multumesc Victoria ca-mi reamintesti!

    RăspundețiȘtergere