viata de deasupra numelui

 Viata numelui este jalnica, mediocra si meschina, dornica de evidentiere si aplauze, nemultumita si avida de mai mult decat este, este modelarea circumstantelor, constiintei de masa a inconjuratorului,

"Constiinta de masa" sau gandirea irationala a maselor? "Mas" e o generalizare a unui curent de gandire globalizat prin excluderea diferitului. 

Este rutina obisnuintelor  cotidiene, zbaterea obiectivarii, corporalizarii modelelor existentiale ale modalitatilor conceptualizate ale timpului pe care dam vina pentru toate starile si conditiile trupului, copilaria, tineretea, maturitatea si batranetea, o bucla din constiinta, o bucla temporala.

 Aceasta esalonare este o constanta rutina  a atitudinilor si comportamentului, o curgere in aceeasi directie a transformarilor corporale, o viziune si idee despre noi insine  comuna, in care existam doar prin opozitie si reactii la tot ceea ce vine catre noi din circumstantele modelului conceptual al existentei. De milenii aceasta rutina  se manifesta fara sa fim constienti de sursa ei, slabiciunea  acceptarii, disponibilitatii si indisponibilitatii, exclusivismul, discriminarea unei superioritati inchipuite ierarhic

Consideram asta libertatea alegerilor dar, cum sa alegi daca diversitatea reactiilor noastre indiferent de forma lor din memorie , este tot o reactie: alegem reactii ignorand actiunea - propria perceptie.  Constiinta perceptiei creatoare ne releva un alt mijloc la dispozitia fiintei , o actiune tacuta denumita Atentie. 

Cand folosim gandirea ne detasam de orice problema modelata de gandirea ei in campul perceptiei  mentale proprii si incercam sa o rezolvam din afara ei.  Fara sa izbandim, incercam sa devenim- gandindu-ne; Iar suma zbaterilor devenirii din ignoranta evidentei ca suntem - denunim cautare.

Insa ceea ce cautam suntem ; cel ce cauta este ceea ce cauta . Aceasta recunoastere este ascunsa de identificarile noastre cu ideea fixata hipnotic repetitiv ca atribut social despre noi insine - conceptualizarea Eu-lui. Aceasta miscare a gandirii despre si pentru sine , descrierea si conceptualizarea sinelui propriu,  ingusteaza perceptia a ceea ce este asa cum este, conduce obligatoriu la negare si exclusivism. Este denumita aceasta miscare din gandire , inchipuire/ premeditare iar adeptii ei ajung obligatoriu la credinta autocreatiei si autosuficienta In acesta credinta, imaginatia este confundata cu inchipuirea si vederea/ perceptia inteligenta confundata cu irealul. Astfel visele copilariei dispar estompate sau ascunse , fara vederea considerata ireala. 

Se ajunge la vise inconstiente, ignorate prin lipsa lor din perceptia firescului. Ascunderea viselor si aspiratiilor firesti printr-o miscare a gandirii ca raspuns automat al memoriei supraincarcate cu ceea ce s-a consumat ca eveniment sau lucru, seamana cu hotia viselor proprii si inlocuirea lor cu visele altora care nu se pot indeplini noua. Suntem cu atentia mereu directionata la trecut, mergem cu spatele mereu surprinsi de evenimente ale unei ordini de neinteles a obiectivarilor existentei, In acesta situatie, situatia  in care traim mereu in urma evenimentelor, se sedimenteaza sentimentul de victima a circumstantelor ca stare obiectiva. Victima va cauta mereu vinovati pt propria conditie, insa, cel ce cauta este ceea ce cauta.

Nu afirm ca statutul vinovat-victima este adevarul ci doar atitudini care ne conduc la acesta asociere a propriului sine cu formele psihologiei sociale sau  formele reflexiilor emotionale ale conditionarilor sociale: vina -teama, neputinta-inutilitate, incompletitudine-aviditate, etc.. Acest statut este evidentiat de degradarea formei si conditiei corporale  atunci cand privim in oglinda gandirii noastre despre noi insine. Nemultumire,  nemultumire motivata de  cum aratam, ce facem, cum ne simtim si aceasta  nu este un accident ci o constanta atitudine instalata din momentul pubertatii, inceputul in care  devenim interesati de imaginea proprie, cum ne vad ceilalti, in special sexul opus. Dupa acest moment urmeaza potopul; potopul demonstratiilor de putere si valoare proprie, potapul autoinfrumusetarii si ascunderii a ceea ce credem ca nu e cum ar trebui sa fie-ascunderea totului din ceea ce suntsi  nu e cum trebuie. Devenim prin asta incognit-o fata de noi insine si o aparenta fara continut , "o paersona" , un vip fata de ceilalti care incep sa se ocupe non stop de noi ca sa fuga de ei insisi.

Evident ca frumusetea este reperul esential in existenta individuala dar, alta frumusete decat tineretea ca expresie a completitudinii si desavarsirii formei corporale nu gasim. Putem afirma fara sa gresim ca suntem expresia corporalizata a ideii noastre de fumusete si completitudine; singura frumusete accesibila individului este tineretea sa pe care o ignora dupa modelul mai multului si nemultunirii de sine. Degeaba dupa ce o pierdem  recunostem sperand la a doua sansa a recunoasterii si aprecierii evidentei sinelui individual negandit. sau nefacut de maini omenesti, machiaje si vopseli, tatuaje si operatii estetice, adica cunoscuta plictisitoare viata a numelui

Putem spune ca acest comportament se manifesta automat cand noi , sau constiinta de fiinta ,Eu Suntul, nu este in forma sa. Dar unde se afla? Acolo unde este atentia sa, la frumusetile lui Tu traind invidia pe ce el n-are; la vanatoare de frumuseti. Ceea ce nu ai nu poti pastra , iar ceea ce iti apartine nu poti pierde.

Este o evidenta.

Fara sa apreciezi cu recunostinta ceea ce ai si sa te bucuri entuziasmat  de ceea ce au ceilati semeni , cum crezi ca poti intelege existenta proprie ca cea mai mare realizare a ta!? "CUM/" si "DE CE?"  sau "CINE/" nu are nici o importanta .  

Constiinta perceptiei creatoare cand  o consideram un mijloc de manipulare a percetiei celorlalti despre noi (PIR), nu vom reliza decat un fals eu care, ca orice fals este disolubil si efemer. Intretinerea falsului eu este coroziva si obositoare , consuma vitalitatea tineretii, mereu tematori a nu fi descoperita falsitatea lui. Amagirea si dezamagirea sunt surori, nu pot fi luate separat sau despartite de dorinte. Efortul separarii exclusiviste este risipire de porential, conduce la oboseala adica batranete.

Tot imi repet ca despre autoinselare pot descrie multele sale variante  umpland inutil hartia alba , in timp ce despre adevarul vietii de deasupra/ dedesubtul numelui nu pot scrie ceva. Totusi nevoia de impartasire  tot o nevoie este, o inutilitate in plenitudinea constiintei, unde ramene doar comunicarea care implica doi-unul sa auda -celalt sa exprime.

Viata de deasupra numelui ramane mereu nemodelata , energie pura , nediferentiata, tacere, vibratie a intensitatii fiintarii, existenta fara exigentele normelor ingradirilor sociale. Este "un camp de libertate"indescriptibil, un spatiu vital individual in care ne jucam, sau alegem sa-l parasim  alegand cunoasterea devenirii, autocreatia.  Cum fiecare se zbate sa devina ceva sau cineva si efectul zbaterilor este acelasi- ce alegere e asta? E inghetare in proiectul autodevenirii! 

Tot evidenta ne releva ca atunci cand nu ne lasam scufundati, captati in vartejul haotic al formelor gandite din campul constiintei , sau trasi in trecutul memorat, ne speriem ca nu stim ce sa facem si acceptam datul inapoi . Comic este ca avem informatia asta in astrologie prin "casa a patra , locul de unde vii, casa familiei celor ce merg ca racul, casa Racului sau Cancerului ?" Deci credem ca intoarcerea  este solutia durerii, dar tot o solutie a memoriei este. Daca in trecut era solutia de ce am parasit-o? Evident ca exista un alt mijloc in existenta; in afara locului framantarilor gandirii polarizate ca bine sau rau, corect si incorect , necesar si inutil etc. Fragmentarea conceptuala conduce doar la fragmentare nu la realizare. Mijlocul, o plenitudine/intregime, unul cu scopul care conduce la evolutia intelegerii si eliberarea gandului , este Atentia. In edificiul perceptiei atentia este actiune. Actiune care nu exclude, actiune care patrunde dincolo de aparentele inselatoare ale consideratiilor exterioare ale reactiilor la reactii. Non reactie sau non actiune insemna de fapt- un alt fel de reactie sau de actiune decat al obisnuintei..

Cautam "locul tacerii , locul puterii" ca si cand nu am avea si nu am fi; evidenta perceptiei imi releva ca singurul tacut, loc sau miscare din mine este Atentia. Atentia nu descrie ci releva iar revelatiile sale sunt punctuale sau universale relevand acorduri existentiale si asentimentele noastre in circumstantele acestora. Cand cautarea gandirii inceteaza, atentia exploraza ; exploreaza circumstantele si imbogateste continutul lor cu noi  semnificatii si profunzimi ale relatiilor sinarhice, elibereaza si intareste  fara sa ingradeasca, nu incalca libertatea de expresie a intentiilor si aspiratiilor firesti. 

Visatorul/experimentatorul/exploratorul este o reflectare a visului sau visul reflectarea visatorului/etc.???

 Nici una  nici alta,  insa, presiunea dintre astea doua miscari sincrone/simultane, dinlauntru in afara si viceversa , genereaza evolutia edificiului perceptiei individuale. "Realul" sau arealul existentei individuale este deasupra oricarei miscari directionate sau gandite, deasupra oricarei modelari conceptuale sau teorii despre cum este ceea ce este si suntem, deasupra teoriilor speculative. Viteza gandului e infinita - sincronicitate si nu o putem controla mental sau tehnologic. Explorarea atentiei si manifestarilor posibilitatilor sale este o explorare de sine , a unui sine fluid , mereu altul, intr-o miscare inoitoare a existentei  . 

In misterul existentei incepem sa avem importanta, cand nu mai avem vreo importanta inchipuita, incepem sa avem, cand nu avem bagajele averii, incepem sa fim, cand nu suntem  arbitrari, tiranici, avizi culegatori sau vanatori, conchistadori, aventurieri.

Fericirea din inceput nu se cauta, nici nu lipseste inceputul 'focului launtric' cand fiecare clipa este fara zbaterea  dominatiei inertiale  a expresiei sale. Viata de dincolo de nume este mereu nemodelata , proaspata si fascinanta, dinamica si entuziasta asa cum copilaria fiecaruia este. A ramane in copilarie nu este posibil cand copilaria exista ca si concept al naivitatii sau lipsei de cunoastere. Cunoasterea si inocenta sunt monade , forte creative si recreative; una fara cealalta este o despartire inutila si aparenta falsa. Cei inocenti sunt creativi din moment ce ceilalti au acaparat si domina cunoasterea trecuta. Unii cred ca solutia o aduce manipularea puterii cunoasterii si se inseala dupa cum consecintele manipularilor lor releva . Daca orice solutie la care ajungem nu este frumoasa , in asentimentul tuturor e frumusetea, atunci nu este solutia corecta.  Asa cum povestile fara hapy end intristeaza , demobilizeaza, solutiile fara frumusete nu-s acceptate nici in  matematica, nici in natura.  

Viata de deasupra numelui este frumusetea fara de pereche a fiintarii la care aspira oricine in asentiment cu ea. Frumusetea e o miscare mereu inoitoare naturala cand nu o conceptualizam uratind. Toti oamenii sunt frumosi iar uratenia e umbra frumusetii lor. A sosit momentul unic universal al transfigurarii, ne aratam frumusetea fara sa o mai ascundem. Desi ma repet "hainele gandului pot ascunde cea mai mare parte a frumusetii fiecaruia, dar,  niciodata uratenia cand ne identificam cu ea vrand sa devenim frumoase sau liberi".

Nu scriu pentru cei care se considera liberi si detasati de urat, scriu pentru cei care sunt la inceputul drumului catre sine sau mai bine zis, drumul sinelui in forma inceputului sau; "fericiti cei ce traiesc in inceput".  Nu sunt un maestru care sa fie urmat, detinatorul vreunui adevar absolut si etern, ci doar un incepator explorator asa cum fiecare este in stralucirea propriei constiinte. Las libera viata mea de deasupra numelui sa se exprime fara sa mai tina cont de dorinte si idei sau orice altceva ce cred inchipuind  a fi. Eu Sunt-ul meu e liber desi habar nu am cum si de ce, sau cine ; nici nu mai vreau sa am habar cand a fi , a exista este realizarea - sunt profund recunoscator Lui. Tineretea ca dinamica a inoirii e solutia intregii demonstratii existentiale. Apreciati si respectati, nu o vinde-ti pe nimicul aparentelor efemere , NE SI VA APARTINE, (care 'ne" si care "va", habar nu am) Chiar daca credeti ca ati pierdut , dezamagiti-va,  ce va apartine nu puteti pierde. Schimbati locul in propriul camp al constiintei; pana la urma ce puteti nu mai apreciati decat cand nu mai puteti, asa ca,  recunostinta puterii de a nu putea,   tine treaza posibilitatea. Cea mai entuziasmanta evidenta mi-a relevat gandul "matematicii posibilitatilor" care este in viata de deasupra numelui si  poate, daca acceptam, sa inlociuasca "bilantul statisticilor   matematicii probalitatilor" ca mijloc de  orientare  in luarea deciziilor in urma evenimentelor . Nu e usor sa traiesti in faptele proprii dar obligatoriu si sine qua non in matematica posibilitatii pentru a parasii locul josniciei tradarii de sine- identificarea cu definitia consideratiilor exteriuoare , ideea despre sine care genereaza prin reflecsie resentimentele negarii.

Nu am gasit cuvinte ale adevarului, nici tehnici ale sale , nici cai de urmat care sa nu se opreasca la jumatate; drept urmare am incredere in atentia si simtamintele asentimentelor mele cu ceea ce este asa cum este la vedere desi nevazute sunt caile inimilor noastre.

Numai cred pe nimeni care incearca sa ma convinga de vreun viitor pe care nu-l cunosc nici ei premeditandu-l. Nu mai accept a trai in premeditarile cuiva si apelez  la continuitatea meditatiei atentiei in care cunoasterea care se inoieste nu are nimic vizual in ea si denumim intuitie/simtamant, intotdeauna pezenta. Mai greu e sa asculti si sa urmezi propria intuitie sau sclipirea inteligenta a perceptiei pentru ca te instraineaza de gramada. fericirea de a fi singur te c onduce la aprecierea a tot ce exista exact asa cum exista ,fara nevoi si exigentele barbariei nemultumirii. Bucuria d a exista e o comoara pe care daca nu o duci cu tine clipa de clipa nu o gasesti vreodata si poti usor pierde furat de exigente si demonstratii inutile ale unei importante inchipuite ca superioritate proprie care umple perceptia de neimportanti si indeajuns de orice.

 Aventura libertatii este fascinanta dar nu e calea miracolelor pentru lenesii care asteapta ca " cineva sa faca ceva"TIMPUL ORICAREI REZOLVARI ESTE INVERSPROPORTIONAL CU MARIMEA EXTENSIEI CONSTIENTEI DE A FI. CAMPUL IMeNSITATII CONSTIENTE OMENESTI REDUCE TIMPUL LA SINCRONUL SOLUTIONARII ORICAREI PROBLEME CU MOMENTUL APARITIEI  EI. Traim din provocari astfel si nu mai fugim de ele. In atare dinamica mai poate aparea plictiseala? Evident nu mai este timp pentru asa ceva, timpul se sfarseste si inutilitatile nu mai incap in el.Cand timpul se sfarseste ai timp pentru orice doresti fara sa mai umbli dupa implinirea lor. In aceste proces este veidenta autocorectia oricarei actiuni cand nu vrei premeditand sa o controlezi. Dansul spiritului in existenta este sublimul intensitatii trairii si impecabilitatii faptei fiecaruia cand hotareste sa fie asa si face efortul de a fi atent ,vigilent la provocarea ce-i sta in fata si solutionarea ei. Fortele care ne anima sunt nereactive la zbaterea nevoilor intelectulectuale ,dar raspund intotdeauna inimilor  care au puterea matematicii posibilitatilor  pe care o putem recunoaste drept credinta neinduplecata sau incredere in sine, Dumnezeul launtric , maestrul fiecaruia.