dragostea de sine

Este un subiect surpriză și pentru mine in această explorare. De ce ? E o pată alba relevată mie de afirmația cristică: ” iubeșteți aproapele ca pe tine insuți”. Observand comportamentul rutinei sociale mi se relevă ca aceasta este ”pe dos” – urășteți aproapele ca pe tine insuți, rutină pe care cunoastem foarte bine cu toții chiar dacă este bine disimulată  Ca urmare ce este iubirea, dragostea de sine? Un necunoscut ce se relevă a dori să vina in manifestarea umană?

Este foarte dificil să-ți recunoști indiferența  față de propria ființă, mai ales cand este o atitudine generalizată; cunoscutul efort pentru a-ți susține si intreține o buna reputație in anturajul propriu si mai larg, social.  Este ceea ce am denumit ”masca rafinată a detașării și libertății”, efortul demonstrației propriei valori, nevoia de recunoastere si apreciere a acesteia. Cand vorbesc despre astea , fac exact astea.  Sunteți in acord cu mine? Aceasta evidență relevă si demască paradoxul capcanei pentru conștiință: idea confirma experiența și reciproca e valabilă. Cum aș putea comunica evitand capcana asta? Are cineva vreo solutie sau idee? Imi amintesc ca D. Bohme se străduia să inventeze un nou limbaj , ”reomod-ul” tocmai pentru a evita capcana ; fara să găsească prea multi adepti si practicanți. Este evident ca intelectul nu are abilități de comunicare in sferele adevaratei cunoasteri directe, trăite, doar sentimentul, asentimentul universal cu existența sub toate formele ei nemăsurabile de manifestare, limbajul corpului poate releva ceea ce cuvintele nu pot.

Insa noi suntem unde suntem, locul din care pornim este capcana, iar abilitațile native ne releva un mijloc in aceasta situație : ”cui pe cui se scoate” Experiența milenară, așa zis ”populara”, a gasit o păcăleală a păcălelii.  Astfel vom explora descriind rutina obișnuințelor si oglindind in ea ascunsul , ce e dincolo de aceasta, putem scoate la lumina ințelegerii sau minții, ce ar putea fi in manifestare ”dragostea de sine”

Confundăm curent, (automat=hypnotic), iubirea, dragostea cu indulgența, giugiuleala si autoalintul comodității. Astfel suntem mereu disponibili in fața rutinelor comportamentale si atitudinale considerand dragostea disponibilitate, fără sa avem răgazul de a recunoaște la ce suntem disponibili. De regulă la orice slăbiciune a cersătoriei nevoii personale, stupidității invocării unui pretins angajament propiu in a impărți cu ceilalți ce ai  considerat manifestarea frăției umane, lipsei aroganței si orgoliului unei superiorități inchipuite.  Să fim vigilenți și să recunoaștem ca ”opusul” acestei disponibilități este aceeasi atitudine. Ca urmare in relatia de folosire reciprocă, oricum faci bine nu este, nici pentru tine, nici pentru celălalt conditionandu-l de atitudinea ta. Arta atitudinii este inteligența percepției care inaintea unei atitudini ca răspuns releva ceea ce este ascuns, in spatele a ceea ce se vede la ”prima vedere grăbită”, releva deasemenea, relatia a ceea ce este  cu tine insuți. Astfel arta alegerii disponibilității sau indisponibilității este manifestată fără efort. Un moment de pauza, ” time aut”, relevă circumstanța așa cum este ea.

Noi exploram relația noastră cu noi inșine- dragostea sau ura de sine, propria ființă. Exemplul abordarii unei relații exterioare care necesită răspuns, cand este vorba de eu cu eu nu mai functionează. Instinctul de apărare  sau rezolvare a unei situații nu mai funcționeaza așa cum functionează in planul exterior, circumstantial.  Observați cât de usor vedeți ce este necesar sa facă altcineva spre binele său? Cât de ușor dați sfaturi bune celorlalți? Observați ce greu le este să urmeze sfaturile voastre bune si ce ușor repeată rutina propriilor necazuri sau eșecuri?

Toate aceste observații si cele nerelevate care sunt sigur că vi se relevă vouă, mă face să declar că intreaga noastră cunoaștere despre noi inșine, cunoasterea psihologică, astrologică, religioasă, mistică, etc, este falsă, adica trăim intr-o poveste care nu ne aparține, suntem in filmul altuia, (imaginea mentală a unui prădător după cum se desfășoară filmul), ca urmare dragostea de sine ar insemna nedescriind -RENUNTARE la rutina proprie  fiecăruia. Renuntare la rutina obisnuințelor proprii doar pentru că nu ne aparțin iar, prețul pe care-l plătim fiecare este fără masură, suntem 100% in pierdere, hrănim o monstruozitate structurată peste inocența, naivitatea si bunătatea inimii umane. Un model de bunătate fals, implementat hypnotic prin repetiție, mii de ani. Dar ce inseamna timpul pentru viul timp? Dar ce insemni tu pentru tine? Eu pentru mine? Orice răspunsuri dăm ne intoarcem in capcană precum cățelușii legați de cotețul lor. Desigur, aud deja comentariile latrăilor, gardienilor spirituali, etc. De ce vă supară dacă este fals falsul? Aha, falsul generează suferință chiar si sustinatorilor lui - asemenea cum pentru  umani falsul apărat de falsificatori suferinta generează si livrează de milenii.!

Atentie! Renunțarea nu inseamnă reprimare; capcana inforenergetică vă spune că renuntarea la micile bucurii ale vieții este stupiditate. De altfel nici nu poți reprima obișnuința după cum relevă cei care țin posturi sau rețete de slăbire pentru care obișnuințele explodează vulcanic din nou. Reprimarea implică effort ori, renunțarea nu. Obișnuința este un instrument, un mijloc de autoflagelare prin repetiția ei. De ex dacă manânci o prăjitură și-ți pică bine este bine, dar dacă faci din asta un tabiet zilnic , corpul iți spune că nu este bine. Cel care decide oportunitatea sau nu a folosirii unui instrument pentru necesitățile firesti, este corpul. Orice deformare sau disfuncție corporală relevă inadvertența mijloacelor folosite cu scopurile tale. Invățând să ascultăm comunicând cu corpul, vom găsi fiecare arta disponibilității/indisponibilității. Nu există rețete pentru toata lumea asemenea unei formule sau elixir miraculos.

Renunțarea are ca sursa ineligența corpului, nu reprimi ci decizi in armonie si asentiment cu mesajele sale vii, raspunsul proceselor de prelucrare subconstientă a datelor unei circumstanțe denumit intuiție. Intuiția este asentiment cu circumstantele armonizandu-le - complet diferit de  conflictul reprimarii care este discriminare, exclusivism, rutina capcanei. Ca să renunțăm la rutina necontrolată a obișnuințelor avem nevoie de putere si dragostea de sine ne-o conferă. Renunțând acumulăm putere si puterea ne oferă renunțare, suntem stăpânii obișnuințelor nu sclavii rutinei lor. Intenția omului este o fortă incomensurabilă cand este dublată de faptele sale. Circuitul amplificării/recuperării propriei puteri sună cam așa:” fac bine, mă simt bine, mă simt bine arăt bine, arăt bine mă simt bine, mă simt bine fac bine” Este un reper de stare si actiune proprie. Intotdeauna avem nevoie de repere in imensitatea inconjuratoare si reperele false in raport cu intențiile/aspirații sunt mijloacele eșecurilor de care personal m-am ingrețoșat, plictisit de rutina lor zilnică., Nu vorbesc precum popii care zic una și fac alta, am trait cunoașterea renuntării fără reprimare si vorbesc doar din propria trăire asemenea cum, am trait cunoașterea capcanei conștiinței si sunt ingrețoșat de ea. Nu fac promisiuni deșarte, insă provoc cu dragoste față de voi inșivă să experimentați iar consecințele le veți trăi fiecare. Pot in schimb să dau un exemplu al unei prietene dragi care drogată de ciocolată, sta de vorbă cu corpul ei și-i spunea: “eu te-am invațat , acum te dezvăț; astazi mancam cu un cubuleț mai puțin ca ieri. Stiu că dezvătul este mai greu, dar este necesar dragostei mele.” Nu vă mai povestesc cum după cateva luni era liberă fată de ciocolată si cum se premia cu ocazia unei victorii personale cu câte un cubuleț de ciocolată. Se premia constant fără să se mai pedepseacă pentru eșecuri,  care nu reprezentau altceva in existența ei decât reperele propriilor actiuni pe care le corecta in accord cu euritmia ființei sale. Neinduplecarea este una, incăpațânarea alta, ambiția e nebunie completa. Prima folosește direcția nu mijloacele, celelalte doua  foloseșc doar aceleasi mijloace pierzând direcția si ne trezim mereu unde nu am vrut vrodată să ajungem. Cand stim unde vrem să mergem și ne suim in alt tren, de bun simț este să coborâm (hotărârea neânduplecată) , să ne intoarcemn (renunțarea) și să urcăm in trenul potrivit (dragostea). Pentru aspirația intima a dragostei , unicul mijloc potrivit aspirației este dragostea. Scopul si mijlocul atingerii lui este aceeași actiune. Lămurindu-ne fiecare ce scopuri alegem din libertatea esentă ființială a fiecarui uman, aflăm și mijloacele portivite care ne duc acolo. Sau dimpotriva , lămurindu-ne cu mijloacele pe care le folosim in existență ne lamurim și cu scopurile urmărite de noi. Nu exista opreliști altele decat inchipuite de noi sau altcineva asemenea. Renunțarea la inchipuitele opreliști și justificările lor, conduce la acumularea de putere mentală care in tandem cu cea corporală ne poziționează  ca sine de sine stătător in cămpul conștiinței proprii. Nu contează dacă este adevarat sau nu, correct sau incorrect, contează că traiți in propria poveste , sunteți eroii principali nu trepăduși de sacrificiu sau demoni de invins. Povestea asta este cu happy end, nu contează eșecurile si greutătile parcursului ei. Orice victorie nu este un sfârșit ci un nou inceput si mereu , oricât de mica, trebuie celebrată bucuria victoriei. Nici un eșec nu este un sfărșit dar evitați celebrarea lui prin plansul de milă, văcăreli și complacerea in autoabandon. Cănd eram copii aveam un motto: ”Hopa sus și de la capăt”; nu abandonam niciodată jocul, doar când ne plictiseam de el. Sper sincer să vă plictisiți de jocul indiferenței față de voi inșivă și să-l abandonați. Avem destule repere ale unui joc nou; il invățăm doar jucandu-l, trăindu-l. Nu are reguli, nici exigențe ; iubirea in dragoste nu pune condiții. Indrăzniți să -l jucați chiar dacă nu stiți cum! Orice variantă individuală imbogățește jocul.

Cu increderea ca acest ”cui” al descrierilor mele scoate ”cuiul” (sau cucuiul) capcanei rutină , mergem mai departe in joaca de-a explorarea. Chiar acum, nu am nici o idee și iau o pauză pană inspirația si intuiția (care nu-s proprietăti personale, ci fundamente in creație), imi vor releva domeniul si ratiunea acestui ”mai departe”.

 Cu increderea in ratiunea gandirii de a crea contextul unei ”strafulgerari a inteligentei perceptiei” si incredrea in potentialul fiecarui cititor , cred ca aceste descrieri ”dinlauntrul” trairii vor imbogati continutul memoriei individuale si colective cu inedite reelevari ale miracolului existentei sinelui fiecaruia care vor realiza conexiunile necesare unei noi ordini si manifestari sociale, conexiuni ale sincronicitatii existentei, conectandu-ne simtamintele si aspiratiile firesti de dezvoltare si implinire in asentimentul universal cu adevarul a ceea ce este si suntem. Intelegerea e un simplu acord, pace, acordandu-ne adevarului suntem liberi in iubire. Pace si iubire tuturor! In lumea noua ce se asterne in fata noastra factorul rezonator va face distinctii iar ceea ce este adevar se va percepe ca adevar iar ceea ce este mincinos se va arata ca minciuna. Noi ne petrecem existenta explorand si incercand sa comunicam. Daca reusim a realiza conexiuni in adevarul iubirii cel putin cu doua fiinte ne putem considera norocosi.

Ce inconstienti si iubitori trebuie sa fi fost noi cand ne-am asumat o viata de continuu pionerat, pe o planeta atat de frumoasa dar, populatata de o lume atat de straina -intr-un fel- de simplitatea si bucuria vietii. Lume care traieste in ”evul mediu intunecat” din punct de vedere sufletesc. Cate odata ne doare dar in aceasta durere este cea mai mare pasiune a noastra, adica viata aceasta asa cum ne-am asumat-o. Fara curaj si indrazneala nu ne putem trai pe noi insine. Da, viata pe pamant nu poate fi invățată, explicată, predată,  poate fi doar trăită. Ne suntem datori doar noua insine, fiecare siesi, sa o trăim pe deplin si nimeni nu ne poate invăța cum.