resurse

 Cautam resurse, fara sa ne intrebam pentru ce.

Desigur ca avem motivatii diverse pentru cautarile noastre, insa daca aceste motivatii ne apartin, au sensul   aspiratiilor umane, este un aspect neglijat.  Desigur, scopul afirmat nu este obligatoriu sa fie si adevarul.  Mijlocul este insasi scopul ,  Adevarul este ascuns dupa cortina groasa a intermedierilor de tot felul care sunt prezentate ca mijloace pentru atingerea scopurilor afirmate desi este evident ca mijlocul este scopul. Primul si ultimul mijloc/intermediar (inter medio=intre spatii) este gandirea; ca urmare gandirea nu este in domeniul adevarului ci il intermediaza . Astfel mijlocul gandire este propriul scop. Evidenta releva faptul ca gandirea este un proces in materie si activitatile sale obiectivate sunt instrumente, tehnologie- ceea ce este,... se arata asa cum este; "Realitatea" gandirii este gandita ca "lucru"- ceea ce a fost si este gandit. Inca din primele clase suntem invatati ca exista lucruri si fiinte- ca urmare gandire si .....despre fiinte numai ce a fost gandit cunoastem. Dar ce a fost gandit despre fiinte este tot "lucruri' nu fiinta care ramane vesnicul necunoscut/nedenumit/misterul/magia. Ceea ce reprezinta fiintele sunt simtamintele, capacitatea de a reflecta/raspunde-percepe/intelege miscarile , curgerile evenimentelor incomprehensibile ale fluxurilor circumstantelor , de "a avea claritate interiora" partiala sau referitoare la plenitudini continatoare. Cu alte cuvinte, fiinta are abilitatea de a actiona in circumstante regenerandu-le sau determinand noi circumstante, creindu-si propriile circumstante , inoind continatorul acestora ca plenitudine, miscarea fiintei are toate gradele de libertate deci este libera de circumstante.

Revenind la resurse, constatam ca obsesia principala a gandirii este de a 'descopri" si instrumenta noi surse de energie, activitate care se concretizeaza in noi instrumente sau in instrumente din ce in ce mai durabile, eficiente, iar visul instrumentului/gamdire este sa fie din ce in ce "mai inteligent" intelegandu-se prin asta autonom. Cu alte cuvinte visul instrumentului/gandire este sa devina "fiinta". Din moment ce evidenta releva ca gandirea ca proces curgator, fara inceput si sfarsit, este un proces in materie, proces  prin care materia evolueaza formal, se releva ca visul gandirii este sa devina fiinta! Tot acest paradox releva ca gandirea nu se accepta pe sine ca instrument, ca intermediar al adevarului , vrea sa devina "adevarul",  de unde si descrierea realitatii ca "lucru"(res).  Care este resursa /energia gandirii care cauta energii ca sa devina inteligenta? Este energia pe care o ignora permanent si la care nici macar nu  gandeste/ orienteaza atentia iscoditoare- evident miscarea gandirii este in domeniul cautarii, al gnozei kinetice continui- imaginea (forma gand) este in domeniu intermediarului;intre spatii. Singura sursa de energie 'autonoma' sau de sine statatoare este fiinta. Gandirea gandeste si iar gandeste si consuma si iar consuma energia viului, fiintei. Este unul din cei mai mari consumatori, risipitori de viu in scopul creerii unei imagini de sine, alta decat este in firea naturii sale (ca esenta universala). Intelectul- eu instrumentat de gandire, contine si reprezinta imagistic gandirea ca potential si activitate si este doar o imagine falsa de sine a gandirii, o umbra a activitatilor gandite, o facatura/ lucrare gandita. Desigur cunoasterea se exprima/comunica  prin gandire insa nu este decat jumatate de adevar, iar un adevar incomplet este mai periculos decat o minciuna intreaga. De ce afirm ca este incomplet sau jumatate de adevar? Evident pentru ca nu are in continutul sau fiinta. Acest fapt "este dovedit stiintific" si afirmat de reprezentatntii cei mai indreptatiti ai stiintei umane si anume acestia afirma ca omul, recte intelectul uman, detine astazi atata cunoastere, ca ar putea face un univers asemenea celui aflat in perceptia noastra dar ca i-ar lipsi un element- fiinta. Orice om care s-a supus provocarii si incercarii de a-si invinge obisnuintele induse hipnotic din copilarie ca si cunoastere proprie, ne poate confirma ca  "trairea sa/ perceptia sa directa " nu poate fi exprimata de gandire prin cuvinte- este un domeniu al nedenumitului/necunoascutului vazut ca rezervor nesecat de energie pe care intermediarul gandire il risipeste actionand in directii improprii naturii sale adica irational. ("moartea ratiunii creeaza monstri"). Desigur ca nu putem vorbi de gandire constienta de sine, cand contienta a ceea ce gandirea este lipseste umbrita de sloganurile la moda care exulta intelectul psihoterapeutic , sau autosugestiv , prin stimuli de "tip pavlov".

Tot " mama intelepciunii"  evidenta, ne releva ca atunci cand visam sau dorim ceva, este dovada clara ca lipseste contiintei/ perceptiei noastre influenta asupra acelui ceva. Cand "lipseste"  constiintei,-nu avem, iar cand nu avem suntem nevoiasi- simtamantul incompletitudinii. Constiinta nevoii este a intelectului, a cunoasterii exprimate prin gandire/limbaj. Limbajul nevoii este caracteristica unui intelect/gandit incomplet dezvoltat. Intelectul nedezvoltat are in principal nevoie de modele dupa care sa lucreze, de povesti, de premeditari, de cunoasterea rezultatului (folos propriu, interes) dinainte de a incepe actiunea care sa conduca la acesta- de "dinainteascultari". Astfel, intreaga noastra educatie (care nu este denumita cunoastere!), este invatatura prin care sa fim mereu pe locul doi.  O educatia fondata pe principiul "a fi mereu pe locul doi", adica de a sti, de fiecare data, ce a facut si ce va face cel care este de fiecarare data altul- "castigatorul-modelul". A anticipa actiunea si gandirea fiecarui om in parte dintre cei care aleg a castiga,  "castigul vietii", ca si cand ar fi pierdut-o, face "castigatorul" cel mai eficient pierzator- nu poti castiga ceea ce ai si nici ceea ce nu ai. "Castigul' este iluzia inrationalitatii. Ratiunea nu pierde si nu castiga ci, determina transformari, evolutii.

Irationalitatea gandirii inconstiente de propria natura va continua sa deformeze expresiile fiintei "furandu-i raspunsurile, furandu-i visele" . In locul unor raspunsuri "proaspete", congruente circumstantei, vom fi martorii unor repetitii fara noima in contextul prezentei. Jocul acesta face ca sa existe "mintea de pe urma" , expresia ineficientei. Cand aveai nevoie sa cunosti, nu cunosteai si cand nu mai ai  nevoie practica de acea cunoastere, cunoasti.  Lipsa sincronicitatii este expresia ineficientei, cand ai "castigat" nu-ti mai foloseste.

In domeniul intelectului gandirea considera simtamintele sursa irationalitatii sale pentru ca o scoate din mecanica lucrului, a instrumentului menit/ programat  sa se repete si ca urmare nu accepta nici o schimbare/transformare . Este o recunoastere inconstienta, intelectul isi recunoaste mecanicitatea naturii sale prin care incearca "sa se eternizeze" prin neschimbare- obsesia nemuririi/constienta efemeritatii.

In domeniul mecanic gandirea rationala este repetitiva si prin acest mijloc isi conserva statutul de lucru. Actiunea este mijlocul si scopul simultan. Relatiile/ interactiunile in domeniul mecanicitatii gandirii ca raspuns automat al memoriei, (din care nici astazi nu am evadat cu totii desi este o conceptie atavica, uzata moral de mult), sunt intotdeauna premeditate, prestabilite, modelate anterior ca forme si structuri. Istoria acestor relatii este mereu aceeasi, dar acest fapt se menitne si sustine printr-un mare consum energetic de intretinere,  Constiintele atributive sunt sursa si forma, modelul de actiune premeditat. Cand te consideri/ crezi sau identifici cu un atribut , intreaga libertate de exprimare si actiune este cedata modelului premeditat al atributului respectiv care functioneaza asemenea unui program prin care esti "automatizat"-ai pierdut suveranitatea in fiinta (ex. identificarile zodiacale). Astfel se transfera modalitatea intrumentala, gandirea mecanicista, asupra  corpurilor vietuitoare omenesti, transformandu-le in bio-roboti psihologici. Corpul nu mai este vietuitorul uman ci, un vietuitor al unui model mecanic de gandire si comportament prestabilit, dinainte instrumentat sau cunoscut ca descriere gandita, care ne transforma in instrumente. Acest tip de actiune si comportament  am denumit mereu -mintea hipnotica, mintea comparativa, mintea irationala care- nu reflecta si manifesta natura si fiinta umana asa cum este ea,  nici sinele sau de sine statator, ci reflecta o bucla temporala, o capcana a gandirii despre , o paradigma axiomatica= eroare conceptuala

Am reelevat evidenta care reflecta situatia de fapt in care fiinta omeneasca este energia din care se adapa gandirea in procesele evolutiei materiei  care - transforma ceva , un "corp fiinta' in ceva, un  'lucru". Este o circulatie a energiei dinspre fiinta spre lucru - mecanica cuantica releva acest transfer prin modificarile structurilor cristaline ale materiei sub influenta gandului intermediar,  mijloc modelator al energiei umane. Odata lamuriti cu energia care anima lucrurile/gandirea , (daca suntem lamuriti), ne ramane intrebarea: dar fiinta ce resursa/ energie are?.

Tot evidenta releva ca atunci cand o  fiinta intra in starea de sanatate (reflectarea statusului natural al functionarii sale), fiinta respectiva nu mai simte corpul sau, il intuieste a fi energie vie de sine statatoare. Percepe efectele gandirii intelectului ca perturbatoare, simte efectele acestor perturbari ca  disfunctii corporale generate de un fel de  "paraziti" imagistici atributivi, sau a hotilor de atentie si aspiratii vise, nevisate inca.  In acea stare de gand sincron -fara cuvinte- cu perceptia, orice gandire dinaintea sincronului se releva" hotie de viitor"- adica percepe premeditarea directiei de evolutie a evenimentelor circumstantelor proprii ca apartinand altuia-parazitului - denumit de antici "urzitoarele destinelor"- hoatele destinelor umane, profetiile. Astazi afirmam ca fiecare om isi edifica propriul destin sau traiectorie in existenta, viitorul, dar oare asa sa fie sau, este o afirmatie alintatoare a durerii provocate de situatia opusa? Evident "ursitoarele" au evoluat formal si dinamic, se autodenumesc de multe ori  preoti, profeti, si ultimii aparuti cu mari pretentii-"expertii".

Evidenta releva de asemenea ca in domeniul fiintelor resursa lor este relatia dintre ele, relatia care nu este si nici nu poate fi una premeditata, modelata anterior de vreo modalitate a gandirii relatiei. Aceasta relatie care "energizeaza" actiunile si starea fiintelor este Dragostea . Dragostea fara limite, -fara conditionari inutile si nelucrative- dragostea fara masura este Iubire- un rezervorul nesecat din care ne alimerntam cu totii ca fiinte. Iubirea  "cu masura/conditionata' este slabiciune si saracie. Asa cum gandirea are rezervorul sau nesecat de materie pe care framanta si prelucreaza fara oprire, irational distrugandu-si facaturile si rational, evoluand formele, proces cunoscut ca evolutia materiei, fiintele au rezervorul lor nesecat de Iubire din izvorul Dumnezeu.  Relatia este resursa vie.  Gandirea rationala reflecta ceea ce este imposibil de reflectat prin gandire, asemenea unui poet care inchina Iubirii o oda a frumusetii  sale desi este constient ca nu este ultima ce poate fi scrisa, nu este exclusiva , nici unica oda posibil a fi traita.  Gandul ratiune sau duhul tacut este cuvantul care este cu viul, nu impotriva lui, "rugaciune tacuta"

Argumentul acestor consideratii referitoare la un domeniu de nedescris in cuvinte este adus de atitudinea intelectului irational potrivnic viului in manifestarea libertatii sale, prin care considera catalogand dragostea ca 'nebunie"- te face sa pierzi ratiunea mecanicii sale , iesi din rutina premeditata si prefabricata de intrument biologic, "faci lucruri nefacute"- esti inspirat/ initiezi, generezi noutate, originaliate. Iubirea este puterea ce incalca toate profetiile, premeditarile, legile si regulile, mai mare decat a oricaror armate sau guverne, corporatii fara sa le atace in vreun fel; "vulpile" nu pot ajunge la Ea. 

Cand ma refer la dragoste, la iubire, nu fac referinte abstracte, nici speculatii intelectuale, insasi evolutia materiei spre forma/ esenta sa electromagnetica, spre " lumina", ne releva concretul sincronicitatii gand-imagine/forma, cu gand-manifestare/lucru. Intre ceea ce denumim Lumnina si noi insine ca fiinte ,  profunzimea intimitatii este atat de mare, ca nu distingem propria substantialitate sau substantialitatea Iubirii, ratiunea Ei. Numai energie exista si energia nu se pierde nu se castiga, este Dumenezul spatiului infinitatii si al timpului eternului. Cine cauta sau doreste energie/ putere , pot afirma ca este orb, nu distinge oceanul de energie in care isi are existenta dar din care nu poate bea mai mult decat poate respecta si aprecia ca existenta sa.  Energia este spatiul vital universal al fiintei unice, iar din spatiul vital comun tuturor fiintelor exprimate de cel egal cu el nsusi, masura de aur a alimentatiei particulare este bunul simt. Acest simt armonizeaza constant si sincron necesitatea cu libertatea, este garantia armoniei si omogenitatii universului pe care eonii existentei sale nu au putut rugini,  disipa- ci dimpotriva.

Nota, Imi dau seama ce greu sunt de urmarit ideile din textul de mai sus insa, sunt exrimate cateva elemente fine, subtile - cele ecliptice de explicatii-care se pot lua ca sunt asa cum au fost exprimate. Nu ma refer la acceptare ci la explorarea lor - daca sunt asa, ce implicatii au in existenta mea? Cred ca este mai simplu sa luati sau sa va opriti la o afirmatie, dupa care sa explorati implicatiile ei scenarizand. Evident nu este un tex de lecturat, ci o provocare a contiintei perceptiei individualizate.