Boala cronica a societatii este conflictul separarii.
Cand se acutizeaza avem de-a face cu razboiul . Razboiul nu a incetat vreodata si va continua ca o rutina a irationalului cronic sau acut. Conflictul in "fiinta" sociala ( daca ar exista) nu ar putea sa se perpetueze fara un fals psihologic si anume cel al importantei si superioritatii proprii; fie ca ne referim la individ sau la cultura, religie, model de organizare si functionare sociala (de gandire). Constiinta perceptiei creatoare ne releva evidenta circumstantiala in care ne "percepem separati si diferiti" de tot ce ne inconjara, de edificiul propriei perceptii in care reactionam.
Acestei perceptii ii este asociat nepotrivit un fals psihologic- importanta centrului fata de sfera perceptiei sale. Rational pricepem ca centrul si sfera se determina reciproc; unul fara altul nu exista, sunt reflectari reciproce. Mai pricepem ca imensitatea evidenta inconjuratoare nu are un centru; sau reciproc, fiecare punct al imensitatii care ne contine este un centru al imensitatii; cu alte cuvinte in continator nu exista leader sau fiecare punct este un leader.
Este firesc ca modelarea imensitatii ca energie de sine statatoare sa genereze sfere si centre ale acestor modelari, nivele de organizare omoge, coezive a energiei ca expresie a ordinii fundament universal evident, ordinea ordinii fundamentale- esenta ( cosmosul). Toate aceste observatii facute cu mijloacele din dotarea naturala individuala nu indreptatesc sub nici un fel credinta unei superioritati si importante proprii in raport cu celelalte modelari ale oprdinii si coeziunii celorlalte centre ale imensitatii in exprimarea potentialului si inteligentei lor. Diferitul este darul nepretuit al sinelui de sine statator unic prin care suntem 'impregnati" cu constiinta perceptiei creatoare, cu sine individual, ca urmare nu este un reper al superioritatii vreunui sine/centru al perceptiei reflectate in contiinta, ci un reper al responsabilitatii..
Chiar starea naturala a fiecarui centru al/de asamblare a perceptiei ne impregneaza cu individualitate / unicitate expresiva. Nevoia de recunoastere a individualitatii proprii ca diferita/unica expresie/ modelare- este irationala ;cine are ochi de vazut, vede; cine nu are -inutil sa-i arati. Efortul de afirmare si evidentiere personala este o reflectare a lipsei constientei de sine, a identificarii cu o sugestie hipnotica a unei false constiinte atributive, diminuante si injositoare, cum este de ex. cea care ne indemna sa ne identificam cu pacatosul din nastere, condamnat la moarte ca o datorie. Nu cred ca viata este o banca care ne-a imprumutat existenta si suntem datori cuiva sa o inapoiem. Cred ca tocmai acest tip de gandire si actiune determina esecul existentei individuale si colective care interpreteaza discontiunuitatea unor rutine degradante ale unei minti slabe, ca tragedia mortii=inexistentei.
Obsesia continuitatii nu conduce la nemurire cum cred unii, ci la o falsa traire denumita "viata netraita". Viata /existenta ca procese esentiale universale, de sine statatoare in functionare monadica de tip unda/corpuscul impreuna, este dinainte de a fi noi indivizi - "Eu sunt dinainte de a fi"; "Fericiti cei ce sunt dinainte de a fi" , exemplele afirmatiilor care aduc argumentul autoritatii Domnului la care teoretic ne inchinam- practica fiind alta. ( dam fiinta altcuiva, nu domnului)
Ca urmare eu nu pot sa apar viata asemenea modului in care nu pot apara ziua de ieri. Evident ca in aceasta circumstanta a ordinii exprimarilor universului "Cine isi apara viata si-o va pierde"- nu este viu in spiritul sau. Mai mult chiar, ca argument al irationalitatii, cum poti apara propria viata , sanatate , bunastare, omorand-o pe a celorlalte fiinte? Este alta viata? Ceea ce este complet diferit este asemanator si ceea ce este asemanator este complet diferit -aceasta este constiinta perceptiei creatoare a diferitului si asemanatorului in care importanta centrata pe unul dintre aceste doua aspecte ale diamicii creative/cocreative este expresia unei orbiri totale. Orbire/confuzie in care eu-l actioneaza prin inchipuire/ premeditare , dupa dinainteascultari si moda, dupa cutume de buna purtare , dupa reguli arbitrar stabilite, este mereu pe locul doi si se inchipuie pe primul loc. Asta este importanta superioritatii proprii - o inchipuire sau autoafirmatie arbitrara a propriei superioritati care conduce la discriminari pe criterii de importanta si superioritate , produce conflictul separarii, actiune care, in dictionare, ca atitutide este catalogata "barbarie" , iar ca proprietate obiectiva, ca materie- edificiile cladite pe aceasta atitudine. Experienta barbariei nu are alt scop decat barbaria pana ce devenim constienti de ceea ce suntem experimentand asta -barbari penibili ascunsi dupa fatarnicia /hainelor/afirmatiilor contrare faptelor, haladuind fara rost de colo-colo sub justificarea orbirii generale care permite polarizarii raului sa se dezvolte in lume in numele unui bine colectiv utopic.
Dupa cum observam ceea ce ne defineste nu sunt inchipuirile arbitrarului dorintei, ci comportamentul care ne da statut in existenta- statutul propriilor FAPTE. Comportamentul este o rutina/obisnuinta de a reactiona mereu la fel indiferent de circumstante. Rutina respectiva, prin repetitie asemenea "educatiei", la un moment dat, "devine"- "stapanul" fiintei care a onorat/ alimentat acea rutina cu propria energie mentala si psihologica. Cunoasterea psihologica rezultata in rutina barbariei comportamentale este un parazit informatic, stire falsa, nu "un sine" uman. Constiinta parazitului este a parazitului nu a omului care l-a creat devenind victima lui si functionand pe pilot automat din lenea de a fi prezent in existenta proprie.
Astfel, paternurile originale ale ordinii fiintelor sunt inactive, nu se manifesta in existenta sau sunt sub acoperirea aparentelor obisnuintelor de a vedea si actiona " prin prisma propriei importante in raport cu existenta ca intreg-" Dupa mine potopul" Nu este o judecata de bine sau de rau, ci doar o reflectare a perceptiei unui loc -spatiu/ timp ocupat de o rutina in bucla vina-teama. Nu poti vedea ce este in ochii tai- de ex barnele propriei barbarii - doar cand te departazi/detasezi de importanta propriei inchipuiri.
Razboiul mileniului ce ne sta inainte, este razboiul fiecaruia, razboiul intre vointa si obisnuinta sa. Vointa omului este angajata in rutina si automatismul obisnuintelor sale traditionale, iar eliberarea de sub comanda parazitului- obisnuinta/traditie/ la fel cum am mai facut/la fel cu se face de ceilalti/conf regulilor, etc. - a propriilor vointe/ atentii, merita tot efortul . Nu exista nici o putere care sa se opuna propriilor intentii. Vointa omului este o forta incomensurabila.. Desigur ca profitorii sistemului parazitar ierarhic vor spune ca obisnuinta este un efect al instinctului supravietuirii, vor aduce argumente stiintifice si filosofice imbatabile, insa eu ma refer la rutina reactiilor la reactii, nu la instinct. Reactiile instinctului sunt intotdeauna curate si informational si faptic; ele evoca si sunt activate de memoria adn-functional; sunt impulsuri dinlauntru care genereaza actiune simultana cu ele, primul raspuns oportun in circumstanta, dar, pe care neglijam din drag fata de obisnuinta falsei importante si superioritati ca imagine de sustinut, sau teama de ridicol, sau invinovatire care modeleaza viitorul ca axa a timpului linear. Raspunsurile curate ale instinctului nu ne individualizeaza psihologic si nu ne da importanta in societate/ ochii celorlalti, ci in fiinta. Raspunsurile pseudo-adn-ului/parazitului /rutinei intelectuale blocate in premeditare ( ca timp, axa vina-teama; ca spatiu, linearitatea- fara pulsatie.), intotdeauna sunt menite sa ne creeze in ochii celorlalti o imagine de superioritate si importanta marita; nu avem personal nici o importanta (simtamantul nedemnitatii, insuficientei proriei fiinte) si "ne dam singuri balene in ligheane!". Orice lucru curat/frumos/integru, nu suporta grade de comparatie- cand nu mai esti important incepi sa capeti importanta.
Nu va fie frica , cu ceea ce va razboiti nu este o fiinta ci o rutina psihologica/ informatica/ fantome; nu omorati ceva ci, eliberati fiinta proprie din hipnotica falsului constiintelor atributive, curatati trupul sfant de nesfinteniile induse ca rutine ale consumului excesiv. Nu va sacrificati , nu va abandonati; aste-s tot sugestiile parazitare. "Damnat" este cel ce se condamna singur; nu va condmnati la demonstratii. Activam memoria profunda a paternurilor originale numai incetand-prin discontinuitatea celor irationale. Non actiunea este o actiune a ratiunii, o altfel de actiune decat obisnuinta ca raspuns automat. Relatia este resursa valorilor umane- cea mai valoroasa resursa. Sunt fericit ca existati! Putini dar vii si de sine statatori- cantitatea conteaza doar in planul obiectelor (structuri energetice fara libertate de miscare) , fara viata- in planul fiintei calitatea este zeul. Cuvintele vii au alta calitate decat cele moarte care-s doar "umbre"/reverberatii, ce ramane dupa ce ceva a fost, amintiri ale viului. Stam cu spatele la Soare si avem impresia ca rostul sau este sa faca umbre? Ne intoarcem cu fata si vedem ca viata soarelui este pe Pamant -nu in Soare; si reciproca este valabila.
Cand se acutizeaza avem de-a face cu razboiul . Razboiul nu a incetat vreodata si va continua ca o rutina a irationalului cronic sau acut. Conflictul in "fiinta" sociala ( daca ar exista) nu ar putea sa se perpetueze fara un fals psihologic si anume cel al importantei si superioritatii proprii; fie ca ne referim la individ sau la cultura, religie, model de organizare si functionare sociala (de gandire). Constiinta perceptiei creatoare ne releva evidenta circumstantiala in care ne "percepem separati si diferiti" de tot ce ne inconjara, de edificiul propriei perceptii in care reactionam.
Acestei perceptii ii este asociat nepotrivit un fals psihologic- importanta centrului fata de sfera perceptiei sale. Rational pricepem ca centrul si sfera se determina reciproc; unul fara altul nu exista, sunt reflectari reciproce. Mai pricepem ca imensitatea evidenta inconjuratoare nu are un centru; sau reciproc, fiecare punct al imensitatii care ne contine este un centru al imensitatii; cu alte cuvinte in continator nu exista leader sau fiecare punct este un leader.
Este firesc ca modelarea imensitatii ca energie de sine statatoare sa genereze sfere si centre ale acestor modelari, nivele de organizare omoge, coezive a energiei ca expresie a ordinii fundament universal evident, ordinea ordinii fundamentale- esenta ( cosmosul). Toate aceste observatii facute cu mijloacele din dotarea naturala individuala nu indreptatesc sub nici un fel credinta unei superioritati si importante proprii in raport cu celelalte modelari ale oprdinii si coeziunii celorlalte centre ale imensitatii in exprimarea potentialului si inteligentei lor. Diferitul este darul nepretuit al sinelui de sine statator unic prin care suntem 'impregnati" cu constiinta perceptiei creatoare, cu sine individual, ca urmare nu este un reper al superioritatii vreunui sine/centru al perceptiei reflectate in contiinta, ci un reper al responsabilitatii..
Chiar starea naturala a fiecarui centru al/de asamblare a perceptiei ne impregneaza cu individualitate / unicitate expresiva. Nevoia de recunoastere a individualitatii proprii ca diferita/unica expresie/ modelare- este irationala ;cine are ochi de vazut, vede; cine nu are -inutil sa-i arati. Efortul de afirmare si evidentiere personala este o reflectare a lipsei constientei de sine, a identificarii cu o sugestie hipnotica a unei false constiinte atributive, diminuante si injositoare, cum este de ex. cea care ne indemna sa ne identificam cu pacatosul din nastere, condamnat la moarte ca o datorie. Nu cred ca viata este o banca care ne-a imprumutat existenta si suntem datori cuiva sa o inapoiem. Cred ca tocmai acest tip de gandire si actiune determina esecul existentei individuale si colective care interpreteaza discontiunuitatea unor rutine degradante ale unei minti slabe, ca tragedia mortii=inexistentei.
Obsesia continuitatii nu conduce la nemurire cum cred unii, ci la o falsa traire denumita "viata netraita". Viata /existenta ca procese esentiale universale, de sine statatoare in functionare monadica de tip unda/corpuscul impreuna, este dinainte de a fi noi indivizi - "Eu sunt dinainte de a fi"; "Fericiti cei ce sunt dinainte de a fi" , exemplele afirmatiilor care aduc argumentul autoritatii Domnului la care teoretic ne inchinam- practica fiind alta. ( dam fiinta altcuiva, nu domnului)
Ca urmare eu nu pot sa apar viata asemenea modului in care nu pot apara ziua de ieri. Evident ca in aceasta circumstanta a ordinii exprimarilor universului "Cine isi apara viata si-o va pierde"- nu este viu in spiritul sau. Mai mult chiar, ca argument al irationalitatii, cum poti apara propria viata , sanatate , bunastare, omorand-o pe a celorlalte fiinte? Este alta viata? Ceea ce este complet diferit este asemanator si ceea ce este asemanator este complet diferit -aceasta este constiinta perceptiei creatoare a diferitului si asemanatorului in care importanta centrata pe unul dintre aceste doua aspecte ale diamicii creative/cocreative este expresia unei orbiri totale. Orbire/confuzie in care eu-l actioneaza prin inchipuire/ premeditare , dupa dinainteascultari si moda, dupa cutume de buna purtare , dupa reguli arbitrar stabilite, este mereu pe locul doi si se inchipuie pe primul loc. Asta este importanta superioritatii proprii - o inchipuire sau autoafirmatie arbitrara a propriei superioritati care conduce la discriminari pe criterii de importanta si superioritate , produce conflictul separarii, actiune care, in dictionare, ca atitutide este catalogata "barbarie" , iar ca proprietate obiectiva, ca materie- edificiile cladite pe aceasta atitudine. Experienta barbariei nu are alt scop decat barbaria pana ce devenim constienti de ceea ce suntem experimentand asta -barbari penibili ascunsi dupa fatarnicia /hainelor/afirmatiilor contrare faptelor, haladuind fara rost de colo-colo sub justificarea orbirii generale care permite polarizarii raului sa se dezvolte in lume in numele unui bine colectiv utopic.
Dupa cum observam ceea ce ne defineste nu sunt inchipuirile arbitrarului dorintei, ci comportamentul care ne da statut in existenta- statutul propriilor FAPTE. Comportamentul este o rutina/obisnuinta de a reactiona mereu la fel indiferent de circumstante. Rutina respectiva, prin repetitie asemenea "educatiei", la un moment dat, "devine"- "stapanul" fiintei care a onorat/ alimentat acea rutina cu propria energie mentala si psihologica. Cunoasterea psihologica rezultata in rutina barbariei comportamentale este un parazit informatic, stire falsa, nu "un sine" uman. Constiinta parazitului este a parazitului nu a omului care l-a creat devenind victima lui si functionand pe pilot automat din lenea de a fi prezent in existenta proprie.
Astfel, paternurile originale ale ordinii fiintelor sunt inactive, nu se manifesta in existenta sau sunt sub acoperirea aparentelor obisnuintelor de a vedea si actiona " prin prisma propriei importante in raport cu existenta ca intreg-" Dupa mine potopul" Nu este o judecata de bine sau de rau, ci doar o reflectare a perceptiei unui loc -spatiu/ timp ocupat de o rutina in bucla vina-teama. Nu poti vedea ce este in ochii tai- de ex barnele propriei barbarii - doar cand te departazi/detasezi de importanta propriei inchipuiri.
Razboiul mileniului ce ne sta inainte, este razboiul fiecaruia, razboiul intre vointa si obisnuinta sa. Vointa omului este angajata in rutina si automatismul obisnuintelor sale traditionale, iar eliberarea de sub comanda parazitului- obisnuinta/traditie/ la fel cum am mai facut/la fel cu se face de ceilalti/conf regulilor, etc. - a propriilor vointe/ atentii, merita tot efortul . Nu exista nici o putere care sa se opuna propriilor intentii. Vointa omului este o forta incomensurabila.. Desigur ca profitorii sistemului parazitar ierarhic vor spune ca obisnuinta este un efect al instinctului supravietuirii, vor aduce argumente stiintifice si filosofice imbatabile, insa eu ma refer la rutina reactiilor la reactii, nu la instinct. Reactiile instinctului sunt intotdeauna curate si informational si faptic; ele evoca si sunt activate de memoria adn-functional; sunt impulsuri dinlauntru care genereaza actiune simultana cu ele, primul raspuns oportun in circumstanta, dar, pe care neglijam din drag fata de obisnuinta falsei importante si superioritati ca imagine de sustinut, sau teama de ridicol, sau invinovatire care modeleaza viitorul ca axa a timpului linear. Raspunsurile curate ale instinctului nu ne individualizeaza psihologic si nu ne da importanta in societate/ ochii celorlalti, ci in fiinta. Raspunsurile pseudo-adn-ului/parazitului /rutinei intelectuale blocate in premeditare ( ca timp, axa vina-teama; ca spatiu, linearitatea- fara pulsatie.), intotdeauna sunt menite sa ne creeze in ochii celorlalti o imagine de superioritate si importanta marita; nu avem personal nici o importanta (simtamantul nedemnitatii, insuficientei proriei fiinte) si "ne dam singuri balene in ligheane!". Orice lucru curat/frumos/integru, nu suporta grade de comparatie- cand nu mai esti important incepi sa capeti importanta.
Nu va fie frica , cu ceea ce va razboiti nu este o fiinta ci o rutina psihologica/ informatica/ fantome; nu omorati ceva ci, eliberati fiinta proprie din hipnotica falsului constiintelor atributive, curatati trupul sfant de nesfinteniile induse ca rutine ale consumului excesiv. Nu va sacrificati , nu va abandonati; aste-s tot sugestiile parazitare. "Damnat" este cel ce se condamna singur; nu va condmnati la demonstratii. Activam memoria profunda a paternurilor originale numai incetand-prin discontinuitatea celor irationale. Non actiunea este o actiune a ratiunii, o altfel de actiune decat obisnuinta ca raspuns automat. Relatia este resursa valorilor umane- cea mai valoroasa resursa. Sunt fericit ca existati! Putini dar vii si de sine statatori- cantitatea conteaza doar in planul obiectelor (structuri energetice fara libertate de miscare) , fara viata- in planul fiintei calitatea este zeul. Cuvintele vii au alta calitate decat cele moarte care-s doar "umbre"/reverberatii, ce ramane dupa ce ceva a fost, amintiri ale viului. Stam cu spatele la Soare si avem impresia ca rostul sau este sa faca umbre? Ne intoarcem cu fata si vedem ca viata soarelui este pe Pamant -nu in Soare; si reciproca este valabila.
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu