20 august 2015

povara

Suntem constienta faptului si a reprezentarii lui lingvistice sau imagistice.
"Povara" nu exisra decat ca urmare a relatiei noastre si actiunii in aceasta relatie; "povara" este "ceea ce noi facem" prin autopozitionare in raport cu 'ceva' din perceptia noastra. "Povara" nu exista in plan senzorial unde exista greutate, durere, actiunne sau inactiune.etc; "Povara" este psihologica sau interioara este reflexia simtamant al unei dorinte, "ne simtim impovarati" de nerealizarea propriilor dorinte de care de cele mai multe ori nu suntem constienti identificati cu ele. Aceasta identificare cu dorinta determina o identitate psihologica, imaginara, de care nu mai subntem constienti "de apoi". Din aceasta 'identitate psiholgica" actionam pentru devenirea a ceea ce este diferit de identitatea respectiva, penru schimbarea identitatii psihologice care ne domina si impovareaza. De ex. contiinta se identifica cu "muritorul" si face tot ce este in stare sa devina "nemuritoare' sau opusul a ceea ce este ca identitatea psihologica, imagistica, in actiunearespingerii ei. La fel o contiinta a vulnerabilitatii in fata factorilor externi ei sau din propria perceptie asamblata de ea insasi, va cauta sa devina invulnerabila si va fi mereu disponibila in fata oricaror "promisiuni/reclame produse sau actiuni" care sa-i ofere ceea ce cauta. Tehnologia psihilogica a marchetingului este simpla; se inventeaza o problema cunoscand identitatile psihologice ale vulnerabilului, nedemnului, neimportantului, muritorului, nevoiasului, lacomului, etc, si se vinde solutia ca rutina comportamentala sau  prin folosirea unui produs "miraculos' dar care nu trebuie sa rezolve problema ci sa conditioneze speranta de folosirea lui, altfel 'profitul" este irelevant. "Credinta in lipsa" a constiintei naste dorinta de a avea sau deveni. Nu vom dveni niciodata altceva decat "ceea ce credem ca suntem" sau cu ced ne identificam in propria constiinta. Identitatea este atasament psihologic de un element singular din propria perceptie fara constienta lipsei de singularitate a acelei identificari. De ex daca eu sunt muritor, muritori sunt toti ceilalti, muritorul este identitatea individualitatii mele?; acest tip de identificare ma individualizeaza sau ma stergeca individualitate? Stergerea este evidentiata de fapta sfarsitului ,parasirii constientei perceptiei exterioare sau sociale si apoi ne straduim "sa fim tinuti" minte, pomeniti, sa ni se faca statui, saramanem cumva macar ca simbol al existentei nostre in mintea celorlalti, etc. cu cat mai multi cu atat mai sigur nu vom fi uitati ca am exitat si noi candva Si acest efort de a ramane in memoria celorlalti este inutil dupa cum evidentele arata ca si sfintii si marii criminali sunt uitati in cele din urma, stersi din memorie odata cu stergerea societatii lor. Cine isi mai aminteste de vreun "sfant"maias, din raiul terestru, etc,  sau de vreun  'mare criminal" al acelei societati. Ramane doar masa, materia nefomata  si simbolistica "sfanteniei' si " genocidului" care incanta si oripileaza memoria mai puternic decat 'normalitatea" vreunei armonici  structurale sau functionale a ordinii si ratiunii existentei.  Sa revenim la "povara; simbolul ei cel mai cunoscut este cel al lui "Sisif"  Este un proverb care spune ca "prostul moare de grija altuia si cainele de prea mult alergat" Acest simbol ar reprezenta prostia la cotele puritatii ei pentru ca "individul" Sisif purta grija intregului pamat cu tot ce era in si pe el, max de povara. Perpetuarea acestui comportament ca urmare a autopozitionarii in relatie cu lumea  il vedem in manifestare si astazi. Sisif si-a atins visul de a fi responsbil de glogalitate, de a hotari legi si cai de urmat pentru toti locuitorii planetei care de altfel sunt doar o "masa", o materie biologica la dispozitia lui, unicul responsabil si in drept de a modela comporamentul si actiunile din ea. Pana acum si-a creat instrumentele terorii  cu care sa-si indeplineasca visul de a stapani intreg pamantul i astfel povara sa-i devina suport existential, sa treaca de "sub ea, deasupra ei". organizatii care au constienta faptelor din spatele vrejelilor e tot felul, psihologice si ideologice, din spatele utopiilor sperantelor desarte, releva rational mesajul lor statistic. "Civilizatia" traieste din daorie, consuma mai mult decat resursele la dispozitie sau capacitatea lor de refacere.Evident ca nu putem fi toti datori decat unei iluzii; cui am datora ceva in afara noua insine? Extaterestrilor? Datoria inseamana dependenta, sclavie, ne revoltam impotriva ei si ne starduim sa o anulam. Tot statisticile arata ca datoria globala mai mare decat resursele globale nu este fata de extraterestri ci fata de comunitati care consuma mai putin decat resursele naturale aflate geografic la dispozitia lor, de regula fata de statele asa numite sub dezvoltate sau in curs de dezvoltare care din punct de vedere oficial financiar nu sunt creditoare ci debitoare fat de cele care consuma mai mult decat resursele propriului teritoriu statal. Iata "doua realitati", una a faptelor obiective a concretetei valorii si alta a oficialitatii inverse financiare. Unii sunt creditorii in resurse proprii obiective si oficial datorinicii lumii. Ca urmare instrumentele lui"Sisif' de a controla si modela lumea sunt inselaciunea.Nici nu putea fi altfel caci evidenta spune ca 'Sisif" este inchipuirea cuiva , autoinselarea cuiva si ca samanta nu poate fi sau avea alte mijloace decat inselaciunea. Nu poti insela pe cineva fara ca mai intai sa te inseli pe tine insuti in propria constiinta. Avantajele si profiturile inselaciunii ca mijloc sunt la fel de inselatoare, efemere , instabile.Dinamica acestei instabilitati este atat de mare si consuma un efort pe masura pentru a contracara sau conserva beneficiile personale sau de grup si ne amagim cu mostenirea pe care o lasam copiilor caci personal nu ne putem bucura la propriu de acumulrile proprii. Dar ce lasam in fapt mostenire copiilor? Efortul de a mentine ceea ce nu poate fi mentinut in natura existentei sale efemere, inselaciunea.Efortul nu este fizic sau obiectiv ci mental sau psihologic, interior. In halam sau absorbim conflictul si constiinta noastra este in conflict cu propriile identificari formale ,imagistice sau idealuri. Constiinta este campul confruntarilor de orice natura, sursa lor si evident ca a ajuns "casa in conflict si demolare". Constiinta isi demoleaza propriile temple psihologice sau ideologice, adica propriul templu sau "biserica vie" prin activitatea ei psihologica si templele sociale sau  institutiile prin activitatea ideatiilor utopiilor economice si financiare, asa numita cunoastere de sine si a societatii. Adevarata povara a lui Sisif este propria lui cunoastere care nu reflecta si nu poate reflecta adevarul faptelor trecute, aflate in existenta sau propria percetie. Evident ca ceea ce este nu se poate cunoaste pe sine si interpretarea propriilor fapte nu reflecta ce este ci ce face. Faptele transced utopiile si sunt unicele repere ale corectiei lor sau curatirii constiintei individuale si prin consecinta si globalitatea sa sau contiinta sociala. Conflictele sunt generate de recunoasterea relatiilor in care o constienta sau constiinta individuala se afla la un moment dat si care se revolta de pozitia pe care o ocupa in asamblul posibilitatilor sale de expresie, intotdeauna "pozitia nefavorabila, de neimportanta si nedemnitate", mediocritatea propriei cunoasteri si comportament. " NU stiu" nu este negarea cunoasterii ci pozitonare intre cunoscut si nedenumit. Utopia incognoscibilului este justificarea demolatoare a utopiei neputintei, orgoliu justificativ al indiferentei si cruzimii comportamentului in campul constiintei proprii. Cunoasterea ne sustine cand nu devenim sclavii ei.Cunoasterea este ceea ce am facut ,facem si vom face, o rutina a faptelor sau reperul desavarsirii lor. Utopia perfectiunii si desavarsitului este o alta justificare a indiferentei, leneviei constiintei. Exista miscare, verb iar "statuile" generate de miscare nu pot fi considerate 'modele ale miscarilor viitoare ci repere ale unor etape ale miscarii care desavarseste "fara a fi desavarsita", inoieste fara fi noua. Nedenumitul este campul libertatii desavarsirii misarilor in adevarul a ceea ce este fiinta si lucrurile. Nu cunosc viata si nici moartea cunosc ceea ce fac fiintele si ceea ce lucrurile sunt; lucrurile sunt denumite si 'materiale', sunt materie si nateria cunosc si este tot ce imi trebuie sa cunosc vigilent la false modelari ale ei si ale conceptiilor despre ea. Sunt substantial deci concret, obiectivarea substantialitatii mele este obiectivittatea sau libertatea existentei mele in raport cu modul in care gandesc despre ea. Inteligenta care a gandit-o dinainte de afi obiectivata substantial, reflectata in materie, in energia imensitatii inconjuratoare nu poate fi decat samanta a ceea ce suntem. toate cele necesare existentei sunt in noi de la inceputul ei, dinainte ca aceasta sa apara in constienta noastra. Suntem inca nenascuti in propria constienta individuala si colectiva si nasterea  constientei necunoscute este in momentul incetarii conflictului sau lucrarilor din interiorul sau campul sau, campul memoriei. Memoria e campul a tot ce cunoastem si nici o informatie nu lipseste din campul ei fie ca referitoare la individualitatea umana sau la colectivitatea sociala. Gandurile rasar din memorie si e raspunsul memoriei la circumstanta ceea ce produce un cerc vicios in care orice este este de un fel deja cunoscut care impiedica orice revelatie a necunoscutului imensitatii inconjuratoare. Tot ce cunoastem este teama, suferinta vinovatiei si durerea izolarii din inchisoarea memoriei si ce cunoastem facem, sau repetam. Golirea memoriei nu este negarea continutului ei ci,  rememorarea si discernamatul curateniei originale, care nu implica atasament sau legare de umbrele trecutului sau informatia consumata istoric. Miscarea curata a memoriei este aceea de a lasa sa treaca informatiile si nu ale stoca sau acumula producand lipsa spatiului si rutina, ingreunarea constientei si aservire informationala infidela cu percetia mereu prezenta si  care genereaza asa numitul dezastru al interpretarilor emotionale subiective si care bruiaza senzorialul si creeaza impresia unei realitati inefidele  realitatii faptului sau a miscarii percepute, o inchipuire a realitatii prin care de apoi filtram perceptia discriminand orice nu este conform cu ea, exclusivismul violent, fragmentarea gandirii si risipirea sau degradarea corporala. Dragostea este calea raiului armoniei senzorialului cu sentimentalul si aspiratia spirituala.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu