Am acordat o importanta exagerata vizualului. Din cercetarea stiintifica se releva cca.10 la puterea 17 procese simultane in corpul uman.
Poate fi cuprinsa aceasta activitate intr-o imagine? Evidenta releva imaginea ca pe un invelis efemer si superficial a carei dinamica interna este incomensurabila. In acest caz putem controla ceea ce suntem, pe noi insine, activitatea simultaneitatii gandului uman? Bunul simt si decenta spune nu! Atunci generam fictiuni care sa ne dea impresia controlului imaginii si ne construim o lume fictiva , o lume in care inchipuitul, visatul sau ganditul ne da impresia controlului, stapanirii situatiilor circumstantiale si am creat un sistem de abordare greoi si ineficient , o modalitate greoaie de gandire rationala bazata pe planurile dorintelor. Nu dam nici o atentie si recunoastere a consecintelor acestei abordari globale , acestei rutine istorice rigide si neschimbate care are mereu aceleasi consecinte, perpetuarea dorintelor controlului , devenirilor. Dorinta are nevoie de combustibilul arderilor sale si ganditul il furnizeaza; noi imagini ale aceleiasi dorinte, noi imagini ale acelorasi idei, 'carne proaspata la propriu" din moment ce taote astea se hranesc din corpul uman epuizandu-l in speranta placerilor si devenirilor atat de stupide, ca atunci cand sunt pe etape implinite doar durere rezulta, doar dorinta forma noua si speranta ei are continuitate, continuitatea suferintei care sta la baza acestui proces. Cunoasterea procesarilor experientelor suferintei si degradarii formei de viata umane care da carne de tun generalului dorinta-devenire, nu are nici o valoare, este ignorta cu gratie; spectacolul suferintei trebuie sa ontinue ca sa continuam si noi desi evidentele spun altceva.Ipocrizia afirmatiilor noastre legate de nevoia de iubire, pace si armonie este evidenta cea mai neglijata Desi spunem ca respectam 'maestri , invatatorii si inteleptii' neglijam cu gratie indrumarea lor, doar pentru ca ne justificam neputinta pentru a ne complace in placerea suferintei. Este cunoscuta afirmatia intelepciunii in care 'fericit este cel ce doreste ceea ce are deja", sau ca "fericit este cel ce traieste mereu in inceput", etc, sunt cunoscute invataturile Zen ale comportamentului prezentei , invataturile lui Cristos, ale lui Buda, Mahomed, Baha Ulah, etc, toate exprima intelepciunea a ceea ce avem si suntem si releva in oglinda "nebunia serioasa" a risipirii vietii sub stindardele controlului dorintei devenirii. Inutil sunt relevate cele patru inutilitati comportamentale incepand cu dominatia aproapelui, controlul, conservarea lui si importanta falsului sine inchipuit (imaginii de sine), inutile ivataturile lor din moment ce sunt ipocrit apreciate si nimeni nu le practica. Inutil spunem cu emfaza facand pe inteleptii "teoria ca teoria, practica ne omoara", din moment ce practicam aceeasi rutina a dorintei devenirii a altceva decat ceea ce suntem, nemultumiti de ceea ce suntem la toate nivelurile existentei. Degeaba spunem ca 'pe nemultumit, nici Dumnezeu nu-l poate multumi", cadem mereu sub influenta starii hipnotice a ganditului a carei meserie e fictiunea. Inutile sunt realizarile gandirii rationale, stiintifice, artistice care ne incanta si exalta emotional cu frumusetea si utilitatea lor, cand doar dorinta posedarii este reatia noastra. Nici "prin cap nu ne trece" ca inca nu avem 'cap", sau 'origine in evidenta", ca acesta modalitate comportamentala sau temporala in bucla ar putea fi instrumentata de cineva in interes propriu, iar daca ne trece suntem ironozati imediat. "Cezarul" este simbolul controlului si dominatiei prin forta represiva sau resplatitoare a aservirii noastre,dar nu ne imaginam ca foloseste imagini forta pentru asta, imaginile dorintei, lacomiei induse hipnotic ca model existential si astfel cautam unde nu se gaseste tiranul. Demonizam fiinte pentru ca doresc ce dorim si noi, puterea controlului dominatie asupra naturii, vietii si societatii, aserevirii celorlalti dorintei personale care este in fond aceeasi dorinta cu a lor. Unicitatea dorintei este dincolo de formele ei imagistice , iar formele justifica conflictul din dorinta.care-i perpetueaza existenta lineara , "fara cap si fara coada" , fara forma adica fara bunul simt al perceptiei inteligente a adevarului a ceea ce este. Cautam un 'adevar absolut" cand adevarul a ceea ce este, este linear si fara profunzime, fara spatialitate. Dorinta traieste in noi si in noi moare odata cu noi. Manifestarile efemeritatii sale formale , face ca formele sinelui inchipuit prin dorinta sa fie , superficiale, efemeritatea insasi denumita persona. Persefona sotia lui Hades stapanul mortilor din mitologia greaca reflecta simbolistica dorintei efemere si superficiale.(persona- sotia dorintei). Fara dorinta existam? Aceasta este intrebarea! Evidenta spune ca noi credem ca nu si produce combustibil nou dorintei ca sa aiba ce arde fara sa ne vedem arsi. In orient mortii se ard si asta vrea sa semnifice in vizibil actiunea nevazuta a dorintei, a consecintelor ei? Dar ce confuzie se perpetueaza prin aceasta imagine fara alta semnificatie decat cea a imaginii ei care ne sperie? Unica inteligenta este cea care organizeaza si face corpul sa functioneze, functia inteligenta si organul ei . Atunci ce ardem in fapt ? Ardem superficialul, persona , inchipuirea, sau ardem corpul functiei inteligenta universala prin personificarea ei? Daca functia, radacina organului, nu poate fi atinsa controlata si dominata, atunci ne razbunam pe partea ei vizibila, exprimata corporal? Comunic in nume propriu, nu reprezint nici o organizatie sau colectiva de interese, nu sunt reprezentantul vreunei forte oculte sau psihice, vreunei entitati psihologice aflate deasupra tuturor, nici pe mine insumi nu ma pot reprezenta imagistic cumva. Imaginea mea in imperiul dorintei insuficientei si nemultumirii, se degradeaza cu timpul aservirii cezarului; de dragul unui 'impreuna fictiv", isi pierde magnetismul. Cand reprezentam ceva , o putere, o organizatie, o speranta, o necesitate, eram cautat si dorit . Acum nu reprezint pe nimeni sau sunt reprezentarea lui nimeni, iar comunicarea aceasta nu genereaza comuniunea unui impreuna efectiv. Sunt impreuna fara a fi cu plenitudinea planetara, impreuna cu totul si cu nimeni in acelasi timp.Nu ma mai "doare" singuratatea in societatea reprezentantilor a tot felul de puteri si organizatii sfinte sau productive, comerciale sau militare, stiintifice sau artistice. Imi recunosc inexistenta ca scop in propria existenta. Jocurile fantomatice ce se deruleaza in perceptia mea nu ma mai sperie si nici exalta emotional. Efemeride in efemeride. Totusi, in plenitudinea existentei, minunate manifestari ale ei si constiintei sale recunosc. Oameni adevarati , fara emfatica suficienta de sine a cunoasterii lor, aduc la lumina exprimari si fapte de dincolo de meschinaria mediocritatii. Canta si exalta frumusetea si inteligenta faptelor umane si a constientei unei comuniuni nevazute inca de gloata clonelor dorintei brute, irationale, iar fara recunosterea acesteia din urma, nu i-as fi putut identifica in devalmaseala amestecului fara forma. Nu exista bine si rau separate de ceva in devalmaseala. Doar discernamantul a ceea ce suntem fara a putea descrie, poate fi taria care sa separe 'apele' emotivitatii, care sa rezolve drama interpretarilor emotionale subiective. Subiectivul este ' superiorul' dar interpretarea genereaza conflict inutil.Suntem cum trebuie sa fim, numai ca nu vedem inca asta. Suntem unde trebuie sa fim dar nu vedem inca asta. Facem ce trebuie sa facem cand renuntam la interpretarile care fac imposibila comunicarea in profunzimea a ceea ce suntem, in intimitatea fiecaruia si in intimitatea relatiilor nostre. Fara intimitate ne refugiem in spectacolul imaginilor superficiale si superficialitatea devine un mod de a fi. "Cersim lumina constiintei ignorand propria constiinta" a adevarului a ceea ce este, a intimitatii confirmate stiintific a existentei noastre cu lumina, radiatia electromagnetica unica in univers. Poate doar pentru ca nu poate fi controlata, dominata , supusa dorintei? Are viteza prea mare fata de gandirea noastra greoaie bazata pe o logica conditionala fictiva? Daca nu auzim cu fiinta, spectacolul imaginilor divizarii fictive din percetia noastra ne acapareaza inutil. Nu pot fi coroborate energiile, nu poate fi creata o comuniune cand ea este sursa, o putem doar exprima prin fapte. Dar acesta posibilitate nu este la indemana oricui; mai ales a celor care vor sa stie mai intai cine esti tu, cine sunt eu si ce vor castiga daca o fac. Nu vor castiga ceva atat timp cat castigul ii motiveaza in actiunile lor. Ceea ce este valoare umana si uman, nu este la vedere, ceea ce vedem la suprafata sunt urmele degradarii existentei reflecate corporal. Valoarea unui om nu este la vedere, dar o putem repera in comportamentul sau. Ceea ce este la vedere va fi supus dorintei de control sau beneficiu, al multimilor de nevoiasi; Ceea ce este valoros in om nu poate fi controlat. Se incearca controlul adn si asta va genera mai mult control social, mai putina libertate si mai multa autoritate represiva, selectiva, exclusivista, violenta. Consecintele se vor acutiza, orice ingradire este un pas inapoi si vom da inapoi ca racul pana vom dispare ca aperente efemere ale efemritatii conceptualizarilor noastre. Miscarea mereu inoitoare, fara miscare in contienta rigiditatii conceptuale a organizarii relative si restrictive, miscarea naturii de sine statatoare ne va remodela perceptia si existenta ei. Noi vom reactiona diferit si cu discernamat sub influenta empatica a comuniunii evidente a fratietatii planetare a formelor de viata. A treia generatie a fost denumita Homo Sacrus ca descriere a noii atitudini in existenta. Sacrul nu potae fi facut prin sacralizare discriminatorie si exclusivismul violentei conceptuale ingraditoare, ci este expresia constiintei si inteligentei perceptiei umane asa cum este ea in natura sa de sine statatoare. "Creatia universala" a ajuns in faza in care ne solicita prezenta noastra activa, cocreativa. Zeus cu fulgerul si Heracles cu sageata care tintesc in acelasi puct au invins titanii vremurilor apuse ale devalmaselii si fricii ca model in existenta. Nu astept asta, ci acum se intampla in miracolul sincronicitatii si armoniei coezive a tot ce este creat in desfasurare temporala, timpul insusi este invins si sfarseste odata cu dorinta devenirii. Existenta nu este "o jumatate" de creatie care trebuie completata cu devenirea, sau moartea, ci plenitudinea creatiei in care necunoscutul si cunoscutul sunt pe picior de egalitate. Privind in necunoscut ne eliberam de povara unei cunosteri partiale si incomplete cu care ne identificam inutil. Viziunea este o perceptie inteligenta, nu o inchipuire sau, interpretarea a ceea ce vedem ca sa acaparam "personal" astfel, rutina lacomiei sub justificarea "spiritualului". Dincolo de orice profetie este omul liber sa perceapa inteligent ceea ce este asa cum este si sa decida pozitia sa ca raspuns al inteligentei sale native. Raspunsul inteligent pacifica circumstantele si le armonizeaza coexistential fara excludere a vreunei forme de viata...Dorinta si proceul ei devenirea, nu sunt forme de viata, nici miscari ale inteligentei vietii. Miscarea vietii este in necunoscut si va ramane acolo spre bucuria celor vii, garantie a libertatii si implinirii in existenta, asa cum este ea. Omenirea merge bine din fundatura conceptualiozarilor descriptive in care se afla spre orizontul libertatii exprimarii aspiratiilor si inspitratiilor sale creative. Toate la timpul lor si..., a sosit timpul pe care nu-l aveam pana acum grabindu-ne ca bezmeticii in valmasia formelor conflictuale ale dorintei implinite , aceea de a exista.. Existenta fiecaruia este implinirea scopului cel mai inalt.
Poate fi cuprinsa aceasta activitate intr-o imagine? Evidenta releva imaginea ca pe un invelis efemer si superficial a carei dinamica interna este incomensurabila. In acest caz putem controla ceea ce suntem, pe noi insine, activitatea simultaneitatii gandului uman? Bunul simt si decenta spune nu! Atunci generam fictiuni care sa ne dea impresia controlului imaginii si ne construim o lume fictiva , o lume in care inchipuitul, visatul sau ganditul ne da impresia controlului, stapanirii situatiilor circumstantiale si am creat un sistem de abordare greoi si ineficient , o modalitate greoaie de gandire rationala bazata pe planurile dorintelor. Nu dam nici o atentie si recunoastere a consecintelor acestei abordari globale , acestei rutine istorice rigide si neschimbate care are mereu aceleasi consecinte, perpetuarea dorintelor controlului , devenirilor. Dorinta are nevoie de combustibilul arderilor sale si ganditul il furnizeaza; noi imagini ale aceleiasi dorinte, noi imagini ale acelorasi idei, 'carne proaspata la propriu" din moment ce taote astea se hranesc din corpul uman epuizandu-l in speranta placerilor si devenirilor atat de stupide, ca atunci cand sunt pe etape implinite doar durere rezulta, doar dorinta forma noua si speranta ei are continuitate, continuitatea suferintei care sta la baza acestui proces. Cunoasterea procesarilor experientelor suferintei si degradarii formei de viata umane care da carne de tun generalului dorinta-devenire, nu are nici o valoare, este ignorta cu gratie; spectacolul suferintei trebuie sa ontinue ca sa continuam si noi desi evidentele spun altceva.Ipocrizia afirmatiilor noastre legate de nevoia de iubire, pace si armonie este evidenta cea mai neglijata Desi spunem ca respectam 'maestri , invatatorii si inteleptii' neglijam cu gratie indrumarea lor, doar pentru ca ne justificam neputinta pentru a ne complace in placerea suferintei. Este cunoscuta afirmatia intelepciunii in care 'fericit este cel ce doreste ceea ce are deja", sau ca "fericit este cel ce traieste mereu in inceput", etc, sunt cunoscute invataturile Zen ale comportamentului prezentei , invataturile lui Cristos, ale lui Buda, Mahomed, Baha Ulah, etc, toate exprima intelepciunea a ceea ce avem si suntem si releva in oglinda "nebunia serioasa" a risipirii vietii sub stindardele controlului dorintei devenirii. Inutil sunt relevate cele patru inutilitati comportamentale incepand cu dominatia aproapelui, controlul, conservarea lui si importanta falsului sine inchipuit (imaginii de sine), inutile ivataturile lor din moment ce sunt ipocrit apreciate si nimeni nu le practica. Inutil spunem cu emfaza facand pe inteleptii "teoria ca teoria, practica ne omoara", din moment ce practicam aceeasi rutina a dorintei devenirii a altceva decat ceea ce suntem, nemultumiti de ceea ce suntem la toate nivelurile existentei. Degeaba spunem ca 'pe nemultumit, nici Dumnezeu nu-l poate multumi", cadem mereu sub influenta starii hipnotice a ganditului a carei meserie e fictiunea. Inutile sunt realizarile gandirii rationale, stiintifice, artistice care ne incanta si exalta emotional cu frumusetea si utilitatea lor, cand doar dorinta posedarii este reatia noastra. Nici "prin cap nu ne trece" ca inca nu avem 'cap", sau 'origine in evidenta", ca acesta modalitate comportamentala sau temporala in bucla ar putea fi instrumentata de cineva in interes propriu, iar daca ne trece suntem ironozati imediat. "Cezarul" este simbolul controlului si dominatiei prin forta represiva sau resplatitoare a aservirii noastre,dar nu ne imaginam ca foloseste imagini forta pentru asta, imaginile dorintei, lacomiei induse hipnotic ca model existential si astfel cautam unde nu se gaseste tiranul. Demonizam fiinte pentru ca doresc ce dorim si noi, puterea controlului dominatie asupra naturii, vietii si societatii, aserevirii celorlalti dorintei personale care este in fond aceeasi dorinta cu a lor. Unicitatea dorintei este dincolo de formele ei imagistice , iar formele justifica conflictul din dorinta.care-i perpetueaza existenta lineara , "fara cap si fara coada" , fara forma adica fara bunul simt al perceptiei inteligente a adevarului a ceea ce este. Cautam un 'adevar absolut" cand adevarul a ceea ce este, este linear si fara profunzime, fara spatialitate. Dorinta traieste in noi si in noi moare odata cu noi. Manifestarile efemeritatii sale formale , face ca formele sinelui inchipuit prin dorinta sa fie , superficiale, efemeritatea insasi denumita persona. Persefona sotia lui Hades stapanul mortilor din mitologia greaca reflecta simbolistica dorintei efemere si superficiale.(persona- sotia dorintei). Fara dorinta existam? Aceasta este intrebarea! Evidenta spune ca noi credem ca nu si produce combustibil nou dorintei ca sa aiba ce arde fara sa ne vedem arsi. In orient mortii se ard si asta vrea sa semnifice in vizibil actiunea nevazuta a dorintei, a consecintelor ei? Dar ce confuzie se perpetueaza prin aceasta imagine fara alta semnificatie decat cea a imaginii ei care ne sperie? Unica inteligenta este cea care organizeaza si face corpul sa functioneze, functia inteligenta si organul ei . Atunci ce ardem in fapt ? Ardem superficialul, persona , inchipuirea, sau ardem corpul functiei inteligenta universala prin personificarea ei? Daca functia, radacina organului, nu poate fi atinsa controlata si dominata, atunci ne razbunam pe partea ei vizibila, exprimata corporal? Comunic in nume propriu, nu reprezint nici o organizatie sau colectiva de interese, nu sunt reprezentantul vreunei forte oculte sau psihice, vreunei entitati psihologice aflate deasupra tuturor, nici pe mine insumi nu ma pot reprezenta imagistic cumva. Imaginea mea in imperiul dorintei insuficientei si nemultumirii, se degradeaza cu timpul aservirii cezarului; de dragul unui 'impreuna fictiv", isi pierde magnetismul. Cand reprezentam ceva , o putere, o organizatie, o speranta, o necesitate, eram cautat si dorit . Acum nu reprezint pe nimeni sau sunt reprezentarea lui nimeni, iar comunicarea aceasta nu genereaza comuniunea unui impreuna efectiv. Sunt impreuna fara a fi cu plenitudinea planetara, impreuna cu totul si cu nimeni in acelasi timp.Nu ma mai "doare" singuratatea in societatea reprezentantilor a tot felul de puteri si organizatii sfinte sau productive, comerciale sau militare, stiintifice sau artistice. Imi recunosc inexistenta ca scop in propria existenta. Jocurile fantomatice ce se deruleaza in perceptia mea nu ma mai sperie si nici exalta emotional. Efemeride in efemeride. Totusi, in plenitudinea existentei, minunate manifestari ale ei si constiintei sale recunosc. Oameni adevarati , fara emfatica suficienta de sine a cunoasterii lor, aduc la lumina exprimari si fapte de dincolo de meschinaria mediocritatii. Canta si exalta frumusetea si inteligenta faptelor umane si a constientei unei comuniuni nevazute inca de gloata clonelor dorintei brute, irationale, iar fara recunosterea acesteia din urma, nu i-as fi putut identifica in devalmaseala amestecului fara forma. Nu exista bine si rau separate de ceva in devalmaseala. Doar discernamantul a ceea ce suntem fara a putea descrie, poate fi taria care sa separe 'apele' emotivitatii, care sa rezolve drama interpretarilor emotionale subiective. Subiectivul este ' superiorul' dar interpretarea genereaza conflict inutil.Suntem cum trebuie sa fim, numai ca nu vedem inca asta. Suntem unde trebuie sa fim dar nu vedem inca asta. Facem ce trebuie sa facem cand renuntam la interpretarile care fac imposibila comunicarea in profunzimea a ceea ce suntem, in intimitatea fiecaruia si in intimitatea relatiilor nostre. Fara intimitate ne refugiem in spectacolul imaginilor superficiale si superficialitatea devine un mod de a fi. "Cersim lumina constiintei ignorand propria constiinta" a adevarului a ceea ce este, a intimitatii confirmate stiintific a existentei noastre cu lumina, radiatia electromagnetica unica in univers. Poate doar pentru ca nu poate fi controlata, dominata , supusa dorintei? Are viteza prea mare fata de gandirea noastra greoaie bazata pe o logica conditionala fictiva? Daca nu auzim cu fiinta, spectacolul imaginilor divizarii fictive din percetia noastra ne acapareaza inutil. Nu pot fi coroborate energiile, nu poate fi creata o comuniune cand ea este sursa, o putem doar exprima prin fapte. Dar acesta posibilitate nu este la indemana oricui; mai ales a celor care vor sa stie mai intai cine esti tu, cine sunt eu si ce vor castiga daca o fac. Nu vor castiga ceva atat timp cat castigul ii motiveaza in actiunile lor. Ceea ce este valoare umana si uman, nu este la vedere, ceea ce vedem la suprafata sunt urmele degradarii existentei reflecate corporal. Valoarea unui om nu este la vedere, dar o putem repera in comportamentul sau. Ceea ce este la vedere va fi supus dorintei de control sau beneficiu, al multimilor de nevoiasi; Ceea ce este valoros in om nu poate fi controlat. Se incearca controlul adn si asta va genera mai mult control social, mai putina libertate si mai multa autoritate represiva, selectiva, exclusivista, violenta. Consecintele se vor acutiza, orice ingradire este un pas inapoi si vom da inapoi ca racul pana vom dispare ca aperente efemere ale efemritatii conceptualizarilor noastre. Miscarea mereu inoitoare, fara miscare in contienta rigiditatii conceptuale a organizarii relative si restrictive, miscarea naturii de sine statatoare ne va remodela perceptia si existenta ei. Noi vom reactiona diferit si cu discernamat sub influenta empatica a comuniunii evidente a fratietatii planetare a formelor de viata. A treia generatie a fost denumita Homo Sacrus ca descriere a noii atitudini in existenta. Sacrul nu potae fi facut prin sacralizare discriminatorie si exclusivismul violentei conceptuale ingraditoare, ci este expresia constiintei si inteligentei perceptiei umane asa cum este ea in natura sa de sine statatoare. "Creatia universala" a ajuns in faza in care ne solicita prezenta noastra activa, cocreativa. Zeus cu fulgerul si Heracles cu sageata care tintesc in acelasi puct au invins titanii vremurilor apuse ale devalmaselii si fricii ca model in existenta. Nu astept asta, ci acum se intampla in miracolul sincronicitatii si armoniei coezive a tot ce este creat in desfasurare temporala, timpul insusi este invins si sfarseste odata cu dorinta devenirii. Existenta nu este "o jumatate" de creatie care trebuie completata cu devenirea, sau moartea, ci plenitudinea creatiei in care necunoscutul si cunoscutul sunt pe picior de egalitate. Privind in necunoscut ne eliberam de povara unei cunosteri partiale si incomplete cu care ne identificam inutil. Viziunea este o perceptie inteligenta, nu o inchipuire sau, interpretarea a ceea ce vedem ca sa acaparam "personal" astfel, rutina lacomiei sub justificarea "spiritualului". Dincolo de orice profetie este omul liber sa perceapa inteligent ceea ce este asa cum este si sa decida pozitia sa ca raspuns al inteligentei sale native. Raspunsul inteligent pacifica circumstantele si le armonizeaza coexistential fara excludere a vreunei forme de viata...Dorinta si proceul ei devenirea, nu sunt forme de viata, nici miscari ale inteligentei vietii. Miscarea vietii este in necunoscut si va ramane acolo spre bucuria celor vii, garantie a libertatii si implinirii in existenta, asa cum este ea. Omenirea merge bine din fundatura conceptualiozarilor descriptive in care se afla spre orizontul libertatii exprimarii aspiratiilor si inspitratiilor sale creative. Toate la timpul lor si..., a sosit timpul pe care nu-l aveam pana acum grabindu-ne ca bezmeticii in valmasia formelor conflictuale ale dorintei implinite , aceea de a exista.. Existenta fiecaruia este implinirea scopului cel mai inalt.
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu