08 ianuarie 2015

impulsul

Orice impuls este originea unei miscari, unei experiente, a carei energie se consuma in acea manifestare.
Initierea  inseamna a impulsiona o anumita miscare sau experienta a carei energie este concentrata punctual in acel impuls. Concentrarea energiei genereaza impulsuri, fara concentrare nu exista impulsionare. Concentrarea si impulsul este bataia de inima a oricarei existente. Din punct de vedere intelectual, ideea este un impuls care-si consuma energia in experienta, ideea confirma experienta si experienta ideea, o rutina greu de perceput datorita aparentei diferitului dintre  simplitatea ideei si  complexitatea experientei . Aceast impul- idee se desfasoara in succesiunea ordonata a informatiei sale in diferite etape si sfarseste prin morala sau concluzia experientei care confirma ideea. Ideea genereaza experienta, este impuls, iar concluzia concentrarea experientei inapoi ca idee. Aceasta confirmare reciproca  impuls-concluzie conduce la credinta , certificarea devine credinta si credinta limita perceptiei. Daca intrebi pe cineva, oricare ar fi acela,  de ce afirma sau sustine ceva, in final ajunge la argumentul credintei, opiniei libere, sau experientei sale. Astfel experienta unei idei genereaza certitudini -dinainteascultari care vor fi urmate si  astfel rutina ideii continua chiar daca consecintele reflectate corporal de cel care traieste experienta sunt nefaste acestuia.Ex asociem timpului degradarea corporala; toti sunt curiosi legat de varsta cuiva ; daca varsta nu este confirmata de imaginea degradarii sale corporale atunci te banuieste de minciuna; foarte greu isi poate schimba cineva ideea aceasta din cap confirmata de propria degradare corporala cu trecerea timpului al carui reper este complet arbitrar si modelat rigid dupa mecanisme. Astronomii si astrofizicienii cunosc relativitatea reperelor timpului si masuratorilor sale pentru ca ei le stabilesc aproximand cicluri cosmice care in fapt sunt dinamice. Functie de marja de eroare se fac mereu  corectii ale timpului si masuratorilor lui. Ceea ce scapa din vedere celui care accepta repere fixe este tocmai simplitatea faptului ca orice masuratoare este aproximativa si ea tinde fara sa ajunga la a reflecta fidel o dimensiune mereu dinamica in transformarile ei. Dinamica incomensurabila ne face sa ne agatam de lucruri care par stabile, certe, dar bunul simt ne spune ca nimic nu este cert asa cum credem noi ca este sau conform masuratori ,   teoria relativitatii reflecta aceasta dinamica incomwnsurabila a transformarilor in natura. Prin masuratorile noastre referitoare la diferite fenomene si manifestarile lor corporale , noi urmarin stabilizarea lor sau fixarea lor in acele repere neschimbatoare ceea ce imagistic ne facem sa pierdem legatura cu dinamica lor.Noi ne masuram existenta in ani si astfel pierdem legatura cu existenta in dinamica ei naturala. Aceasta constiinta a inmasurabilului a condus la teoriile statistice in care ne raportam la "campuri"  in care putem gasi ceva, fara a identifica un loc fix. Dar fixitatea ideii noastre despre noi insine si localizarea ei ca 'eu'nu punem sub semnul indoielii statistice a fixitatii ei. Unde ne aflam de fapt? Dupa cum putem eleva constiintei sau sa reelevam ei, nu exista in noi un punct fix si imuabil pe care il credem eu, ori eu este corpul ori este o idee; daca este o idee evidenta ne releva incongruenta corpului cu ea, iar daca este corpul, evident ca ideea  lui despre sine este o virtualitate irelevanta in raport cu ceea ce este. Ideea corpului-eu despre sine legata de varsta este o virtualitate nu realitatea sa. Dar ideea de varsta se desfasora ca impuls si traim experienta ei care confirma ideea varstei dupa conceptia sa- implicitul degradarii si sicronicitatea ei cu masuratorile temporale dupa ce corpul este complet dezvoltat, moment in care asocierea varstelor mici cu cresterea si dezvoltarea corporala ca asociere inceteaza. Firesc ca nu putem creste la nesfarsit si nici degrada la nesfarsit si atunci trebuie sa o luam mereu de la inceput, reinitiem si rederulam asocierile corpului  cu  masuratoarea timpului ca sir linear. Aceasta evidenta in constienta asiatica este atat de puternica incat sirul incarnarilor este de necontestat si s-a ajuns pana la a se imprumuta bani pe care sa-i returnezi in urmatoarea reincarnare. Desigur ca putem vedea acest sir desfasurat circular al aceleiasi idei depre noi insine,  1/2 constient si 1/2 subcinstient; adica stim jumatate din desfasurarea lui ,iar cealata jumate a lui ne este necunoascuta la fel cum ce facem in timpul somnului nu mai stim a adoua zi, iar ce facem ziua ne amintim , ramane inregistrat in memoria de lucru. Atat de putine idei are memoria de lucru din starea constienta  ca te igrozesti de putinatatea si rutina lor, dar mai ales de stransoarea ingustimii lor atat fata de constienta cat si fata de activitate. Starea de veghe ne apare modelata ca si o scoala pe care nu o absolvim ci ramanem mereu repetenti si la aceleasi lectii neinvatate, iar in fiecare zi sau la fiecare nastere, venim la scoala ramanem repetenti pentru ziua urmatoare si suntem exmatriculati din scoala si reinmatriculati la nasterea urmatoare. Plictiseala enorma si apatia care se manifesta deja peste tot in societate si la cei pricopsiti si la cei nepricopsiti nu mai poate fi amortita prin satisfactiile marunte ale succeselor efemere sau a jocurilor pe calculator cand sfarsitul experientei si ideii despre noi este acelasi-exmatricularea. Desigur ca atunci cand suntem in scoala nu facem ceea ce invatam acolo; abia dupa ce terminam scoala suntem constransi sa punem in practica ce am invatat ; cand nu am invatat ceva ce practicam? Ceea ce faceam in scoala, ne prefaceam ca invatam si ne defulam plictisul in distractii vazute ca defulari, exaltari emotionale  si senzoriale, sexuale, droguri, alcool, macare, violenta, risc, pericol,etc. Aceasta stiinta si practica automata a defularilor senzoriale si emotionale este desfasurarea ideii de eu asa cum noi o concepem istoric; este o pseudoconstienta de sine care se manifesta rutinier si acumularea istorica a mijloacelor in evolutie ale defularii sau, placerii si durerii poate forma un sarpe metaforic sau istoria personala, infasurata ca idee-eu  si desfasurata ca istorie-ce am facut si repet. Se pare ca acest impuls- eu si desfasurarea-infasurarea lui este automata, un fel de pilot automat care ne baga mereu in gardul limitarilor sale-rutine emotionale si senzoriale.   Aceasta pseudoconstienta de sine isi spune  "Minte' ca sa se distinga de corpul transparent si la vedere care o nemultumeste prin transparenta sa si nu-i permite "secretul" care o face importanta. "Mintea" inventeaza sau imagineaza tot felul de "secrete" ca sa-si conserve autoritatea in societatea mintilor si asupra corpului care-i reflecta transparent activitatea-degradarea corporala."Mintea' nu va recunoaste niciodata faptele sale reflecate de corpul dominat, va considera ca batranetea este semnul intelepciunii, boala pedeapsa lui dumnezeu, etc. si ultima scapare este ca dupa dispariatia sau moartea corpului "ea" este 'suflet etern" Minciuna , inselaciunea, etc, pare a fi instrumentul existentei mintii-eu si moartea scopul sau- unul cu instrumentul. Ex." mai bine mort decat sclav" evidentiaza aceasta abordare prin care moartea este mijlocul oricaror- in cazul exemplului libertatea-  realizari ale mintiilor in existenta lor efemera. Mintea s-a pozitionat ca izvor si origine a orice exista in univers si multitudinea complexitatii manifeastarilor in existenta le-a denumit gandire ca izvor- origine al lor Mintea daca nu gandeste nu exista si tot gandeste desi se alege praful de ea tocmai pentru ca numai praf in ochi produce si in productia de praf isi consuma orice impuls al concentrarii sale; ca sa minta referitor la activitatea sa de prafuire, mintea denumeste praful in ochi cunoastere de sine ,cunoasterea psihologica cu care cu gratie se identifica spre "fala" ei ca 'eu' -origine a tot ce exista. Din cand in cand in constienta sau la urechea noastra ajung afirmatii care ne par complet confuze si stupide tocmai prin incongruenta lor cu propria noastra cunoastere, cu eu-l nostru; pentru mine prima debusolare si confuzionare a ideii mele despre incomensurabila mea desteptaciune si incomensurabila prostie a celorlalti, a fost un vers, apoi o fraza, apoi o intrega teorie din care nu intelegeam absolut nimic, dar in spatele ei  totusi intuiam ca se ascunde 'ceva' valoros; prostia prin care consideram ca secretele sunt valoroase ma facea sa caut sensuri ascunse si ma impiedica pur si simplu sa inteleg sau sa aud ce se afirma in acea teorie pana cand "mi-a picat fisa" , s-a aprins becul care a luminat intreaga teorie, care in fapt deschidea orizontul sau il schimba complet. De atunci nu "m-am mai legat" de nici o teorie, de ceva fixat, am cunoscut prin experienta nonreperului ideie, un altfel de impuls, altul decat ideea sau conceptul, iar  acesta explorare a acelui impuls fara reprezentant in "mintea mea" sau acumularile mele istorice de teorii si concepte, experiente si reprimari, mi-a spulberat orice convingeri despre ceea ce sunt. Paradoxal ma simteam ca si cum 'a murit' mintea si a ramas corpul viu si nu invers . In aceasta noua stare de minte moarta, corpul isi exprima cea mai inalta stare fiziologica si anatomica, o stare asenzoriala referitoare la sine.si radiatia sa nu o descriu dar relev consecintele ei, elibera corpul de conditionarile mediului  natural si social (cumva era "deasupra" lor si nu se mai lupta cu ele). "De apoi " am inteles ca o simpla spartura in credintele si certitudinile stiintifice ale eu-lui ii releva natura sa dominatoare si cruda , tiranica si mincinoasa, 'Hypocritos",  actor pe scena propriei sale lumi virtuale , efemere si superficiale. Cunosc sentimentul de debusolare cand auzim ca lumea noastra este " iluzie" efemera si virtuala, fara substantialitate obiectiva, ca noi suntem unica ei substantialitate, ca toate eforturile noastre de pana acum si mai ales suferintele si chiunurile nu insemna absolut nimic, nu au valoare in fata lui dumnezeu cu care  vroiam sa ne punem bine suferind , sau fara valoare materiala concreta si etern fixata de noi insine. Este ca si cum am mers toata viata de pana acum pe un drum la capatul caruia credeam ca vom ajunge la obiectivul nostru si aflam ca am luat un drum gresit care nu ne duce unde am plecat; dupa eforturile si suferintele indurate ca sa parcurgem drumul si sa depasim obstacolele lui, aflam ca sunt degeaba, trebuie sa ne intoarcem la intersectie si sa schimbam directia. Unii incremenesc in proiectul acelui drum gresit si in speranta dezamagirilor de zi cu zi si pas cu pas; altii injura, se enerveaza, se autoflagelaza si-si fac casa acolo , pe drumul suferintelor lor cu care s-au obisnuit si obisnuinta este anestezic; dar stau in calea incremenitilor in proiectul drumului gresit si acestia le demoleaza casa, iar disperarea abandonului de sine este triumful lor, al meu. Cei putini isi aduna fortele si au taria sa se intorca desi cunosc durerile pe drumul intorcerii pentru ca mai trecusera pe acolo si asta ii face sa fie vazuti ca profeti desi ei insisi au pierdut nevoia recunoasterii, in final ajung la intersectia in care au luat o decizie de directie gresita si doar acolo pot schimba directia. Dar de data aceasta se intreaba si fac pasi responsabili si inceti pe noua directie pentru ca certitudinea coretittudinii directiei a disparut de mult, merg pe calea care l-a un moment dat se sfarseste si trebuie sa faca pasi in 'gol" si pasul sa fie drum in necunoscut si posibilitate. Multi se arunca in prapastia de la capatul drumului abandonandu-se iar, dar si mai putini invata sa se miste in necunoascut prin forta acordului comunitatii lor sau acordului interior cu sine. Desigur ca tot ce am scris este metafora care genreaza in minte goluri si prapastii abisale , pericole si dusmania obstacolelor, nevoie de putere si forte de sprijin, etc , dar asta este mintea-eu , nu poae descrie adevarul perceptiilor noastre fizice-concrete-traire-miracol al misterului launtric al fiecaruia. misterul focului din care toate impulsurile si concentrarile se intalnesc fara sa poata sta impreuna. Desigur ca scriind ma intreb cine scrie ca pana acum stiam ca eu scriu. Desigur ca noi termene si denumiri ne stau la ureche , Sine, Atmman, supra eu, etc. dar nu semnifica nimic pentru mine altceva decat refugiul eu- lui in haine noi care sa-l ascunda din nou- cui??? "Lupul schimba parul dar naravul ba", Nu stiu este sincer raspunsul ! De aceea intuim marea tranformare sau transmutatie In ordinea ordinii mai intai este necunoscutul, fapta sa si apoi constienta a ceea ce este sau mintea de apoi. Viitorul este creatia noua care ne sta in fata s-o corporalizam ca alt eu- un eu complet diferit formal -comportamental ,dar asemenea in misterul existentei sale din care izvoraste si se intoarce sincron si simultan siesi in nonmasuratorile noastre. Impulsul marii transmutatii (mare=la scara intregii planete, etc,) este dat de mult si si-a atras resursele si substntialitatea necesara concentrarii si exploziei sale in noua era. prin ceea ce metaforic este intuit si descris ca deschiderea cerurilor, incetarea timpului ,sfarsitul lumii si coborarea lui Dumenezu cel viu pe pamant unde va fi ca si in cerurile Dumnezeului Unic Spirit.  Realizam cate interpretari si cate conflicte verbale sau chiar militare pot genera aceste afirmatii si descrieri??? Fiecare crede ca numai el stie cum si ce va fi si cum trebuie sa fie , numai lui i-a spus Dumnezeu cum va fi si asta il va face neinduplecat in sacrificiul sau de sine in slujba lui Dumnezeu si va justifica orice idee crima sau distrugeri daca dumnezeu o cere, etc,  etc; aceasta  este  psedocostienta si eu-l antiratiunii. Cel mult putem sa ne detasam de dominatia sa asupra'ne, sa-i slefuim aspectul, sa-l gadilam si adormim ca sa mai respiram aer prospat din cand in cand, este lantul pe care-am isiruit toate mizeriile psihologce si materiale ale dogmelor si imposturilor identitatii noastre transparente de barbati si femei Umane, proiect neterminat inca pe pamant. Inca nu m-am nascut si dupa ce o voi face ma voi vedea si va voi povesti cine sunt ca reflectare a propriului comportament. Eu-l comuniunii planetare traieste in ecologia planetei dar nu si in egologia cetatenilor ei rataciti pe drumul ditrugerii sale. De ce numai dupa ce pierdem descoprim valoarea a ceea ce aveam si ne sustinea???( nebunia limitelor imaginare?) Intrebarea care ne framanta este unde este intersectia in care am ales gresit calea si o putem schimba? Intotdeauna pornim de la noi insine, nu avem din alta parte de unde sa pornim. Zen-istii prin experienta lor cunosc aceasta incomensurabila dinamica a lui acum si responsabilitatii fiecarei exprimari verbale si fapte care le umple ziua. Ziua are aprox 24 ore a 3600 de secunde fiecare , este o plenitudine incomensurabilain care secunda devine zi. cele 24 de diamante din coroana intelepciunii la aceasta plenitudine se refera simbolizand-oastfel. De asemenea cele 24 de scenarii abstracte ale spiritului sau semnelor sale la aceeasi stare se refera. Constiinta in campul careia conflictul inceteaza, este constiinta prea prezenta in responsabilitate pentru a avea timp.

2 comentarii:

  1. uite... am impulsul de a-ti multumi pentru ca impartasesti cu noi toate 'trairile' astea. si pe cel de a-i multumi aici unui prieten drag care m-a indrumat catre blogul tau.

    RăspundețiȘtergere