evolutia involutiei

Este relevant sa ajungi sau sa depasesti, sa te inalti sau sa te scufunzi, sa compari sau autoevaluezi?

Ce importanta are ceea ce este peste o mie de ani? Cum fiecare evolueaza in spatiu si propria perceptie, pe orizontala sau verticala, in gandire sau  in constienta prezentului (in claritate lovindu-si fruntea cand reuseste), evolutia nu este o problema; ignorarea ei este instrumentata de 'hotii' de atentie si vise care canalizeaza energia fiintelor in directia diminuarii expresiei individuale si sociale producand uzura , imbatranirea.  Aceasta directie a autodiminuarii expresiei individuale  a propriului sine asa cum este el are justificarile motivationale ale falselor trebuinte si exigente care determina 'directii' ale evolutiei miscarii ale carei  consecinte reflectate individual  sunt considerate  neatentie, involutie. "Neatentia" este concentrarea atentiei pe o singura directie si ignorarea tutuor celorlalte elemente din perceptie, care psihologic este denumita egocentrism. Atentia concentrata pe scopul obsesiv al acumularii de 'putere personala" sau pe promovarea importantei si superioritatii personale, conduce la diminuarea potentialului atentiei, potential pe care invatam sa-l folosim descoperindu-l ca ceea ce este atentie neselectiva, complet diferita de atentia distributiva care este un alt fel de concentrare a atentiei. Orice concentrare a atentiei implica persoana si abordarea reflecsiva si reactiva a persoanei; aceasta abordare mecanica si automata este o reverberatie atitudinala care nu-si regaseste expresia in "radacina" atentiei asa cum ea este si o cunoastem foarte bine sub denumirea "premeditare"cu evidenta semnificatie a repetarii mecanice a unei actiuni pozitionate inaitea meditatiei  sau claritatii  circumstantelor in care reactionam punctual.Astfel "raspundem" inadecvat unei circumstante punctuale repetand actiuni din circumstantele sau modalitatile temporale "trecute" ("facem cum am mai facut", indiferent de circumstantele prezentei sau providentei, sau "facem ce stim sa facem" si acesta atitudine se aseamana unei "programari" prin cunoasterea invatata.) O astfel de abordare comortamentala a intelectului sau folosirii gandirii produce o dihotomie intre circumstanta sau perceptia realitatii si raspunsurile noastre in aceasta realitate care provin dintr-o alta stare a realitatii consumata deja sau amintiriea ei. "Amintirea realitatii" ne scoate din realitate ca stare naturala dimanica si armonica in sincronicitatea ei. Astfel aparem ca "prezenti" in "trecut" dorind sa actionam in "viitor" care este in fapt prezenta naturala, plenitudinea edificiului  perceptiei . Traind in "trecut" nu poti actiona asupra prezentului sau sa schimbi viitorul; modificand trecutul nu modifici prezentul si de altfel nici nu se poate sa schimbi trecutul (ceea ce a fost asa ramane) ci doar sa dai forme diferite ale aceleasi circumstante adica,  degradezi, uzezi circumstanta sau trecutul in care ne autopozitionam prin premeditare, trecut care ne apare mereu defect din moment cel "defectam". Ne comportam ca 'rupti in doua", unul (intelectul) pozitionat in trecut sau amintiri, celalat (corpul) in circumstanta prezenta in care se petrec toate  lucrurile si evenimentele surprinzandu-ne continuu pentru ca nu sunt in perceptia intelectului  din locul amintirilor in care ne-am fixat. Astfel ne simtim  victimile tuturor accidentelor placute numite "noroc" si neplacute numite "ghinioan"; victoria apartine norocului si esecul ghinionului, iar lipsa acestora o percepem ca plictiseala neschimbarii si rutinei programatice sociale, rutina premeditata sau "succesul" programarii.Cu aceasta pozitionare si acesta rutina intelectuala a manipularii unei cunoasteri consumate in experientele amintirilor , energia noastra in ce directie actioneaza? Uzura structurilor sociale si individuale este inevitabila si aceasta uzura o denumim involutie in conformitate cu ipocrizia justificativa programata. Ca atare "involutia" este o evolutie (miscare) in directii irelevante fiintei corporale individuale si sociale si aceasta situatie releva concentrarea atentiei pe interese irelevante in raport cu aspiratiile; sanatate, libertate, buna stare, etc. aspiratii pe care sistemul medical, politic si economic nu poate concretiza ca mediu si stare in care fiinta sa  poata exprima nediminuativ potentialul sau. As exprima involutia ca starea in care orice interdictie sau  porunca este "un pas inapoi". Justificam suprareglemtarea existentei ca nevoia ordinii sociale dar ordinea reglementata nu este ordinea fiintei ci a unui program pe care urmarindu-l ne autopozitionam in bioroboti ca stare. Daca coruptia cu care lupta reglementarea ar fi coruptie cauzala, lupta cu coruptia ar fi irelevanta si inutila; in fapt sistemul reglementarii excesive si fara constienta ratiunii ei , ordinea creativ-recreativa, genereaza coruptia care devine motiv autogenerator al necesitatii sistemului. Intelepciunea reflexiva care reflecta fidel manifestarile si ne face sa afirmam ca 'ce se naste moare" este o umbra a intelepciunii vii care reflecta o perceptie plenara a unei atentii neselective prin- 'ceea ce se naste renaste". Cele doua exprimari genereaza un mediu al constiintei in care prima consfinteste o fatalitate rutiniera care justifica iresponsabilitatea si indiferenta in existenta , iar cea de-a doua regenereaza  perceptia in care regenerarea, renasterea este naturala si nu implica efortul nostru intelectual de "a face" ceea ce nu exista: evolutiea fiintei si mediului sau din prima exprimare. Consideratia fiintei ca un fel de baterie care se consuma pana la epuizare, conforma primei exprimari, renega evidenta nasterii si dezvoltarii fiintelor doar pentru ca nu i se recunosc resorturile regenerarii celulare accelerate si renasterii in toate planurile existentei si la toate nivele expresiilor ei. Aspiratiile si inspiratiile fiintelor sunt folosite pe post de "momeala promisiunilor" conditionate de aservirea constiintei sale unor trebuinte irelevante in raport cu natura lor. Evolutia nu este o problema ci o normalitate naturala si implica regenerare, renastere asa cum instinctul si sistemul imunitar complet  functioneaza; Problema evolutiei este falsa si la o problema falsa orice solutie este falsa. Evidenta releva ca  atitudine opusa dorintei evolutive (constienta faptica nu pot sa devin ceea ce sunt) este  atitutinea in care suntem constienti de directia in care evoluam, directie pe care o putem schimba daca ea nu este relevanta scopurilor noastre. Scopul irelevant aspiratiilor se va releva ca atare prin consecintele miscarii pe acea directie care nu pot fi evitate; rechizitoriul consecintelor ne releva adevarul dorintei raportate la aspiratii si orice conflict al celor 'doua" se reflecta negativ  sau restrictiv corporal si social. Involutia este o functionare la capacitate diminuata a potentialului unei fiinte si aceasta diminuare este reflecata atributiv ca functionarea unui atribut posibil. Cresterea capacitatii exprimate a unei fiinte umane se reflecta faptic diferit si primeste atribute diferite; atributul de om este nejustificat faptic de fiintele incremenite in reactii programate, si confundarea omului cu fapele acestor fiinte aservite unui program psihologic ingustat la nevoi ale placerii si exaltarii ascunde adevarul fiintei om, barbat sau femeie umana. Om ca sursa si uman ca expresie este o monada functionala in existenta pe un nivel recreativ si creativ dinamic pe care-l putem considera evolutiv prin desavarsirea creatiei ca mediu corporal individual si social pe care natura planetei sa-l  reflecate ca "gradina raiului" prin armonia si fiziologia ecologiei sale. Natura refklecta in substanta si fiziologia sa atitudinea gandirii umane sau a celei inumane si degradarea mediului natural este un rechizitoriu al propriilor comportamente individuale si  sociale ca reflecatre a gandirii si viziunilor active in atentia si vointa noastra. Ce am invatat nu este greu nici mult, nu am obtinut un privilegiu ci o eliberare, am invatat sa nu ma mai mint sau autohipnotizez cand toate sunt la vedere si-mi vorbesc despre ceea ce gandirea slujeste desi  credeam altceva. Toate se hranesc din gandul nostru si asta ne pune in pozitia slujitorului tuturor. Trezirea ne va conduce la asumarea responsabila a acestei "puteri"  neierahizante a indivizilor. Nu putem controla gandirea (trecutul)  dar putem asuma individual responsabilitatea rostirilor noastre, responsabilitatea a ceea ce regeneram in planul material creat. Daca toti am gandi si afirma simultan  regerarea celulara accelerata , renasterea organelor celulelor si starea de sanatate individuala ar fi o evidenta; daca am sustine prin gandire si afirmatii ca "viu la viu nu face rau" am economisi risipa energiilor luptei cu expresiile celulare vii pe care le-am catalogat ca rele si dusmanoase, toxine, etc, si evidenta ne-ar releva ca "cui nu-i fac nici un rau, nu-mi face rau" asa cum ne reflecta astazi "ca  raul pe care-l descriem intareste expresia raului" Virusii evolueaza in capacitatea de supravietuire impotriva antibioticelor si contrataca cu succese sporite. Asta nu inseamna ca suntem inactivi in viata si ne complacem in mizeriea mediocritatii, ci insemna ca facem ordine in perceptia si gandirea noastra, ordine prin care "fiecare merge la loul sau";  in armonia si ecologia planetara nici un corp strain corpului uman nu intra acolo impotriva vointei noastre ci noi le introducem conceptualizand gresit sau faptic prin exacerbarea placerii si rutina ei. Orice ordine am face este una superficiala si partiala de aceea recunoasterea ordinii naturale si respectul ei promovand-o se dovedeste eficienta si eleganta, frumusetea este pragamatism. Cate urtenii tehnologice si comportamentale repetam in rutina sociala?

Comunicarea este din punctul meu de vedere schimb de substanta si informatie , interactiune celulara si in nici un caz ceva de urmat sau copiat ca model optim de exprimat . Nu am nici un impuls launtric  de competitor asa cum nici tu nu ai; nu urmaresc sa conving sau demonstrez ceea ce nu are nevoie de demonstratii. Imi manifest libertatea  de a comunica asa cum fiecare o face, constient de instrumentele limitate ale unui limbaj preponderent folosit in manipulare sau comert. Limbajul este instrument si nici un instrument nu are libertate de miscare si natura celui care-l  foloseste  este relevanta . Suferinta a pataniilor autoinselarii, autohipnitizarii si exaltarii (care nu e confort psihologic) si constienta faptului ca si pataniile si inselaciunile nu si-au spus ultimul cuvant, ne conduce la intelegerea faptului ca "nimic nu se termina", ca existenta nu are final,  dar necunoscutul plin de surprize, placute si neplacute dupa cum atitudinea mea este, ne "taxeaza cu upercuturi la orgolii si cu mangaieri de lacrimi". Moartea sperantei este disperarea din care renaste  sau pe care o transformam in entuziasmul perceptiei inteligente abandonand-o. Entuziasmul nemotivat este curat, pur si simplu, iar in lumina lui de aur renasterea se declanseaza. "o las asa cum este si merg mai departe in comuniunea prezenta"