24 septembrie 2013

laitmotivul blogului

Ceea ce se spune aici nu genereaza o necesitate, ci o constienta; nu genereaza un model de urmat, ci o actiune individuala a lui a fi.

8 comentarii:

  1. doar iubirea intinde un pod catre cer

    RăspundețiȘtergere
  2. doar frica de inaltimi nu te lasa sa-l pasesti

    RăspundețiȘtergere
  3. Chiar daca cerul am atins
    Totusi rugul nu este aprins
    Iar inima-mi e inca stinsa
    In a cezarului colt prinsa

    G I L
    : - |

    Si-oricate cantece ii cant
    Ea nu mai vrea pe-acest pamant
    Poate nu-i totul in zadar
    Drum bun tuturora dar

    RăspundețiȘtergere
  4. Buna ziua domnul Viorel,

    Va cunosc de cand aveati emisiunea de astrologie, o salut si pe doamna Rodia.

    Pot sa spun ca ati fost mentorul meu, pentru ca datorita dvs am inceput sa studiez astrologia si ati fost un model pentru mine. Nu v-am multumit niciodata pentru tot ce mi-ati daruit, desi am avut ocazia sa intru in direct cu dvs in acea emisiune, chiar de cateva ori, desi nu era chiar usor. Multumesc.

    Gianina

    RăspundețiȘtergere
  5. Am inceput sa apreciez in mod deosebit intentia din spatele acestui blog, in momentul cand am vazut ca o mare problema cu care se confrunta multi oameni din jurul meu(chiar daca si eu fac la fel, la celalalt e mai usor de vazut) este aceea ca nu stiu (nu au notiunea) sa se exprime direct pe ei insasi, asa cum sunt. Prin direct, ma refer la exprimarea individuala intr-o situatie sau proiect anume, neintermediata de o imagine despre acea situatie /proiect. Observ ca aceasta exprimare directa nu numai ca lipseste in multe medii (probabil majoritatea, in special cele care "iau contact cu lumea", cu publicul), ci nici macar nu exista o notiune semnificativa a sa, astfel nefiindu-i mai deloc simtita lipsa. Observ astfel cum oamenii din aceste medii isi modeleaza trairea interioara ce e la baza unei intentii de a cladi ceva anume, in acord cu o imagine despre ei insisi, sau despre situatia sau contextul in care se afla, facand astfel sclava trairea si intentia, imaginii/perceptiei create. Acesta este momentul in care, frumusetea acelei trairi nemarginite si neconstranse (nemodelata de o imagine/idee despre, de cunoastere,educatie, de filozofii, teorii, asteptari, dorinte, etc.:) ) incepe sa paleasca, sa devina fada, gri. Dupa care cu timpul, frumusetea trairii devenind din ce in ce mai conditionata de rigorile imaginii, de regulile, legile, trebuintele, nevoile ei, etc. creaza o foarte mare presiune in constiinta celui in fapt. Constat ca, in loc ca aceasta presiune sa ridice un semn de intrebare, este in schimb justificata cu afirmatii gen "asa e viata, dura", "nu sunt inca suficient de intelept sau 'evoluat' sa fac fata ", "nu am ce-mi trebuie", scopul scuza mijloacele, samd. Fara sa ma indepartez prea mult de la esenta, ceea ce am observat pe scurt, este ca exprimarea de sine este mult prea usor confundata cu exprimarea unei imagini despre sine. Si asta vad ca din dorinta neimplinibila de "a sluji simultan la 2 stapani", acela al comoditatii/placerii,profitului obtinut in urma unui serviciu/ mercantilismului si acela al armoniei, adevarului, sau mai bine zis cred al prieteniei.

    RăspundețiȘtergere
  6. Imi dau seama astfel ca, atat de mult cat conteaza sursa unei actiuni pe care o luam (sau "locul" din care o luam), pe atat de mult conteaza si felul cum acea actiune este dusa la capat, implinita. Altfel zis exprimarea, indiferent prin ce mijloc sau in ce mediu, nu ar trebui sa fie lasata asa usor distorsionata de influentele inconjuratoare, a "lumii". Cand fac asta, imi dau seama ca o fac doar de dragul imaginii, moment in care imaginea este plasata pe primul loc iar eu pe locul 2. Si apoi apare intrebarea, ce este mai important pentru mine, in actiunile mele, imaginea mea in fata lumii, sau eu insumi, asa cum sunt?
    Un alt lucru care m-a motivat sa scriu aceste randuri, a fost uimirea in fata scrierilor care roiesc pe internet in special, scrieri facute de oameni talentati sau "haruiti", insa in a caror exprimare, observ ca se pierde contactul cu sursa exprimarii. In alte cuvinte, reperele discursului au pierdut contactul cu intentia initiala, au fost influentate de mediu, de aplauze, de admiratori, de sugestii, etc. , devenind in cele din urma un discurs mai mult sau mai putin interesat, descriptiv, care foloseste intentia initiala doar ca scuza. Ceea ce imi releva asta, este ca "lumea"(acumularile trecutului) este seducatoare, tentanta, prin insasi promisiunile care le face(invitatia de a fi/a te comporta altfel decat asa cum esti, ca sa obtii un loc privilegiat in ea), care au la baza un motor.. exaltarea senzoriala, placerea. Cum nu am ajuns singur la aceasta concluzie, observ ca aceasta placere sau exaltare senzoriala ceea ce este hranit de demersuri gen: a avea sau obtine putere(cat mai multa), control, recunoastere, admiratori, discipoli, bogatii, etc. si deci este ceea ce tine piept exprimarii de sine, asa cum e, neintermediata de masti. AStfel, concluzia evidenta ar fi ca reperul real in exprimare,nu este placerea, exaltarea, obtinerea sau demonstrarea a ceva( ca esti intr-un anume fel, de obicei altfel decat asa cum esti).
    Care e reperul real atunci?

    RăspundețiȘtergere
  7. pentru Gyl: "truda omului pentru desavarsirea sa pare sa fie atat de grea ca incepeti sa va uitati la esecurile celor din jur; aveti o mare iluminare spirituala interioara dar ajungeti sa intelegeti ca si mine si multi altii ca a-ti lucrat "oamantul' pana cadnd a-ti eliberat sinele suficient de mult sa aruncati o privire asupra marii privelisti a orizontului, aici , iar incetati lupta; viziunea voastra mentala este clara dar trupul vostru este prins inca in cochilia constiintei de rasa a binelui si raului care a devenit o cochilie groasa la care se adauga strat dupa strat cu fiecare experienta traita, pana cand este nevoie de eforturi supraomenesti si lovituri de tarnacop pentru a sparge crusta si elibera eul adevarat al vostru. Ajungeti sa intelegeti ca dupa aceasta mare realizare din launtrul vostru sunt necesare zile si nopti lungi de munca in tacere, de unul singur in launtrul vostru cu voi insiva. Dupa ce egoul a fost biruit vin incercarile si mai mari ale contactului personal cu cei pe care ii iubim atat de mult si carora dorim sa le aratam lumina pe care o percepusem; stim ca este lumina care arde atat de stralucitor pentru a lumina calea si conduce fiecare copil creat sau vine pe lume.ajungeti curand sa intelegeti, sa percepeti suferinta trupeasca, insultele degradatoare aruncate asupra voastra de propriul neam si popor ca sa nu mai vorbim de cei carora am incercat sa le aratam lumina perceputa. cat de putin stiti de aceste incercari si ispite, provocari si lupte care va asteapta. In spatele umbrei lumina e la fel de stralucitoare ca inotdeauna. inlaturati umbra si o veti regasi mereu la fel de stralucitoare .Cu pumnii stransi si ochii in lacrimi chemarea acestei perceptii este cea care ne conduce pana cand vom intelege pe deplin ca numai omul prin libera vointa a lui dumnezeu combinata cu propria sa gandire libera si cu propria sa motivatie curata, poate sa-si dovedeasca singur ca dumnezeu este divin , ca omul adevaratul sau fiu nascut in imaginea si asemanarea lui este la fel de divin si ca aceasta divinitate este adevartul Crist pe care fiecare om il vede si percepe si este chiar in om, in el insusi si in toti copii. acest crist universal este lumina de la care avem nfinita viata , iubire si o adevarata fraternitate

    RăspundețiȘtergere
  8. pentru Crsti: In explorarea necunoscutului nu ai repere ci le stabilesti singur si le verifici prin experientele lor. de ex; la un moment dat nu mai intelegeam nimic din ce se intampla in lume avnd perceptia ruperii evenimentlor de ratioanalitate si bun simt. M-am intrebat ce e libertatea in lume; mi-am dat un raspuns si dupa multi ani am inteles ca raspunsul dat mie de mine insumi mi-a modelat existenta pana nu o mai puteam suporta; am intels ca reperul sau modelarea conceptuala a libertatii face praf libertatea. ideile nu pot fi repere ele sunt instrumente, lopeti; dar simtamintele? te-au mintit vreodata simtaminele? Miscarea in necunoscut nu este prin gandire ca reactie a memoriei in raport cu interesele mediocre sau mechine ale parazitului, ci prin asentiment sau acord. Cu ce simtamant esti in acord complet? cand il traiesti nu insemna ca ai ajuns in acord cu tine insuti? daca crezi ca ai nevoie de ceva din afara sa traiesti simtamantul acordului tau te inseli sau revendici altora ce nu-ti dai tu tie.

    RăspundețiȘtergere