Principala activitate a gandirii este reflectarea realitatii.
Intotdeauna am avut o problema cu acest termen de realitate; el vine din grecescul "res"-lucru; adica posibilitatea de a fi un lucru independent de modul cum il gandesti, sau non-gandire., obiectivitate. Este firesc din moment ce suntem subiectivi sa apreciem obiectivitatea ca reper stabil colectiv. evidenta ne arata ca realitatea independenta de gandire este un nonsens, lucrul a fost deja gandit si este modificat prin gandire. Noi percepem realitatea modelata de cunoastere deci reflectarea realitatii este reflectarea cunoasterii . Astfel percepem prin oglinda ego-ului, deformata de interpretarea trecuta si cea prezenta sau personala in chiar timpul in care este facuta.. Prin interpretarea perceptiei fiecare isi modeleaza propria realitate sibiectiva, proria cunoastere, propria experienta si existenta. Aceata modalitate comportamentala mentala implica in esenta ei o disjungere a gandiri de perceptie, a cunoasterii de gandirea ei interpretativa. Aceata exprimare aparent abstracta se manifesta ca banalitatea exprimata prin "asta este aceea; pentru ca...", sau " ala este ..si nu este ...", " sau eu sunt asa... , eu nu sunt asa...". De cele mai multe ori aceste ganduri primare sunt implicite (premeditate a sti cum este) si rostirea porneste din ele fara sa le expliciteze, se rezuma la desfasurarea consideratiilor exterioare ale implicitarii prin nerostire si astfel rostirile noastre sunt incomplete. Perceptia este cunoasterea, dar gandirea prin explicarea cunoasterii se separa de cunoastre si se autoindentifica doar cu explicatiile ei date cunoasterii, incercand sa faca ceva cu cunoasterea identificata sau localizata ca individ sau lucru sau proces.. Cunoasterea releva in mod constant probleme, probleme pe care ego-ul (instrumentul gandirii) se straduieste sa le rezolve explicandu-le si cautand solutii. Astfel cunoastrea reflectata de gandire este fundamental negativa in raport cu aspiratiile si mobilurile ganditorului, ego-ului. De fapt aceste probleme sunt facute reale si sursa- efectul lor este interpretarea cunoasterii. Daca avem constienta unitatii descrise triadic pentru a contura un plan, perceptie-cunoastre-gandire, ganditorul nu mai are impresia necesitatii descrierii cunoasterii si interpretarii ei dand semnificatii si cautand solutii la cunoastere din moment ce ceea ce percepe este cunoasterea si gandirea sa. Ce rost are sa reflecte prin gandire propria gandire? Aceasta modalitate este un fel de "stat pe loc", de miscare in cerc. Impresia ca nimic nou nu apare in existenta este fireasca acestui tip de comportament mental. Aceasta perceptie nu este noua precum gandirea- cunoasterea noua nu este. In aceste conditii rationalitatea gandirii conduce la intelegerea asentimentului, acordului cu perceptia-cunoasterea-gandire. Acesta atitudine conduce la randul ei ca ceea ce exprimi sa nu implice conflictul cu realitatea proprie modelata prin propria cunoastere si gandire interpetativa si sa.raspunsurile tale gandite sau rostite vor confirma asentimentul si vor stabili noile coordonate armonice ale realitatii individuale. aceste coordonate noi nu au opus in memorie si se dezvolta ca si coordonate ale intentiei care edifica noul edificiu al perceptiei, o noua perceptie. Aceatsa modalitate comportamentala a fost denumita ca "traire in prezent unit cu prezentul si ca providenta" "Daca tu te misti se misca si providenta" Orice "noroc sau nenoroc" este consecinta acestei moscari intr-o directie sau alta, motiv pentru care invocam providenta fericita sau nefericita, karma buna sau rea.Sacrificu de sine se refera la situatia prezenta in care parasim trairea uniunii cu perceptia pentru a o descrie, exteriorizandu-ne ei, gandirea reflexiva sau de apoi. Acesta maiestrie a trairii in uniune cu perceptia, cunoasterea si gandirea, a fost si este practicata in cultura Zen. Cand nu gandesti gandurile isi fac de cap cu tine, este constienta relevata de atentia neselectiva acordata cu gratie in totalitate asentimentului cu faptele si simultaneitatii individuale cu ele. Aceasta perceptie ne conduce la intelegerea faptului ca in existenta este rational sa nu actionam la intamplare ci sa ne stabilim clar obiective. Cu alte cuvinte tot ce facem, sa facem cu o intentie clara si constienti de ea. Fara intentie actiunile noastre vor fi haotice si la voia intamplarii, sau repetitive, din moment ce din noianul de forme gand ce formeaza mediul nostru mental real si imaginar sau fals, obisnuinta ne obliga la repetitia celor ce am mai facut deja, ne aservim mental aceleiasi atitudini si forme gand, ca atare acelorasi actiuni si aceeasi intentii care edifica acelasi edificiu percetiv personal , cel al nemultumirii, al frustrarii.Starea de nervozitate crescanda si revolta exploziva ca rezultat al acumularilor prin reprimare sau defulare este consecinta ,nu este cauza; A reflecta la nesfarsit aceasta consecinta interpretata ca justificare, drept cauza comportamentala mentala, nu face decat sa o consolideze pana la rigidizarea sau pietrificarea individului; ramane doar elementul rigid din individ, scheletul. Gluma, gluma , dar in gluma se spun... . Denumesc glume aceste consideratii de apoi pentru ca le facem singuri si umorul vindecator este pe socoteala propie. Cum sa nu-ti starneasca rasul din rarunchi cand constati ce-ti faci singur? Cand imi dau cu ciocanul peste deget ma enervez la culme, dar daca sunt constient cum ma enervez singur ma bufneste rasul. Constienta releva relatia dintre tine insuti si experienta. Nu este mangaietoare pe guse constatarea faptului ca te urasti si ca te-ai amagit ca urasti lumea individuala care te constrange si este un afront la importanta personala inchipuita. Constienta relatiei totale sau partiale, este sursa conflictului total sau partial cu lumea. Dar constienta relatiei ca abordare personala responsabilizeaza persoana, iar reactia-revolta se desconspira ca inadecavata aspiratiilor de maturizare spirituala individuala. Omul este spirit si spiritul este Dumnezeu; nu exista dualitate si fragmentare in constiinta unicului si infinitei sale manifestari ca expresie a infinitatii (nelimitarii-libertatii, toate gradele de libertate ale miscarii sale in spiritul sau) sale. Avand toate gradele de libertare ale miscarii sale este ca si cum nu ar avea nici unul; iata de ce miscarea sa implica intentia ei care este decizie pe o directie anume cu consecinte specifice. Intentia (nu nevoia de) iubirii implica ritualul exprimarii sale si conduce la edificarea edificiului ei pentru individ, pe care-l descoperim edificat deja, suntem una cu el in "trairea in prezentul-providenta" Exprimarea iubirii care nu are nevoie de modele si metode este una cu intentia ei, intentia intentiei si edificul este refevat constientei individuale in atentia sa. Fara atentie neselectiva intentia nu se releva. Cand intentia se releva suntem constienti de propria intentie reala si daca acesta nu este una cu cea dorita si afirmata putem sa transfirmam faptele prin datoria dorintei. Senzatia ca nu suntem unde am dori si nu facem ce am dori sa facem, nu avem ce am dori sa avem nu trebuie ignorata, este expresia corporala a propriei intentii slujite dar care nu este si una cu dorinta. Am cunoscut un barbat care manifesta o stare de nevroza accentuata desi din punct de vedere oficial era un tip realizat si invidiat pentru realizariler sale. Nu intelegea de ce este asa de abatut si nemultumit. L-am intrebat care este dorinta copilariei, adolescentei sale, ce iar fi placut sa faca in existenta. sa. Mi-a raspuns ca i-ar fi placut sa picteze dar ca nu a avut talent. Cine spune ca nu avea talent, el sau ceilalti? Pe el nu-l interesa ca nu avea talent, nu vroia sa faca bani din pictura ci doar sa picteze. L-a intrebarea mea cine-l impiedica sa picteze a fost surprins sa constate ca nimeni nu-l impiedica inafara justificarilor sale care de fapt nu erau valoroase si relevante in raport cu dorinta sa. peste cateva luni l-am reintalnit si starea de nevroza disparuse. Nu mai stiu daca a evoluat ca pictor, dar sunt c onvins ca daca insista in manifestarea intentiei sale aceasta va edifica edificul in care sa constientizeze prin reflectare in obiectiv talentul sau original, neasemnator in expresie prin pictura.Nu este necesar sa fii pictor pentru ceilalti ca oricum nu-i intereseaza ce esti decat prin prisma intereselor meschine; colectionarii de arta care sunt si comercianti de arta, de abia astepta sa moara un pictor ca sa creasca valoarea tablourilor sale. Moartea aduce profit marit pentru ei; de fapt moartea este o afacere prospera, motiv pentru care este cultivata cu osardie, justificta patriotic si sitoric, filosofic si economic, etc. Adevarul a ceea ce este nu mangaie gusa umflata a orgoliilor camuflate de ipocrizia imaginii cultivate artificial drept cultura si rafinament. Ticalosia 'gulerelor albe" nu mai este confundata cu "nobletea". faptele nu pot fi ascunse de imaginea indusa hipnotic prin afirmatii repetate si neonorate de fapte . Faptele desconspira conceptiile, cauzele secunde carora sunt aserviti sau sclavi si cu care se autoidentifica ignorand faptele si mesajul lor. Fiecare isi cunaoste conceptiile dar le ignora , ignora statutul lor in propriul spirit si nu aud nemultumirea lui. Se spune ca daca prostia ar durea intreaga lume ar tipa de durere. Pai nu tipa? Ascultati cu ce urlet si incrancenare vorbesc vorbele nu pot acunde la nesfarsit violenta din spatele lor. In maiestria Zen atentia aduce constienta, nu reflectarea conceptiilor proprii, a propriilor ambitii ascunse de justificari marete si altruiste. Atentia nu este reflecatre ci dinamica inoitoare; asentimentul atentiei neselective (atentia selectiva este concentrata sau distributiva) intregeste perceptia fara efort, iar raspunsurile noastre vor fi de constientizare a faptelor. Ex. cineva vine si tipa la tine; il intrebi ce te sperie? sau vrei sa ma sperii?, sau stii ce faci acum? Intrebarea releva propriile fapte si ignorarea lor, ori odata constient de ele si ignorata procesul reflectarii propriei nemultumiri inceteaza. In pauza de reflecatre, individul poate decide si cum veti observa, deciziile lui sunt umane, isi cere scuze sau iertare pentru deviatiile sale (asta daca este uman in spirit, daca nu este va continua sa justifice pentru ca justificarea este programul informational al biorobotilor). Cineva denumea deviatia de la comportamentul uman "m-a luat apa"; dupa asta spunea ce doreste sau intreba ce doresti constient de semnificatiile miscarilor personale. Dorintele exprimate se gasea intotdeauna calea coroborarii eforturilor si disponibilitailor in realtie fara constrangerile obligativitatii de a fi bun sau de a fi disponibil cu orice pret. Cel mai mare dar pe care-l faceti este timpul si prezenta voastra; dar vigilenta este constienta cui si de dragul cui acordati acest dar. Daca descoperiti ca acordati darul si nu este pretuit ci doar exploatat, nimeni si nimic nu va obliga sa o faceti in continuare in afara neincredrii si neaprecierii darului vostru. Nu onorati cu prezenta mizeriile importantei de sine inchipuite sau conceptiilor exclusivismului violent caci incalcati legea vietii, diminuati propria expresie pana la nivelul de animal motivat doar de placere si teama de a nu fi manacat. Ignoram teama animalului de a nu fi mancat? Poate, dar nu ne ignora. Ceea ce ignoram nu ne ignora.
Intotdeauna am avut o problema cu acest termen de realitate; el vine din grecescul "res"-lucru; adica posibilitatea de a fi un lucru independent de modul cum il gandesti, sau non-gandire., obiectivitate. Este firesc din moment ce suntem subiectivi sa apreciem obiectivitatea ca reper stabil colectiv. evidenta ne arata ca realitatea independenta de gandire este un nonsens, lucrul a fost deja gandit si este modificat prin gandire. Noi percepem realitatea modelata de cunoastere deci reflectarea realitatii este reflectarea cunoasterii . Astfel percepem prin oglinda ego-ului, deformata de interpretarea trecuta si cea prezenta sau personala in chiar timpul in care este facuta.. Prin interpretarea perceptiei fiecare isi modeleaza propria realitate sibiectiva, proria cunoastere, propria experienta si existenta. Aceata modalitate comportamentala mentala implica in esenta ei o disjungere a gandiri de perceptie, a cunoasterii de gandirea ei interpretativa. Aceata exprimare aparent abstracta se manifesta ca banalitatea exprimata prin "asta este aceea; pentru ca...", sau " ala este ..si nu este ...", " sau eu sunt asa... , eu nu sunt asa...". De cele mai multe ori aceste ganduri primare sunt implicite (premeditate a sti cum este) si rostirea porneste din ele fara sa le expliciteze, se rezuma la desfasurarea consideratiilor exterioare ale implicitarii prin nerostire si astfel rostirile noastre sunt incomplete. Perceptia este cunoasterea, dar gandirea prin explicarea cunoasterii se separa de cunoastre si se autoindentifica doar cu explicatiile ei date cunoasterii, incercand sa faca ceva cu cunoasterea identificata sau localizata ca individ sau lucru sau proces.. Cunoasterea releva in mod constant probleme, probleme pe care ego-ul (instrumentul gandirii) se straduieste sa le rezolve explicandu-le si cautand solutii. Astfel cunoastrea reflectata de gandire este fundamental negativa in raport cu aspiratiile si mobilurile ganditorului, ego-ului. De fapt aceste probleme sunt facute reale si sursa- efectul lor este interpretarea cunoasterii. Daca avem constienta unitatii descrise triadic pentru a contura un plan, perceptie-cunoastre-gandire, ganditorul nu mai are impresia necesitatii descrierii cunoasterii si interpretarii ei dand semnificatii si cautand solutii la cunoastere din moment ce ceea ce percepe este cunoasterea si gandirea sa. Ce rost are sa reflecte prin gandire propria gandire? Aceasta modalitate este un fel de "stat pe loc", de miscare in cerc. Impresia ca nimic nou nu apare in existenta este fireasca acestui tip de comportament mental. Aceasta perceptie nu este noua precum gandirea- cunoasterea noua nu este. In aceste conditii rationalitatea gandirii conduce la intelegerea asentimentului, acordului cu perceptia-cunoasterea-gandire. Acesta atitudine conduce la randul ei ca ceea ce exprimi sa nu implice conflictul cu realitatea proprie modelata prin propria cunoastere si gandire interpetativa si sa.raspunsurile tale gandite sau rostite vor confirma asentimentul si vor stabili noile coordonate armonice ale realitatii individuale. aceste coordonate noi nu au opus in memorie si se dezvolta ca si coordonate ale intentiei care edifica noul edificiu al perceptiei, o noua perceptie. Aceatsa modalitate comportamentala a fost denumita ca "traire in prezent unit cu prezentul si ca providenta" "Daca tu te misti se misca si providenta" Orice "noroc sau nenoroc" este consecinta acestei moscari intr-o directie sau alta, motiv pentru care invocam providenta fericita sau nefericita, karma buna sau rea.Sacrificu de sine se refera la situatia prezenta in care parasim trairea uniunii cu perceptia pentru a o descrie, exteriorizandu-ne ei, gandirea reflexiva sau de apoi. Acesta maiestrie a trairii in uniune cu perceptia, cunoasterea si gandirea, a fost si este practicata in cultura Zen. Cand nu gandesti gandurile isi fac de cap cu tine, este constienta relevata de atentia neselectiva acordata cu gratie in totalitate asentimentului cu faptele si simultaneitatii individuale cu ele. Aceasta perceptie ne conduce la intelegerea faptului ca in existenta este rational sa nu actionam la intamplare ci sa ne stabilim clar obiective. Cu alte cuvinte tot ce facem, sa facem cu o intentie clara si constienti de ea. Fara intentie actiunile noastre vor fi haotice si la voia intamplarii, sau repetitive, din moment ce din noianul de forme gand ce formeaza mediul nostru mental real si imaginar sau fals, obisnuinta ne obliga la repetitia celor ce am mai facut deja, ne aservim mental aceleiasi atitudini si forme gand, ca atare acelorasi actiuni si aceeasi intentii care edifica acelasi edificiu percetiv personal , cel al nemultumirii, al frustrarii.Starea de nervozitate crescanda si revolta exploziva ca rezultat al acumularilor prin reprimare sau defulare este consecinta ,nu este cauza; A reflecta la nesfarsit aceasta consecinta interpretata ca justificare, drept cauza comportamentala mentala, nu face decat sa o consolideze pana la rigidizarea sau pietrificarea individului; ramane doar elementul rigid din individ, scheletul. Gluma, gluma , dar in gluma se spun... . Denumesc glume aceste consideratii de apoi pentru ca le facem singuri si umorul vindecator este pe socoteala propie. Cum sa nu-ti starneasca rasul din rarunchi cand constati ce-ti faci singur? Cand imi dau cu ciocanul peste deget ma enervez la culme, dar daca sunt constient cum ma enervez singur ma bufneste rasul. Constienta releva relatia dintre tine insuti si experienta. Nu este mangaietoare pe guse constatarea faptului ca te urasti si ca te-ai amagit ca urasti lumea individuala care te constrange si este un afront la importanta personala inchipuita. Constienta relatiei totale sau partiale, este sursa conflictului total sau partial cu lumea. Dar constienta relatiei ca abordare personala responsabilizeaza persoana, iar reactia-revolta se desconspira ca inadecavata aspiratiilor de maturizare spirituala individuala. Omul este spirit si spiritul este Dumnezeu; nu exista dualitate si fragmentare in constiinta unicului si infinitei sale manifestari ca expresie a infinitatii (nelimitarii-libertatii, toate gradele de libertate ale miscarii sale in spiritul sau) sale. Avand toate gradele de libertare ale miscarii sale este ca si cum nu ar avea nici unul; iata de ce miscarea sa implica intentia ei care este decizie pe o directie anume cu consecinte specifice. Intentia (nu nevoia de) iubirii implica ritualul exprimarii sale si conduce la edificarea edificiului ei pentru individ, pe care-l descoperim edificat deja, suntem una cu el in "trairea in prezentul-providenta" Exprimarea iubirii care nu are nevoie de modele si metode este una cu intentia ei, intentia intentiei si edificul este refevat constientei individuale in atentia sa. Fara atentie neselectiva intentia nu se releva. Cand intentia se releva suntem constienti de propria intentie reala si daca acesta nu este una cu cea dorita si afirmata putem sa transfirmam faptele prin datoria dorintei. Senzatia ca nu suntem unde am dori si nu facem ce am dori sa facem, nu avem ce am dori sa avem nu trebuie ignorata, este expresia corporala a propriei intentii slujite dar care nu este si una cu dorinta. Am cunoscut un barbat care manifesta o stare de nevroza accentuata desi din punct de vedere oficial era un tip realizat si invidiat pentru realizariler sale. Nu intelegea de ce este asa de abatut si nemultumit. L-am intrebat care este dorinta copilariei, adolescentei sale, ce iar fi placut sa faca in existenta. sa. Mi-a raspuns ca i-ar fi placut sa picteze dar ca nu a avut talent. Cine spune ca nu avea talent, el sau ceilalti? Pe el nu-l interesa ca nu avea talent, nu vroia sa faca bani din pictura ci doar sa picteze. L-a intrebarea mea cine-l impiedica sa picteze a fost surprins sa constate ca nimeni nu-l impiedica inafara justificarilor sale care de fapt nu erau valoroase si relevante in raport cu dorinta sa. peste cateva luni l-am reintalnit si starea de nevroza disparuse. Nu mai stiu daca a evoluat ca pictor, dar sunt c onvins ca daca insista in manifestarea intentiei sale aceasta va edifica edificul in care sa constientizeze prin reflectare in obiectiv talentul sau original, neasemnator in expresie prin pictura.Nu este necesar sa fii pictor pentru ceilalti ca oricum nu-i intereseaza ce esti decat prin prisma intereselor meschine; colectionarii de arta care sunt si comercianti de arta, de abia astepta sa moara un pictor ca sa creasca valoarea tablourilor sale. Moartea aduce profit marit pentru ei; de fapt moartea este o afacere prospera, motiv pentru care este cultivata cu osardie, justificta patriotic si sitoric, filosofic si economic, etc. Adevarul a ceea ce este nu mangaie gusa umflata a orgoliilor camuflate de ipocrizia imaginii cultivate artificial drept cultura si rafinament. Ticalosia 'gulerelor albe" nu mai este confundata cu "nobletea". faptele nu pot fi ascunse de imaginea indusa hipnotic prin afirmatii repetate si neonorate de fapte . Faptele desconspira conceptiile, cauzele secunde carora sunt aserviti sau sclavi si cu care se autoidentifica ignorand faptele si mesajul lor. Fiecare isi cunaoste conceptiile dar le ignora , ignora statutul lor in propriul spirit si nu aud nemultumirea lui. Se spune ca daca prostia ar durea intreaga lume ar tipa de durere. Pai nu tipa? Ascultati cu ce urlet si incrancenare vorbesc vorbele nu pot acunde la nesfarsit violenta din spatele lor. In maiestria Zen atentia aduce constienta, nu reflectarea conceptiilor proprii, a propriilor ambitii ascunse de justificari marete si altruiste. Atentia nu este reflecatre ci dinamica inoitoare; asentimentul atentiei neselective (atentia selectiva este concentrata sau distributiva) intregeste perceptia fara efort, iar raspunsurile noastre vor fi de constientizare a faptelor. Ex. cineva vine si tipa la tine; il intrebi ce te sperie? sau vrei sa ma sperii?, sau stii ce faci acum? Intrebarea releva propriile fapte si ignorarea lor, ori odata constient de ele si ignorata procesul reflectarii propriei nemultumiri inceteaza. In pauza de reflecatre, individul poate decide si cum veti observa, deciziile lui sunt umane, isi cere scuze sau iertare pentru deviatiile sale (asta daca este uman in spirit, daca nu este va continua sa justifice pentru ca justificarea este programul informational al biorobotilor). Cineva denumea deviatia de la comportamentul uman "m-a luat apa"; dupa asta spunea ce doreste sau intreba ce doresti constient de semnificatiile miscarilor personale. Dorintele exprimate se gasea intotdeauna calea coroborarii eforturilor si disponibilitailor in realtie fara constrangerile obligativitatii de a fi bun sau de a fi disponibil cu orice pret. Cel mai mare dar pe care-l faceti este timpul si prezenta voastra; dar vigilenta este constienta cui si de dragul cui acordati acest dar. Daca descoperiti ca acordati darul si nu este pretuit ci doar exploatat, nimeni si nimic nu va obliga sa o faceti in continuare in afara neincredrii si neaprecierii darului vostru. Nu onorati cu prezenta mizeriile importantei de sine inchipuite sau conceptiilor exclusivismului violent caci incalcati legea vietii, diminuati propria expresie pana la nivelul de animal motivat doar de placere si teama de a nu fi manacat. Ignoram teama animalului de a nu fi mancat? Poate, dar nu ne ignora. Ceea ce ignoram nu ne ignora.
Postări
Filosofi, teologi, mistici, și chiar fizicieni obisnuiesc sa revina la fondul etimologic al anumitor cuvinte cheie ca sa obtina un sprijin pentru teoriile lor "de rerum natura". Este ca și cum sensurile profunde ale unor cuvinte cheie precum "realitate", "adevăr" sau "păcat" ar putea furniza un fel de evidență arheologică a minții, dezvaluind perspective profunde bazate pe o percepție primordiala și curata a lucrurilor. Putem observa pe scurt modul în care funcționează aceste săpături etimologice în excavarea cuvântului celui mai controversat, "realitate". "Realitate" provine din substantivul latinesc res: Lucru, circumstanță, condiție, afacere, etc. Res este înrudit cu verbul latin reor, reri: a gândi. Un filosof care percepe acest ultim sens poate sugera că "realitatea" este ceea ce suntem în stare să gândim. El poate continua prin a afirma că realitatea este un concept care mediază între cunoscut și necunoscut și, într-adevăr, sa tinda sa depaseasca o limita, deoarece ceea ce poate fi gândit și ceea ce este cunoscut sunt în principiu întotdeauna limitate. Cineva ca Zenon batranul, incantat de paradox, ar putea argumenta că realitatea este exact ceea ce nu credem noi că este.
RăspundețiȘtergereEntuziasmul cu care a fost scris comentariul si precizia infiormatiilor releva bucuria generata de claritatea interioara in manifestare care onoreaza cu prezenta aceasta postare. Ma bucur sa constat ca nu sunt singutul care crede ca ceea ce credem este necredinta.
RăspundețiȘtergere