11 aprilie 2013

intentia

Minimul ajutor pe care fiecare il primeste este informatia legata de intentie.
De obicei cand aflam un termen nou relativ si nu avem perceptia a ceea ce reprezinta ne imaginam faptul care ar fi reprezentat de acesta. Daca este vorba de un lucru spunem ca nu am vazut acel lucru fara sa ne simtim inferiori si cerem detalii sau daca il consideram important generam dorinta de al vedea. Mergem in locurile vazute de altii pentru ca ne-au starnit interesul cu povestile lor despre si pentru ca nu vrem sa fim mai prejos ca ceilalti. Dar ce ne facem cand termenul se refera la ceva ce nu este lucru, ceva ce nu poate fi vazut sau aratat de cineva cu atat mai putin explicat. De regula consideram abstractie neimportanta, cei in mana este mai important. NU AVEM TIMP pentru FILISOFII si SPECULATII INTELECTUALE. Da este adevarat, nu avem timp. Dar cum sa ne facem timp?  Sa facem timp sau sa lungim timpul personal este evident ca se incadradeaza in framantarea nerecunoscuta a fiecaruia. Religia si stiinta medicala cel putin teoretic asta se straduie sa faca. Toti vor mai mult timp la dispozitie concomitent cu stradania de a termina totul. Dar sa lasam tragedia comediei noastre de zi cu zi. Evident ca timpul este cunoastere si cunoasterea modeleaza perceptia fiecaruia prin interpretarile personale ale cunoasterii sau ignorantei. Intreaga noastra perceptie este cunoastere pentru ca realitatea independenta de gandire, prin care se exprima si imbogateste cunoasterea, este fundamental incognoscibila. Percepem ceea ce cunoastem chiar daca acesta recunoastere lipseste constientei noastre. O evidenta subiectiva ignorata este aceea ca, un copil cand invata, timpul lui se dilata, este viitorul in fata lui in masura in care cunoasterea acumulata il desfasoara in fata sa. Copilul incepe sa gandesca dupa ce a fost invatat , pentru el viata e inainte , a invatat ca trebuie sa invete, sa se casatoresca ,sa munceasca , sa faca copii si sa merga in concediu , sa imbatranesca si sa moara dupa ce s-a imbolnavit de mai multe ori. Toata acesta cunoastere este in fata lui , urmeaza sa..... Apoi dupa ce bifeaza toate punctele personale atinse din cunoasterea sa despre ce trebuie sa faca, timpul incepe sa se scurteze direct proportional cu scurtarea cunosterii neinfaptuite inca. Mai are doar sa iasa la pensie si apoi sa moara, A ramas putina cunoastere despre etapele sale personale de atins in cunostere, putin timp. Cred ca ati realizat ca vorbesc de singura cunoastere care conteaza pentru individ, cunosterea psihologica despre el insusi. Restul, cunosterea tehnologica, stiintifica, explorari ,etc, nu este ceea ce el trebuie sa faca ci doar ceea ce ceilalti fac si el beneficiaza, nu este obligatia sa si daca ajunge sa o faca, o face numai ca sa poata implini ceea ce el trebuie sa implineasca sa cresca copii, sa le lase mostenire , sa-i insoare sau marite etc; astea sunt treburile lui personale in cunostere, celelalte sunt instrumentele acestora. In intreaga acesta poveste deslusim o unanimitate acceptata individual, alta nu cunoastem si cei care contesta acestea sunt izolati sau li se refuza accesul la cuvant. Cum , nu crezi in dumnezeu si democratie!???! Afara din viata sociala, nu esti de incredere!. Bineinteles ca in spatele credintei si democratiei se ascunde aceeasi unanimitate. Oricat am incerca sa schimbam credintele si democratiile unanimitatea se autoconserva, aceeasi perceptie a ceea ce trebuie sa bifam ca existenta. Se pare ca acesta perceptie careia ne conformam unanim sau refuzam fara folos, ea nu se schimba; este inchisoarea nostra nevazuta. Este un edificiu mental si social asa cum este el cunoscut si sustinut de toti cetatenii lui conlocuitori. Diferentele formale se aseamana cu diferentele vestimerntare, sunt diferite (diferite traditii, cutume, religii, stiinte, realizari), dar imbraca aceeasi unanimitate. Cine a construit acest edificiu al perceptiei asa cum este el, acesta opera de arta fara de care nu avem reperele comuniunii noastre familiale, sociale sau planetare??? (fara de care am fi complet debusolati si speriati) Dar tot in cunosterea noastra sunt si acele informatii, (e adevarat ca par exclusiviste si doar pentruu unii), care nu fac parte din acest edificiu al unanimitatii personale. Una din aceste informatii este cea referitoare la intentie.(continuam)

3 comentarii:

  1. Timpul este spatiu. Daca atunci cand spunem ca nu avem timp, spunem ca nu avem spatiu, se releva ceva. Cum adica nu am spatiu ? Spatiu pentru ce si unde ? E vorba despre spatiu in creier pentru alte dorinte (sarcini) pe care ni le dam noua insine. Iar viteza de procesare a acestor sarcini (de dus la indeplinire) este limitata din cate observ. Cu alte cuvinte, ne inhamam singuri, ne insarcinam sa executam dorintele altora, unora le place sa spuna ca au misiuni sau fac pro-misiuni (misiuni programate.) Cand este dorinta noastra, avem timp/spatiu pentru noi (bucurii), cand suntem la job, nu mai avem timp/spatiu pentru noi pentru ca lucram la bucuriile altora..

    RăspundețiȘtergere
  2. Timp mai inseamna si "atat cat ii trebuie unei cauze sa se transforme in efect".
    Eu am inceput sa me eliberez de aceste sarcini cand am inceput sa ma intreb de ce fac asta, e chiar o nevoie ? De dragul cui ? Acestea mi se par intrebari ale vigilentei.
    Manipulatorii "fura" atentia-energia, facand sa se creada ca este dorinta ta, si asta pentru ca unii nu au aceasta educatia a vigilentei. Asa cum nu am avut-o nici eu pana acum ceva vreme..

    RăspundețiȘtergere
  3. Ca lucram la " bucuriile altora" este evident ; dar oare sunt bucurii sau INCHIPUiRILE BUCURIEI? indicatia ca cel mai mare este cel care slujeste pe ceilalti se pare ca a luat o directie ciudata transformandu-ne in slujbasi sau intreprinzatori care dau slujbe sau obedienti (sau autoflagelatori)fara responsabilitate. Comportamentul cristic nu poate fi copiat fara al parodia! Durerea izolarii are propriile mijloace de autoregenerare sau autodisimulare. oamenii cauta alternative la durere dar orice solutii promovate nu au dus decat tot la durere pentru ca s-au nascut din durere dintre care cea mai mare este durerea amintirii iubirii sau starii "de rai" a fiintei-iubirea.fara timp intelegem ca nu am parasit niciodata "raiul" dar ca raspundem din ca din iad la tot ce vine spre noi. Starea de durere este consecinta trairii din amintiri, din idei, sau subjugati acestora dintre care cea mai rea este idee despre tine insuti. Eliberati de povara acestei idei putem raspunde din rai raiului perceptiei si miracolului lui a fi.

    RăspundețiȘtergere