Noii vizionari recunosc trei 'maiestrii" care ne fac oameni!
Sau Omul este maestrul a trei arte comportamentale ale expresiei de sine elevate in libertatea esentiala: maiestria constiintei, maestria intentiei si maestria atentiei, Le putem denumi si miracole, miracolul constiintei, miracolul intentiei si miracolul atentiei; Miracolul prin natura sa nu se poate demonstra sau repeta, este sau nu este si daca este, este mereu nou, prospat, original. Miracolul este si maxim-ul stiintei, ratiunii, puterii, ordinea ordinii. El este circumstanta fiintiala si existentiala a ceea ce denumim om. Noi nu putem face "miracol" dar il putem implica in existenta subiectiva. Miracol si intentie, atentie si constiinta nu sunt nume de lucruri, acestea fiind fundamental gandite; sunt denumirarea "fundatiilor" imanente ale inteligentei creatiei si perceptiei. Orice lucru este o existenta gandita si este o existenta conditionata, nu poate fi altfel. Ceea ce este in domeniul necunoscutului nu este conditionat, nici gandit; ca urmare este mereu nou, germinant, substantialitatea intregii substante. Ca sa evit exprimari care reflecta o perceptie subiectiva am sa revin la o poveste a unanimitatii. Se spune ca omul a vrut sa ia locul lui Dumnezeu si acesta la aruncat ca pedeapsa in iad. Aceasta este o exprimare care implica separarea, are ca axioma separarea, diferitul; acesta fragmentare a perceptiei si gandirii care o reflecta ne conduce obligatoriu la statutul de victime care nu stiu de ce sunt pedepsite si nici cand si cum au comis fapta. Dar daca dam la o parte separarea ca axioma poate putem si perceoem ca sa reflectam in gandire ca "nu poti lua propriul tau loc"; ca acesta incercare si cautare de mijloace prin care sa o faci ne conduce obligatoriu la risipa si ratacire, invartindu-ne in cerc si neputinta, neputinta care este iadul la propriu; nimic nu este mai suparator si chinuitor ca neputinta. Incercam sa scapam de neputinta traind in amintiri, amintiri moarte sau consumate deja si acest "stil"existential ne ofera un fals sentiment de siguranta pentru ca ne aflam mereu in fata a ceva ce cunoastem si putem face, repetitia sau adaptarea. Chiar abilitatile si indemanarile in acest domeniu al retrairii amintirilor si adaptare le consideram creatii sau creativitate pentru a umple golul neputintei exprimarii creative in necunoscut. Tot in povestea originilor se spune ca Dumnezeu este singurul creator din el insusi. In axioma separarii insemna ca fiul dupa chipul si asemanarea lui poate recrea sau cocrea impreuna cu Dumnezeu ca nu mai este singur. Asta implica RELATIA, nu poti face ceva impreuna cu cineva cu care nu ai nici o relatie, darmite sa cocreezi impreuna cu cineva care nu exista. Desigur ca aceste povesti sunt din domeniul reflectarii perceptiei subiective; sufiecient ca sa nu poata fi nici acceptate nici combatute. Daca revenim la domeniul perceptiei colective este evidenta constiinta faptului ca " nu exista barbat puternic fara o femeie puternica in spatele sau" (cel putin una). Asta reflecta in perceptia colectiva ca orice realizare a fiintelor umane (putere) este implinirea unei comuniuni a cel putin doua fiinte intregi si de sine statatoare.Acesta comuniune poate lua diferite forme sau poate folosi diferite mijloace functie de care depind rezultatele si durata comuniunii dar evident ca doar copii din iubire si dragoste sunt completi sufleteste sau mental. Din moment ce sunt si alte mijloace sau relatii intre doua fiinte, realizarile lor trebuiesc refacute mereu, iar copii sa se "nasca a doua oara"(!!!?). Ceea ce este de retinut este faptul ca doar ce este facut din si cu iubire este complet, iar ceea ce este complet (intregime, unicitate) este de sine statator, nu are nevoie de intretinre , renovare sau reparatii capitale. Pamantul si natura sa este o intregime de sine statatoare.Sunt sigur ca va enervez; voi asteptati informatii despre intentie si eu bat campii pe alte meleaguri! Eh, sunt multe de dat la o parte ca sa vedem ! Fara edificiul perceptiei in care sa vedem actiunile intentiei cum putem deveni constienti? Intentia de a cladi un edificiu care sa releve intentia este prima intentie; evident intentia cladeste edificiul sau. (contin)
Sau Omul este maestrul a trei arte comportamentale ale expresiei de sine elevate in libertatea esentiala: maiestria constiintei, maestria intentiei si maestria atentiei, Le putem denumi si miracole, miracolul constiintei, miracolul intentiei si miracolul atentiei; Miracolul prin natura sa nu se poate demonstra sau repeta, este sau nu este si daca este, este mereu nou, prospat, original. Miracolul este si maxim-ul stiintei, ratiunii, puterii, ordinea ordinii. El este circumstanta fiintiala si existentiala a ceea ce denumim om. Noi nu putem face "miracol" dar il putem implica in existenta subiectiva. Miracol si intentie, atentie si constiinta nu sunt nume de lucruri, acestea fiind fundamental gandite; sunt denumirarea "fundatiilor" imanente ale inteligentei creatiei si perceptiei. Orice lucru este o existenta gandita si este o existenta conditionata, nu poate fi altfel. Ceea ce este in domeniul necunoscutului nu este conditionat, nici gandit; ca urmare este mereu nou, germinant, substantialitatea intregii substante. Ca sa evit exprimari care reflecta o perceptie subiectiva am sa revin la o poveste a unanimitatii. Se spune ca omul a vrut sa ia locul lui Dumnezeu si acesta la aruncat ca pedeapsa in iad. Aceasta este o exprimare care implica separarea, are ca axioma separarea, diferitul; acesta fragmentare a perceptiei si gandirii care o reflecta ne conduce obligatoriu la statutul de victime care nu stiu de ce sunt pedepsite si nici cand si cum au comis fapta. Dar daca dam la o parte separarea ca axioma poate putem si perceoem ca sa reflectam in gandire ca "nu poti lua propriul tau loc"; ca acesta incercare si cautare de mijloace prin care sa o faci ne conduce obligatoriu la risipa si ratacire, invartindu-ne in cerc si neputinta, neputinta care este iadul la propriu; nimic nu este mai suparator si chinuitor ca neputinta. Incercam sa scapam de neputinta traind in amintiri, amintiri moarte sau consumate deja si acest "stil"existential ne ofera un fals sentiment de siguranta pentru ca ne aflam mereu in fata a ceva ce cunoastem si putem face, repetitia sau adaptarea. Chiar abilitatile si indemanarile in acest domeniu al retrairii amintirilor si adaptare le consideram creatii sau creativitate pentru a umple golul neputintei exprimarii creative in necunoscut. Tot in povestea originilor se spune ca Dumnezeu este singurul creator din el insusi. In axioma separarii insemna ca fiul dupa chipul si asemanarea lui poate recrea sau cocrea impreuna cu Dumnezeu ca nu mai este singur. Asta implica RELATIA, nu poti face ceva impreuna cu cineva cu care nu ai nici o relatie, darmite sa cocreezi impreuna cu cineva care nu exista. Desigur ca aceste povesti sunt din domeniul reflectarii perceptiei subiective; sufiecient ca sa nu poata fi nici acceptate nici combatute. Daca revenim la domeniul perceptiei colective este evidenta constiinta faptului ca " nu exista barbat puternic fara o femeie puternica in spatele sau" (cel putin una). Asta reflecta in perceptia colectiva ca orice realizare a fiintelor umane (putere) este implinirea unei comuniuni a cel putin doua fiinte intregi si de sine statatoare.Acesta comuniune poate lua diferite forme sau poate folosi diferite mijloace functie de care depind rezultatele si durata comuniunii dar evident ca doar copii din iubire si dragoste sunt completi sufleteste sau mental. Din moment ce sunt si alte mijloace sau relatii intre doua fiinte, realizarile lor trebuiesc refacute mereu, iar copii sa se "nasca a doua oara"(!!!?). Ceea ce este de retinut este faptul ca doar ce este facut din si cu iubire este complet, iar ceea ce este complet (intregime, unicitate) este de sine statator, nu are nevoie de intretinre , renovare sau reparatii capitale. Pamantul si natura sa este o intregime de sine statatoare.Sunt sigur ca va enervez; voi asteptati informatii despre intentie si eu bat campii pe alte meleaguri! Eh, sunt multe de dat la o parte ca sa vedem ! Fara edificiul perceptiei in care sa vedem actiunile intentiei cum putem deveni constienti? Intentia de a cladi un edificiu care sa releve intentia este prima intentie; evident intentia cladeste edificiul sau. (contin)
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu