01 noiembrie 2012

parazitul

Este denumirea pe care o dam unei atitudini si comportament existential.
Atitudinea este dezinteresul (fata de orice nu este inters personal, identificare cu nevoia) si comportamentul este jefuirea. Cel mai cunoscut exemplu de parazit este capusa. Nu produce nimic, poate sta si 18 ani fara sa-si implineasca interesul care este de a suge sange complet dezinteresata de cine  il produce, avand capacitatea de al depista la cateva sute de metri distanta. Cand explorez ce se intampla in politica vad cum acest comportament considerat "cel mai tare in domeniu parazitarii" este cu mult depasit ca performate de politicieni. Partidul "istoric" a stat la foamete peste 25 de ani  lumina si a depistat hrana de la distante de mii de kilometri. Capusa infipta in producatorul de sange nu se lasa scoasa cu una cu doua chiar daca ii spargi rezervorul umplut!Capul ei infipt adanc nu poate fi scos decat daca otravesti sangele chimic si pleaca singura sau arzi locul chimic sau altfel, dar trebuie sa fii atent ca se muta in alta parte, atent sa o starpesti. Parazitul nu da in schimb nimic, ba mai mult poarta cu el si alte nenorociri pentru producatorul de sange, boli terminale sau alte perturbatii functionale Dar cum este indiferenta la altvceva decat obsesia sa numita hrana, nu este interesata nici de mentinerea in existenta a producatorilor de sange pentru ca mama natura produce sange proaspat.  Ma intreb daca obsesia banilor pentru politicieni (numita putere) este o hrana pentru ei si constat ca nu! Niciunul nu mananca bani si toti cauta sa manance gratis fara sa-i intereseze cei care produc mancare. Sucesiunea partidelor la putere este similara cu succesiunea parazitilor la supt; crezi ca ai scapat de unul dar el asteapta randul. Paraziti tineri sau cei care au asteptat prea mult sunt nerabdatori, tensionati si supraliciteaza in efortul lor de a ajunge la supt. Acum imi amintesc o 'zicala" si anume cea care spune ca ce este in launtru este si in afara,si ca ceea ce este in afara este si ceea ce este in launtru. Ma intreb in ce launtric este toata povestea de mai sus? Constat ca si medicul legist moartea ca este in mintea si constiinta mea ca doar nu este in inima sau ficat! Daca caut in inima sau in ficat gasesc acolo doar efectele produse de existenta in aceasta minte si constiinta a  povestii, teama si mania. Invatand sa respect ordinea pe care bunul simt mi-o releva intotdeauna am constatat ca mai intai povestea era in minte , gandeam povestea ca si cum era povestea mea si doar apoi am devenit constient de existenta ei in gandirea mea ca munca a gandirii mele.Dar acum cand sunt constient de acesta modalitate de a gandi, de poveste si semnificatiile ei precum si de rolurile atribuite in poveste oamenilor si  institutiilor ca mijloacele lor de atingere a intereselor, de producatori si acumulatori de produse, povestea si implicit teama si mania nu mai exista in mintea mea, in inima si ficatul meu. Cum percep in  noua situatie? Percep povestea ca pe o reverberatie fantomatica a unor modalitati trecute de comportament si interese ale unor vremuri trecute si inaintasi necunoscuti si inconstienti de natura si consecintele descrierilor lor a vietii si existentei umane, a sensului sau ratiunii ei existentiale.Percep ca acesta poveste reverberata in timp functioneaza ca o capcana pentru noile constiinte nascute pe pamant, respectiv copii nostri inocenti si puri care sunt invatati sa memoreze povestea fara a fi constienti de natura efectelor ei asupra lor pana se identifica cu un rol din poveste si ajung astfel actori in ea hranind si reinviind povestea ca apoi sa devina constienti de rol si poveste moment in care abandoneaza  si rolul si povestea. Dar asa cum capul capusei este infipt adanc asemenea rolul este adanc infipt in constiinta si este denumit persoana, istoria faptelor rolului din poveste cu care se autoindentifica. Daca explorez ceea ce denumesc "persoana mea" intotdeuna descopar rolul invatat ca un actor pe de rost pentru al putea juca in poveste. Astfel pentru mine sunt un mister iar cunoasterea mea despre mine este rolul impus prin educatie. Sunt in stare sa renunt la acesta cunoastere sau cel putin sa o vad asa cum este ea fara sa ma afecteze asa de tare cum a facut-o pana acum? Sunt in stare sa traiesc intre personajele povestii fara sa reactionez la atitudinea lor fata de mine care nu poate fi alta decat cea a rolului jucat, aceea de dezinteres total orbit de cautarea interesului propiu si limitat doar la acesta?Sunt in stare sa gasesc alti oameni asemeni mie? Sa-i disting de cei ce joaca rolul de oameni? Sunt in stare sa vad oamenii dincolo de rolutile pe care le joaca? Pot identifica nebunii seriosi de cei care doar fac pe nebunii ca si mine? Este greu este foarte greu, foarte complicat in acesta complicatie generalizata Suntem vulnerabili la inselaciuni, Am considerat ca nu sunt inselat si doar acum descopar cat de naiv am fost. M-au inselat ideile fiind un idiot ca rol din poveste.Ideea este informatie si iti da putere pana o corporalizezi sau implinesti dupa care, si-a atins scopul si ti-o ia. Ce fals am perceput puterea ideii cand in fond era propria energie pe care o dam ideii care odata corporalizata sau obiectivata se transforma in existenta conditionata, mereu la fel, mereu aceeasi

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu