incetarea cautarii

Rutina cautarii este putin constientizata ca efect al nemultumirii.

Nemultumiti cautam si gasind suntem nemultumiti. Satisfactia de a gasi este efemera; foarte repede ceea ce am gasit se releva ca incomplet si fals. Raspunsurile nu ne satisfac, iar obiectele sunt impovarartoare, ne solicita intretinerea.  Nu suntem capabili de a schimba starea de nemultumire cu asentimentul asa cum ne putem schimba ideile si credintele. Fluiditatea ideilor ne este la indemana dar nu si fluiditatea starilor emotionale. Suntem constienti de cautare dar nu si de nemultumirea profunda care o genereaza si care ne face sa respingem orice idee sau alternativa la obisnuinta cautarii. Ceva stabil si definitiv ar insemna incetarea cautarii motiv din care nu acceptam existenta unei atari situatii.  Mintea noastra este intr-o perpetua transformare reactionand la tot ce este in perceptia sa acceptand sau refuzand, aparent doua situatii diferite dar in fond acelasi lucru cu aceleasi consecinte asupra sa. Ce se intampla cand refuzam cautarea? Evident ca nu stim ce sa facem. Cautarea implica o deplasare a atentiei si energiei spre ceva, obiectul sau subiectul cautarii. Dar cand indreptam atentia spre noi insine ce se intampla? Apare cautarea de sine, relevarea faptelor proprii, a surselor si consecintelor acestora. Dar sinele nu gasim. Ceea ce cautam este cel care cauta. In acesta situatie apare evidenta inutilitatea cautarii. Nu putem gasi decat ceea ce cunoastem, modelarea cunoasterii, forma sa reflectata sau nu in substanta invizibila sau vizibila a universului. Inteleptii chinezi au inlocuit cautarea cu constiinta faptului afirmand "daca exista, insemna ca il cunosc" si aceasta atitudine  aduce liniste mintii si releva faptul cunoscut evitand imaginarea lui. Cand abordam necunoscutul facem eroarea de al imagina si astfel evitam perceptia nepervertita de cunoastere, perceptia a ceea ce este. Ce ne poate releva o astfel de perceptie? Intelegere, relatia noastra cu tot acest proces; in locul rutinei cautarii exprimam ceea ce obisnuit am cauta in afara noastra. Chiar daca percepem ceva "ca interior noua" este in afara noastra, in interior  este reflectarea sa. Ca atare gandirea este  reflectare, umbra a existentei. Reflectarea este ideogonica, imaginara sau simbolica si are drept consecinte starea emotionala si corporala. Nu putem privi un film de groaza si sa fim curajosi, consecinta a ceea ce este reflecatat in film, cruzimea si irationalitatea este starea emotionala si corporala a privitorului numita "groaza". Unde ne este atentia acolo suntem si noi, suntem noi ca expresia a ceea ce am ales sa fim. Tertipul reflectarii sau intermedierii realizarii alegerilor nostre de expresie si exprimare este doar o inselaciune ca sa ne putem  justifica cu postura de victima cand in fapt suntem calaul. Argument? Daca exprimam direct cruzimea, ce ascunzis am avea fata de semenii nostri? Am fi transparenti! dar interiorizand reflectarea cruzimii lucreaza din ascuns; apoi suntem surprinsi de cruzimea care explodeaza cand te astepti mai putin sau de cruzimea evenimentelor reflectate la jurnalele tv. Cata ipocrizie!  Ceea ce cautam dorim sa interiorizam prin reflectare ca dupa aceea sa exprimam in ascuns. Apoi spunem ca "ne-a venit "sa facem aia sau alta , ca suntem controlati de forte inconstiente, ca nu am vrut sa facem ce am facut. Suntem victime nevinovate a societatii sau a altor persoane cand in fapt toate justificarile ascund doar propriile intentii de a exprima. Ne facem ca suntem patrunsi de sensurile cautarilor spirituale sau stiintifice cand in fond doar ascundem ceea ce exprimam sau vrem sa sa exprimam. Nu exista cautare decat ca justificare si ascundere a adevartelor intentii. Politicienii spun ca sunt in proiectarea sau cautarea de solutii doar ca sa ascunda propria exprimare, lacomia si obsesia puterii. Nu exista decat exprimarea a ceea ce esti si aceasta relevare "cruda"  ascundem deviind atentia  de la exprimare la cautare. Vrem sa fim crezuti ca suntem ceea ce cautam cand in fond suntem ceea ce exprimam. Suntem demoni cand demonizam si suntem sfinti cand binecuvantam sau spunem adevarul a ceea ce este. Adevarul este unica solutie in orice situatie si o incheie. Nu exista revolta sau rascoala decat in fata adevarului a ceea ce este rostit. Rostirea adevarului cunoscut a ceea ce se intampla si este provoaca cele mai acerbe si violente proteste. Oare din acest motiv ne ferim a rosti adevarul faptului nud, nejustificat, necocolosit? Adevarul nu gadila sub guse porcii, minciuna da. Porcii se tavalesc pe spate de placere si sunt injunghiati pentru masa mincinosilor. Intrebat daca mananc carne am raspuns ca nu stiu ce e carnea. Am cerut explicatii si in final am aflat ca este un cadavru ciopartit si ambalat pe care scrie "carne". Aceata reflectare a adevarului a ceea ce este carnea ca si rezultat al unui proces a starnit cele mai scarbite reactii. Un suvoi vulvanic de justificari si demonstratii au inchis orice ulterioara conversatie in care este nevoie de dialog. Cand o femeie te intreba daca o "mai" iubesti raspunsul nu este revoltator, starneste cele mai perfide manipulari sau acuze. De ce ne este asa de greu sa acceptam adevarul si sa continuam de la el pornind? Cautam altceva decat adevarul! De fapt adevrul facut de noi este asa de banal si meschin, mediocru si violent incat cautam un altul pe care nu-l vom gasi daca nu-l exprimam noi insine. Incetarea cautarii este sfarsitul reflectarii inconstiente. Incetarea cautarii este inceputul exprimarii constiente. Cand suntem constienti nu vedem inconstienta ci doar perfidie, falsitate, teama de a fi asa cum suntem, un actor perfect intr-o distributie proasta. Eu sunt este expresia si ce urmeaza dupa el este propria sa exprimare, propria sa viziune despre sine, lume si viata si rolul pe care il joaca in acesta viziune. Istoria este doar succesiunea scenelor din aceeasi piesa proasta; pare diferita din pozitia rolului diferit jucat in piesa; putem schimba doar rolul nu si piesa. Cand vedem ca rolul este acelasi psihologic privindu-l, ne plictism si de piesa si de variantele sale. Plictisiti de piesa prosta cu decoruri fascinante este posibil sa inceteze cautarea. Baftosul care s-a accidentat de acesta incetare va intelege distinctia intre exprimare si cautare. Exprimarea determina dinamica starilor cu mult mai intensa decat a reflectarilor obisnuite. Cunoasteti acesta intensitate, o exprimati cand hotariti s-o "fecati".