Cand intelegem semnificatia cuvantului in mod firesc si fara efort abandonam rutina sa functionala sau verbul sau.
Este evident ca activitatea pe care o denumim "inutilitate" este activitatea zilnica rutiniera a carei constienta este ascunsa sub pretextul nevoilor si si justificarea obligatiilor sociale. Fac aceasta apreciere in urma explorarii sentimentului inradacinat adanc in psihologia colectiva. Sentimentul inutilitatii eforturilor personale si a propriei persoane, pe care dorim sa-l eradicam prin demonstratia utilitatii prezentei noastre in comunitatile intime sau sociale este motorul oricaror eforturi emotionale sau lucrative. Cand suntem binecuvantati cu aprecierea personala sau recunoasterea sociala a importantei individului sau personajului propriu, parca "ne-a pus Dumnezeu mana pe cap". Dar Dumnezeu uita repede si noi suntem obligati sa confirmam continuu gerutatea sau importanta prezentei proprii. Statutul de "rege" sau mai nou de "Vip", se castiga foarte greu si se pierde foarte repede, foarte usor. De la "Vip" apreciat si invidiat la "Vip" injurat si ironizat, sau demonizat, nu trecem nici o bariera, nu exista nici un "hotar" si eforturile noastre se naruiesc peste noapte ca in balada mesterului Manole iar sentimentul inutilitatii si neputintei se reinstaleaza mai feroce si stabil ca niciodata. Este evident ca statutul de "Vip apreciat si invidiat" nu se mai poate recuceri oadata ce este pierdut, iar eforturile reveinirii sunt marcate de disperarea neputintei. Inteleptii spun ca sentimentul este "viata viitorului" iar senzatia "viata trecutului". Aceata succesiune de sentimente si senzatii ne dezvaluie "samanta inutilitatii" ca viitorul arbore emotional al carui rod este tot inutilitatea. Cercul vicios este evident dar spectacolul derularii lui este coplesitor socialmente vazut si dorit cu disperare. Varietatea extraordinara de forme si satisfactii, beneficii efemere pe care-l ofera, il face de nerefuzat. Cand plec din inutilitate si ajung tot acolo se chiama ca nu am pierdut nimic dar am castigat efemerul vis al succesului si invidiei, al banilor si puterii personale cu tot decorul sau fastuos. Consider ca este bine sa experimentam odata acest sentiment ca actiune si consecinte, dar repetarea experientei este demolatoare psihologic, mental si fiziologic si conduce in mod obligatoriu la spitalul de nevroze sau chirurgii specifice. Pana acolo trecem prin amagirile inutile a drogurilor, bauturii sau violentelor pervertirilor sexuale. Nici psihologul sau psihiatrul, nici terapeutul sau chirurgul si cu atat mai putin drogul sau excitatiile senzoriale sexuale nu pot reface ceea ce nu au stricat ca umbre ale stricaciunii. In astrologie exista un simbol numit "Lilith" si meditatia acestui simbol este refuzata pentru ca ne sperie si desconspira inutilitatea conceptiilor ideatice si emotionale sau sentimentelor reprimate. Evident ca nu este placut si nici "gadilitor sub guse" sa vezi ce se ascunde "acolo", pentru ca evident atunci cand vezi rememorezi sau retraiesti emotional continutul, iar durerea este maxima, "răiesti" cum se spune in "limbaj vedic".Mai exista si "pericolul" de a ramane "acolo". Dar oare nu "aceasta" s-a intamplat? Este rational sa ascundem adevarul a ceea ce este cand el se releva in faptele noastre rutiniere, cotidiene? La "scoală" nu invatam din afirmatiile profesorilor ci din exemplele pe care ni le dau. Ce este exemplul altceva daca nu povestea manifestarii afirmatiei in existenta si astfel putem recunoaste afirmatia ca actiune personala in viata individualizată (subiectiva)? Am ales sa exemplific afirmatiile consideratiilor de mai sus prin descrierea manifestarii lor in relatia de cuplu. El si Ea, soţi realizati si invidiati in comunitatea culturală careia apartin, repere de reusita si modele de urmat, se bucura de toate conditiile pe care inteligenta, munca si ratiunea pot oferi slujitorilor sai. Nu exista nici un motiv exterior sub justificarea caruia cei doi sa nu fie stralucitori fizic si emotional. Si totusi, "in lipsa atentiei concentrate pe statutul lor public" feţele lor exprima tristete, frustare, disperarea nesfarsitului conflict din relatia lor. Din ce neguri ale timpului acest conflict se reverberează? Daca nu dam vina pe timp si vedem ca este cunoastere, din ce cunoastere se manifesta acest conflict inutil si demolator fiziologic? Bineinteles ca este o cunoastere acceptata ca personala sau o exigenta care trebuie onorata in relatia sot-sotie. Ochiul inocent vede ca este un conflict generat de exigenta dominatiei, fiecare dintre cei doi soti incerca fara sa reuseasca sa domine in relatie, sa stabileasca prioritatile comportamentae sau lucrative. Aceste prioritati sunt diferite evident daca tinem cont de specificitatile emotionale ale celor doi determinate de natura sexelor. Inteligenta gaseste suficiente "motive" de comuniune in ceea ce ne uneste in raport cu ceea ce ne dezbina. De ce nu sunt suficiente pentru a fi si efective sau lucrative in relatie? Pentru asta ar fi nevoie de acord si acesta nu exista decat prin constrangerea sau santajul unuia in raport cu celelalt, iar acest tip de "acord" este efemer, adica temporal, strict pe nevoie sau frica de rezolvat acceptata. Acceptarea nu este acord real, nu poate tine "locul unui acord" si amplifica frustarea si conflictul din relatie. Singurul acord real sentimental privindu-l il putem denumi fara rezerve "dragostea". "Daca dragoste nu e, nimic nu e" Dragostea nu este o afirmatie intotdeauna interesata si mincinoasa, este o fapta , o fundatie a sentimentului creativ, "o atitudine neconditionata deci esenta, punct de plecare, originea relatiei" Ce a facut ca acesta "origine" sa fie abandonata? Sugestia hipnotica a dominatiei in relatie conform careia sotul sau sotia in momentul casatoriei religioase trebuie sa puna piciorul pe pantoful celuilalt. Aceasta sugestie este reverberata de bunci sau parinti ca sfaturi importante pentru momentul respectiv si se manifesta verbal sau telepatic. Fara sa intelega semnificatia acestei sugestii in momentul fericit daca din dragoste este crescut tinerii insuratei accepta traditia ca pe un joc constient sau accepta inconstient stafeta. Dupa casatorie constienti sau nu tinerii insuratei joaca acest joc macabru care duce la afirmatia conform careia "casatoria este mormantul dragostei". Practic, ramasi fara sa constientizam in "acest loc Lilith" ne straduim fara sa reusim vreodata sa dominam in relatie intreaga existenta si extindem asta in sfera socialului pana la amplificari dezastruoase a consecintelor precum razboiul sau satarea deplorabila de sanatate mentala, emotionala si fizica a populatiei terestre. Asa se vede din acest "loc" un teatru de control si nimic altceva! Scenariile controlului par a fi foarte diverse si de neevitat, in fapt la o analiya atenta descoperim doar patru tipuri care sunt considerate de "stiinta psihologica" ca tipuri de personalitate si nu insist cu descriere lor. Scenariul de control nu poate fi considerat personalitate fara ca aceasta consideratie sa nu condenseze pana la rigiditate derularea sa prin identificarea cu el a individului uman, a energie totale umane care conduce inevitabil la a percepe doar edificul controlului si a aservi lui fiinta respectiva. Controlul ca generalitate activa este "moartea dragostei" si acesta consecinta il evidentiaza drept inutilitate, ca pierdere. Este inutil sa controlam aproapele psihologic sau prin violente fizice si acesta inutilitate face subiectul de raport al stirilor de la ora 17. Crima nu are nici o justificare si nu este altceva decat expresia si confirmarea neputintei si inutilitatii controlului aproapelui. In acesta stare hipnotica a mintilor in care se prezinta un singur spectacol, cel al controlului si mijloacelor sale, precum si neputintei si consecintelor extreme ale lui se justifica pedeapsa si privarea de libertate a celor bolnavi in loc de vindecarea lor. Ca acest spectacol al Lilith-ului sa nu fie constientizat ca atare si astfel sa determinam o miscare a constiintei in alt "loc", (daca nu al dragostei cel putin al ratiunii), este prezentat opiniei publice ca spectacol al libertatii individului cand in fapt este spectacolul sclaviei sale neconstientizate si al autoamagirii cu libertatea sa de opinie si comportament, cu asa numitul drept la revolta in fata spectacolului. Acest "drept", nu este dreptul la sanatate mentala si comportamentala ci justificarea complacerii in inutilitatea si neputinta contrlului aproapelui si comunitatii sociale. Ce mai ar fi de remarcat altceva decat consecinta acestui comportament al infirmitatilor prostiei si anume risipa de energie. Risipa de energie este sursa bolilor si degradarilor corporale de orice fel, iar speranta ca medicii rezolva ceva este inutila si ea din moment ce aceasta risipa nu inceteaya la nivelul individului, orice "reparatie" medicala este risipita si ea. Nu mai dam prin vindecare energie de risipit stupizilor, alta inutilitate costisitoare. Cel care produce boala, individul, poate inceta productia daca vrea sa cunoasca ceea ce se numeste abstract sanatate si pe care denumesc pragmatic dgragoste, blandete, respect, compasiune. Nu va temeti ca o sa fiti batuti in cuie pe cruce precum Isus, doar "odata vede nasul p... finului". Acea vreme a trecut si acea situatie este imposibil de repetat din momentul temporal 2012,08,15.19,10,1. Omul este format din doua corpuri, corpul principiului M si cel al principiului F, nu mai multe, cele doua axe adn. infasurarea altor 12(6+6) nevayute dar functionale, sfera sus, sfera jos, sferosfera.(8), expresia viyibila si inviyibila a ceea ce fiinta este in totalitatea sa functionand in acord complet.
Este evident ca activitatea pe care o denumim "inutilitate" este activitatea zilnica rutiniera a carei constienta este ascunsa sub pretextul nevoilor si si justificarea obligatiilor sociale. Fac aceasta apreciere in urma explorarii sentimentului inradacinat adanc in psihologia colectiva. Sentimentul inutilitatii eforturilor personale si a propriei persoane, pe care dorim sa-l eradicam prin demonstratia utilitatii prezentei noastre in comunitatile intime sau sociale este motorul oricaror eforturi emotionale sau lucrative. Cand suntem binecuvantati cu aprecierea personala sau recunoasterea sociala a importantei individului sau personajului propriu, parca "ne-a pus Dumnezeu mana pe cap". Dar Dumnezeu uita repede si noi suntem obligati sa confirmam continuu gerutatea sau importanta prezentei proprii. Statutul de "rege" sau mai nou de "Vip", se castiga foarte greu si se pierde foarte repede, foarte usor. De la "Vip" apreciat si invidiat la "Vip" injurat si ironizat, sau demonizat, nu trecem nici o bariera, nu exista nici un "hotar" si eforturile noastre se naruiesc peste noapte ca in balada mesterului Manole iar sentimentul inutilitatii si neputintei se reinstaleaza mai feroce si stabil ca niciodata. Este evident ca statutul de "Vip apreciat si invidiat" nu se mai poate recuceri oadata ce este pierdut, iar eforturile reveinirii sunt marcate de disperarea neputintei. Inteleptii spun ca sentimentul este "viata viitorului" iar senzatia "viata trecutului". Aceata succesiune de sentimente si senzatii ne dezvaluie "samanta inutilitatii" ca viitorul arbore emotional al carui rod este tot inutilitatea. Cercul vicios este evident dar spectacolul derularii lui este coplesitor socialmente vazut si dorit cu disperare. Varietatea extraordinara de forme si satisfactii, beneficii efemere pe care-l ofera, il face de nerefuzat. Cand plec din inutilitate si ajung tot acolo se chiama ca nu am pierdut nimic dar am castigat efemerul vis al succesului si invidiei, al banilor si puterii personale cu tot decorul sau fastuos. Consider ca este bine sa experimentam odata acest sentiment ca actiune si consecinte, dar repetarea experientei este demolatoare psihologic, mental si fiziologic si conduce in mod obligatoriu la spitalul de nevroze sau chirurgii specifice. Pana acolo trecem prin amagirile inutile a drogurilor, bauturii sau violentelor pervertirilor sexuale. Nici psihologul sau psihiatrul, nici terapeutul sau chirurgul si cu atat mai putin drogul sau excitatiile senzoriale sexuale nu pot reface ceea ce nu au stricat ca umbre ale stricaciunii. In astrologie exista un simbol numit "Lilith" si meditatia acestui simbol este refuzata pentru ca ne sperie si desconspira inutilitatea conceptiilor ideatice si emotionale sau sentimentelor reprimate. Evident ca nu este placut si nici "gadilitor sub guse" sa vezi ce se ascunde "acolo", pentru ca evident atunci cand vezi rememorezi sau retraiesti emotional continutul, iar durerea este maxima, "răiesti" cum se spune in "limbaj vedic".Mai exista si "pericolul" de a ramane "acolo". Dar oare nu "aceasta" s-a intamplat? Este rational sa ascundem adevarul a ceea ce este cand el se releva in faptele noastre rutiniere, cotidiene? La "scoală" nu invatam din afirmatiile profesorilor ci din exemplele pe care ni le dau. Ce este exemplul altceva daca nu povestea manifestarii afirmatiei in existenta si astfel putem recunoaste afirmatia ca actiune personala in viata individualizată (subiectiva)? Am ales sa exemplific afirmatiile consideratiilor de mai sus prin descrierea manifestarii lor in relatia de cuplu. El si Ea, soţi realizati si invidiati in comunitatea culturală careia apartin, repere de reusita si modele de urmat, se bucura de toate conditiile pe care inteligenta, munca si ratiunea pot oferi slujitorilor sai. Nu exista nici un motiv exterior sub justificarea caruia cei doi sa nu fie stralucitori fizic si emotional. Si totusi, "in lipsa atentiei concentrate pe statutul lor public" feţele lor exprima tristete, frustare, disperarea nesfarsitului conflict din relatia lor. Din ce neguri ale timpului acest conflict se reverberează? Daca nu dam vina pe timp si vedem ca este cunoastere, din ce cunoastere se manifesta acest conflict inutil si demolator fiziologic? Bineinteles ca este o cunoastere acceptata ca personala sau o exigenta care trebuie onorata in relatia sot-sotie. Ochiul inocent vede ca este un conflict generat de exigenta dominatiei, fiecare dintre cei doi soti incerca fara sa reuseasca sa domine in relatie, sa stabileasca prioritatile comportamentae sau lucrative. Aceste prioritati sunt diferite evident daca tinem cont de specificitatile emotionale ale celor doi determinate de natura sexelor. Inteligenta gaseste suficiente "motive" de comuniune in ceea ce ne uneste in raport cu ceea ce ne dezbina. De ce nu sunt suficiente pentru a fi si efective sau lucrative in relatie? Pentru asta ar fi nevoie de acord si acesta nu exista decat prin constrangerea sau santajul unuia in raport cu celelalt, iar acest tip de "acord" este efemer, adica temporal, strict pe nevoie sau frica de rezolvat acceptata. Acceptarea nu este acord real, nu poate tine "locul unui acord" si amplifica frustarea si conflictul din relatie. Singurul acord real sentimental privindu-l il putem denumi fara rezerve "dragostea". "Daca dragoste nu e, nimic nu e" Dragostea nu este o afirmatie intotdeauna interesata si mincinoasa, este o fapta , o fundatie a sentimentului creativ, "o atitudine neconditionata deci esenta, punct de plecare, originea relatiei" Ce a facut ca acesta "origine" sa fie abandonata? Sugestia hipnotica a dominatiei in relatie conform careia sotul sau sotia in momentul casatoriei religioase trebuie sa puna piciorul pe pantoful celuilalt. Aceasta sugestie este reverberata de bunci sau parinti ca sfaturi importante pentru momentul respectiv si se manifesta verbal sau telepatic. Fara sa intelega semnificatia acestei sugestii in momentul fericit daca din dragoste este crescut tinerii insuratei accepta traditia ca pe un joc constient sau accepta inconstient stafeta. Dupa casatorie constienti sau nu tinerii insuratei joaca acest joc macabru care duce la afirmatia conform careia "casatoria este mormantul dragostei". Practic, ramasi fara sa constientizam in "acest loc Lilith" ne straduim fara sa reusim vreodata sa dominam in relatie intreaga existenta si extindem asta in sfera socialului pana la amplificari dezastruoase a consecintelor precum razboiul sau satarea deplorabila de sanatate mentala, emotionala si fizica a populatiei terestre. Asa se vede din acest "loc" un teatru de control si nimic altceva! Scenariile controlului par a fi foarte diverse si de neevitat, in fapt la o analiya atenta descoperim doar patru tipuri care sunt considerate de "stiinta psihologica" ca tipuri de personalitate si nu insist cu descriere lor. Scenariul de control nu poate fi considerat personalitate fara ca aceasta consideratie sa nu condenseze pana la rigiditate derularea sa prin identificarea cu el a individului uman, a energie totale umane care conduce inevitabil la a percepe doar edificul controlului si a aservi lui fiinta respectiva. Controlul ca generalitate activa este "moartea dragostei" si acesta consecinta il evidentiaza drept inutilitate, ca pierdere. Este inutil sa controlam aproapele psihologic sau prin violente fizice si acesta inutilitate face subiectul de raport al stirilor de la ora 17. Crima nu are nici o justificare si nu este altceva decat expresia si confirmarea neputintei si inutilitatii controlului aproapelui. In acesta stare hipnotica a mintilor in care se prezinta un singur spectacol, cel al controlului si mijloacelor sale, precum si neputintei si consecintelor extreme ale lui se justifica pedeapsa si privarea de libertate a celor bolnavi in loc de vindecarea lor. Ca acest spectacol al Lilith-ului sa nu fie constientizat ca atare si astfel sa determinam o miscare a constiintei in alt "loc", (daca nu al dragostei cel putin al ratiunii), este prezentat opiniei publice ca spectacol al libertatii individului cand in fapt este spectacolul sclaviei sale neconstientizate si al autoamagirii cu libertatea sa de opinie si comportament, cu asa numitul drept la revolta in fata spectacolului. Acest "drept", nu este dreptul la sanatate mentala si comportamentala ci justificarea complacerii in inutilitatea si neputinta contrlului aproapelui si comunitatii sociale. Ce mai ar fi de remarcat altceva decat consecinta acestui comportament al infirmitatilor prostiei si anume risipa de energie. Risipa de energie este sursa bolilor si degradarilor corporale de orice fel, iar speranta ca medicii rezolva ceva este inutila si ea din moment ce aceasta risipa nu inceteaya la nivelul individului, orice "reparatie" medicala este risipita si ea. Nu mai dam prin vindecare energie de risipit stupizilor, alta inutilitate costisitoare. Cel care produce boala, individul, poate inceta productia daca vrea sa cunoasca ceea ce se numeste abstract sanatate si pe care denumesc pragmatic dgragoste, blandete, respect, compasiune. Nu va temeti ca o sa fiti batuti in cuie pe cruce precum Isus, doar "odata vede nasul p... finului". Acea vreme a trecut si acea situatie este imposibil de repetat din momentul temporal 2012,08,15.19,10,1. Omul este format din doua corpuri, corpul principiului M si cel al principiului F, nu mai multe, cele doua axe adn. infasurarea altor 12(6+6) nevayute dar functionale, sfera sus, sfera jos, sferosfera.(8), expresia viyibila si inviyibila a ceea ce fiinta este in totalitatea sa functionand in acord complet.
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu