poveste despre vrajitori

Am certitudinea ca toti cunoastem povestea si ca toti o ignoram pana la un moment dat.

A ignora nu putem decat in fata a ceea ce cunoastem. Intr-un moment al periplului prin existenta am urcat intr-un mijloc de transport in comun dupa o lunga vreme in care nu am profitat de acesta facilitate si obligativitate a comuniunii cu inconjuratorul social. Am ramas mut in fata spectacolului tristetii si ingandurarii in necaz a celor prezenti in acel spatiu. Fete inegurate de preocupari si vise neimplinite, sperante desarte prin disperarea lor. Toti ochii erau indreptati in jos si daca accidental luau alta directie reveneau spasiti si timizi la "locul" lor initial. Oare acest "loc" este initial, de inceput? In momentul intrebarii nerostite in troleu a urcat o gasca galagioasa de copii scolari. Radeau in continuu si ironizau intrecandu-se in savoarea imaginilor create spontan a tot ce vazusera sau vedeau. Radeau de seriozitatea profesorilor imitand-o, radeau de gesturile colegilor de gasca, radeau de pataniile neplacute ale lor si colegilor lor, radeau de parinti si bunici imitandu-le comportanetul si conceptiile, radeau de ceea ce urmarisera televizat in ziua precedenta, de vipurile la moda in scola si societate, radeau de oamernii din troleu si reactiile lor suparAte, in mod evident tot ce era in perceptia lor era motiv serios de amuzament si bascalie. Un spectacol galagios lipsit de orice respect si obedienta in fata seriozitatii si indemnurilor celorlalti la liniste sau limbaj civilizat, la orice moralizare. Talentul lor artistic de a releva si ironiza stupiditatea lumii serioase era de invidiat de orice actor profesionist si nu cunostea limite sau repetitii ale modalitatii de expresie, Erau fascinanti si fermecatori chAir in vulgaritate si grosoloniile lor care starneau explozii de rasete din partea colegilor spectatori.. Am constatat ca orice fac "maturii" este dizgratios, dar acelasi lucru facut de copii este fermecator prin acuratetea imitatiei si lipsa  scopului.  Lipsa scopului manifestarii, aparenta ei inutilitate galagioasa era suplinita cu gratie la propriu de umorul observatiei fine si taxarii imediate a stupizeniei serioase si responsabile fara alt scop decat acela de ai supara si pe ei. Nici acum nu pot afirma ca inteleg cum  se face ca din oameni normali, plini de viata si veselie precum copii, razand de trecutul lor imediat, dar atenti la prezentul de ultima ora al tehnologiei comunicarii, la stiinta functionala si rationala a acestei tehnologii cu care umilesc orice matur incapabil sa tina pasul cu dinamica tehnologica a zilei,  au devenit oamenii tristi si innegurati, batuti de nenoroc, obiditi in existenta. De ce copiii nu raman cum sunt si devin? Nebunia mintii  este devenirea? Insemna ca nebunia copiilor este nebunie controlata? Copiii fac pe nebunii dar nu sunt nebuni! Nu degeaba se spune "fa pe nebunul dar vezi sa nu ramai asa" Insemna ca obiditii sau privigiliatii (opusul este acelasi lucru sub forma diferita) in existenta au "ramas asa"?