28 decembrie 2011

povestea craciunului

Povestea originala este aceea a solstitiului de iarna cand ziua (lumina, constienta) incepe sa creasca.
 Conotatia cresterii constientei in actiunile noastre in raport cu scaderea ingnorantei si irationalului (noaptea) a fost inlocuita cu o poveste  vinovata a intereselor comerciale promovate subliminal prin asocierea unor ritualuri comerciale cu un eveniment in constiinta de o frumusete si mister inimaginabil. Se exalta ideea daruirii dar ca sa daruiesti trebuie sa cumperi si ca sa cumperi sa iti inrobesti existenta sursei banilor, datoria. Nu este posibil sa daruiesti daca trebuie; trebuie implica un inters si un scop; trebuie ca sa ... , sau pentru ca... .Daruirrea este o actiune  spontana imposibil de premeditat sau de transformat intr-un ritual anual. Este la fel cu momentul in care te indragostesti; nu poti sa premeditezi momentul si  indragostitul insusi este consecinta unei daruiri la un nivel profund al fiintei. Viata insasi este un dar, o actiune a daruirii de dincolo de timp si spatiu. A traii inseamna a daruii! Noi daruim continuu pentru ca suntem cei vii; noi primim daruri continuu pentru a darui si a edifica societatea umana pe pamant (raiul), imparatia tatalui ,a sursei a ceea ce suntem.  Este alta poveste cu alte semnificatii si actiuni. Intrebati-va in fata popriei sinceritati, a-ti daruit vreodata? (iar daca confirmati si explicati in comentarii va multumesc anticipat) O alta intrebare functionala este : care este darul primit? Sau, poate fi darul cerut, sau dorit? Ce este un dar dorit?(mai este dar?; daca nu, ce este?) Dupa cum este evident  noi traim intr-o poveste si ne straduim sa o implinim; chiar daca nu ne place ne starduim sa ne placa si mimam exaltarea si satisfactia in fata celorlalti. Cand suntem singuri  adevarul nostru se releva si tocmai de teama acestei revelatii fugim in gramezi de tot felul si sub tot felul de pretexte care mai de care mai inaltatoare, mai la moda, generalizate! Acesta este cenzura  consensului. Acesta este un destin tragic; ne facem ca traim! Amortirea sau anestezierea psihologica a acestui fapt se face prin excese senzoriale, culinare, alcool, droguri, sex, etc. Flagelul drogurilor nu poate fi starpit prin paleative educationale sau informationale atat timp cat existenta sociala este violenta si ipocrita. Efectele violentei si ipocriziei sunt atat de dureroase  incat vom cauta mereu anestezice din ce in ce mai puternice. Anestezicul alimentar sau de alta natura bio-chimica nu vindeca durerea, doar o amorteste, amortindu-ne pe veci. Cand te afli in inchisoare activitatea este extrem de importanta si activitatea pusa la indemana de tortionari este consumul din exterior si risipirea in interior. Semnificatia Craciunului este a nasterii constiintei si constiinta se naste in ieslea desartaciunilor sau desertul ignorantei sau al ritualurilor morbiditatilor de tot felul. Inocenta constiintei nou nascute este inocenta vietii si iubirii, puterea vietii de neinlocuit prin nici un surogat sau poveste despre viata, sau cum ar trebui sa traim.Viata este launtrica, in corpul vietii, Cristul ei, corpul Constiintei, corpul uman nu al gandirii ci al consriintei.(intruparea constiintei prin absorbtia ei) Gandirea este dupa, umbra sau experienta buna sau rea. Cand suntem liberi gandurile noastre sunt ale libertatii iar cand suntem indragostiti nici nu mai sunt necesare, comunicam fara cuvinte, prin fapte. Faptele iubirii nu pot fi premeditate, lumina din aceste fapte este cea mai  inalta lumina care incalzeste intreg universul si astfel mercantilismul inoculat subliminal de povestile lui promovate de tortionari este invins. Este de punctat rolul activ al razbunarii in povestile mercantilismului degradant.Veti spune ca voi nu faceti asa si nu suntei asa si aveti dreptate! Inocenta constiintei este mereu paralela cu rolul pe care-l jucam fara sa vrem sau sa fim constienti de el.Suntem inocenti in afara timpului si totusi in timpul aparent gandim meschin, jucam rolul mediocritatii, ne autodiminuam expresia de sine ca sa fim in gramada. Cat vom fugi de singuratate , nu vom trai  fericirea de a fi singuri, unici si impersonali precum lumina este.! Scrieti-va singuri povestea ca sa traiti pe limba voastra.! Rememorarea evenimentelor existentiale proprii (constientizarea bagajului memoriei carat in spate) este un bun inceput pentru o noua expresie de sine. Epoca pe care o traim este cea a golirii de continutul istoric uzat moral si fizic (batranetea) a memoriei personale, a spalarii ADN-ului de pseudogene si de dominatia lor corporala si din inocenta sa indraznim a fi iubire substantiala, substanta iubirii care suntem. Nu cred ca nu suntem! Ratiunea ma asigura ca este o buna necredinta. Ordinea universului imi confirma asta. Prometeu este Zeus coborat pe Pamant, iar vulturul lui Zeus (gandirea) nu ii mai macina ficatul (risipeste energia orgonica sau orgasmica, ficatul fiind pe meridianul sexului sau vitalitatii energiei) din moment ce nu mai este al altuia, din moment ce bigotismul zeus-prometeu a incetat. Nu suntem hoti si nici haiduci si nu putem fura ceva din moment ce totul ne apartine in vita. Nu furam viata si nici nu ucidem, nu preacurvim si nici nu luam ce nu este al nostru, nu ne blasfemiem si nici nu ne inchinam noua insine, etc, ca atare nu suntem nici pacat nici pacatosi chiar daca rolul din povestea timpului este asa. Cosmarul nefericirii inceteaza cand noi hotaram sa inceteze. Visul om este in afara cunoasterii si prin aceasta inalterabil, mereu proaspat si viu asa cum copiii ne confirma. Rugaciunea este continuua pentru ca nu apartine vremurilor si este "multumesc!" Multumesc pentru tot ce sunt si ce nu sunt, pentru tot ce am si ce nu am, pentru tot ce fac si ce nu fac,  pentru libertate si viata deplina, multumesc!.Toate gandurile sunt cristalizate si puse intr-un singur loc, multumesc! Tot ce percep sunt si tot ce sunt, imi da viata , multumesc! Nu am nici o iportanta pentru ca nu imi inchipui ca as avea vre una! Fara importanta inchipuita valorizez totul, totul este important si sacru fara sa sacralizez ceva. Exist in sacrul univers in sacra imensitate continatoare, vie. Multumesc gandurilor inexitentei ca mi-au relevat teama de mine insumi si miracolul viului nedenumit, al indraznelii si entuziasmului inocent si creator! Multumesc durerii ca mi-a relevat sufletul curat! Multumesc inchipuirilor ca mi-au aratat inutilitatea lor, inutilitatea importantei de sine, a dominatiei aproapelui semen, a mortii ca si cale, instrument sau mijloc al vietii. Scopul este mijlocul atingerii sale si scopul vietii si mijlocul ei, este viata, daruirea! Multumesc! "Cine-si apara viata o va pierde si cine o va darui o va castiga"(Cristos). A darui si a hrani viata nu este moarte. Existenta in slujba vietii, este existenta vietii. Priviti si auziti viata si ea, mama, va va privi si auzi, suntem in vita si viata este in noi. Noi suntem atentia vietii si intentia ei, viata!

4 comentarii:

  1. BIGÓT, -Ă, bigoți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care urmează cu mare severitate toate preceptele rituale ale unei religii; (om) habotnic; bisericos. – Din fr. bigot

    BIGOTÍSM s. n. Atitudine, comportare de bigot; bigoterie, habotnicie. – Din fr. bigotisme

    (sursa: http://dexonline.ro)

    GyL
    :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Exista religie mai habotnic si cu mai multa severitate urmata decat religia "mai multului?" Nu este acest tip de religie nascuta din constiinta insuficientei propriei persoane? "Religia" oficiala, religia iubirii aproapelui, este urmata cu habotnicie? Evident ca habotnicia este o fapta nu o dorinta! Faptele exprima 'religia' urmata, modelul comportamental zilnic, atemporal, 'bigotismul dualitatilor " de orice fel iar zeul, idolul faptuit zilnic este "mai multul", mai multa cunoastere, constiinta , stiinta, munca, bani, propietate, putere, viata, etc. iar religia teoretica este doar justificarea binelui care ascund faptele.Fapta este cea care este si nu este bigota, este una cu samanta din care se naste, iar insuficienta este samanta mai multului, iar fructul mai multului este insuficienta.

    RăspundețiȘtergere
  3. De ce credem ca "biserica" este o cladire monumentala si ca bisericos este un cetatean care merge la biserica? Cladirea respectiva este o reprezentare a adevartei biserici, propria noastra constiinta, ia bisericosi prin prisma acesta este fiecare dintre noi din moment ce traim in propria biserica! Ce propovaduim in propria biserica si in altarul ei cunoaste fiecare daca este sincer sa-si recunoasca dorinta si insuficienta. Am acceptat religia nevoii sau lipsei, sau insuficientei, fara sa fim constienti de asta (chiar si inconstienta tot in constiinta se gaseste) adica formeaza un fundal tacut din care se nasc toate dorintele posibile adica cunoscute. (Nu poti dori ce nu cunosti.) Multiplicarea formelor dorintei nu reuseste sa ascunda unicitatea ei. Cand o dorinta-forma este implinita ea moare si apare alta forma-dorinta, dar in constiinta dorinta ca samanta a arborelui dorintelor-forma este unica. A recunoaste unica dorinta, desi este tacuta si fundal, este un pas decisiv in explorarea de sine si increderea in sine efectul explorarii. Jocul vietii este minunat cand il jucam; daca nu jucam suntem jucariile jocului iar jucariile se strica. Ne jucam "de-a v-ati ascunselea".

    RăspundețiȘtergere
  4. Am sa raspund si eu la intrebare. Nu am daruit vreodata, intotdeauna am fost daruit. In spontaneitate, fara premeditare, in starea de absenta a gandirii, darurile primite s-au daruit singure mai departe mediului social sau natural. Daruire ca proces, se manifesta in lipsa cunosterii psihologice care reprezinta un fel de bariera in calea sa. Cand bariera pica, suntem canale curate ale daruirii, iar curentul sau ne vindeca si improspateaza. Aceasta curgere a daruirii sinelui este functionala si se numeste fiziologia corpului uman din p.d.v. anatomic. Functiile corpului uman sunt expresia acestei curgeri si functia creeaza organul. Pe langa functiile anatomice corpul uman are functiuni si in constiinta si in spirit sau inteligenta creatoare. Mintea si corpul unul sunt si orice dihotomie acceptata este un blocaj al curgerii daruirii sau vietii, curent functiune ce genereaza-regenereaza organul sau corpul sau. corpul uman cu functiunile in functiune are capacitatea dea a invia sau vindeca orice atinge cu mintea sau cu perceptia sau cu mana. Suntem ceea ce suntem in spirit sau inteligenta creativa pe care edificiul sau, universul ne-o demonstreza. Blocajul daruirii cel mai grosolan este orgoliul sau plansul de mila, asocierea imaginilor cu placerea sau durerea cu pierderea sau castigul, a necunoscutului cu lipsa, a invizibilului (neobiectiv) cu insuficienta. Cine cauta demonstratia existentei sale nu o va percepe, insasi cautarea se naste din constiinta inexistentei sale si orice ar gasi drept dovada este forma inexistentei sau un suragat al existentei.Ceea ce este dramatic este ca aceste surogate create de noi inconstient sunt obiectivate si le consideram realitate ultima, ceea ce in fapt nu este decat conceptia disperarii noastre in urma cautarilor fara rezultat, ne inchipuim rezultatul obositi de cautari. Aceste surogate existentiale formeaza un fel de inchisoare a constiintei, o capcana din care este dificl sa evadezi atata timp cat o intretii si regenerezi cautand. Desigur ca acest ritual al cautarii de mai mult este o rutina plictisitoare si pentru ca nu reusim sa-i punem capat "barfim strugurii", contestam orice nu este in inchipuitul firesc al cautarii, sau ceea ce incetarea cautarii releva cuiva. Locul in care cautarea a incetat este locul tacerii, locul perceptiei profunde, spatiale, pure, locul din care percepem tot ce este asa cum este fara sa mai fie necesar sa ne inchipuim cum ar fi sau ar trebui sa fie. In acel loc curgerea procesului daruirii viului activeaza functiunile corpului atat cele anatomice cat si cele energetice la nivele de maxima forta iar starea corporala perceputa este de "extraordinar" nu este ordinara sau obisnuita. Rutina este o obisnuinta ceva ordinar iar viul este extraordinar, in afara ordinarului. Portalele de care vorbesc spiritualistii fara sa le traiasca sau parcurga sunt doar pause, discontinuitati in continuitatea a ceea ce este ordinar cu conotatie peiorativa. In locul tacerii si incetarii cautarii noi gresim lasand dorinta maimultului sa ne acapareze si acest fapt ne duce in ruina. Nu exista dorinta care sa nu fie implinita chiar daca este ruinatoare. A trai fara dorinta insemna a trai in armonie cu viata si a implini toate dorintele viiului, libertate, sanatate sau tinerete, frumusete sau tinerete, cu alte cuvinte tineretea este expresia mereu proaspata a viului. Forma corpului sau mintii umane nepervetite de false inductii si nevoi este cea atinsa dupa 30 cicluri solare terestre. mai multul obsesiv duce la degradarea sa.

    RăspundețiȘtergere