23 noiembrie 2011

sistemul

Sistemul este un concept nu un simtamant, un lucru nu o fiinta, un instrument nu un stapan. Cand instrumentul se strica sau este depasit de viata si nu mai functioneaza trebuieste abandonat la groapa de mortaciuni sau gunoi a istoriei.
Odata abandonat un altul prospat, nou, se releva. Fara abandonarea vechiului nu avem acces la nou Noi suntem simtamintele noastre ca si gandurile si faptele noastre; putem abandona propriul sistem? Suntem totul si toata energia, fie neformata, fie substantiala sau forma. Aceste cuvinte nu aduc imediat si perceptia faptului ca atare si asta pentru ca ne confundam cu ceva incomplet si efemer, propria persoana sau identitatea istorica reflectata, nici macar originala. Sigur veti spune ca aceste afirmatii sunt nefondate pe fapte si totusi daca premiza este falsa si concluzia este falsa. Premiza de la care pornim in autoevaluare si autocunoastere este sistemul, conceptul, iar aceasta premiza este efectul istoric al faptelor inaintasilor, premeditari,  fapte reverberate astazi si continuate prin ignorarea lor. Nu este necesar sa intelegeti sau sa memorati, sau sa luati vreo hotarare, este suficient sa auziti. Acestea nu sunt "adevaruri absolute" ci doar o meditatie pe tema a ceea ce este fals, mincinos, pervertit in cunoasterea, gandirea si exprimarea propriului sine. In aceste consideratii nu caut adevarul ci minciuna. Foarte multi fac efortul de a cauta adevarul despre sine fara sa perceapa ca el este ascuns de minciuni si teama, ca este prgmatic sa descoperim, sa cautam minciunile care oadata relevate se produce revelarea sau desgolirea adevarului tacut si inexprimabil verbal sau conceptual. Exprimarea verbala este doar un aspect particular de regula irelevant daca nu este auzit sau perceput in profunzimea imanenta a fiintei. Noi traim in afara timpului, iar in timp murim si acesta evidenta este ignorata prin exacarbarea inutila  doar a celui de al doilea aspect si anume acela ca in timp murim. Daca evidenta faptului ca in timp murim ne copleseste este doar pentru ca este o jumatate de perceptie, o perceptie incompleta. Ceea ce ignoram este faptul ca noi traim in afara timpului si acestei evidente nu i se acorda nici o atentie sau energie sau explorare. Oare de ce se intampla aceasta situatie, este oare o intamplare? Nu este o intamplare ci este un element care lipseste oricarui sistem incomplet sau ireversibil ca transformare. Sistemul este concept si conceptul nu este fiinta, este lucru. Nu percepem oare ca ideile, informatiile, cunoasterea intr-un cuvant nu este fiinta ci lucru, obiect energetic (psihologic) sau material ? Este evident ca ceea ce numim cunoastere este exprimata, reflectata in gandire si ca este unul si acelasi lucru care se transforma sau curge dintr-unul in altul. Gandirea este doar miscarea din materie sau materie modelata, este un proces in materie. Puterea de modelare a substantialitatii si sunbstantei de catre gandirea umana este nemasurabila si ceea ce nu putem masura ne sperie si dam la o parte ca irelevant. Este adevarat ca este irelevant pentru un  sistem mercantil. Dar fiinta umana este un sistem mercantil? daca nu este, oare nu devine relevant pentru ea ceea ce nu poate fi masurat, cantarit sau vandut? Orice sistem mercantil este incomplet si din premiza sa transformarile din sistem ne apar ca ireversibile. Este normal sa le consideram ireversibile (de exemplu imbatranirea, degradarea, moartea) daca nu percepem procesul complet si reversibil in totalitatea lui. Ceea ce afirm este ca orice degradare, boala, degenerare, moarte este in fapt reversibila ca proces; adica daca are sensul respectiv el poate fi schimbat ca regenerare, vindecare, intinerire, inviere. O sa ma intrebati de ce nu se intampla asa si o sa va raspund simplu ca nu vedem asta si nu credem sau hranim asta. Noi hranim credintele noastre chiar daca sunt impotriva aspiratiilor sincere, dar credinta este un instrument, o limita. Cand ne ascundem in spatele propriilor credinte sau limite cum sa mai vedem si dincolo de gard? Afirm ca noi percepem doar propriile credinte despre noi insine si semenii nostri, adica percepem doar cum ne modelam energia vie, sau modelarile mentale care sunt conditionari materiale si vraji psihologice, fara sa fim constienti de asta. Cand acest efort de modelare sau sustinerea modelarilor la moda si traditionale inceteaza, constiinta se elibereaza de orice fals, se goleste de reziduurile istorice, de falsul informational iar intrega energie mentala nu mai sustine rutina launtrica. Afirma ca este tacut sau sunt tacut. Cand afirm eu sunt tacut, aud oare asta? Aud oare cum sunt in propria perceptie nealterata de falsurile informationale istorice sau manipularile curente? Daca aud asta cu fiinta mea profunda, in izvorul a ceea ce sunt si a ceea ce nu sunt, nu inceteaza orice identificare? Oare nu  inceteaza efortul cautarii de sine si relevarea sinelui este posibila? Daca nu ma sperii de propria tacere si nu fug inapoi in galagia cautarilor si framantarilor mintii, ce se naste in si din acea tacere? Este o nastere sau o renastere? Oare tacut cum sunt insemna ca sunt nimic sau gol sau inexistent ca nu exista ceva in acea tacere care sunt? Oare tot ce exista in acea tacere care sunt, inclusiv acea tacere nu are o sursa? Are tacerea o sursa si este acea sursa in afara mea? Oamenii eliberati afirmau ca tacerea este putere si galagia slabiciune; iar eu completez ca le avem pe amandoua si ca proportia, masura de aur dintre cele doua ne face oameni , iar lipsa proportiei de aur sau fractalului de echilibrium, neoameni. Sunt oare acest mister al proportiei de aur si simtul bun al masurii doua elemente diferite sau doar doua aspecte ale manifestarii  aceluiasi element generator si regenerator? Desigur ca raspunsurile nu pot fi valabile pentru fiecare dintre noi altele decat cele proprii date de trairea contactului si comuniunii cu complenitudinea sau plenitudinea propriei fiinte. De ce nu avem acest contact constient permanent desi el exista? raspunsul este rational doar unul singur: pentru ca am plecat de acasa, din casa noastra vie si tacuta in care propria constiinta nepervertita de orientarea spre mercantilism a gandirii, traieste. Noi traim in eternitate nu suntem eterni. Modelam aceasta eternitate si tocmai acest aspect ne face foarte buni si foarte doriti ca sclavi de catre orice tiranica atitudine a ceea ce nu este complet si terminat sau intreg. De ce afirm ca tot ce nu este complet este tiranic? Este evident ca ce nu este complet aspira si este obsadat de atingerea plenitudinii si acesta aspiratie este disperata si ca atare tiranica, neschimbatoare, obsesiva. Bolile mintii sunt obsesiile si aceste obsesii se manifesta temporal ca degradare corporala. Cand mintea sau totul, tot ce exista este constienta de sine  genereaza procesul vindecarii se transforma in mintea care poate si vindeca, sau declanseaza procesul de autovindecare. Mintea poate, poate imbolnavi sau vindeca: mintea care percepe ca boala este o idee gresita despre sine se purifica de falsul informational si purificata vindeca sau reface ceea ce a stricat, incetand sa mai strice. Mintea purificata de fals si autoidentificare sau importanta de sine, mintea smerita nu mai vede greseala si emite vibratia acestei puritati initiale si imanete care este vindecatoare corporal vorbind, isi vindeca corpul cu care una este. Bigotismul corp-minte dispare ca fragmentare produsa de minciuna, nu mai este slujita sau hranita minciuna si astfel este binecuvantata unirea cerului sau mintii cu pamantul sau corpul. Acesta uniune aduce sanatate in gandire si claritate in perceptie, iar corpul cunoaste spiritul sau cu care unul este. Nu are nici o importanta "care, cine sau ce este", relevanta este doar comuniunea, unitatea, gandul acord care este tata si mama in acelasi timp. Noi asa cum suntem fara acord nu putem genera ceva, nu putem creea nimic de unii singuri, putem cocrea prin acord intre minte si corp, barbat si femeie, societate si natura. Orice dezacord este distructiv si este boala sub orice forma si la orice nivel s-ar manifersta el. Nu suntem obligati sa fim in acord cu orice si orcine, avem libertatea discriminarii sau alegerii dar fara acord nu putem schimba, transforma sau genera ceva in existenta, nu putem implini nici o dorinta sau proiect, fie el ideatic sau structura ideatica de valori, fie el emotional sau structura de valori sentimentale, fie el obiectiv sau structura tehnologica  materiala. Deci acordul in gandire in simtire si fapte este modalitatea prin care noi putem face totul posibil. Daca privim ceea ce am facut si facem, este imposibil sa nu recunoastem ca asa este si tot ce facem nu am putea face fara sa ne dam acordul sau sa lasam sa ni se smulga prin santaj  adica manipulare, acordul. Asta ne face nefericiti, faptul ca ne dam acodul infaptuirii unor lucruri sau evenimente cu care fiinta noastra launtrica nu este in fapt in acord pentru ca nu reflecta realitatea ei. Omul reflecta lumea dar lumea nu reflecta omul ci neomul. Iata cercul vicios al dezacordurilor fata de care ne dam acordul. Asa apare conflictul interior intre ceea ce este si cum ar trebui sa fie, Cunoastem cum trebuie sa fie dar ne dam acordul prin fapte la ceea ce este. In perceptia mea "cum ar trebui sa fie" este de fapt ceea ce este nepervertit de minciuni si interpretari, iar "ceea ce este", este pervertirea sau falsul.Cand actionam in acord cu "cum ar trebui sa fie" ne dam acordul  realitatii nepervertite de meschinariea si mediocritatea mercantilismului. Fiecare individ uman stie "cum ar trebui sa fie" si daca actioneasa in acord cu ce acesta cunoastere, " cum ar trebuie sa fie" se transforma in "ceea ce este" pentru individ si apoi pentru colectivitatile indivizilor ce actioneaza in acesta constiinta si fapta regeneratoare a umanitatii. Acesta nu se poate intampla daca asteptam s-o faca altii sau daca asteptam sa o faca politicenii si bancherii, sau daca in loc sa o facem ne luptam cu ei ca sa-i convingem sau constrangem sa o faca. "Ceea ce este", este trecutul mort deja care isi trimite fantomele sa manipuleze pe cei vii, "cum ar trebui sa fie" este visul nostru care se obiectiveaza prin faptele noastre prezente si este viitor transformat in prezent. Fericit cel ce lucreaza cu viitorul si este in acord cu el chair daca nu il vede si nu are nici un "motiv" s-o faca pentru ca acesta va fi fara "nevoie" pentru el.

3 comentarii:

  1. Asa este !

    in muzica, ca un acord sa fie posibil este nevoie de minim 3 note. Eu am numit notele: eu, tu si spatiul (iubirea, dumnezeu). :)
    Ca o analogie.. in societate, atunci cand suntem in aCOrd cu ceilalti, cantam o melodie, viata este melodioasa in acorduri. Atunci cand nu suntem in acord dar ne facem ca, cantam, FALSAM. Si am ajuns atat de "talentati" in a canta piesa aceasta, incat credem ca FALSUL este ACORDUL.

    Imi este evident de ce am fost multa vreme nemultumit de propria viata. Am cantat ce mi s-a dictat. Am cantat fals, nici macar nu am stiut ca pot canta. Cand falsezi, nu exista acord.

    RăspundețiȘtergere
  2. Simfonia vietii solicita acordarea instrumentelor care suntem la viata! Acordati la tot ce este viu, timpul si eterniratea, existenta si nonexistenta se vad ca ceea ce sunt, concepte irelevante in fata constiintei Om.

    RăspundețiȘtergere