Suntem evident "prinsi" in capcana interior-exterior. La fel de evident este ca nu o putem parasi fara sa o intelegem ca ceea ce este.
Avem cu totii sentimentul unei "comori launtrice" pe care nu o putem exprima prin cuvinte. Avem cu totii simtamantul ca nu are rost sa exprimam comoara launtrica pentru ca nu putem fi intelesi de ceilalti. Cand incercam sa exprimam comoara launtrica suntem expusi tuturor interpretarilor si intrebarilor posibile, ca sa nu mai vorbim de suspiciunile legate de "sanatatea noastra mentala"! Daca "cumva" facem efortul comunicarii acestei "comori" traim cu totii senzatia "mortii ei" interioare, cu alte cuvinte ce am exprimat prin vorbe moare in noi, nu mai triaste in launtrul nostru si "devine"' O SIMPLA AMINTIRE A UNEI TRAIRI LAUNTRIUCE DE O INTENSITATE SI IMPULS FARA MASURA. Percepand acesta "miscare" am inteles in sfarsit ce vroia sa spuna Cristos cu "am murit pentru voi", cand in fapt era cat se poate de viu ca s-o spuna. Iubirea exprimata fata de noi-voi murea launtric si invia sau traia in noi-voi, sau omenire. Astfel omenirea traia un nou impuls necunoscut sau constientizat inca pana in acel moment in care el a fost exprimat la propiu in omenire. Iata darul, iata Omul, iata adevarul "sacrificiului" daruirii. Sacrificiul este un ritual barbar si insemna doar autoflagelare sau razbunare pe ceilalti semeni pentru propriile fapte. In cazul "darului cristic" nu era vorba de nici un sacrificiu, era expresia adevaratei vieti, a daruirii ei. Cum poti trai fara mercantilism daca nu daruiesti? Oare Cristos s-a crucificat singur sau crucificarea lui este expresia refuzului darului sau si a refuzului vietii asa cum este ea fara pervertirea prin lacomia mercantila a "mai multului"?. Ideea sacrificiului sau este ipocrizia religiilor mercantilismului prin care se ascunde sacrificarea vietii de catre adepti acestui tip de dogmatism feroce. Am auzit deseori expresia "traieste viata" si ma intrebam, oare ce traiesc? Ce insemna sa traiesti viata? cat de greu mi-a fost sa inteleg raspunsul! Viata este daruire si mintea mea manifesta rutina acumularii, a razboiului pentru a invinge, a supravietuirii si nu a daruirii! Cum poti darui cand ti-e tema daca o sa mai ai maine viata, energie sau orice altceva poti darui, inclusiv pe tine insuti? A renunta ca sa castigi este daruire? Renuntarea la ego, sau orice bucurie existentiala, renuntarea cu scopul de a castiga aprecierea unui Dumnezeu inchipuit, bigot si mofturos, este daruire? Sau este acumulare mascata sau perfidie pe post de spiritualitate. Renuntarea ca mijloc de a castiga la alt nivel, energetic sau de imagine, nu seamna cu renuntarea la bani ca sa obtii masina, sau la masina ca sa obtii bani? Are cumva acest tip comportamental vreo legatura cu spiritualitatea, cu daruirea, sau cu circulatia materiei in natura? Sigur ca minciuna de orice natura ascunde ceva! Oare ce ascunde minciuna generalizata pe post de civilizatie, acesta structura de dogme si atitudini la moda? Descriam mai sus capcana interior-exterior, interior comoara vie in exterior nevoia materiala sau psihologica, conditionarea. Dar ma intreb, daca traiesc in comoara lautrica nai exista conditionarea exterioara? Oare existenta conditionarii exterioare nu este alimentata de efortul meu de a trai in exteriuor sau altfel spus in imaginea lumii despre mine? Nu ma straduiesc cu perseverenta sa-mi creez o imagine despre mine cat mai buna in ochii lumii oricat de restransa sau largita este aceasta? Nu ma straduiesc sa fiu in rand cu lumea, sa am ce are ceilalti sa fac ce fac si ceilalti ca sa nu fiu singur sau marginalizat? Oare acest tip de efort are vreo sansa de a se concretiza intr-un rezultat efectiv? Evident ca nu, cea mai mare aprecire sincera din partea lumii este "uite si pe pu.....ul asta sau uite si pe c..va asta. Restul aprecierilor si deprecierilor sunt ipocrite si motivate de interesele mercantilismului fervent. De exemplu un "mare" sef al bisericii anglicane intrebat "cine este cel mai mare om al omenirii?" a raspuns ca un lord de care nu auzisem si cand am cautat sa aflu cine este personajul am aflat ca este donatorul unei importante averi facute bisericii. Astfel comoara launtrica este traita launtric si nu poate fi exprimata decat prin faptele si comportamentul daruirii sau in lipsa mercantilismului, in simtul masurii sau a bunului simt al iubirii. Teama de a fi izolati sau sacrficati prin crucificarea barfelor si interpretarilor, a judecatilor de non-valoare personala sau sociala este nemotivata cand traim comoara launtrica fara sa violam pe ceilalti cu afirmarea sau impunerea valorilor ei. Cand daruisti primirea darului nu este o conditie, nici aprcierea lui, nici recunoasterea lui, nici reciprocitatea. Dar simtul masurii ne spune ca insistenta interesata in relatia cu o persoana nu este daruire ci semnalul cand acesta inceteaza si lasa loc interesului sau motivului mercantil. Se spune de catre intelepsti ca trei zile ca durata sau trei pasi ca atitudine sunt suficienti si necesari daca raspunsul la darul tau este refuzul. Acesti trei pasi sunt precizati ca repere in felul urmator:primul pas este daruirea, al doilea constienta faptului, al treilea faptuire in comun. Al patrulea pas can cei trei sunt parcursi este abandonarea relatiei particularizate si revenirea in relatia oniversala. Fie ca sunt sau nu sunt constientizati in reciprocitatea existenta lor al patrulea pas este rational pentru a nu se ajunge la dependente sau atasamente. Asta nu inseamna parasirea persoanei ci doar pastrarea curata a relatiei dintre fara amestecuri din exterior, a lasa exprimarea libera a individualitatii fie in sensul dragostei sau al rutinei.
"In imensitatea in care eu sunt, totul este intreg, complet, perfect. Transformarea este legea naturala.Ma transform si ma mut de la vechi la prospat cu usurinta si bucurie! Iertarea este vindecare de resentimente si ma face sa ma simt liber si usor! Ziua incepe cu recunostinta, bucurie si iubesc ceea ce sunt si ceea ce fac. Sunt expresia vie si iubitoare a vietii. Totul este bine acolo unde sunt.!" Tot ce conteaza cu adevarat in viata, eu am!
Avem cu totii sentimentul unei "comori launtrice" pe care nu o putem exprima prin cuvinte. Avem cu totii simtamantul ca nu are rost sa exprimam comoara launtrica pentru ca nu putem fi intelesi de ceilalti. Cand incercam sa exprimam comoara launtrica suntem expusi tuturor interpretarilor si intrebarilor posibile, ca sa nu mai vorbim de suspiciunile legate de "sanatatea noastra mentala"! Daca "cumva" facem efortul comunicarii acestei "comori" traim cu totii senzatia "mortii ei" interioare, cu alte cuvinte ce am exprimat prin vorbe moare in noi, nu mai triaste in launtrul nostru si "devine"' O SIMPLA AMINTIRE A UNEI TRAIRI LAUNTRIUCE DE O INTENSITATE SI IMPULS FARA MASURA. Percepand acesta "miscare" am inteles in sfarsit ce vroia sa spuna Cristos cu "am murit pentru voi", cand in fapt era cat se poate de viu ca s-o spuna. Iubirea exprimata fata de noi-voi murea launtric si invia sau traia in noi-voi, sau omenire. Astfel omenirea traia un nou impuls necunoscut sau constientizat inca pana in acel moment in care el a fost exprimat la propiu in omenire. Iata darul, iata Omul, iata adevarul "sacrificiului" daruirii. Sacrificiul este un ritual barbar si insemna doar autoflagelare sau razbunare pe ceilalti semeni pentru propriile fapte. In cazul "darului cristic" nu era vorba de nici un sacrificiu, era expresia adevaratei vieti, a daruirii ei. Cum poti trai fara mercantilism daca nu daruiesti? Oare Cristos s-a crucificat singur sau crucificarea lui este expresia refuzului darului sau si a refuzului vietii asa cum este ea fara pervertirea prin lacomia mercantila a "mai multului"?. Ideea sacrificiului sau este ipocrizia religiilor mercantilismului prin care se ascunde sacrificarea vietii de catre adepti acestui tip de dogmatism feroce. Am auzit deseori expresia "traieste viata" si ma intrebam, oare ce traiesc? Ce insemna sa traiesti viata? cat de greu mi-a fost sa inteleg raspunsul! Viata este daruire si mintea mea manifesta rutina acumularii, a razboiului pentru a invinge, a supravietuirii si nu a daruirii! Cum poti darui cand ti-e tema daca o sa mai ai maine viata, energie sau orice altceva poti darui, inclusiv pe tine insuti? A renunta ca sa castigi este daruire? Renuntarea la ego, sau orice bucurie existentiala, renuntarea cu scopul de a castiga aprecierea unui Dumnezeu inchipuit, bigot si mofturos, este daruire? Sau este acumulare mascata sau perfidie pe post de spiritualitate. Renuntarea ca mijloc de a castiga la alt nivel, energetic sau de imagine, nu seamna cu renuntarea la bani ca sa obtii masina, sau la masina ca sa obtii bani? Are cumva acest tip comportamental vreo legatura cu spiritualitatea, cu daruirea, sau cu circulatia materiei in natura? Sigur ca minciuna de orice natura ascunde ceva! Oare ce ascunde minciuna generalizata pe post de civilizatie, acesta structura de dogme si atitudini la moda? Descriam mai sus capcana interior-exterior, interior comoara vie in exterior nevoia materiala sau psihologica, conditionarea. Dar ma intreb, daca traiesc in comoara lautrica nai exista conditionarea exterioara? Oare existenta conditionarii exterioare nu este alimentata de efortul meu de a trai in exteriuor sau altfel spus in imaginea lumii despre mine? Nu ma straduiesc cu perseverenta sa-mi creez o imagine despre mine cat mai buna in ochii lumii oricat de restransa sau largita este aceasta? Nu ma straduiesc sa fiu in rand cu lumea, sa am ce are ceilalti sa fac ce fac si ceilalti ca sa nu fiu singur sau marginalizat? Oare acest tip de efort are vreo sansa de a se concretiza intr-un rezultat efectiv? Evident ca nu, cea mai mare aprecire sincera din partea lumii este "uite si pe pu.....ul asta sau uite si pe c..va asta. Restul aprecierilor si deprecierilor sunt ipocrite si motivate de interesele mercantilismului fervent. De exemplu un "mare" sef al bisericii anglicane intrebat "cine este cel mai mare om al omenirii?" a raspuns ca un lord de care nu auzisem si cand am cautat sa aflu cine este personajul am aflat ca este donatorul unei importante averi facute bisericii. Astfel comoara launtrica este traita launtric si nu poate fi exprimata decat prin faptele si comportamentul daruirii sau in lipsa mercantilismului, in simtul masurii sau a bunului simt al iubirii. Teama de a fi izolati sau sacrficati prin crucificarea barfelor si interpretarilor, a judecatilor de non-valoare personala sau sociala este nemotivata cand traim comoara launtrica fara sa violam pe ceilalti cu afirmarea sau impunerea valorilor ei. Cand daruisti primirea darului nu este o conditie, nici aprcierea lui, nici recunoasterea lui, nici reciprocitatea. Dar simtul masurii ne spune ca insistenta interesata in relatia cu o persoana nu este daruire ci semnalul cand acesta inceteaza si lasa loc interesului sau motivului mercantil. Se spune de catre intelepsti ca trei zile ca durata sau trei pasi ca atitudine sunt suficienti si necesari daca raspunsul la darul tau este refuzul. Acesti trei pasi sunt precizati ca repere in felul urmator:primul pas este daruirea, al doilea constienta faptului, al treilea faptuire in comun. Al patrulea pas can cei trei sunt parcursi este abandonarea relatiei particularizate si revenirea in relatia oniversala. Fie ca sunt sau nu sunt constientizati in reciprocitatea existenta lor al patrulea pas este rational pentru a nu se ajunge la dependente sau atasamente. Asta nu inseamna parasirea persoanei ci doar pastrarea curata a relatiei dintre fara amestecuri din exterior, a lasa exprimarea libera a individualitatii fie in sensul dragostei sau al rutinei.
"In imensitatea in care eu sunt, totul este intreg, complet, perfect. Transformarea este legea naturala.Ma transform si ma mut de la vechi la prospat cu usurinta si bucurie! Iertarea este vindecare de resentimente si ma face sa ma simt liber si usor! Ziua incepe cu recunostinta, bucurie si iubesc ceea ce sunt si ceea ce fac. Sunt expresia vie si iubitoare a vietii. Totul este bine acolo unde sunt.!" Tot ce conteaza cu adevarat in viata, eu am!
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu