09 septembrie 2011

gandirea colectiva



Fiecare individ crede ca are o "gandire" proprie.
Dar daca exploram "gandirea" individului descoperim o structura identica de idei si simtaminte despre sine si lume si ceea ce „trebuie facut” in lume. Fiecare individ „crede ca este gandirea proprie”, ca este ceea ce il defineste, individualizeaza si desprinde din multime.  Si taranul si intelectualul si politicianul sustine aceeasi structura de gandire, aceeasi  intentie si aceeasi dorinta. Ceea ce este diferit este forma si instrumentul folosit in atingerea dorintei. Instrumentul muzical si sapa, promisiunea si calomnia, arma si massmedia sunt cai ale aceleeasi strucuturi de gandire. Pentru a ascunde aceasta evidenta, se sustine o diferentiere si o ierarhie falsa legata de instrumentul folosit. Astfel pianul este mai eficient ca sapa, calomnia decat aprecierea si bomba decat promisiunea. Un intrument este cu atat mai eficient si prin aceasta aduce diferentierea in aceeasi structura, cu cat este folosit de mai putini manipulatori ai lui. Astfel confera practicantilor un aparent avantaj si putere in fata celorlalti. Spre ce se subsumeaza acesta unicitate mentala de gandire si actiune a indivizilor? Oare aprecierea de indivizi este fireasca intr-un astfel de context? Observam ca dorinta s-a virtualizat sub forma banilor. Banii sunt expresia virtuala a implinirii oricaror dorinte (mai putin una) sau mai bine exprimat, a implinirii oricaror nevoi (mai putin una). Astfel din evidenta inevidenta ajungem sa „vedem” ca inceputul este sfarsitul, astfel, daca finalul oricarei gandiri este banul sau satisfacerea nevoii, inceputul oricarei gandiri este nevoia psihologica. „Dorinta nevoii” este cercul vicios al rutinei cotidiene a miliarde de aparente individualitati care se lupta intre ele. Structura de gandire a nevoii cu incredibila ei complicatie si complexitate este o structura „facuta” in timp, timpul virtual, iar constiinta aservita ei. Pentru ca acesta constiinta aservita nevoii sa fie directionata si manipulata in directiile dorite de „facatorii” sistemului de gandire a nevoii, este firesc sa existe un instrument unic, usor de controlat si manevrat de o singura facatura, stapanul. Tiranul suprem fie ca suntem constienti sau nu, exista. Intrega structura ierarhica si ierarhizatoare pe criteriile puterii conferite in sistem evidentiaza acesta facatura. Bisericile o evidentiaza sub forma conceptualizarii si descrierii nevoilor si cerintelor unui dumnezeu inchipuit, proiectat nemultumit si razbunator de teama caruia trebuie sa fim aserviti unui sistem ierarhic religios diferentiat ca „de toate pentru toti”. De asemenea sistemele politice diferentiate in acelasi mod cu dumnezeul lor inchipuit, interesul personal mascat prin ideatii ale interesului colectiv, etc, toate subsumate justificarii a oricarei fapte, banul. Am cautat gandirea colectiva creatoare si am descoperit o „facatura” distructiva a gandirii care nu are nimic cu „colectiva” ci cu „tiranizarea unei colectivitati de fiinte individuale”. Ma intreb daca sunt in adevar individuale? Sau oare pierderea individualitatii ii transforma in ”muritori” din poveste? (”Lasati-i pe ei ca au murit deja”, „mortii cu mortii, vii cu vii”). Gandirea din capul meu refuza sa acepte o asemenea situatie, imboldita de sentimentul din inima mea crede ca poate face ceva ca mortii sa invie descoperind „legatura” cu spiritul lor LAUNTRIC. Sincer, efortul meu in acesta directie se dovedeste ruinator pentru elanul si increderea mea initiala. Fara efort „ma rezolv” doar pe mine insumi si constat ca sunt „rezolvat de cand ma stiu”, dar acesta rezolvare initiala a mea impinge mereu spre altceva, spre un „impreuna rezolvat” pe pamant nu in ceruri sau alte dimensiuni sau constelatii unde sa primesc pomana rezolvarilor exterioare circumstantiale ale altor fiinte tiranice sau nu. ”Raiul” pentru mine este planeta pamant „Terra-Geea”, planeta ratiunii, armoniei si inocentei universului viu, iar daca ea a fost aservita interesului ingust si negustoresc al stapanului de sclavi mentali sau psihologici, este firesc sa o eliberam, noi oamenii intorsi acasa. Intruparea viziunii fericirii, sau reintruparea ei pe acesta planeta nu implica distrugerea planetei, nici omorarea cuiva („eventual milioane de victime colaterale”) Crima nu este apanajul fericirii si nu inteleg cum persoane care se doresc percepute ca inalt spirituale sau informate de dumnezeu profetesc distrugeri creindu-le. Mai mult milioane de „iubitori de dumnezeu” sau mai degraba de „iubitori de teama”, „pun botul la astfel de creatii mentale” si isi aservesc energia gandirii proprii contribuind la intruparea distrugerilor ca eveniment in propria existenta. Fiecare crede ca el este privilegiat sau ales in fata distrugerilor dar cum pot scapa de propria creatie mentala? Sau „cine sapa graopa altuia cade in ea” nu mai este valabila? Revenim la intruparea viziunii fericirii care implica actiune din bucuria celui care are viata inainte nu la spate nici in profetiile distrugerilor de tot felul ale unui dumnezeu care alege oamenii ca puii la abator de crescatorii lor dupa cat de grasi si ce alte calitati (ietfin) au. Copii au acesta firesca capacitate cand se joaca invatand, construind, pictand, vindecand, intr-un cuvant traind. Joaca si jocul a fost de asemenea aservit banului si din acesta privare de libertate a jocului nu ne mai putem juca, nu mai putem trai creativ in existenta proprie. Banul nu este si nici nu poate aduce vreun aport intruparii viziunii fericirii pe pamant. Ne amagim ca banul poate crea conditiile unui astfel de loc de existenta; nu poate. Nu ne putem baza pe facaturi, chiar daca in inceput avea o ratiune acest instrument banul, (motiv din care avea si o valoare concreta intrinseca, bunul simt si reciprocitatea fara sa domine fiinta) astazi s-a virtualizat si a fost complet acaparat si transfornat in „datorie”.Viziunea fericirii nu se poate explica nici povesti, doar se poate traii si daca nu o traiti  fiti constienti ca ati murit deja. „Tradare ,tradare dar sa stim si noi”. Am scris o carte (si regret ca am facut-o), „Noua cultura a comunicarii”, am scris pe blog (si regret ca am facut-o) , eu care nu sunt un scriitor sau filolog, nici macar bibliofil, nici nu iubesc literatura, si realizez ca tot ceea ce am reusit este sa cresc si mai mult nemultumirea proprie si a prietenilor cunoscuti. M-am golit de tot ce era „naiv si dragut” dar inselator, de sperante, de propriile promisiuni facute mie insumi. Nu mai am nimic pe care as putea da intr-un fel sau altul, nu mai am nici o proprietate, nici un ban, nici un sfat, nici o poveste, nici un adevar de aratat, nici o demonstatie de facut, nimic de aparat, nici dispus sa ma mai inrolez in vre-o misiune inalta sau nu. Sunt singur si vorbesc cu mine, si nu las nici o mostenire, nici o cale, nici un urmas, nici o amintire. Planul material nu are nici un stapan, fiecare om isi cladeste singur soarta. Cand porneste pe calea care  duce nicaieri se inconjoara de mai multe obiecte neinsufletite pe care din cele vii si le construieste si se considera destept. Isi construieste carje tehnologice si un mediu artificial, numit „conditionat” asa cum este, conditionat de propria prostie ca in timp ce-si doreste viata sa cultive moartea. Carjele tehnologice justificate de distrugerea mediului natural sunt indicatorul specific al neintelegerii esentei existentiale pe pamant. Asa cum lumina se comporta ca un flux de corpusculi cand interactioneaza cu un corp, si ca o unda cand interactioneaza cu o unda sau flux de unde, la fel si Universul este material in interactiune cu materia si energie in interactiune cu energia. Pentru materie nu exista energie, doar corpuri separate reactionand unele fata de altele, iar pentru energie nu exista corpuri, doar miscare, fluxuri, radiatii. Constiinta om, este cea care din fericire tine laolalta miriadele de lumi universale, miriadele de existente corporale unice  pe care le poate distruge printr-o rapida expansiune, autodistrugandu-se. Dar inteligenta creatoare Dumnezeu poate oricand reface tot-tu-ul. Constiinta om poate distruge sau regenera, sau duce creatia pe culmi nebanuite prin dragoste si fericirea lui a fi, prin ceea ce se numeste creatie colectiva sau cocreatie. Imposibila este creatia si cocreatia prin constrangere sau nevoie, prin modele sau reglementari, prin durerea nemultumirii si amintirea fericirii primordiale. Simtamantul fericirii este mereu prezent in inimile noastre cand le deschidem vietii. Cand va veti minuna si bucura in fata a ceea ce percepeti, judecta a incetat (premeditarea a incetat), veti stii ca inimile voastre sunt deschise si vii, dar nu va asteptati sa va ia cineva in brate sau sa va asculte, sunteti in meditatia Universului. Cei inchisi nu va pot auzi iar cei decshisi nu vor sa mai auda ceva. Sunteti si fapta voastra este sunt. Comunicarea va avea un singur sens sau ratiune: co-creearea circumstantelor existentiale din libertate. Apararea vietii nu are nici un sens cand nu mai este distrugere sau crima. Boicotul violentei nu este obedienta sau acceptare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu