24 septembrie 2011

eu sunt, eu nu fac a fi!

Toti oamenii cauta ceva! Din sentimentul insuficientei propriei persoane cauta implinirea!
Este fireasca aceasta cautare cand te confunzi cu persoana istorica, cu istoria personala, nevoia inutila de a-ti demonstra sau confirma ca existi, ca esti viu, ca esti cineva sau ceva. Calduta teorie a reancarnarilor iti ofera o mare de identitati istorice personale din care cautatorii aleg marile personalitati religioase, militare, culturale, sau vip-urile spirituale. Nu am auzit pe cineva sa aleaga istorii personale neimportante din punctul de vedere al orgoliului de a fi important pentru societatea cautatorilor. Marele anonim este doar o statuie a falsei umilinte. Violenta ierarhie sociala ne ofera o alta paleta de alegeri importante de personalitate si istorie personala din modele de reusita in afaceri, in stiinta, in apostolat, in sport. Copii deja vor sa fie altcineva din moment ce scriu pe tricouri Messi, sau alte nume si numere sau imagimea unor talentati sau invingatori, au ales modelul de reusita in existenta spre fala parintilor care se vad "scosi" din frustarea nerealizarii personale si economico-sociale prin copii. Ce se intampla cand copii nu reusesc sa intrupeze modelul sau macar sa-l adapteze la propriile posibilitati? Probabil marea masa de haiduci, razvratiti si rebeli, de infractori generati de cruzimea regulilor facute pentru a genera avantaje si conservarea privilegiului celor ce nu le respecta, este masa celor care nu au reusit sa intrupeze modelul inoculat si este masa de manevra sau iadul cu care sunt stimulati ceilalti. Fiecare persoana cerseste recunoastere, apreciere, dragoste! Cata nevoie de recunoastere au persoanele!!! Prima evidenta este aceea ca daca cer recunoasterea importantei personale inseamna ca nu o au. Recunoasterea spune ca persoana nu are nici o importanta si daca asa este nici nu poate sa obtina importanta. Este firesc sa fie asa pentru ca nu ne nastem persoane, persoana fiind o acumulare istorica a individului uman, o haina psihologica si interpretativa cusuta din reactiile sale in fata a ceea ce este natural si social.Acum persoana recunoscuta ca atare ar trebui sa fie multumita si implinita! dar nu este asa din simplul motiv ca nu persoana cere recunoastere ci fiinta individuala, constiinta lautrica. Nu mai insist pe detalierea  nevoii de demonstratie si comfirmare a propriei existente si a propriei vieti nascuta din hiponoza inductiei de "muritor care trebuie sa devina nemuritor" pe care am denumit-o "procesul mortii". Eu Sunt, nu trebuie sa fac a fi sau orice alta demonstratie: a avea, a putea, a creea, a iubi, a exista. Acesta intensitate a trairii este incetarea cautarii, orice efort al inutilitatii importantei, dominatiei si conservarii inceteaza., procesul mortii inceteaza. Pentru religiosi, nu iutati ca "ultimul vostru dusman este moartea". Acum orice justificare cade pentru ca este usor de inteles ceea ce cunoastem deja, acum nu ne mai putem scuza cu "nu am stiut". Nu exista ceva personal numit "moarte" ci doar un proces cu consecinta "moarte" si acest proces este ceea ce noi facem si slujim, in care NE complacem

2 comentarii:

  1. in acelasi context:

    sursa lui multumesc este nemultumirea iar
    sursa lui util (bun) este inutilitatea..

    RăspundețiȘtergere
  2. Doua fete ale aceleiasi monede. Iesirea din linearitatea efect-defect este triada: cauza-efect-defect, integrata in consecinta.A da glas consecintelor este una cu a da glas "lipsei de cauza". Din acesta "lipsa" ( nevoie-necredinta) cautatorii se zbat sa "se scoata"! Ce poate fi mai fals decat aceasta amagire?! Perceptiea incepe cu atentia-mama, intentia-tata si edificul perceptiei-fiul. (1+1=3) Suntem fiii atentiei spre slava intentiei. Cand stim cine suntem, nu mai suntem.

    RăspundețiȘtergere