13 iulie 2011

autodefinirea

De miliarde de cicluri solare privim acelasi soare si aceleasi stele, aceeasi miscare ordonata a lor. Privim aceeasi natura in fina si continua regenerare si generare de noi si incantatoare imagini ale frumusetii in dinamica. Un spectacol fascinant al vietii, al dragostei, al existentei.
In acelasi timp suntem martorii opozitiei la viata, la existenta, concretizata in procesele de degradare si diminuare a expresiilor ei, procese care nu au reusit de miliarde de cicluri solare si planetare sa anuleze expresiile existente, in infinitarea lor vie. Exista ceea ce percepem, suntem fiinta care percepe, dar perceptia noastra este completa cand din ea face parte si imensitatea inconjuratoare, prezenta atotcuprinzatoare ascunsa de si in splendorile creatiei. Este dincolo si dincoace de orice forma exprimata sau dinamica a evenimentelor. Imensitatea ne sperie iar oamenii de stiinta spun ca infinitatea este irelevanta pentru ca nu poti lucra cu ea,  nu o poti folosi sau controla conform intereselor sau intentiilor practice. Pragmatismul si obsesia controlului a ceea ce percepem ascunde prezenta imensitatii si doar putini poeti au finetea sensibilitatii de a-i intui prezenta si simti functiunea universala. Exista perceptia a carei functiune nu am inteles-o si ca atare am dorit sa cunoastem ce percepem si am construit o stiinta a interpretarilor si obiectivismului generat de repetitii, de rutine. Dar asa cum afirma exploratorii cunoasterii, daca stiinta omenirii ar genera un univers , acel univers ar fi unul in care nu ar exista omul sau viata constiienta. Cel care percepe si cunoaste perceptia nu se percepe si pe sine, nu exista in propria perceptie, iar cunoasterea lui este una din care el insusi este exclus. Cunoasterea modeleaza perceptia si astfel se ajunge la fatalitatea conceptuala a disparitiei proprii din sfera perceptiei. Acest aspect in care conceptia modeleaza experienta existentiala (si se obiectiveaza pentru cel care concepe astfel existenta) formeaza un cerc vicios, o inchisoare a mintii, a gandirii din care este foarte greu sa evadezi fiind sustinuta de propria memorie. Experienta confirma ideea si ideea confirma experienta, iata o unitate evidenta care se constitue intr-un zid invizibil dar activ, zidul perceptiei. Experimentatorul, observatorul, cercetatorul este una cu ceea ce experimenteaza, observa, cerceteaza si a se exclude pe sine din experienta, observatia si cercetarea sa, nu inseamna ca are o atitudine obiectiva sau ratioanala, nu genereaza obiectivitate cu semnificatia de universaliate. Astfel cunoasterea acumulata este superficiala si are un domeniu de valabilitate restrans la experimentarea conceptiilor, sau interpretarilor propriilor perceptii, a folclorului local sau a povestii tale despre tine insuti. Absenta imensitatii din perceptia noastra , rezultat al atentiei concentrate pe nevoi (lipsuri) care restrange pana la disparitie sfera perceptiei, a sensibilitatii, (moment in care scopul se transforma in obsesie), are consecinta injumatatirii perceptiei. (Probabil din aceasta cauza cetatenii se vad jumatati si cauta cealalta jumatate care sa-i completeze fara a reusi de milenii sa gaseasca… ). Sunt sigur ca ascultand aceste consideratii despre importanta prezentei imensitatii in perceptia noastra curenta poate starni reactii de genul: „da’ mai lasa-ne”, „nu ne intereseaza filosofiile si abstractiile astea fara concretete”, „la ce-mi foloseste mie perceptia imensitatii!” „ ce sa fac eu cu imensitatea de care vorbesti!”. Provocarea mea suna in felul urmator: fara perceptia imensitatii nimic din ce exista nu are vre-o valoare, vre-o importanta pentru tine, este nimic ceea ce exista. Imensitatea ne-ar vorbi in felul urmator prezentandu-se pe sine: „eu nu sunt nimic, sunt totul si toata energia!”.Consideratiile noastre „stiintifice” sunt din punctul de vedere al nimicului, al lui „nimeni”, nu sunt consideratiile imensitatii, totalitatii. Fara perceptia imensitatii inconjuratoare stiinta noastra e doar praf in ochi si iata cum marii diplomati ai ei orbesc cu timpul, timpul fiind consecinta propriilor cunoasteri. Nu cred ca exista cunoastere mai falsa si demolatoare decat psihologia, derivatele, si sursa ei astrologia, pentru ca este cunoasterea nimicului. Argumentez prin ratiunea si evidenta faptului ca atunci cand esti nimic vrei sa te autodefinesti, sa existi cumva, macar ca definitie in perceptia ta, sa-ti faci o "cunoastere de tine" percepand si analizand propriile autodefiniri. Toate aceste autodefinri si analiza lor in parte si la gramada, formeaza folclorul psihologic local, (avand variatii formale functie de zonele culturale, spatii etno-geografice), povestea in care constiinta traieste fara sa fie. Toate aceste autodefiniri (mai ales, cum trebuie sa fie o femeie adevarata, un barbat adevarat, si nereusita indeplinirii standardelor respective), formeaza un folclor local, ingust, autodiminuant al constiintei de sine, un mediu psihologic certificat stiintific si un mediu comportamental rasplatit in functie de evaluarile standardelor autodefinirilor . Autodefinirea este activitatea curenta, tot ce spunem, pe parcursul existentei este o monotona galagie, eu sunt cel care sunt asta, eu sunt cel care nu sunt asta, mai pe scurt ; pentru tot ce este bine si frumos si apreciat eu sunt cel de vina, pentru tot ce este pe dos nu eu sunt cel de vina, tu esti cel de vina. Astfel vinovatia a inlocuit divinitatea. Numai in Moldova se zice „di-vina suntem amandoi!” Obsesia divinitatilor exterioare si a vinovatiilor interioare cu toata manifestarea sa formeaza complexele psihologice, adica bolile energiei mintii generate de autodefinire si autoevidentiere in lipsa constiintei propriului sine si functiunii lui in imensitatea inconjuratoare. Aceste boli ale mintii au fost teoretizare si apreciate ca „personalitate” care genereaza comportamentul persoanelor cu care au fost inlocuiti oamenii. Daca esti om este complet irelevant, ca si infinitatea pentru stiinta, dar daca esti o persoana si mai ales o persoana foarte importanta atunci relevanta este clara. Importanta mediocritatii si meschinariei este evidenta la persoane in comportamentul lor, importanta de sine a inlocuit sinele; este mediocritatea, persoana sa. Acest aspect ar fi doar comic daca am fi constienti de el. Din nefericire este luat foarte in serios, a fost transformat in autoritate, in demnitate publica cu demnitarii ei; fara a fi important nu ai dreptul la ceva. In functie de importanta se structureaza societatea persoanelor. Dar persoana este doar o istorie ,o poveste, o autodefinire de care am si uitat. Ce ne facem ca vrea sa fie nemuritoare, o poveste nemuritoare! Pai acesta dorinta face ca povestile sa ramana si povestitorii sa dispara Ramane piesa si dispar actorii, dar fara nici o importanta pentru ca sunt inlocuitori si aspiranti la rolurile importantei. Astfel sinele nostru traieste in alta lume decat personaliatea si persoana noastra. Cand acesta vraja a cunoasterii propriilor autodefinitii: „ nascuti in pacat”, "cazuti din rai”, „Dumnezeu nu e in lume, e la manastiri”, „ eu sunt leu, sau coleric, sau somer, sau patron, sau demnitar”, sau oricare alt atribut, inceteaza, existenta ca atribut fara subiect inceteaza. Ramane inocenta creatoare de povesti de bine dar mai ales de rau. De ce este curenta acesta evidenta? Simplu, pentru ca bun sunt doar eu; rai sunt restul miliardelor de cetateni, iata ce mult e raul si ce putin e binele! Nu? Ideea identitatii este periculoasa. Esti ceea ce esti indiferent de ce ai dori sau ti-ai imaginat a fi. Boicotul inchipuirilor despre sine este total prin asumarea responsabilitatii faptelor tale indiferent de nivelul lor. Dusmanul acestei responsabilitati este justificarea si complacerea. Crima nu are nici o justificare. Moarte nu exista dar crima da, este actiunea iresponsabila justificata superior prin idealuri si ratiuni false. Viu la viu nu face rau indiferent de circumstante. Astazi autodefinirea datoriei moare, sistemul datoriilor (sau sistemul bancar) prin lacomia sa se autodemoleaza, cetatenii descopera ca nu sunt datori sa mai sustina acest sistem nemilos sau fara viata. Autodefinirea datoriei si-a trait povestea, s-a sfarsit, fiecare este constient ca nu poti fi dator fata de propriile conceptii, mai ales cand ele te inrobesc. Drama televizata a caderii sistemului datoriilor (vorba aceea ca tot suntem crestini si crestinii nu dau bani cu camata), nu este in fapt decat consecinta constientizarii pacalelilor si structurii inrobitoare de control a intregii activitati umane. Nici un adevar a ceea ce este nu ramane ascuns in fata constiintelor umane, cu cat este ascuns mai tare cu atat mai vizibil este. Banii sunt facuti prin datorie si cine este atat de prost sa-si faca singur datorii, sa se indatoreze singur, sau sa sustina  cand devine constient de sursa inrobirii acasta pacaleala si acest gen de autodefinire? Pentru om nu este nici o drama de care sa ne speriem, exista viata si societate umana si fara bani si banci, fara acest sistem perfid inoculat ca obiectiv si de neinlocuit. Exista si alte multe variante de structuri sociale si activitati colective, activitati economice si culturale neexplorate si netraite inca,  fara datorii si cu mai multa fericire. Omul este activ si fara a fi constrans, obligat. Este creativ si lucrativ si fara a fi impins de la spate de lipsuri si datorii. Este evident ca un om care nu are nici o lipsa si nici o datorie nu sta degeaba, face ce vrea el sa faca. A fura insemna a insela, nu insemna a muta materia si obiectele dintr-o proprietate in alta, Acesta autodefinire de hot provine din inselarea constiintelor prin inlocuirea responsabilitatii  cu "datoria".  Modelul social al datoriei de la cel mai neinsemnat cetatean pana la cel mai mare si tare stat este un model depasit de evenimente, uzat moral. Pana si un specialit in finante spunea ca bancile sunt in neputinta de a se redresa pentru ca vor sa ia de la oameni de doua sau mai multe ori decat le-au dat prin justificari si norme care nu mai sunt valabile astazi nici macar in sistemul bancar, motiv pentru care nici el nu mai intelege ipocrizia jelitoare a bancherilor cum ca au pierdut ceea ce nu au avut vreodata. Nici macar banii imprumutati cetatenilor nu le apartinea. Vedeti si dumneavoastra dovada evidenta a faptului ca bancile sunt manifestarea ideii de a face ceva din nimic pentru ca din nimic s-a facut  universul si omul si ca atare este firesc sa devina nimic, sa se intoarca in sursa sa nimicul. Sistemul bancar vazut ca autodefinirea ca nimic in manifestare sociala si experimentarea sa ale carei consecinte devin astazi vizibile pentru toata lumea ne-a ajutat sa intelegem cat de gresita este aceasta autodefinire si sa renuntam la ea. Este tot una cu a renunta la "datorie", cu "o moarte", sau cu orice altceva. Viitorul inca nu este definit nici autodefinit si ne lasa mereu liberi. Cei care definesc viitorul sunt aceeasi autodefiniti datornici fata de responsabilitatea exitentei proprii. Am scris aceste consideratii pentru a fi in pas cu spaimele comtemporane, cu stirile la zi din domeniul economico-financiar. M-am intrebat ce inseamna cuvantul economie si nominus cu eco  ma facut sa inteleg ca este "iata sufletul". Economia mondiala ,iata sufletul mondial, sufletul datornic. Este vreo socoteala mai bine tinuta si pazita decat acea a datoriilor si datornicilor? Autodefinirea se manifesta la nivel global dar cine a generat aceasta moda? Cine le-a indus copiilor autodefinirea asta ? Conflictul dintre generatii mi se pare firesc, copii refuza cat pot si ei aceste autodefiniri! Dar perfida stiinta a dresurii si inselarii prin promisiunea placerii si pedepse pana la urma isi arata adevarata fata. Este normal sa intru in panica cand mi se descopera inselaciunile si minciunile prin care  statutul de superior, stapan , proprietar al lumii  sustineam! Nu poti poseda cerul si nici imparti pamantul, ca atare, renunta sa te risipesti in van si sa te stradui sa devii nimic ca sa scapi de consecintele faptelor tale. Nu scapi!

4 comentarii:

  1. Astazi mi-am dat seama:
    la "şpagă" îi spune şi "atenţie" :))

    :)
    GyL

    RăspundețiȘtergere
  2. Si am dibuit si un oly implantat in copilarie: "... esti bun de adus moartea". Pana aici i-a fost! :))

    :)
    GyL

    RăspundețiȘtergere
  3. Femeile privesc trecutul, barbatii privesc viitorul, rar privesc impreuna prezentul.

    :)
    GyL

    RăspundețiȘtergere