20 martie 2011

de ce este asa de pretioasa prietenia?

Mintea omului umblă aiurea, caută putere sub forma bogăţie sau Dumnezeu şi toate astea le caută în exteriorul propriei fiinţe. Ca atare mintea care caută îşi abandonează fiinţa apoi îşi spune singură că ea este puterea pentru că poate omorâ, deci controlează viaţa.
Dar ce putere este asta care-şi abandonează fiinţa proprie ? O putere fără fiinţă este o putere moartă care aduce cu ea moarte precum bombele atomice sau nu. Apoi se laudã cu faptele sale, arme şi maşini şi tot felul de obiecte mai automate, informatizate sau primitive. Atenţia se laudã cu faptele sale şi aratã fiinţelor tot ce face, de regulă ceea ce fiinţele nu sunt: maşini, case şi palate, catastrofe şi filme de groapă. Sărmanele fiinţe părăsite de atenţia lor furată de făcăturile minţilor în deplasare cum să se simtă altfel decât abandonate şi părăsite, însingurate şi nefericite. În acesta situaţie în care atenţia şi minţile oamenilor se comportă, de ce ne-am simţi altfel? Nici nu este posibil să ne simţim altfel şi nici nu e bine a ne inducem exaltări emoţionale compensatoare, este bine a vedem situaţia aşa cum este şi cauzele ei în comportamentul nostru. Zeitgeist înseamnă modalitatea timpului, tradus explicit este denumirea dată din înţelegerea timpului ca modalităţi comportamentale ale minţilor individuale lacome de experienţele puterii proprii pierdute prin trădarea şi părăsirea fiinţelor proprii. Atenţia mea îmi aratã fără să-I cer tot felul de automobile şi palate, mâncare şi îmbrăcăminte, scule şi dispozitive, lupte şi războaie, catastrofe şi cruzimea naturii, profeţii ale dezastrelor. O întreb, de ce te lauzi cu toate astea şi mi le arăţi? Evident că acest comportament al atenţiei mele este acela al unui copil care se lauda cu faptele sale. Ah, am uitat să menţionez ce îmi mai aratã atenţia fără să-I cer ca unui puber; funduri şi balcoane de femeie, gimnastică sexuală şi toate perversităţile legate de sexualitate. Oare îmi bagã în ochi ce fac, sau ce face? Dacă mă raportez la umanitate ca întreg nu pot să afirm că eu nu fac din moment ce oricine face, eu face, mintea face, gândirea face. Deci e-ul acesta planetar unic (toţi cetăţenii îşi spun lor înşişi eu) care încearcã să se separe de el însuşi fără să reuşească vreodată, nu este altceva decât mintea plecată de acasă care caută în exterior propria putere şi astăzi în sfârşit o găseşte în faptele sale cu care atenţia mea se laudã. Cineva important spunea că noi suntem mai mult atenţie şi conştienþă decât ceea ce credem noi că suntem!. Aoleu! Dacă eu sunt atenţia, cea care se lauda cu faptele sale arătându-le mie, îmi arata de fapt propriile fapte, ale gândirii proprii, ale minţii mele, atunci mintea mea, atenţia mea, energia mea este inconştientă de ceea ce face. Asta mai înseamnă că sunt pe jumătate doar atenţie nu şi conştientă, aşa cum afirma vizionarul respectiv; doar putere nu şi înţelepciune. Ce efect are acest comportament al minţii, al gândirii , acesta modalitate a timpului asupra propriei fiinţe şi a fiinţelor în general? Păi văd că uzură, stress, plictiseala şi tristeţe, lehamite, oboseala şi bătrâneţe. Cine hrăneşte acest tip de modalitate temporală? Tinerii cu energia lor pentru că cei care l-a rândul lor au făcut-o acum sunt obosiţi şi debusolaţi, fără ură, se mai supăra din când în când şi urlă prin pieţe propria durere, tot dând vina pe alţii şi fără să-I audă cineva deşi, sunt televizaţi probabil ca să vedem unde ne duce modalitatea timpului aşa cum am conceput-o şi susţinut-o prin faptele noastre continuu în viaţă. Nu sunt pesimist şi nu văd doar partea rea a paharului, dar sunt convins că fără a recunoaşte ceea ce facem şi consecinţele propriilor fapte inconştiente nu avem şansa de a înceta sau transforma aceasta modalitate a timpului care durează de mii de ani. Amăgirea că merge şi aşa, că nu pot face nimic să schimb ceva, că mie mie bine comparativ cu alţii, este doar complacere şi mai devreme sau mai târziu ne întâlnim cu consecinţele, ajungem ce am făcut fără să ştim că am făcut. Nu cred în fatalitate şi pedeapsă, în închisori corecţionale şi nici în aşteptarea lui sfântul cutărescu, nici în biserică, nici în căile trecute, nici politicienii, nici în experţii, nici în ajutorul cuiva fie el şi extraterestru. Nu cred în superioritatea şi inferioritatea vreunei fiinţe faţă de altă fiinţă. Cred în propriul comportament mental al energie noastre atenţia şi în înţelepciunea conştientei şi înţelegerii oricărei circumstanţe, în răspunsul raţional şi pacificator pe care suntem în stare să-l dăm prin faptele noastre circumstanţelor, Cred cu putere ca orice fiinţă nu are nevoie de ceva din afara sa ca să existe, ci de prietenie ca relaţie fireascã care însemna convieţuire. De ce este prietenia aşa de importantă? Păi unde este atenţia noastră în faţa unui prieten? Evident că nu mai căuta, nici nu umbla aiurea, nu se mai lupta să obţină, doar împărtăşeşte cu bucurie propria sa conştientă de cum sunt sau cum nu sunt lucrurile, nu urmăreşte să-şi demonstreze superioritatea, împărtăşeşte necazurile şi bucuriile ,realizările şi eşecurile, mulţumirile şi nemulţumirile cu transparentă fără ruşine şi ascunzişuri inutile. Energia noastră atenţia este cu noi şi cu prietenul nostru, lumea noastră spaţiul s-a restrâns, timpul a explodat, energia se amplifică. Când atenţia umblă în afară fiinţei proprii nu găseşte decât obiecte şi relaţii conflictuale, energia fiinţei se disipează risipindu-se în activităţi conflictuale şi atenţia se transformă în neatenţie. Neatenţia provoacă accidente, conflicte şi induce tristeţe şi nemulţumire. Complacerea în risipire prin activităţile nevoii şi datoriilor închipuite şi orchestrate în numele celor mai înalte idealuri are consecinţă oboseala, tristeţea şi pierderea motivaţiei existenţiale, părăsirea corpului epuizat de acesta activitate. Viaţa este lăuntrică nu exterioară. Când găsim viaţa în lăuntru nostru şi o preţuim cu adevărat, atenţia sau energia nu se risipeşte, fiul risipitor atenţia nu-şi mai trădează sinele. Orice activitate este fugă de noi înşine. Când nu mai fugim de noi suntem prezenţi în degetele şi faptele noastre, în lumina ochilor şi ochii văd mai bine, nu mai umblăm în întuneric, nu ne mai temem pentru sau de viaţă, de inexistenţă. Tot ce este este un joc al atenţiei şi conştienţei, mai bine spus al energiei iubirii şi înţelepciunii înţelegerii, a percepţiei clare a ceea ce este în faţa noastră pentru a putea manifesta asentimentul şi da răspunsul faptei pacificatoare. Nu contează ce este ci doar răspunsul nostru. Ordinea ne spune că prima este relaţia şi a doua acţiunea. Că acţiunea se naşte din relaţia care este, dar mai ales pe care o putem decide sau clarifica prima, înaintea oricăror acţiuni. Acţiunile în acest caz sunt libere în cadrul relaţiei stabilite, frica de trădare încetează, pentru că trădarea nu este în relaţia stabilită de comun acord. Dacă nu putem stabili relaţii de comun acord, nu acţionăm în acord cu cei cu care suntem în relaţie, este o relaţie conjuncturală şi violentã de care este bine să ne ferim prin vigilenþã. În acest caz este mai sănătos să stabilim relaţia cu noi înşine şi să-I rămânem credincioşi, să evităm trădarea ei prin acceptări ale unor anturaje nepotrivite. Dragostea cu de-a silă este violenţa şi viol. Cel mai sănătos şi smerit este să nu onorăm circumstanţe şi anturaje de acest gen, iar dacă nu le putem evita (colective de muncă unde se promovează concurenţă şi trădarea), nu faceţi din asta o problemă morală, ci rămâneţi consecvenţi doar vouă înşivă, fiţi prieteni fără reciprocitate prezumtivă dăunătoare, fără aşteptări. Nu veţi avea nici o problemă. Dar dacă încercaţi explicaţii, să corectaţi sau să promovaţi pacea în respectivele comunităţi, veţi face dragoste cu de-a silă şi veţi avea probleme. La serviciu nu se revendică ceea ce nu există, pacea şi prietenia. Nu cereţi de unde nu se găseşte şi nu vă amăgiţi că ar fi. Interesul nu este prietenie, mergem la serviciu din interes şi noi şi ceilalţi, interesul este relaţia, fiţi conştienţi şi nu amestecaţi planurile şi relaţiile. Există unic, nu conglomerate şi amestecuri aşa cum amăgirea şi confuzia ne poate înşela că ar fi. Iată de ce prietenia este rara avi, iată de ce trădarea prietenului este rezultatul confundării prieteniei cu interesul. Teatrul prieteniei şi afişarea ei este interes ascuns care beneficiază de comoara prieteniei. Nu prietenul mă trădează, m-am trădat mai întâi eu pe mine şi această faptă mă orbeşte şi nu mai văd ce am în faţă. Cum comitem acesta trădare? Prin dorinţã, puterea dorinţei este neatenţia. Unde ne este atenţia acolo suntem şi noi ca faptã, fapta care suntem, sau ce suntem în acel prezent, orice negare este amăgire, este neatenţie sau abandon de sine. Unde este atenţia ta acum? Atenţia este furată de nevoi şi datorii la bancă, sau familiale, naţionale, profesionale, ale succesului în carieră, ale importanţei pe care trebuie s-o demonstrăm?. Ce efect are aceastã poziţionare în exterior a atenţiei asupra corpului sau sinelui tău individual şi planetar, familial sau social??? Când atenţia rămâne cu noi, cristosul este cu noi. Grijile se aratã aşa cum sunt, făcăturile intereselor străine de fiinţa mea. La îndemâna fiecăruia este prietenia care ţine atenţia la acasă ei, sau mai bine zis prietenia atenţiei cu sinele său. Dacă ar fi ceva de care să ne rugăm să nu ne abandoneze sau trădeze, aceea atenţia este. Ar fi o rugă cu rezultat, o rugă către ceva ce este şi trăieşte numai în noi. Abandonarea noastră de către atenţie este abandonul de sine, trădarea care a provocat şi provoacă căderea din rai încă. Dacă atenţia este cu noi, conştienþa vine şi ea ca acumulare , înţelepciunea vine şi ea; am văzut propriile greşeli de atitudine şi comportament energetic, am văzut informaţiile hipnotizatoare ca false şi produse de interese străine de propria fiinţă, iar răspunsul nostru firesc în faţa lor este, pentru noi este :“ Ha, ha, Ha, gata cu păcălelile, nu mai ţine, pa!” , iar pentru persoanele importante şi simandicoase: “Nu mulţumesc , sunt profund onorat de ofertele dumneavoastră dar am deja angajamente de onorat angajamente faţă de mine însumi.” Valoarea prieteniei atenţiei cu propria fiinţă o puteþi verifica trãind-o dacã nu puteţi fi acolo unde atenţia voastră este atunci,... rugaţi atenţia sa nu va părăsească, stea cu voi, sã nu călătorească nici in timp nici in spatiu, sa stea cel putin in faptele voastre dacã nu in voi înşivă, liniştită şi vie. Cand atentia pleaca la plimbare, moare,se transforma intr-o forţă oarbă si distructivă numita neatenţia, umbra . Cand atenţia este la ea acasă, in creiere nu mai axistă galagie, este “mens sano”. Pastrand asta va veni si “corpore sano” ca si cel din urma si cel dintai. Nu există secrete, miracolul a ceea ce putem face din respect pentru fiinta noastra, da. Orice faptă este facută de doua ori, odată instantaneu, fără timp, adică miraculos şi a doua oara cand timpul copiază pe prima cătinel si greoi. Aceasta înţelegere transformă răbdarea în incredere în sine. Triada apocaliptică: hotărarea care moare si se transformă in relaţie, reactia care moare si se transformă in răbdare, aşteptarea care moare şi se transformă in incredere in sine, este transformarea apocaliptică pe care atentia la ea acasă o produce ca antreu la masa bucuriei. Desertul descoperiţi-l singuri. Dusmanul atentiei este dialogul interior, acea activitate mentala de visare cu ochii deschisi si control al visării, activitatea dorinţei care alungă atentia in exterior. Puterea dorintei este neatenţia.

Un comentariu: