16 octombrie 2010

viata in cuplu I

Este o zicala care spune ca trebuie sa te scoli de dimineata ca sa ajungi departe. Si noi de foarte de dimineta pornim in acesta explorare. Nu asteptati “indicatii pretioase” pentru reusita, daca nu parcurgeti drumul atenti, fara sa ignorati vreo parte a sa.
“Acolo unde este unul sau doi, acolo sunt si eu. Acolo unde sunt trei sau mai multi, sunt simpli zei”. Am putea interpreta acesta exprimare numeric sau cantitativ, dar acesta interpretare nu ar avea drept consecinta intelegerea exprimarii, doar modelarea sau denaturarea ei si exclusivism. Exprimarea apartine inteligentei constiintei unice a unicei surse, sublimului vietii in existenta. Unica sursa a tot ceea ce este, “aceea”, exista in relatie. Fara relatie, realitatea sursei unice este doar o abstractie intelectuala. Cu ce este in relatie unica sursa? Evident cu unica creatie. Perceptia unicitatii creatiei este relevata de evidenta unicitatii formelor si al unicului conţinător al lor in totalitate. Orice intreg se releva ca unic conţinător al tuturor diverselor unice forme interioare lui. Creatia nu este copiere de forme sau multiplicarea unei forme; acest aspect corespunde productiei, sau limbajului. Sa exploram triada exprimata la inceput. Cuvintele “acolo unde” exprima o localizare. Greşeala ar fi aceea sa interpretam că este o localizare spatiala si asta ar introduce exclusivism spatial. Fiind o exprimare a constiintei unicitatii este evident ca se refera la “o localizare” in constiinta. Cu alte cuvinte acolo unde in constiinta exista perceptia sursei tuturor lucrurilor ca izvorand dintr-un lucru sau din doua, “acolo sunt si eu” este exprimarea constiintei propriei existente. Constiinta devine constienta de existenta si integritatea sa reala. Unde este “unul” sunt eu “acel unu”; unde este “doi”, sunt eu si exprimarea, gandirea sau creatia mea din acel unu, “tot eu sunt” (cu umor descoperim falsitatea mistificarilor de genul “zeul Tot”). “Unde sunt trei sau mai multi sunt simpli zei”, este desconspirarea a ceea ce zeii sunt, simple idei despre fapt si nu faptul din sine, adica interpretări ale faptului oricare ar fi acela. Nu este cea mai draga activitate a zeilor interpretarea? Evident asta e natura lor. Nu se lupta intre ei sa acapareze scena interpretarilor -atentia dvs- ca sa obtina ovatii si satisfactii, adica adepti? Care este scena aceea la nivelul individului alta decat propriul sau creier in care avalansele de idei se lupta sa-l acapareze, starnind astfel, un vacarm de nedescris pe care-l numim “gandirea mea”, sau dialog interior?


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu