16 octombrie 2010

vaita in cuplu II

Nu este asa ca atunci cand atentia este acaparata de gandirea “din creier”, de framantarile creierului, nu mai vedem, nu mai auzim ce este in jurul nostru, suntem neatenti?
Nu este asa ca atunci cand suntem neatenti sau acaparati de zei sau ganduri, “supusii lor”, ne simtim singuri, izolati, vulnerabili, nefericiti? Nu este normal sa ne simtim asa, cand am pierdut libertatea fiintei si propriei expresii prin aservire fata de zei? Nu suntem “posedati” de ganduri si griji? Nu este asa ca tot ce este in exteriorul nostru se straduie sa ne acapareze atentia? Cand si reuseste uitam si unde mergeam si ce vroiam de fapt sa facem, lasam lucruri neterminate si incepem altele? Zeii nu lucreza in realitate ci in parerile lor despre realitatea oricarui fapt adica in umbra faptelor. Daca facem o metafora prin comparatie cu formele din lumea animala, zeii ar forma “coada sarpelui” prin activitatea lor. Forma umana feminin sau masculine, oare intamplator nu are coada? Oare nu trebuie sa-si piarda si riminiscenta ei? Povestea fara sfarsit cu simbolul sarpelui cu coada in gura, oare nu este rutina hranirii cu “fecalele ideatice ale trecutului”? sau simbolul aservirii constiintei interpretarilor in locul faptelor? Oare acesta rutina a comportamentului intellectual de a se hrani cu speculatii si minciunile favorite (zeul, modelul adulat), a memora lucruri facute (ingurgitarea lor) si a le framanta in creier (digestia lor) dupa care sa le prezinti ca noile tale descoperiri sau meditatii asupra lumii si oamenilor (le servesti pe tava celorlalti confrati ca “proaspete”, brevetate si asigurate ca proprietate intelectuala la OSIM), nu este falsa? Toate prospete speculatii si justificari ale acelorasi vechi si putrede doctrine ale exclusivismului dupa care a uitat sa traga apa ca dupa proaspatul…, si le pune pe tava la masa celorlalti confrati, bucurosi ca au ceva proaspat de rumegat, adica de contestat, interpretat, justificat, prilej minunat de a-si aduce contributii personale la acesta masa a interpretarilor si justificarilor, a scuzelor si acuzatiilor, oare nu sunt neumane?
Cum afecteaza acest comportament mental asa numitul “intellect”, viata in cuplu? Cred ca sunte-ti fiecare constienti de consecintele lui pe propria piele. Nu? Daca barbatul nu este barbat si femeia nu este femeie, ci doar sclavii zeilor care au hotarat dinainte de a te naste cum trebuie sa fie un barbat si cum trebuie sa fie o femeie, viata in cuplu este imposibila. Nici o fiinta nu a reusit sa fie asa cum trebuie conform model zei, iar revolta in fata modelelor si respingerea lor a avut aveleasi consecinte ca si obedienta in fata zeilor, nefericirea in relatiile de cuplu. Prin revolta in fata modelelor zeiesti (concepte despre cum trebuie si este bine), femeile au incercat (si reusit de cele mai multe ori) sa devina barbate si barbatii sa devina femei, poate poate ceva se va rezolva cu viata in cuplu, impreuna. Sperantele niciodata nu se infaptuiesc pentru ca-I hranesc pe zei nu pe "sperantzatori". Prin sperante se hranesc zeii din viata supusilor lor. Este un cerc vicios sau o inchisoare din care este imposibil sa iesi orice ai face. Asta duce la disperare si acceptare sau infrangere. Barbati umflati care urmeaza ca niste trepadusi sotiile prin magazine, femei obosite si epuizate de slujirea barbatului propiu. Aici se incheie prima parte in care am realizat o unificare dintre idei, conceptii si consecinte finale. Cred ca este clar pentru femei ca abstractiile legate de constiinta unica si unica creatie, etc, precum si cele legate de zei sunt in stransa legatura cu consecintele nemultumirii si nefericirii si degradarii fizice. A sta cu coada in gura, insemna a ne lega mereu de ce face, ce spune si cum se poarta celalalt, a reactiona continuu, a fi o prelungire, o umbra a umbrelor. Fara a fi atent la ce spui , la ce faci, la propriile motivatii si propriul comportament, a spera sa fii fericit in relatia de cuplu sau intimidate este complet nemotivat si fara rezultat. Nici continua preocupare fata de imaginea proprie, de cum arat, nu este drumul spre implinire in relatia de cuplu. Acesta preocupare este a zeilor, a interpretilor, a politicienilor, a momelilor vanatoresti. Prin inselaciune nu se obtine fericire. “Fericirea” prezentata la televizor sau “de telenovela”, de reclama, este complet falsa, modelul respectiv, daca este asumat, este calea cea mai scurta spre disperare si dezamagire. Este calea nefericirii care vrea sa faca fericire si nu vede ca nu reusit in mii de ani asta si se tot straduie. Aceasta nefericire atat de cunoscuta, cat si disimularea ei (pasarea ei celorlalti), atat de draga noua, este o iluzie, o stare hipnotica a constiintei, numita “inconstienta”, care mai este cunoscuta si ca “moartea ratiunii care creeaza monstri” (cu completarea mea ca acesti “monstri” sunt cei nefericiti, cei aserviti zeilor si modelelor exterioare). Cu alte cuvinte, atunci cand constiinta se trezeste din acesta stare hipnotica, renaste. Tot ce parea atat de dur, crud si nedrept, dispare ca un cosmar dimineata. Vezi lumea ca pentru prima data, asa cum este ea. Nu scriu pentru ‘iluminati “ sau treziti din propriul cosmar, ci pentru cei care se trezesc dintr-un cosmar ca sa intre in altul, mai perfid si mai subtil, pentru cel care se crede trezit. Cel care se crede trezit este cel ce isi face existenta de cosmar.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu