27 august 2010

raspuns unui prieten anonim

Exista existenta fara viata? Cele doua cuvinte  “viata” si “existenta”, implica o distinctie nascuta din perceptia unei diferente.
Un intelept din “antichitate” (Platon, cred !?), spunea ca “cine a inventat scrisul voia mai mult sa ascunda ceva decat sa invete pe cineva”. Distinctia viata-existenta, poate fi inteleasa doar prin trairea perceptiei ei, adica a fi una cu perceptia respectiva. Altfel ne vom juca cu ideile, asa cum ne jucam cu manusile de box. Totusi, orice lucru sau miscare a bunului simt are un inceput si firesc un sfarsit. Ca sa intelegem cele doua aspecte reprezentate prin cuvintele respective, este necesar sa pornim de la explorarea relatiei dintre ele. Relatia determina miscarea, procesul, iar cele doua elemente sunt repere ale miscarii, marturia existentei ei. Abordarea explorarii celor doua aspecte luate separat, unul cate unul pe rand, nu conduce la intelegerea lor, ci la tratarea faptului ca instrument, iar instrumentul se uzeaza prin folosire. Acesta abordare sunt sigur ca iti este foarte bine cunoascuta. Fiecare incearca sa isi controleze viata si sa isi determine existenta dupa cum ii place, asa cum de cele mai multe ori reuseste cu automobilul sau. Acest exemplu este relevarea modului in care tratam instrumentele, obiectele. Abordarea explorarii unui element considerat separat de toate celelalte, conduce obligatoriu la tratarea lui ca instrument. Relatia sau miscarea, procesul al carui rezultat este concretizarea in perceptie a acestor elemente distincte, este cea care ne releva sursa sensul si ratiunea faptului ca atare. In acceptiunea generala (generatoare), viata este sursa a tot ceea ce exista, esenta imensitatii inconjuratoare care este in perceptia noastra. Este procesul fundamental universal, fara inceput si fara sfarsit, absolut (neconditionat) din moment ce contine toate conditiile posibile. Este o miscare “fara timp”, (neperceputa, miscarea totalitatii ca intreg, iar obsevatorul continut se misca odata cu ea), sursa tuturor miscarilor din univers. Dumnezeu in stare pura, creativitate pura, inteligenta pura nemodelata. Viata se exprima, creeaza, iar exprimarea, creatia sa, este denumita existenta sau Fiul, este procesul fundamental universal de nastere, crestere si dezvoltare a constiintei ei (unicul fiu nascut, unul cu tatal, sursa sa). Intr-o abordare personala mai accesibila, existenta este procesul dezvoltarii personale in viata. Ne confruntam cu un sir incomprehensibil de evenimente caruia ii raspundem (la care reactionam). Raspunsul nostru ne autopozitioneaza in constiinta universului si determina impulsul urmatoarului eveniment, experiente, la nivelul respectiv de posibilitate, energie si constienta (“Dumnezeu nu iti da mai mult decat poti sa duci”). Cand exprimarea (raspunsul) inceteaza, existenta se termina, te intorci in sursa ta pe nivelul raspunsului tau si primesti impulsul urmatorei exprimari din sursa. “Moartea” reala este procesul intoarcerii in sursa cand exprimarea s-a sfarsit, iar procesul creatiei urmatoarei experiente (existente, exprimari) in urma impulsului primit din viata (sursa), il numim dorinta. Cele doua procese ale existentei: dorinta-moartea, sunt inconstiente datorita simultaneitatii miscarii de la cauza la efect si de la efect la cauza. “Moartea falsa” care degradeaza existenta biologica, emotionala si intelectuala, este rutina si ritualul aceluiasi raspuns, teama-aparare si atac, in fata oricarei situatii si eveniment existential si acest raspuns este denumit: raspunsul autosacrificarii barbare si inconstiente. In numele apararii vietii si existentei (lupta pentru supravietuire) ne degradam viata si existenta ca expresie individuala. Nu putem afecta viata si existenta universala, sau asa cum este ea nemodelata de pervertirea gandirii, din teama de viata. Gandirea nepervertita sau originala, este gandirea care a adus in existenta creatia sau Fiul (fiul are semnificatia de a fi unit, intreg). Universul (natura) este unit cu sursa sa viata universala, asa cum corpul noastru este unit cu universul, sursa sa, asa cum constiinta nostra este unita cu constiinta vietii, unita cu viata, sursa sa, cauza prima si ultima. Apararea vietii este un non-sens. Toate caile si metodele de obtinere a nemuririi sau puterii sunt idiotii, non-sensuri sau cai infundate, experiente care asteapta raspunsul adevarului din noi si pe care noi il ocolim. Este raspunsul inocentei creative pe care doar copiii, pana la o varsta, il dau si al carei consecinta este energia debordanta pe care nici un matur nu o poate egala. Acesta energie este mai tarziu consumata, risipita de gandirea pervertita, adica efortul copilului de a onora exigentele modelelor informationale, de reusita in viata, ale acesteia. La inceput suntem hraniti de viata ca apoi sa hranim moartea sau rutina, ritualul placerii si al apararii ei in fata neplacerilor de tot felul, a caror cauza suntem in teama. Tema este un intuneric etern, viata netraita, nereflectata in propriile raspunsuri si fapte. Singura ratiune a temerii ar fi: “teme-te de viata netraita, nu de moarte”. Viata netraita este de fapt existenta rutinei, a aceluiasi raspuns in forme diferite cu care confundam existenta. Intrebarea ta prietene este intrebarea sinelui tau pur, nemodelat inca, nenascut, nepersonal, care este “Viata fara eixtenta”, ignorata de acesta lume a durerii si dezordinii gandirii pervertite, este viata impersonala nenumita, pura, care te intreba. Nu am facut decat sa descriu un tablou in care tu sa percepi raspunsul propriu.
Cele doua cuvinte, viata si existenta, nu sunt nume de lucruri ci fundatia edificiului maret al perceptiei si pilonii centrali ai constiintei perceptiei creatoare.

2 comentarii: