ceea ce avem

Este in evidenta perceptiei si increderea in aceasta evidenta: tot ce avem ne sustine, iar tot ce nu avem ne omoara, ne consuma. Din aceasta evidenta se naste
 necesitatea constientei a ceea ce avem. Sa exploram impreuna aceasta constienta . In mod obisnuit noi ne pre-ocupam ( sau suntem ocupati dinainte), de ceea ce dorim sa avem. Energia noastra este canalizata pentru a obtine ceea ce ne lipseste, fara sa acordam prea multa atentie, la ceea ce avem. Aceasta atitudine se naste din senzatia ca nu avem destul, ca ne mai trebuie si ne lipseste intotdeauna ceva. Aceasta senzatie se naste la radul ei din convingerea noastra ca trebuie sa demonstram prin fapte ca suntem cineva, iar acesta demonstratie este valabila intr-un context generat de un “model” de realizare personala. Ca urmare , “daca”, facem cutare lucru (conf. model) si obtinem cutare lucruri (conf. model), am demonstrat ca suntem in stare, ca avem putere si ca am realizat ceea ce era de realizat: modelul demonstratiei ca suntem capabili si adevarati. Intrebarea este : si dupa aceasta demonstratie ce urmeaza? O alta demonstratie; niciodata “o demonstratie” nu ajunge sa ne convinga, sau sa convinga, capacitatea, realitatea existentei noastre; o luam de la capat cu demonstratiile. Putem lesne intelege ca demonstratia este aceeasi, dar formele modelului sunt aparent diferite, diferentiate prin aspectele cantitative ale lui “mai mult si mai mult”.( “ma iubesti?”; da!?; “demonstreaza-mi”; “doar atat?”, “iubeste-ma mai mult, demonstreza-mi! ” ; “cat de mult ma iubesti?”: “doar atat, la asta se limiteaza iubirea ta?”) Radeti?. Daca da este bine; aparent este o gluma, un joc, dar lucrurile spuse in gluma, desconspira cerinte profunde de care tu insuti te rusinezi sa le recunosti ca importante pentru tine, ca adevaratele cerinte, adevaratele credinte , in cazul exemplului dat, “ca nu esti iubit”, “ca nu ai iubire”, “ca iti lipseste”. Intorcandu-ne la modelul demonstratiei ce ni se cere sa o facem in toate aspectele existentei noastre (indiferent de domeniu, emotional sau material), constatam ca este modelul “mai multului” sub toate aspectele formale determinate de domeniile (teriroriile) in care suntem pusi sa implinim demonstratia. Acest madel unic se naste dintr-o unica sursa, nediferentiata formal asemena modelului, si acestei surse ii putem da un nume: nevoia (sau credinta in lipsa). Revenind la evidenta specificata la inceput, din care s-au nascut considerentele de mai sus, constatam din comportamentul nostru cotidian, rutinier, ca acordam atentie la ceea ce ne lipsete si nu la ceea ce avem. Prin prisma aceleiasi evidente, acordam atentie la”ceea ce ne omoara”, in loc de a acorda atentie la “ceea ce ne sustine”, la ceea ce avem. Recunoasterea evidentei din inceput, nu se face in exterior, la ceilalti, ci, interior la tine insuti, observandu-ti, fara sa cataloghezi, comportamentul si motivatiile sale. Nu putem demonstra o evidenta si nici nu o putem infirma, fara a intra in conflict cu noi insine, evidenta este o perceptie , este atentie, nu este un proces de gandire, sau decizional.
Acum sa exploram ceea ce avem. Asta in cazul in care evidenta este limpede pentru noi. In cazul in care contestam evidenta exprimata, este mai bine sa ne oprim aici, sa nu ne facem rau singuri, mergand prin ceata, nu se stie in ce gropi putem ateriza. Va rog cititi laitmotivul blogului, sa nu-l pierdeti din vedere in nici un moment al interactiunii cu ceea ce srie in blog. Cine indrazneste sa continuam, sa comenteze, cu da sau nu. Trei puncte determina un plan si patru, profunzimea lui, spatialitatea, drept urmare continuam sau nu functie de ce hotarati.