sa mai adaug,

 miilor de mii de vorbe din care pare lumea alcătuită si care ne tin la suprafată in corabia gandurilor prin valtoarea neputintelor de a fi?

Unii spun ca viata e un râu ce curge inevitabil catre moarte si altii ca singurele certitudini in viata sunt taxele/impozitele si moartea. Cu toate acestea unii se lupta cu disperare impotriva mortii si altii cu fiscul. Au gasit multe subterfugii de a insela fiscul si sper ca si moartea ; insa dovezi in sensul asta nu cunosc.

Am vazut mii de cărti cu subiectul cum sa iti faci viata fericita, cum sa ajungi milionar, etc  ca pe o fuga de durerea si nefericirea lumii. Incredibil mie imi este faptul ca cei care scriu aceste carti cei mai multi sunt exact cei care adauga durerii si nefericirii lumii aceteia facuta din vorbe. Sunt nobili cei  ce se pun deasupra tuturor, cei care-si hranesc viata din miile de vieti si privesc cu dispret si nepasare pe cei care li se dau pe mana? Sunt carti care aduc cunoastere si carti care fac enoriasi. Uitam ca vorbele sunt mijloace pentru a prinde o idee si dupa ce am prins ideea nu mai avem nevoie de vorbe?. Altfel vorbele  ajung o capcana pentru spirit , iar gandurile gratii. Prin vorbe putem descrie amanuntit ce nu este si niciodata ceea ce viata sau Dumnezeu este. Lupta pe taramul ideilor este desarta prin natura faptului ca nu poti trai prin reprezentati, prin simboluri sau conceptii, adica amintiri. Nici a trai cu adevarat ca slujitori ai dogmaticii inrădăcinate de cei trecuti prin viata catre moarte. "Cei care cauta in viata numai placerea, gasesc o clipa de betie si o zi de dezgustare" (parafraza dupa un vers de M Eminescu). Nu poti separa placerea de durere, suntem intregi nu jumatati de masura. Să inseli lumea cu mii de făgăduinti inseamana a urgisi pe cel care ti-a facut un bine si ti-a cumparat o carte..  Asa cum a trata efectele bolilor dupa ce au apărut ignorand cauzele lor inseamna a nu vindeca boala, a trata efectele durerii prin surogatele placerilor promise daca..., inseamna a adauga la cocoasa durerii ce sta in spatele omenirii.

Un om intreba un medic de ce vrea sa vindece bolnavii si acesta i-a raspuns că pentru a-i reda societatii. Este oare semn de intelepciune sa redai bolnavul vindecat societatii care l-a imbolnavit? veni replica omului.  Societatea este bolnava si inbolnaveste , este suma relationarilor  bolnave dintre noi. Cauzele durerii nu pot fi decat propriile fapte, durerea pe care o producem fiecare si durerea pe care permitem altora sa ne produca cu incapatanarea ambitiilor de a fi deasupra celoralti si a insăși naturii planetare. Obsesia controlului este specifica unei gandiri slabe , unei minti care face mereu acelasi lucru iar promisiunea schimbarii lumii este vana, O minte care se deghizeaza si schimba mereu doar deghizarea ei. In spatele diverselor deghizari continua aceeasi actiune , dezordine prin discriminare, fragmentare, invrajbire. Fara recunoasterea participarii individuale la adaogirea durerii in lume , fara incetarea participarii la această adăogire , sperantele sunt desarte si desertul iti drămuieste existenta fara sa iti dai seama că deșerții  prin lingusiri o fac. Viata, frumusetea si a pasiunilor putere nu din viata insasi  ci din carti sunt invatate. La ce folos sa repeti in gand vorbe de miliarde de ori repetate? Nici mincinosi nu suntem originali. Ne ramane lupta , lupta de a nu repeta greselile de care suntem constienti a comite. Obisnuinta se releva de multe ori mai puternica decat vointa pentru ca este vointa corporalizata prin repetitie. Asta face dificila lupta, avem impresia ca luptam cu propria corporalitate cand in fapt luptam cu deformarile ei căpătate prin educatie părintească si scolară,  prin socializare.  In această lupta nu pot exista premeditari sau o cunoastere a cum se face, exista doar determinarea de a o face, nu de a repeta o metoda sau a incerca sa facem. Norocul fiecaruia surade dar este alungat de clipele statului pe loc, clipele repetitiei. Inclusiv premeditarea victoriei in luptă nu face decat sa ne scada din potentialul implicat in confruntarea cu cei mai aprigi dusmani, propriile obisnuinte mentale, emotionale, faptice. Poate nu vom invige dar, nu este tot una cum mori, dai valoare si vietii si mortii, murind in piciore luptand asemenea arborilor falnici. In aceasta lupta nu ai spectatori,  aplaudaci sau huiduitori sireti cărora sa  faci placere cand esti căzut sau invidie cand te ridici pt a continua lupta. Nu exista finaluri fericite, doar lupta. Nici o promisiune mângâietoare, alintătoare nu te intăreste in luptă, dimpotriva te slăbeste.  Doar mizeria si saracia urâțeniei de lume a vorbelor fara continut ale durerii si suferintei te motiveaza. Nu exista cale de intoarecere si nici un orizont seducator cand esti luptator, exista doar demnitatea de a fi om. Orice model sau strategie de a lupta este cunoscuta pana la urma de adversarul tau si te va infrânge. Doar inspiratia si intuitia clipei te va conduce-n luptă când asculti de ea, ceea ce nu este deloc usor obisnuiti cu vorbaria si ganditul repetitiv, nu mai distingem-văzând adevărata indrumare si coordonare a vietii, a fluxului viu.

Lupta este in campul constiintei proprii, a inimii tale, nicidecum in campul lumii, in cauze nu in efecte. Vei fi indemnat sa lupti cu ceilalti, sau cu lumea, sa mergi la razboi, etc , asa cum ai facut de-atatea ori pana acum in virtutea unei utopii si a propriei credulitati si obediente in fata cuvintelor amarnicelor inșelătorii.  Ma intreb de ce dupa atatea si atatea amagiri mai sper in desert, imi pare o doar o fata morgana speranta asta. Cei mai multi de pe pamant raul drept bine socotesc. Din acest motiv mi-am inventat o religie, religia Dorului (de libertate), noian de vise dor fara sfarsit ce ma tine-n lupta. Parafrazand pe Goethe, lupta e aur iar faima luptatorului o umbră, a merge pe urma umbrelor nu inseamna a lupta ci a sta la coada calului luptatorilor. Simt un elan nou cand intalnesc alti luptatori si pot sta la o parola pentru ca nu ne mai intereseaza cuvintele si ne putem amuza pe seama lor precum copiii.

Cerul de deasupra-ti schimbi, nu sufletul, trecand marea (de ambitii si suferinti). (Horatiu)