imi scriu

 Ce este imposibil astăzi este inevitabil maine. Inevitabilul este posibilitatea imposibilitatii.

Imi scriu astăzi să-mi amintesc mâine și să nu mai pornesc din nimic ci din inceput.

Puterea ne-a ales din haos dar  ce facem cu ea este alegerea fiecăruia.

Dacă sunt o idee, atunci ”mine insumi” este lumea. 

Dacă aș exista nu aș supăra pe cineva. Nu exist, dovadă că mă supăr doar pe mine.

Am tot căutat un dead line pentru suferința și vulnerabilitatea existenței;

 m-am trezit in focarul lor și-mi binecuvântez cenușa.

Mă nemulțumesc  să-mi hrănesc ego-ul care-mi consuma ființa vrând să scap de ea.

Cand aleg mă insărcinez pentru dezlegare.

Victoria asupra morții nu este  premiul luptei mele cu moartea, ci cu prostia care mă omoară.

Orice identificare este părăsirea libertatii. Fericiți sunt copiii când nu stiu cine sunt.

A comunica este vital; tăcerea este auz, exprimarea vedere, impreuna simtire; Insă, a atinge este sublimul imposibilului.

Cred in imposibil din moment ce  sunt copilul său.

A trăi existând inseamnă a iubi diferitul.

Moartea e rutina căutarii a ceea ce este la fel cu mine, sau egocentrismul ideii despre sine. 

Am crezut că sunt un centru cand colo m-am descoperit o curgere.

Ideea despre mine sau numele este stâlpul infamiei de care sunt legaț.

Imi car numele in spate fără să știu ca este o cruce.

Atributul este o functie in lumea in care nu exist.

Gândul mă leaga pentru a mă dezlega; jucăm pinpong.

Lumea este ce ramâne după ce nu mai sunt; un model de existentă imprumutat mie cu dobandă. 

Urmele mele in existență sunt rănile produse acesteia.

Dacă aș fi existat nu aș fi  rănit pe cineva.

Din moment ce nu am existat, rănile sunt inchipuirile care mă definesc acum.

Identificarea cu imaginea este  sfârșitului inceputului, incetarea inorii sau regenrarii.

In lumea ideilor noi nu existam decat ca jucăriile care se strică.

In ultimă instanță, moartea este un leșin din care nu ne trezim pentru că ne plac coșmarurile.

" La fel' nu este sincron cu mine, există doar in curgerea timpului.

In curgerea timpului doar "diferitul" este sincron, coeziv si omogen cu mine.

Fără gândire rămânem cu atenția, fără ocupații cu dorința.

Dorința este partea nemuritoare din mine? Atunci indezirabilul trebuie să fie partea muritoare!

Timpul e inconștient de intunericul leșinului și se comporta  irațional fara compasiune.

Eternitatea este conștiența de sine a timpului care nu se grabește.

Nu m-am născut din intuneric, ci din lumină; timpul s-a nascut din intuneric ca și coșmar devorator.

Timpul   este inlocuit de coșmarul pe care-l trăiesc.

Credem că existăm; probabil acesta e motivul pentru care  ridicăm credința la rang suprem; 

Evidentele spun că suntem  creatura timpului;  pragmatism ar insemna să valorizam timpul; așa ne-am alege  cu ceva in afară de speranțe.

Nu putem trăi  timpul când neglijăm clipa .

Trăim clipa doar indragpstiti; cel putin entuziasmați!

Când nu trăim clipa avem la dispoziție vârsta.

Vârsta este catitate de durere absorbită din lume; posibil asta este explicația ignorarii vârstnicilor.

Evidența imi spune ca  sunt produsul inconstienței a ceea ce este și a iraționalității modelarii timpului de către antici.

Cu gândul care imbracă haina poeziei, muzicii sau aforismului sunt in acord. 

Când gândul imbracă haina bârfei sau a procurorului care caută corupția mai departe de el insuși, mă dezgustă.

Statul procurorilor este al corupuților aserviți prezumției de vinovăție.

Nu modelez timpul; il trezesc să se modeleze singur .

Am un destin cand nu-mi este premeditat viitorul.

Destinul nu-mi modeleaza viitorul ci-mi regenerează ființa.

Ocupația blocheză timpul intr-o rutina vicioasă. 

Intotdeauna fac ce pot, dar ce pot nu este puterea mea.

Iluzia existenței personale produce indolență față de ființă.

Nu suntem nevoia ființei, insă nu poate scăpa de noi.

Nimic nu ingrozește intunericul mai tare decât lumina.

Suntem gândirea  falsității care poate fi.

Iubirea deparazitează mintea dacă am inimă.

Tac ca să invăț și vorbesc  să văd  ce am invățat.

Ce sunt invățat nu este invățătura mea.

Invățătura este relativă insă,  invățatul  etern.

Nu are valoare definitivă ceva definiv.

Nu sunt; este motivul pentru care defininesc orice.

Ștampilele de pe creier nu sunt memorii ci blocaje; când uit nu-mi pierd memoria, ci ștampilele.

Nu  gândesc că amintirile nu imi aparțin.

Sunt proprietatea regretelor?

Când pierd ce nu sunt, pot spune ca am murit?

Identificat cu ce nu sunt am murit deja; insă e greu să nu fiu ceea ce nu sunt; lăcomia si graba nu nă lasă.

Ne naștem cu totii ignoranti și incercăm să copiem cunoșterea consumată  care ne consumă. Noroc că nu am reușit.

Cand ne hrănim cu fecale informaționale, murim de foamea neștiintei.

Cunoașterea nu este definitivă, ci trecatoare. Cu cât curge mai repede cu atat suntem mai stătători in sine!

Dacă nu-mi sunt indeplinite  inchipurile trecute din așteptările prezente, nu este un motiv de supărare ci de bucurie; cu atât mai puțin nu este un motiv pentru  abandonul sinelui naturii.

Nu am ales puterea ci alegem doar modalitatea in care o folosim.

Nu munca oboseste ci importanța personală.

Dacă suntem actori cel puțin să interpretăm rolurile impeabil; nu să așteptăm aplauzele.

 Când sunt respins, sunt trimis unde imi este locul.

Locul mă susține  ca să-l vindec sau să=l sfințesc; nicidecum ca să-l judec sau bârfesc.

Orice ”drepturi si libertățuri” am , nu sunt pentru a sparge cu ele capul celorlalți.

Morala e o bată infiorătoare cu care in loc să joc țurca, sparg capete.

Altcineva este intotdeauna vinovat de necazurile mele; este constanta psihologică a inexistenței.

Inexistența, dracu si lumea sunt inchipuri necesare evitării oricăror responsabilități prin intreținerea pesimismului.

Ne place intunericul pentru că credem că nu ne vede nimeni cum suntem in inimile noastre. Este o alta credință falsă.

Lumea e un miracol al inteligentei, frumusetii si magiei continuiei renașteri; gândirea lumii in schimb este piramida  prostiei invidioase pe lume, umbra acesteia.

Există o singura lume gandită si miriade de adaptări prin interpretarea acesteia.

Nu sunt inteligent când mă enervează prostia.

Imi scriu scrisori ca să-mi amintesc cand mă trezesc maine  la fel de ignorant ca astăzi, ce să nu  repet.

Nu am scris dorința de a nu onora anturajul celor temători(grijulii) in viață și  am ajuns  bătrân.

Dacă tot ce imi este scris imi este pus in frunte, măcar să imi scriu singur.

Cand văd ce imi este scris și pus in frunte, mă ingrozesc de nebunia  indiferenței leneviei de a-mi scrie. 

Orice indicație prețioasă scrisă pentru altul este iresponsabilă, crudă si indiferentă.

Binecuvântez pământul pentru că-mi reflectă nebunia prin durere; altfel cum aș putea părăsi programarea prostiei?

Nebunia prostiei  este un șablon prin care dacă vreau să trec rămân fără mine. Pot oare inceta efortul ăsta?

Fac pe deșteptul ca să fiu impreună cu proștii ; problema este că am rămas așa.

A fi impreună este imposibilitatea jumatăților sau sfărâmăturilor .

Adevărul meu este aparența diferitului refuzat. Minciuna este aparența nechimbată.

Aparențele se impotrivesc aparițiilor. 

Cand privesc dincolo de aparențe , aparițiile sunt fluviul infinității timpului. 

O buna aparență nu contine obligatoriu si un bun

Impresia timpului ascunde natura lui. 

Nu cred că nu există iubire pentru că există clipa timpului și modelările sale.

Gândirea care nu compară si ierarhizează este minte vie.

 Simpatia și empatia este mediunitatea  cu care confund inteligența compasiunii .

Am suferit cu grămada suferinzilor; nu este compasiune ci complacere in suferință; intr-un model vicios de impreună.

Sacrific suferința- nu mă sacrific; imi recuceresc utilitatea astfel.

Din rai cad in fiecare clipă când nu trăiesc in clipă.

Ce sa fac?! Sa fac ceea ce fac pentru mine.

PS.

Societatea este fantoma proiectata și aruncată peste milenii de catre antici,  fantoma ambițiilor lor de putere personală. Si,..., fantoma s-a intrupat și se denumeste globalizare; insă proiectanții nu se pot bucura de puterea ei care-i consumă și-s foarte supărați pe oportuniștii actuali ai nemeritului social; vrând să pedepsească hoții intrebă mereu ”cine e de vină?”. Cand un proiect se blochează sunt pedepsiți nevinovații si răsplătiți neimplicații. Este obligatoriu a nu confunda societatea cu lumea biosferei, lumea frumuseții plenitudinii planetare. Societățile se nasc, mor , nu spraviețuiescȘ efemeride ale amăgirilor deșarte, ale inutilităților din existență.

Nu exista persoană in lumea aceasta care privind in oglindă să nu se vadă deformat. Privesc si eliberez pentru totdeauna victima aceasta. Ne modelam singuri cand cuvintele celorlalti nu mai au nici o putere asupra noastra. Sunt necesare doua elemente, armonia echilibrului emoțional și voința de a o menține; Când reusim asta, adevărata natură se relevă, realitatea este tot ce nu credem noi că este. Adevarata stăpânire este asupra iraționalitătii propriilor conceptii si credințe despre noi inșine , mijlocul dominatiei istorice a lumii umanului. Nu exista o metodă sau o solutie, o formulă miraculoasă si infailibilă alta decât cea pe care fiecare o traiește, existența insăsi. Intrebarea corectă este revelatoare in fața  oricărei circumstanțe. Dacă  ne intrebăm ce ne poate oferi existenta vom descoperii că oferta lumii este limitată si consumată de reactii si exaltari inutile. In schimb dacă intrebăm ce putem oferi noi existenței von trăi inminunarea de a fi om.