11 ianuarie 2016

inceputul e sfarsitul blogului

Cautam unde nu se gasete si ne amagim ca am gasit (primul articol)

Fără libertate nu există iubire. Este libertatea o idee? Ideea o avem cu toţii, dar trăirea nu. Din această evidentă descoperim că libertatea nu este o idee. În aceeaşi logică a evidentei, nici iubirea nu este o idee, Gandul omului nu este o idee, este fauritorul ideilor. A te hrani cu sugestii/idei si a fauri sunt doua lucruri fundamental diferite. Evolutia inseamna a fauri, a da nastere nu a deveni.Care este tinta spre care evolueaza omenirea ca intregime? Care este menirea ratiunii ei existentiale? Stie cineva?  Viziunea inceputului, primordialitatii din intunericul inimilor trebuie scoasa si numai in cartea vietii se poate revela. O citeste cineva?  "Proictul omenirii " , viziunea existentei sale in univers este cel mai ascuns secret sub noianul de interpretari si sugestiile lor savante pentru ca este incredibil si fascinant. Evidenta fericirii creative nu mai poate fi ascunsa. Stop acestei directii care duce nicaieri si de la capat, de la fiecare  pentru fiecare, din iubire cu iubire Raiul terestru se dezvaluie in ratiunea primordialitatii sale la care ne intoarcem mereu din desertul conditionarii gandului uman curat si creator, a fascinantei sale energii.  Intoarcerea in intersectia in care am cotit gresit pe calea care duce la fundatura, intoarcerea libertatii, in samanta, inseamna rememorare contienta, "luminarea" magaziei memoriei si eliberarea ei de falsul dogmaticii buclei temporale in care ne invartim stand pe loc lasand rairii sa ne modeleze viitorul  Ne intoarcem iubirea si pamantul primordialitatii sale desavarsite redesavarsindu-ne pe noi insine, redescoperindu-ne asa cum suntem in viziunea divinitatii creative. Ne-am nascut din iubire si iubirea este mijlocul nostru in existenta. Inteligenta iubirii este incomensurabila; Tot ce exprimam din iubire cu iubire este rational si spirjina viata si gestionaneaza universul intreg. Menirii inceputului i-am ramas datori; nu exista alta datorie; nu este prea tarziu ca nici nu am plecat din raiul terestru decat in imaginatia noastra pervertita de sugestiile relei vointe a indoielii in noi insine si viata. Nu suntem cersatori  neputinciosi si nici aplaudaci meschini sau idolatrii percersi; ce avem si ne sustine de la inceputul exitentei ne apartine si nu ne poate fi luat, nu putem sa nu fim si asta enerveaza rauvoitorii, carcotasii, ii face sa dispere.Conducerea lumii nu este apanajul primitivilor in gandirr descospirati de faptele lor primitive  ascunse sub pomada  ambalajelor de imagine autoafirmata. Relatia este samanta coexistentei armonice sau nu; Ce relatie avem cu natura terestra desavarsita in manifestarea ei concreta nu imaginara.Viteza gandului uman transcede timpul si-l modeleaza ;cum ne modelam , care este orizontul, proiectia evenimentelor viitoare pentru fiecare si toti impreuna? Doar faptele prezente vor modela aceast viitor nu acceptarea si onorarea circumstantelor create de nu stim cine cu justificarea ca asa face toata lumea. Viziunea primordialitatii este in conceptia a carei materializare suntem fiinte; nu atribute intr-un mecanism al conditionarilor dogmatice a cum si ce trebuie sa gandim si sa facem limitele fiselor posturilor din sistemul dominatiei si controlului lumii.Cei care l-au conceput si instrumentat psihologic prin inselaciune si ascunderea adevarului recunoasc ca au gresit. Hrana vie este informatie vie informatia universala a vietii in manifestare faptica nu imaginara. Condusi de simtaminte vii in noi care nu ne parasec niciodata vom da acordul nostru iubirii. Imaginatia imaginii este pervertirea ei si imaginea este in perceptia tuturor, cartea vietii. Cunoastem mai mult decat ne este necesar a cunoste, cunostem si minciuna care risipeste bogatia vietii. Ne-am separat de fizic, natura terestra cand era firesc sa o impartasim, sa o telepurtam in univers. Ce telepurtam cu noi, suma frustarilor si nemultumirii? Cine credem noi ca ne accepta ca umbrele unui trecut maret in desavarsirea sa.abandonat de dragul unor iluzorii abstractii manifeste in fapte de un primitism feroce? Am rait aceste amintiri si suportat consecintele rairii dar dincolo de ele este viziunea vie care ne anima , necunoscutul ne mai salveaza inca. Necunscutul poate fi cunoscut, este viziunea vie in noi cu care suntem in acord neconditionat viziunea primordialitatii create si miracolul existentei fiecaruia; nu exista alesi ci doar faptele ne aleg. Ne putem intoarce iubirea chiar daca ne-a parasit, nu s-a pierdut ca nu cunoste timp si nu traieste in bucla modalitatilor atitudinale ale rairii. Ca final al blogului repostez primul articol de dupa istoricul impuls, incetez rairea si revin la fapte, incetez reflectrarea lumii care nu ne reflecta..
 Ce este ideea altceva decât reprezentarea faptului? În nici un caz, faptul, trăirea! Trăirea e prezentă, ideea, niciodată. Unde căutam libertate, implicit iubire? Evident în comunităţile în care trăim fiecare: la tine, la parteneri, în familie, naţie, etc. Comunitate ca termen, implica un element comun al tuturor membrilor ei. Care este acest element comun? Iubirea? Libertatea? Evident în comunităţile în care trăim elementul comun este conflictul, competiţia. Este conflictul iubire? Dacă nu este, putem găsi iubire în societate? Evident, acest tip de căutare s-a dovedit fără rezultat. Ce găsim în societatea rairii? Promisiunile libertăţii, iubirii, siguranţei, prosperităţii, etc. Aceste promisiuni au fost vreodată în istoria cunoscută: fapte, trăiri, ale comunităţilor respective? Evident că nu, promisiunea este doar ceea ce  spune şi numele ei. De ce aşteptăm ca promisiunile să devină fapte când ele sunt doar promisiuni? De ce solicităm promisiuni, declaraţii, etc? Ne-am ales vreodată cu altceva în urmă acestui tip de solicitare? Din momentul în care am realizat că cele mai profunde căutări ale noastre nu au fost niciodată încununate de succes, nu este firesc să ne întrebăm dacă se găseşte acolo unde căutam? Iar dacă nu am găsit, de ce disimulam ceea ce am găsit: sclavie, violenta, nesiguranţa, nefericire? De ce ne amăgim că am găsit? Adevărul eliberează, adevărul a ceea ce este, în nici un caz adevărul a ceea ce ar trebui să fie, care este promisiune, înşelăciune, ascunziş al trăirii, reacţie la ceea ce trăim afectiv, efectiv. Este oare societatea în care trăim, o societate umană, aşa cum se afirmă, sau evidenţele ne arată altceva? Ce înseamnă “ sunt om, suntem fiinţe umane”? Ce înseamnă societatea umană? De bună voie şi nesiliţi de nimeni, cum am defini un proiect al unei societăţi umane? Cum am hotărî, decide liberi şi din libertate, o astfel de societate? Prin îngrădirea tuturor libertăţilor şi controlul complet asupra membrilor ei? Prin aservirea membrilor acestei societăţi , a conceptului de societate? Prin aservirea omului pălăriei sale? Ce este într-un final o societate, dacă nu doar o relaţie între mine şi tine? O relaţie multiplicată! Ce relaţie ai decide liber să existe între mine şi tine? Relaţia societăţii actuale? Violenta? Efortul fiecăruia de a-l exclude pe celălalt? Excluderea din starea de libertate prin dominaţie şi aservire a interesului unilateral? Şi astea toate în numele unor responsabilităţi şi datorii închipuite? În numele credinţei în lipsă (nevoia)? Evidenţele ne arată că avem mai mult decât avem nevoie şi acest “mai mult” este boală sau obsesia ruinătoare a minţilor noastre. Oare nu avem mai mult dacă excludem lăcomia, indusă prin condiţionare(educaţie), încă din copilărie? De ce credem că societatea actuală este un dat de la Dumnezeu care nu suportă nici un comentariu?! Un dat, ca o pedeapsă de a suporta suferinţa ce o produce?
Ajungem prin suferinţă la Dumnezeu? Oare poate fi cumpărat prin suferinţa sclaviei? Ori prin exaltări emoţionale de tip afirmativ, auto inductive a trăirii inexistente şi făţărniciei numite “spiritualitate”? Poate meschinăria sacrificiului pentru a obţine ”ceva mai bun” (evident controlul puterii absolute şi autocunoaşterii) să ne ducă la libertate, la iubire, la inocenţă? Este evident că nu! Există cineva, cine nu joacă în acest scenariu? Fie sunteţi regizorii lui, fie credeţi că veţi profita de pe urma lui! Vă asigur că nu există nici o răsplată, nici un beneficiu.  În libertate există compasiune, inteligenta, iubire! Aceste trei simple reprezentări sunt ale unei singure trăiri, nu trei lucruri diferite. Fără libertate nu există trăire ci doar amintirea nefericirii autoperpetuante (prin inducţia imposibilităţii libertatii gandului ori rezervarea acesteia celor aleşi). Nu există aleşi, nu există exigente, doar libertate trădată! De ce trădăm libertatea? Oare din comoditatea lucrului de-a gata primit, sugestia? Pentru că aşteptăm să ne-o dea cineva?  Pentru că am fost convinşi că nu există? Pentru că indolenţa propriei persoane (cu care am fost convinşi să ne identificăm) ne obligă? Oare “persoană” este Dumnezeu? Sau persoana este doar: istoria, amintirea condiţiei preumane, condiţionarea, o stare hipnotică a conştiinţei? Sunteţi dumneavoastră doar o persoană, un element nesemnificativ în scenariul dominaţiei? Sunteţi o “victimă colaterală ”pentru “target-ul” sclav? Este sclavul un servitor în serviciul umanităţii, al comunităţii umane? Mai degrabă este în serviciul unor interese ascunse lui! Sclavul nu are acces la cunoaştere, nu este conştient de ceea ce hrăneşte, slujeşte. Sclavul aşteaptă! Aşteaptă de la guru, de la guvern, de la pensie… Este carnea de tun, carnea din “alimentare”, carnea din laboratoarele obsesiei nemuririi şi puterii, obiectul biologic, pe care se experimentează moartea, soldatul! Nu vă puneţi baza pe ce ascultaţi cu urechile, ci pe ce auziţi cu inima, cu sângele, nerostit. Când inima aude, teama este eradicată, întunericul se risipeşte, lumina înţelegerii şi claritatea percepţiei, răzbat prin întunericul cunoaşterii falsului de orice fel. Flacăra iubirii arde fără fum, nu face umbre. La ce fum mă refer? La fumurile pe care şi le dau salvatorii sau conducătorii dezastrului. Cu acestă aroganţă suntem speriaţi pentru a accepta soluţiile lor: de siguranţă (cipul de control, nu ai cip eşti terorist), sănătate (nu dai banul pe vaccin eşti victima sigură a viruşilor creaţi în laboratoare), libertate (nu te supui protecţiei noastre eşti lichidat ca persoană, economic, exclus din politică, adică din cetate şi dreptul de a decide, dreptul la putere). Cu alte cuvinte, ţi se fură sau interzice puterea. Întrebarea este: dacă acceptăm aceste soluţii în funcţiune deja, implementate (acesta “democraţie” în care dacă nu eşti în cârdăşie “mori”), oare trăim în siguranţă, sănătoşi şi liberi? Sunteţi deja, liberi şi sănătoşi şi în siguranţă? Aşa ar trebui, dacă am acceptat deja aceste soluţii. Este oare acceptarea altceva decât: complacere, înfrângere, renunţare, cetate cucerită (supusă)? Eu unul nu accept, nu mă complac şi nu fac niciodată mai mult decât ceea ce pot face, comunic, desconspir, urlu în deşert, poate mă aude cineva sau cine vrea să acţioneze, să trăiască în loc să supravieţuiască cu orice preţ.
Dacă nu este, creez, dacă nu creez, muncesc, dacă nu reuşesc, descopăr cum nu se poate. Îmi amintesc totul ca să ştiu ce nu mai este viu, percep pentru a nu-mi închipui şi ascunde adevărul a ceea ce este, amăgindu-mă. Nu urmez pe nimeni, şi nu exclud pe nimeni, iată de ce libertatea este responsabilitate asumată şi nu impusă. Libertatea nu este bunul plac, libertinajul nepăsării. Închisoarea libertăţii este denumită “democraţie” la fel “cimitirului vesel”. Oriunde întorci capul azi, observi fără doar şi poate că: distracţia nu mai ascunde suferinţa, nu mai păcăleşte pe nimeni, ambalajele nu se mănâncă, oamenii de pe sticlă nu-şi mai pot ascunde nefericirea sub teatrul unui fals succes şi bunăstări de operetă, nu mai conving pentru că ei însăşi nu sunt convinşi, ”Oamenii puterii” sunt marionete jalnice, şi faptul că ei însăşi cunosc asta îi dispera! ”Bogaţii” plătesc bogăţia cu servitute şi tremura de frică să nu fie ales alt serv în locul lui, unul mai feroce, mai nemilos, mai crud în maximizarea profitului, sau poate unul mai docil. Transparenta a câştigat! Fumurile de prost gust prezentate pe post de mode şi modele ale succesului nu mai păcălesc pe nimeni, nu ne mai înşeală. Mintea, gândirea şi faptele dumneavoastră deja nu mai sunt aservite falsului istoric, tradiţional, autoritar, falsului doctrinar disperat de apropierea propriului sfârşit. Respectaţi-vă respectând ceea ce merită respectat şi nu mai onoraţi circumstanţele trădării libertăţii, indiferenta ascunsă sub justificarea “ce pot să face eu, dacă…”.
Condiţionarea mentală ne-a izolat pe unii de alţii, tocmai pentru ca să fim uşor de manevrat, să ne simţim mici şi neputincioşi, să căutăm protectori şi îndrumători, adică să ne aservim lor. Este aceasta condiţionare, omul? În popor se spune: să fii domn e o întâmplare, să fii om e lucru mare! (aş spune imens, imensitate, nelimitate, libertate). În libertate găsim tot ceea ce căutăm de atâta amar de nontimp, gandul fauritor , incetam amăgirea cu modalităţile premeditate ale timpului. Unde se găseşte libertatea? Acolo unde nu căutăm, acolo unde ne exprimăm din libertate. Libertate nu se poate “avea” din simplul motiv că nu este un obiect, un prefabricat, o idee. Libertatea ne cere s-o trăim. Oare este libertatea starea neaservita a minţii umane? Neaservita filosofic, dogmatic, conceptual, istoric, modalităţilor premeditate ale trecutului (trecut care creează dezordine)? O stare a minţii care nu este lucrătoare ci creativă, inocenta însăşi?
O, Prieteni, puneţi-vă singuri întrebări şi răspundeţi-vă singuri. Dar nu va opriti la primul raspuns, nici la al doilea, mergeti dincolo de ele si descoperiti-va slabiciunea, mergeti dincolo de slabiciune si descoperiti-va asa cum sunteti dintotdeauna pentru totdeauna fiinte desavarsite in spirit. Toate harurile si darurile sunt imanenta fiecaruia, structura primordialitatii tuturor;  din ea venim in ea ne intoarcem si o aducem in existenta in toata stralucirea desavarsirii sale, nascandu-ne a doua oara si ori de cate ori vom lasa gandul nostru fauritor sa o faca, sa renastem in eternul creatiei cocreand si implinindu-ne constiinta si ratiunea existentei noastre in spiritul fericirii creative si iubirii, unica evolutie creartiva. Toate aspiratiile si inspiratiile primordialitatii sunt in spirit si fiul sau insa  existenta doar gandul-fapta al fiecaruia , unicul vis intrupat, o pot imbogatii.


Un comentariu:

  1. Dragul meu, nu există libertate deplină, nu te amăgi. Ne eliberăm o partiţie a vieţii, însă acea eliberare începe cu înlănţuirea altei partiţii. E un circuit al naturii umane. Şi al naturii în sine. Totul e să conştientizăm de unde începe şi unde se termină libertatea noastră. Şi să privim lanţurile fără teamă, însă neminimalizându-le puterea. Şi, dacă există şi un "tiran",să-l privim în ochi - astfel încât el să ştie că noi ştim şi că, la un moment dat ne vom elibera, chiar dacă asta ar însemna să deschidem uşa unei noi temniţi. Există, în schimb iubire ce trece dincolo de lanţuri.Ea, iubirea, este singura putere absolută de care dispunem. Numai că unii nici nu ştim, alţii nu dorim trăind prea trufaş cotidianul,iar altora ne e teamă de darul ăsta. Rămâi cu bine! :)

    RăspundețiȘtergere