11 septembrie 2015

am destelenit

Am destelenit ogorul spiritului de buturugile si uscaciunile istoriei lacomiei si cinismului , mediocritatii meschinariei.
Aparent sunt multe concepte, dogme si traditii culturale, dar, dincolo de diversitatea lor se releva o samanta comuna; relatia dintre oameni. relatia folositrii reciproce, a competitiei dintre doua fiinte egale ca putere, face ca coroborarea eforturilor pe o unica directie sa fie imposibila cand fiecare interpreteaza directia ca forma personala de expresie si pozitie in societate, asa numita imagine de sine. Evidentele releva faptul ca acest tip relational se manifesta  ca nesabuinta lacomiei si comoditatii arbitrarului si libertinajului. Conflictul competitiei izoleaza individul sau comunitatile de indivizi, suntem in situatia unei dezbinari complete, camp fertil al arbitrarului cinic, meschin al oricarei cardasii sustinute de puterea armelor sau tehnologiei. legatura individului cu natura este franta fara sa fie constient de consecinte. Alienarea, stresul si depresia sunt consecinte ale ruperii individului de vatra familiei sale si istoria ei. Istoria personla este necunoscuta si inlocuita cu povesti personale care incep intotdeauna de la zero.Aceste povesti personale sunt doar interpretari emotionale subiective ale incomprehensibilelor evenimente cu care se confrunta fiecare. Nu stim nici de unde venim, nici unde plecam si conceptul sfarsitului in neant justifica orice incalcare a ordinii existentiale individuale si colective.Cine nu cunoaste istoria este condamnat sa o repete si cum ficare nu ne cunoastem istoria o repetam repetand greselile si lipsa de discernamant in existenta a strabunilor genetici. Este o mostenire a intelepciunii strabunilor care spun ca "cele bune sa se adune si cele rele sa se spele" daca nu c unoastem istoria familiilor sau comunitatilor gentice din care facem parte, un fel de istorie a adn-ului individualizata de experientele  trecute in stransa relatie cu individualitatea fiecaruia pe care o determina ca personalitate, repetam la nesfarsit aceleasi si aceleasi strcturi psihologice si comportamentale , ceea ce nu evoca o continuare avolutiva a existentelor individuale ci o repetare a acelorasi experiente. De unde sa adunam cele bune si sa spalam cele rele daca cartea sau storia neamului nu ne este cunoscuta iar daca este, ea este ori incompleta , ori deformata, falsificata. Exista o istorie a constiintei si o istorie a faptelor, una pe verticala si una pe orizontala. Cati dintre noi cunoastem istoria constiintei vreunui bunic sau parinte? Cu foarte mici exceptii un bunic sau parinte si-a lasat mostenire scrisa urmasilor concluziile constiintei sale in urma experientelor existentei sale. dar un aspect foarte concret este acela ca unui individ nu-i foloseste concluziile bunicului sau parintelui altuia sau altora pentru ca  structura sa adn are particularitatea a carei expresie corporala este. Se spune ca "prostul moare de grija altuia" si in aceasta expresie este o profunzime care se numeste responsabilitate ca har si dar pe care numai fiecare si-l poate da singur; nu-l poate lua de la altcineva. Aceasta evidenta este revelata ca sursa a faptului ca avem modele educationale dar nici unul dintre noi nu le poate copia sau urma in tocmai, nu este modelul propriu existential.Suntem in situatia de a o lua de la zera ca de fiecare data; dar de acesta data constienti de asta. Este o evidenta atat individuala cat si sociala; structurile sociale si functionarea lor este blocata de insasi natura lor cinica, inumana, constrangatoare care face ca hotii sa prospere si talharii sa fie la "putere". In situatia de fata intotdeauna incepem de la noi insine. Fara constienta locului (istoria orizontala) si starii (istoria verticala) in care ne aflam  nu putem pleca niciunde; implozia gandirii in ea insasi ne intoarece tot unde suntem. Unde suntem nu "am ales" sa fim; daca am fi in puterea de a alege unde am fi? Cum am descrie acel loc si acea stare din inima noastra? Nu suntem numere in programele si calculele cuiva! Nu suntem imagini din mintile cuiva; suntem o fapta;  fapte in curgerea istorica a acelei fapte; faptuire in completitudinea ei. Am ajuns fapt-ura? Sunt prieten cu un tip care afirma cu mare forta "urrrasc..." ( sa fac aia,... sau sa mi se faca aia); intotdeauna afirma ce uraste si niciodata ce iubeste. Libertatea iubirii este limita pe care  nu indraznim sa exprimam si traim. Limita mediocritatii meschine este comoda si usor de trait, pentru ca ... asa fac toti ceilalti si asa se face. Facerea nu este creatie, iar creatia nu este cunoastere desi stiinta este instrumentul ei. Cand stiinta  actioneaza, actiunea ei o denumim mister. Suntem Mistere intre mistere.

2 comentarii:

  1. Meden Agan

    Cu acelaşi simbol, un cerculeţ, arabii au desemnat începutul - zero, şi grecii sfârşitul - omega. Interesant că întâlnim un cerc şi la început şi la sfârşit. Aparent, ăste două grupuri deţinătoare de adn-uri specifice triburilor lor, ar fi în contradicţie. Dacă nu s-ar sfârşi nimic, nici nu ar începe ceva. Am merge aşa, pe loc, sau ne-am învârti în cerc, nu-i aşa? Iată că apare o nevoie nouă, nevoia sfârşitului. Şi după cum o exprimă chiar cuvântul, este o ne-voie, nu e voia noastră, dacă ar fi după noi, nu s-ar sfârşi nimic. Cei mai mulţi, chiar dacă unii au vieţi din astea de tot "Turkish delight", sau destul de oribile dar încă suportabile, nu le-ar schimba odată ce s-au obişnuit cu ele. Obişnuinţa, a doua natură, e mult mai puternică decât prima. Până şi natura are perioade când iese din tiparele obişuite, chiar şi ea se satură să fie previzibilă. O fi ca o mamă supărată de mofturile copiilor sau de dependenţa lor? Dar să nu personalizăm, că dăm în obscurantisme sau religii. Care va să zică, cât încă e suportabilă o viaţă oribilă, nu riscăm să o schimbăm. Necunoscutul este mai negru decât orice tuciuriu cunoscut. Nuanţe de negru. Ce anume se produce în cei care decid că nu mai pot, că situaţia a devenit insuportabilă şi riscă totul pentru a o lua de la zero? Suntem în temă cu refugiaţii şi exodul lor către pământul făgăduinţei numit Europa. Îmi sună acum în cap acordurile lui Santana. Un poet englez a spus că "Dragostea este un loc". Dacă spaţiul e dragoste, oare timpul ce o fi? Filozoful Zenon, prin paradoxurile lui, a anulat mişcarea; nu ştiu dacă poate fi considerat că a demonstrat inexistenţa deplasării, dar a pus-o sub semnul întrebării - s-ar putea, la urma urmei, să nu existe.

    RăspundețiȘtergere
  2. Desi comunicarea scrisa este lipsita de viata, iti transmit prin cuvinte moarte ca reflexia simtamintelor activate citind comentariul tau este ceea ce denumim "bucurie' Nu ce imi scrai ma bucura ci pur si simplu faptul ca ceea ce comunicai in scis releva o MISCARE in constiinta ta, miscare imperceptibila senzorial care este denumita si meditatie ca inactiunea obisnuitului atat de puternic. aceasta calitate a umanitatii de a explora fara sa interpreteze(fixeze) ii va releva dilema miscarii fara de miscare (miscatorului-nemiscat_Aristotel) Daca reflectam o miscare , o facem in raport cu un sistem de coordonate care in fapt nu exista ci, il instrumentam noi spre a determina fenomene, spre "a localiza" necunoscutul si al transforma cunoscandu-l, "rutiniza' denumindu-l. Cand denumim un fenomen , acea denumire se inregistreaza ca rutina in energia sau mintea sau spiritul nostru, rutina asociata acelui fenomen care este stabilizat astfel in perceptia noastra doar sub acea rutina denumita si o cunoastere denumita "obisnuinta". Obisnuinta apoi, este tiranul cel mai crunt si nemilos, care actioneaza in "locul nostru" ca un automat programat sa functioneze ca atare in circumtantele respective. De ex cand mergi in bucatarie nu iti vine automat si gandul de a manca ceva, de a deschide frigiderul, etc, ceva legat de mancat prea mult sau de foame? obisnuinta este locul Sfintit de noi asa cum l-am sfintit sau nesfintit asa cum l-am nesfintit prin denumirile date unor fenomene pe care le traim si de cele mai multe ori nu le intelegem mai ales cand ele se petrec "in launtrul nostru' ca senzatii desi senzatiile sunt mesajele exteriorului sau locului in care ne aflam. Acea miscare fara miscare este a totalitatii;totalitatea globului terestru se misca -simtim aceasta miscare; totalitatea galaxiei se misca cu 400 ani lumina pe ora-simtim asta? cand o totalitate continatoare se misca, pentru tot ce contine ea nu este miscare. La limita tot ce se misca este universul si tot ce nu se misca este imensitatea care-l contine si pe el si pe noi care-l percepem si-i modelam astfel miscarea.Exista o imensitate in care imensitatea din propria perceptie nemiscata, se misca??? eu spun ca nu cred ca nu exista si ca nu este constiinta . dar spre distractia noastra iti povestesc ca aceste consideratii sunt complet irelevante in raport cu ceea ce indragostitul este. Dupa cum este evident in perceptia si constiinta fiecaruia "sfarsitul " este o inventie a neinceputului, a incompletului, + o justificare a neputintei sale de a se termina vreodata. Eu sunt este complet , plenitudine si frumusete in dinamica miscarii intregimiilor sale impercetibile obisnuintelor si sclavilor ei...

    RăspundețiȘtergere