Comoara nepretuita a fiecaruia este propriul sau gand.
Gandul si Informatia. Aceasta distinctie se releva, dar, de revelatia ei nu se tine cont. Fara aceasta distinctie , amalgamarea genereaza o miscare browniana a formelor gandului si traim in impresia sumei de ganduri, a unei multimi pe care nu suntem capabili sa o memoram si sa lucram cu ea. Astfel memoria isi pierde sensul ratiunii existentiale si este inlocuita prin asocierea ei gresita cu ceea ce contine, informatiiile respectove. Bagajul enorm de informatii din memorie conduce inevitabil la simtamantul insecuritatii generat de nevoia folosirii si controlului lor constient, foamea de informatii insatiabila nascuta din incapacitatea constientei de a retine si stoca informatii odata pentru ototdeauna. Aceasta foame si incapacitate a generat cartile si memoriile artificiale in paralel cu conceptia despre om ca incapabil sa retina informatii si implicit dependenta sa de aceste memorii artificiale externe. Tehnologia calculatoarelor reflecta fidel viziunea si autoconceperea limitativa a potentialului natural uman in raport cu memorarea sau stocarea informatiilor. Se confunda calitatea umana cu cantitatea de informatii memorata pe care individul este capabil sa o manipuleze ca rutina pragmatica de a face ceva.Aceasta rutina a ceea ce stie sa faca fiecare ne pozitioneaza atributiv in societate ca meserii, profesii, etc. Relatia de folosire care este baza interactiunii sociale implica instrumete si atributele individuale, reflecta instrumentul social reprezentat de individul respectiv, sau cu ceea ce el este asociat ca functiune in societate. Cum indivizii uita si pierd informatii, atributul lor functional se diminueaza cu timpul; cum individul nu inlocuieste mereu informatiile uitate cu altele noi in domeniile sale de activitate prestatia sa functionala este incompleta si este supus greselii umane motiv pentru care necersitatea robotilot info-mecanici cu rutina sigura s-a impus si a scos din functiune indivizii atributii datorita "inferioritatii lor umane" de a manipula la nesfarsit aceeasi rutina informationala .Astfel insecuritatea locului de munca este justificata si inlocuirea indidvizilor ca piesele de schimb uzate in activitatea sociala justificata. Efortul individului de a fi un instrument atribut perfect socialmente este sursa risipirii si degradarii sale si astfel fiecare evolueza in cariere pana la atingerea incompetentei sale. Asta nu ar fi o problema daca si-ar alege alte competente in alte domenii noi penru el deoarece 'noul' il stimuleaza sa stocheze noi informatii care sa devina o noua rutina in care sa evolueze din nou pana la atingerea incompetentei in acel domeniu.Ex este jocul copiilor care cand isi propun sa se joace ceva si cand ating limita cunoasterii lor in acel domeniu al jocului ( ex;'dea mama si dea tata") aleg sa se joace alt ceva plictisiti de ruina consumata a jocului.. Noi suntem plictisit de rutina jocului dea atributul social si atribute familiale sau personale, nationale, etc, dar nu suntem capabili sa le abandonam precum copii si sa alegem tipologii noi sau sa exploram necunoscutul pentru a imbogatii prin experienta trairiilor noastre a unor noi tipologii atributive; de, ex atributul cristic, sau budic, sau divin., sau alte atribute care sunt in cunoasterea noastra dar nu ne jucam de-a buda sau cristos si sa traim acele nivele de constienta asa cum ne identificam cu mama sau tata si-i imitam in copilarie. Jocul copilariei este copierea sau parodierea maturilor, fie parinti, profesori sau vedete de fotbal sau muzica cu care interior ne identificam si dorim sa manifestam de apoi. Un baietel se vede 'Messi' cand joaca fotbal si stradania lui in joc, este sa joace ca Messi, sa traiasca acele atribute si expresii ale jocului de fotbal pe care le-au identificat vizual la vedeta. Asta nu inseamna ca este messi ci ca-i intrupeaza prin joac calitatile exprimate de acesta cu mai mica sau mai mare fidelitate FARA sa memoreze ceva. Evident ca ajunge o vedeta de fotbal cand imitatia il conduce prin adaptare la expresii diferite ale calitatii jocului, expresii care nu puteau fi memorate din moment ce sunt "noi" in clipa exprimarii lor , dar care vor fi de apoi vazute si imitate ca modele de alti copii , descrise si analizate, catalogate de ziarirti si comentate de fanii jocului respectiv si conservate in istoria jocului. Poate vreun copil memorand informatiile istorice ale jocului sa joace fotbal? Dau un exemplu trait in care fascinat de jocul de tenis fara nici o scoala de tenis am inceput sa joc si am uimit pe jucatorii cu experienta cu abilitatile mele; apoi am luat carti de tenis si incercand sa-mi modelez loviturile si jocul dupa ele am reusit foarte bine sa pierd toate abilitatile de mai inainte gandind jocul. Revenind dupa aceste exemplificari la subiectul titlului sa ne amintim ca substantivul este apelativul unui verb, a unei miscari- rutina inteleasa si denumita asa, proces denumit substantivarea verbelor.Am putea spune ca orice substantiv inchide in el , este un container pentru o rutina a unei miscari. Acea miscare substantivata ca rutina, interactioneaza cu cele de acelasi fel si expresiile acestor interactiuni au caracteristici atributive repetitive , apoi conduc aceste interactiuni la miscari mai ample prin rezonanta lor cu aceleasi calitati si complexitati ale miscarii la nivele diferite de extensie spatialo temporala a influentei lor. Propozitiile si frazele pot reflecta fidel o perceptie sau o pot deforma , cine se indragosteste sau sperie de cuvinte va pierde contactul cu miscarea lor, contact pe care poetii si inteleptii nu-l pot pierde prin exprimarea lor, deschisa necunoscutului inoitor, poetica sau aforistica. Talentul descriptiv al exprimarii poate inchide percetia in el dar daca povestitorul are viziunea absolutului nu va inchide povestirea intr-un final fixat si amagitor de genul "si au trait fericiti pana la moarte sau la adanci batranete" la care se asteapta "casatoritii" fara sa traiasca vreodata varianta asta care pune in contex batranetea si moartea ca sfarsit al fericirii pe care actorii nici nu au trait-o in existenta lor ca evidenta a unei continuitatii temporale ci doar tangential si efemer din punct de vedere temporal. Cine sa mai creada in fericire sau iubire cand experientele ne releva efemeritatea tangentiala propriilor conceptii si premeditatri referitoare la aceste cuvinte goale de continut ca amintiri, informatii
Cel mai dureros aspect al informatiei memorate este ca "amintirea trairii iubirii sau fericirii" face extrem de mult rau atunci cand nu mai traiesti iubirea. Informatia e amintire pe cand gandul este intregime simultana cu el insusi, este traire tacuta ,continut fara cuvinte; cand traiesti iubirea nici prin cap vreo informatie nu trece, mai ales despre iubire. Cand afirmi iubirea ta , sau vrei s-o demonstrezi, de mult ai pierdut contactul cu ea si efortul tau este inutil, meschin. "Fiul Durerii" este fiul amintirilor, fiul informatiilor despre, distinct, separat de aspiratiile sau harurile ravnite cu atata putere si cautate acolo unde nu se gasesc. Gandul viu este tacut , gandul care traieste este pur si simplu in"fundu gol" fara vesmintele informationale lucruri-amintiri-moarte a ceea ce a fost candva autentic. Cu alte cuvinte autentica este trairea indescriptibila iar ceea ce putem descrie este amintire; Desi ne doare acum, nevoia de iubire este amintirea "celei vii si far de cuvinte". Sinceritatea este o relatie cu tine insuti, nu cu ceuilalti; cand in spate se ascunde demonstratia sinceritatii evident ca ea nu este. Sinceritatea este relatia fiecaruia cu fiecare , punctualitatea cu tine insuti, existenta ta punctuala sau corporala.. Cand simt durere, m-am imbracat in ea, cand simt nenorocire sunt imbracat in ea, sunt informatii ce-mi consuma energia curata a gandului "cel viu" Cel viu este gandul si complexul durerii personale si nenorocirii colective sunt informatiile si actiunea lor ca amintiri moarte ale unui trecut iutat si iertat de mult dar pe care noi ne incapatanam sa-l reintrupam sperand sa ne regasim autenticitatea in el. Vom regasi propria autenticitate doar in punctualitatea noastra cu noi insine de 3600 de ori pe ora ca efort inutil sau in atentia si constienta naturii noastre originale cand ne hotaram sa exprimam in imensitatea tacerii si potentialului launtric al fiecaruia. "Lasati cuvintele moarte ale cartilor si priviti-l pe cel viu" sau parafrazand ," cunintele moarte ale cartilor si imaginile moarte ale televizorelor, calculatoarelor si telefoanelor" si priviti-va pe voi insiva ca pe cei vii. Evident ca in afirmatiile anterioare nu exisa exclusivismul negarii ci constienta a ceea ce este asa cum este , constienta instrumentelor cu care lucram chiar daca sunt doar proiectii dinamice informatice fara sa ne mai asociem gresit cu ele ca identitate si exigenta celui viu de a deveni sabloane moarte ale acestora. Perfectionismul substantivat ca "perfectiune" este chiar inexistenta perfectiunii ca sablon; daca sablon nu este, dinamica necunoscutului intensitatea trairii este; fara aceasta intensitate incercand sa devenim sabloane sau modele pentru ceilalti reusim doar sa devenim amintirile nereusitei care ne intaresc simtamintele de inutilitate si nedemnitate care ne omoara. Transcederea limbajului conduce la libertate in fata lui, nu mai poate fi "adevarul tau", sau exigente care sa-ti stabileasca "a fiul tau", nu poate fi adevar sau exigenta pe care sa aperi sau respecti pana la moarte, dupa care sa te astepti la vreo rasplata. Constienta se naste din atentie nu din informatie, este feedbackul constiintei din care "tot ce este, este radiat" si corporalizat asa cum este ca informatie - materie , ca percetie- miscare. Nu este necesar sa memoram ceea ce stim deja, eventual rememoram si curatam memoria de informatiile false si demodate, uzate moral si functional, amintiri moarte deja ("si-au trait traiul si-au macat malaiul"), adica curatam corpul memorie, containerul, de durerea amintirilor.Eliberam gandul intregime vie, unicitatea neasemanatoare a fiecaruia sau atenticitatea sa expresiva si tacuta, dezbracandu-l de hainele ponosite si demodate ale idelor lui despre sine; cum se spune "dragoste in fundul gol se face", iubirea fara cuvinte (haina informatinala) este.Gandul este o comoara individuala pe care iresponsabilitatea rostirilor sau imbracamintelor lui corespunde cu risipirea comorii. Femeia si barbatul uman in relatia gandului curat este curatenia univesului, corpul imensitatii fiintarii (nefacut de ceea ce este informatie sau de mainile omenesti indemanatice in a face copii mecanice sau artificiale celor vii si originale), corpul vidului si soarele sau central.Indrazneste si cunoaste! Aude sapere! Eliberam fluxul creatiei de blocajele puse in calea sa, de hipnotica fricii si deturnat de ambitiile prostului. "Cel viu" nu e la vedere in aceasta lume instrumentata a perceptiei, artificial intermediata. Cunoasterea care functioneaza in folosul individului este doar cunoasterea vie sau trairea celui viu.Nu fugiti in "cer' dupa "binele cerului" caci "cerul" vine la voi clipa de clipa ; precum in cer asa si pe pamant. Exista ceva viu' in afara timpului ca voi sa traiti libertatea in curgerea lui spiralata mereu inoitoare.
Gandul si Informatia. Aceasta distinctie se releva, dar, de revelatia ei nu se tine cont. Fara aceasta distinctie , amalgamarea genereaza o miscare browniana a formelor gandului si traim in impresia sumei de ganduri, a unei multimi pe care nu suntem capabili sa o memoram si sa lucram cu ea. Astfel memoria isi pierde sensul ratiunii existentiale si este inlocuita prin asocierea ei gresita cu ceea ce contine, informatiiile respectove. Bagajul enorm de informatii din memorie conduce inevitabil la simtamantul insecuritatii generat de nevoia folosirii si controlului lor constient, foamea de informatii insatiabila nascuta din incapacitatea constientei de a retine si stoca informatii odata pentru ototdeauna. Aceasta foame si incapacitate a generat cartile si memoriile artificiale in paralel cu conceptia despre om ca incapabil sa retina informatii si implicit dependenta sa de aceste memorii artificiale externe. Tehnologia calculatoarelor reflecta fidel viziunea si autoconceperea limitativa a potentialului natural uman in raport cu memorarea sau stocarea informatiilor. Se confunda calitatea umana cu cantitatea de informatii memorata pe care individul este capabil sa o manipuleze ca rutina pragmatica de a face ceva.Aceasta rutina a ceea ce stie sa faca fiecare ne pozitioneaza atributiv in societate ca meserii, profesii, etc. Relatia de folosire care este baza interactiunii sociale implica instrumete si atributele individuale, reflecta instrumentul social reprezentat de individul respectiv, sau cu ceea ce el este asociat ca functiune in societate. Cum indivizii uita si pierd informatii, atributul lor functional se diminueaza cu timpul; cum individul nu inlocuieste mereu informatiile uitate cu altele noi in domeniile sale de activitate prestatia sa functionala este incompleta si este supus greselii umane motiv pentru care necersitatea robotilot info-mecanici cu rutina sigura s-a impus si a scos din functiune indivizii atributii datorita "inferioritatii lor umane" de a manipula la nesfarsit aceeasi rutina informationala .Astfel insecuritatea locului de munca este justificata si inlocuirea indidvizilor ca piesele de schimb uzate in activitatea sociala justificata. Efortul individului de a fi un instrument atribut perfect socialmente este sursa risipirii si degradarii sale si astfel fiecare evolueza in cariere pana la atingerea incompetentei sale. Asta nu ar fi o problema daca si-ar alege alte competente in alte domenii noi penru el deoarece 'noul' il stimuleaza sa stocheze noi informatii care sa devina o noua rutina in care sa evolueze din nou pana la atingerea incompetentei in acel domeniu.Ex este jocul copiilor care cand isi propun sa se joace ceva si cand ating limita cunoasterii lor in acel domeniu al jocului ( ex;'dea mama si dea tata") aleg sa se joace alt ceva plictisiti de ruina consumata a jocului.. Noi suntem plictisit de rutina jocului dea atributul social si atribute familiale sau personale, nationale, etc, dar nu suntem capabili sa le abandonam precum copii si sa alegem tipologii noi sau sa exploram necunoscutul pentru a imbogatii prin experienta trairiilor noastre a unor noi tipologii atributive; de, ex atributul cristic, sau budic, sau divin., sau alte atribute care sunt in cunoasterea noastra dar nu ne jucam de-a buda sau cristos si sa traim acele nivele de constienta asa cum ne identificam cu mama sau tata si-i imitam in copilarie. Jocul copilariei este copierea sau parodierea maturilor, fie parinti, profesori sau vedete de fotbal sau muzica cu care interior ne identificam si dorim sa manifestam de apoi. Un baietel se vede 'Messi' cand joaca fotbal si stradania lui in joc, este sa joace ca Messi, sa traiasca acele atribute si expresii ale jocului de fotbal pe care le-au identificat vizual la vedeta. Asta nu inseamna ca este messi ci ca-i intrupeaza prin joac calitatile exprimate de acesta cu mai mica sau mai mare fidelitate FARA sa memoreze ceva. Evident ca ajunge o vedeta de fotbal cand imitatia il conduce prin adaptare la expresii diferite ale calitatii jocului, expresii care nu puteau fi memorate din moment ce sunt "noi" in clipa exprimarii lor , dar care vor fi de apoi vazute si imitate ca modele de alti copii , descrise si analizate, catalogate de ziarirti si comentate de fanii jocului respectiv si conservate in istoria jocului. Poate vreun copil memorand informatiile istorice ale jocului sa joace fotbal? Dau un exemplu trait in care fascinat de jocul de tenis fara nici o scoala de tenis am inceput sa joc si am uimit pe jucatorii cu experienta cu abilitatile mele; apoi am luat carti de tenis si incercand sa-mi modelez loviturile si jocul dupa ele am reusit foarte bine sa pierd toate abilitatile de mai inainte gandind jocul. Revenind dupa aceste exemplificari la subiectul titlului sa ne amintim ca substantivul este apelativul unui verb, a unei miscari- rutina inteleasa si denumita asa, proces denumit substantivarea verbelor.Am putea spune ca orice substantiv inchide in el , este un container pentru o rutina a unei miscari. Acea miscare substantivata ca rutina, interactioneaza cu cele de acelasi fel si expresiile acestor interactiuni au caracteristici atributive repetitive , apoi conduc aceste interactiuni la miscari mai ample prin rezonanta lor cu aceleasi calitati si complexitati ale miscarii la nivele diferite de extensie spatialo temporala a influentei lor. Propozitiile si frazele pot reflecta fidel o perceptie sau o pot deforma , cine se indragosteste sau sperie de cuvinte va pierde contactul cu miscarea lor, contact pe care poetii si inteleptii nu-l pot pierde prin exprimarea lor, deschisa necunoscutului inoitor, poetica sau aforistica. Talentul descriptiv al exprimarii poate inchide percetia in el dar daca povestitorul are viziunea absolutului nu va inchide povestirea intr-un final fixat si amagitor de genul "si au trait fericiti pana la moarte sau la adanci batranete" la care se asteapta "casatoritii" fara sa traiasca vreodata varianta asta care pune in contex batranetea si moartea ca sfarsit al fericirii pe care actorii nici nu au trait-o in existenta lor ca evidenta a unei continuitatii temporale ci doar tangential si efemer din punct de vedere temporal. Cine sa mai creada in fericire sau iubire cand experientele ne releva efemeritatea tangentiala propriilor conceptii si premeditatri referitoare la aceste cuvinte goale de continut ca amintiri, informatii
Cel mai dureros aspect al informatiei memorate este ca "amintirea trairii iubirii sau fericirii" face extrem de mult rau atunci cand nu mai traiesti iubirea. Informatia e amintire pe cand gandul este intregime simultana cu el insusi, este traire tacuta ,continut fara cuvinte; cand traiesti iubirea nici prin cap vreo informatie nu trece, mai ales despre iubire. Cand afirmi iubirea ta , sau vrei s-o demonstrezi, de mult ai pierdut contactul cu ea si efortul tau este inutil, meschin. "Fiul Durerii" este fiul amintirilor, fiul informatiilor despre, distinct, separat de aspiratiile sau harurile ravnite cu atata putere si cautate acolo unde nu se gasesc. Gandul viu este tacut , gandul care traieste este pur si simplu in"fundu gol" fara vesmintele informationale lucruri-amintiri-moarte a ceea ce a fost candva autentic. Cu alte cuvinte autentica este trairea indescriptibila iar ceea ce putem descrie este amintire; Desi ne doare acum, nevoia de iubire este amintirea "celei vii si far de cuvinte". Sinceritatea este o relatie cu tine insuti, nu cu ceuilalti; cand in spate se ascunde demonstratia sinceritatii evident ca ea nu este. Sinceritatea este relatia fiecaruia cu fiecare , punctualitatea cu tine insuti, existenta ta punctuala sau corporala.. Cand simt durere, m-am imbracat in ea, cand simt nenorocire sunt imbracat in ea, sunt informatii ce-mi consuma energia curata a gandului "cel viu" Cel viu este gandul si complexul durerii personale si nenorocirii colective sunt informatiile si actiunea lor ca amintiri moarte ale unui trecut iutat si iertat de mult dar pe care noi ne incapatanam sa-l reintrupam sperand sa ne regasim autenticitatea in el. Vom regasi propria autenticitate doar in punctualitatea noastra cu noi insine de 3600 de ori pe ora ca efort inutil sau in atentia si constienta naturii noastre originale cand ne hotaram sa exprimam in imensitatea tacerii si potentialului launtric al fiecaruia. "Lasati cuvintele moarte ale cartilor si priviti-l pe cel viu" sau parafrazand ," cunintele moarte ale cartilor si imaginile moarte ale televizorelor, calculatoarelor si telefoanelor" si priviti-va pe voi insiva ca pe cei vii. Evident ca in afirmatiile anterioare nu exisa exclusivismul negarii ci constienta a ceea ce este asa cum este , constienta instrumentelor cu care lucram chiar daca sunt doar proiectii dinamice informatice fara sa ne mai asociem gresit cu ele ca identitate si exigenta celui viu de a deveni sabloane moarte ale acestora. Perfectionismul substantivat ca "perfectiune" este chiar inexistenta perfectiunii ca sablon; daca sablon nu este, dinamica necunoscutului intensitatea trairii este; fara aceasta intensitate incercand sa devenim sabloane sau modele pentru ceilalti reusim doar sa devenim amintirile nereusitei care ne intaresc simtamintele de inutilitate si nedemnitate care ne omoara. Transcederea limbajului conduce la libertate in fata lui, nu mai poate fi "adevarul tau", sau exigente care sa-ti stabileasca "a fiul tau", nu poate fi adevar sau exigenta pe care sa aperi sau respecti pana la moarte, dupa care sa te astepti la vreo rasplata. Constienta se naste din atentie nu din informatie, este feedbackul constiintei din care "tot ce este, este radiat" si corporalizat asa cum este ca informatie - materie , ca percetie- miscare. Nu este necesar sa memoram ceea ce stim deja, eventual rememoram si curatam memoria de informatiile false si demodate, uzate moral si functional, amintiri moarte deja ("si-au trait traiul si-au macat malaiul"), adica curatam corpul memorie, containerul, de durerea amintirilor.Eliberam gandul intregime vie, unicitatea neasemanatoare a fiecaruia sau atenticitatea sa expresiva si tacuta, dezbracandu-l de hainele ponosite si demodate ale idelor lui despre sine; cum se spune "dragoste in fundul gol se face", iubirea fara cuvinte (haina informatinala) este.Gandul este o comoara individuala pe care iresponsabilitatea rostirilor sau imbracamintelor lui corespunde cu risipirea comorii. Femeia si barbatul uman in relatia gandului curat este curatenia univesului, corpul imensitatii fiintarii (nefacut de ceea ce este informatie sau de mainile omenesti indemanatice in a face copii mecanice sau artificiale celor vii si originale), corpul vidului si soarele sau central.Indrazneste si cunoaste! Aude sapere! Eliberam fluxul creatiei de blocajele puse in calea sa, de hipnotica fricii si deturnat de ambitiile prostului. "Cel viu" nu e la vedere in aceasta lume instrumentata a perceptiei, artificial intermediata. Cunoasterea care functioneaza in folosul individului este doar cunoasterea vie sau trairea celui viu.Nu fugiti in "cer' dupa "binele cerului" caci "cerul" vine la voi clipa de clipa ; precum in cer asa si pe pamant. Exista ceva viu' in afara timpului ca voi sa traiti libertatea in curgerea lui spiralata mereu inoitoare.
Postări
da
RăspundețiȘtergereZilele astea am vazut violenta celor care doreau razboi simtindu-se mai tari ca adversarii cand s-a negociat un acord de pace si un model de compromis care sa inghete omorul. Un suvoi de explicatii si pericole se proiectau in sprijinul ideii de razboi mai ales cand acesta nu se poarta pe propriul teritoriu ci pe teritoriul victimilor lui. Nu mai lasam razboiae sa se poarte pe teritoriul propriei constiinte si trup al spiritului si vom trai intensitatea propriei taceri in "locul puterii" care nu este decat radiatia plenitudinii noastre ca fiinta, cand parasim fragmentarea gandirii antirationale care creeaza monstrii razboiului.
RăspundețiȘtergere