12 ianuarie 2013

calitatile comunicarii

A comunica insemna a asculta si a raspunde; ordinea celor doi pasi este determinanta in acelasi fel cu a inspira si a expira. Comunicarea implica evidenta faptului ca nu esti singur, parasirea autoizolarii, respectul in fata posibilitatii de a nu fi singur, de a fi in relatie.
Nu auzi cand interpretezi ce asculti; comentand si legandu-te de ceea ce ai ascultat ca de un colac de salvare, stampiland si dand OK, luand la modul personal ceea ce asculti nu ai ce raspunde altceva decat comentarii fata de ce s-a rostit.Comunicarea este blocata de lipsa ascultarii neselective, a rabdarii, a linistii launtrice mereu perturbate de dialogul interior. Un maestru spiritual afirma ca atunci cand omenirea va invata sa opreasca dialogul interior vraja aruncata asupra ei va inceta sa o mai afecteze si perturbe in expresia sa pura recreativa, cocreativa. O maestra spirituala afirma ca dorinta divina este cocreatia, creatia colectiva. Afirmatiile unor oameni liberi in constienta lor sunt responsabilitati si fapte; nu le tratati cu ironie; bascalia neputinciosului nu tine loc de inteligenta. Am rememorat aceste afirmatii cu intentia de a accentua importanta ascultarii ca prim pas al comunicarii, al iesirii din izolare si durerea ei. Dialogul interior ca o banda de magnetofon nu-ti da voie sa asculti suprapunand mesajelor primite zgomotul ei. Copiii initial nu au dialog interior si astfel capacitatea lor de comunicare este fantastica. Premeditarea inocentei ca naivitate ne impiedica sa comunicam cu ei si sa aflam lucruri extraordinare.  Cand auzi ce ti se spune nu mai comentezi sau ceri explicatii, ci continui comunicarea rostind, imbogatind, dinamizand procesul cocreativ al comunicarii; viteza de gandire si comuniare se amplifica, energia fiecaruia se amplifica sau elibereaza de teama de a nu fi judecat, catalogat si pus in raftul mort al prostiei.  Explorarea procesului comunicarii este hotarator in intelegerea relatiei; relatia se manifesta prin procesul comunicarii. Relatia se releva in comunicare si comunicarea releva relatia; asemanator o mana spala pe alta, nu se poate spala singura. Ce nu este comunicare? Evident orice forma de expresie care exclude, exclusivismul, izolarea, indiferenta, ego-ismul, insingurarea, importanta de sine, dominarea, manipularea, folosirea, ura, lacomia, etc. Intelectual ca abordare, nu este comunicare monologul si conferentierea. Dialogul interior este de fapt un monolog. In monolog nu exista relatie pentru ca nu exista al doilea semen.In mintea mea imi pot spune orice dar exist doar virtual conform spuselor mele. Popular nebunia, cu semnificatia de nu este bun, se descrie ca un om care vorbeste singur. Daca ne infasuram in propriile proiectii putem sa ne trezim ca traim intr-o lume virtuala rupta de realitatea terestra a existentei nostre si sa fim catalogati si parcati prin spitale cu de-a sila.Toti izolatii invoca dreptul la opinie,dar, le-a cerut-o cineva? Dreptul la comunicare este dreptul natural al fiintei si de abia internetul ofera acesta posibilitate necenzurata, fie de autoritatile parazite, fie de parazitismul egoismului surd al interesului indiferentei. Alta absenta a comunicarii este conferentierea in care nu exista nici macar conferentiarul, exista doar compilatia de informatii premeditat a fi promovate sau inoculate unei mase de manevra a unui interes sau importantei.Importanta implica neimportantul, superiorul si inferiorul si asta insemna fragmentarea conceptuala, fragmentarea gandirii, succesul insuccesului.
Aici rememorez constiinta omenirii vis a vis de semnificatia "puterii": Ratiunea este inteleapta folosire a Inteligentei in punerea de acord a Libertatii cu Necesitatea si este recunoscuta si sub termenul de Putere, guvernand elegant prezentul.
Drept urmare comunicarea este un proces cocreativ pe care ca sa-l percepem in curgerea sa ne propunem sa-l determinam prin trei repere care sa-i stabilizeze planul sau de manifestare.  Propun sa reflectam procesul  in curgerea lui prin trei porti metaforice.
 Prima poarta propusa este "Tot ce este, este gandire"; astfel mintea se autoconstientizeaza si percepe ca " tot ceea ce se intampla"; tot ce s-a petrecut, se petrece si se va petrece, este gandire. Am propus asta pentru  evidenta faptului ca "realitatea" independenta de gandire este in mod fundamental necunoscuta; In intreaga miscare libera a gandirii, continutul sau - care este in memorie- trece continuu in mediu, devenind lucru sau realitate, integrandu-se acesteia. Daca "trecem" prin acesta poarta fluxul comunicarii, comunicarea devine creativa. Nu mai vorbeste gura fara noi cand intelegem aceasta calitate a comunicarii constienti ca ne proiectam propriile intamplari sau rutine viitoare, ca ne modelam libertatea intr-o  expresie care s-ar putea sa nu ne convina deloc. (vezi proiectiile sfarsitului lumii). Orice profetie este o rostire, iar talentul de a le implini nu ne lipseste.
 Cea de a doua poarta (oglinda) este  " Modalitatea timpului"  percepand ca Libertatea guverneaza viitorul, Necesitatea guverneaza trecutul si Ratiunea care le armonizeaza elegant pe amandoua , guverneaza intelept prezentul. Cand  fluxul comunicarii trece prin acesta poarta, comunicarea devine atemporala, prezenta, eficienta ,pragmatica. Ce s-a rostit acum doua mii de ani de exemplu se mai rosteste si astazi se va mai rosti si maine; ce legatura are cu timpul? Atemporalitatea comunicarii  conduce obligatoriu la responsabilitatea ei. Dorim o lume mai buna pentru copii nostri, circumstante mai bune pentru evolutia si exprimarea lor si asta impune responsabilitatea celor ce creeaza circumstante atemporale rostind. Nu este nici o piedica in calea nici unui individ sa faca asta, cocreatia sau creatia colectiva a unui viitor mai bun asumand responsabilitatea comunicarii. Opiniile nu au ce cauta aici, nu intereseaza pe nimeni, doar reponsabilitatea in fata copiilor.
A treia poarta este in mod evident "Individualitatea". In comunicare participa o totalitate si valentele acesteia, senzatiile, sentimentele, asentimentele sau acordurile nu sunt excluse.Acestea definesc individualitatea prin faptul ca senzatia este viata corpului senzorial, generata de instinct si apartine memoriei, trecutului; sentimentul este viata sufletului generata de virtute si apartine viitorului; iar asentimentul este viata Spiritului generata de inteligenta, intelepciune, sau stiinta si apartine prezentului. Odata ce trecem prin aceasta poarta comunicarea devine impersonala, neatasata de subiect, independenta de scop. Individul poate perverti comunicarea prin premeditari si minciuni, ascunderea intereselor meschine, dar cand devine constient si responsabil de propria viata, comunicarea sa este impersonala.
Am delimitat aici un camp al comunicarii care sa evidentieze contientei calitatile sale . Campul este delimitat de  1,"Plenitudinea Gandirii" concretizata prin perceptia inteligenta", 2."Plenitudinea Realitatii" in dinamica ei informationala prezenta; 3."Plenitudinea Temporala"realizata prin prezentul decizional;   4."Integralitatea Subiectului" concretizata prin impersonalitatea sa.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu