Explorand plangerile oamenilor ai revelatii incredibile privitoare la scopurile lor.
De exemplul, ascultand plangerile unui barbat foate violent si vulgat in exprimare care injura pe toata lumea, l-am intrbat care este necazul lui. Mi-a raspuns ca singurul lui necaz este ca nu-l mai tin balamalele, sa i se indoaie si ca nu mai poate sa manance si sa r..., sa bea si sa faca tot ceea ce facea pana atunci, datorita starii avansate de degradare corporala si functionala. I-am amintit ca tot ce facuse pana atunci il condusese la aceste consecinte, ca o pauza si reconsiderare a rutinelor sale comportamentale precum si unele schimbari radicale in atitudine si comportament poate vor contribui la refacerea starii sale corporale. Mi-a replicat ca el traieste in clipa, ca face numai ceea ce clipa ii ofera ca placere si ca ideea de a-si ordona si rationaliza existenta este o prostie pe care el nu are de gand s-o incerce deoarece implica multe retineri de la placerile vietii. L-am intrebat de ce face tot ce face (manca, bea si umbla dupa femei). Mi-a raspuns ca sora din America ii trimite 1000 de dolari pe luna bani de buzunar si ca asta este suficient sa-si faca toate poftele. Am intrebat ce castiga, cu ce se alege efectiv din ceea ce face. Mirat s-a uitat la mine fara sa gaseasca raspuns. L-am intrebat daca el este o senzatie pentru ca placerea este o senzatie efemera dependenta de exploatarea corpului sau. Cu ochii mari si complet debusolat realiza ca toti banii lui se duceau pentru fabricarea unei senzatii produse de femei si ceea ce manca sau bea. Dar mai infricosator era faptul ca toata munca sa in slujba placerii era sortita disparitiei datorita incapacitatii corpului sau de a mai sustine aceasta senzatie: ficatul era varza, inima functiona cu disritmii, greutatea excedentara si imbacsirea vaselor de sange nu puteau fi compensate de existenta banilor necesari obtinerii placerii platite femeilor. Realiza domnul respectiv ca el credea ca este o senzatie? Ca pentru acest sine al sau, sacrificase orice altceva? Uimit descoperea ca are si ficat si inima si alte smecherii pentru care nu facuse nici un efort sa le sustina sau intretina. I-am vorbit despre bucurie si asculta ca si cum auzea povesti cu extraterestri; cum ! placerea nu este bucurie? Era asa de evident ca nu se bucurase niciodata incat a recunoscut asta. Ne distrugem corpul biologic pentru o senzatie si numim asta a trai bine! Ne credem realizati si impliniti functie de cate senzatii am bifat, dar toate sunt efemere si nu tin mai mult decat momentul realizarii lor. Este nisipul desertului sau stanca muntelui? ce cladim noi din senzatii? Scopul este irationalitatea?
De exemplul, ascultand plangerile unui barbat foate violent si vulgat in exprimare care injura pe toata lumea, l-am intrbat care este necazul lui. Mi-a raspuns ca singurul lui necaz este ca nu-l mai tin balamalele, sa i se indoaie si ca nu mai poate sa manance si sa r..., sa bea si sa faca tot ceea ce facea pana atunci, datorita starii avansate de degradare corporala si functionala. I-am amintit ca tot ce facuse pana atunci il condusese la aceste consecinte, ca o pauza si reconsiderare a rutinelor sale comportamentale precum si unele schimbari radicale in atitudine si comportament poate vor contribui la refacerea starii sale corporale. Mi-a replicat ca el traieste in clipa, ca face numai ceea ce clipa ii ofera ca placere si ca ideea de a-si ordona si rationaliza existenta este o prostie pe care el nu are de gand s-o incerce deoarece implica multe retineri de la placerile vietii. L-am intrebat de ce face tot ce face (manca, bea si umbla dupa femei). Mi-a raspuns ca sora din America ii trimite 1000 de dolari pe luna bani de buzunar si ca asta este suficient sa-si faca toate poftele. Am intrebat ce castiga, cu ce se alege efectiv din ceea ce face. Mirat s-a uitat la mine fara sa gaseasca raspuns. L-am intrebat daca el este o senzatie pentru ca placerea este o senzatie efemera dependenta de exploatarea corpului sau. Cu ochii mari si complet debusolat realiza ca toti banii lui se duceau pentru fabricarea unei senzatii produse de femei si ceea ce manca sau bea. Dar mai infricosator era faptul ca toata munca sa in slujba placerii era sortita disparitiei datorita incapacitatii corpului sau de a mai sustine aceasta senzatie: ficatul era varza, inima functiona cu disritmii, greutatea excedentara si imbacsirea vaselor de sange nu puteau fi compensate de existenta banilor necesari obtinerii placerii platite femeilor. Realiza domnul respectiv ca el credea ca este o senzatie? Ca pentru acest sine al sau, sacrificase orice altceva? Uimit descoperea ca are si ficat si inima si alte smecherii pentru care nu facuse nici un efort sa le sustina sau intretina. I-am vorbit despre bucurie si asculta ca si cum auzea povesti cu extraterestri; cum ! placerea nu este bucurie? Era asa de evident ca nu se bucurase niciodata incat a recunoscut asta. Ne distrugem corpul biologic pentru o senzatie si numim asta a trai bine! Ne credem realizati si impliniti functie de cate senzatii am bifat, dar toate sunt efemere si nu tin mai mult decat momentul realizarii lor. Este nisipul desertului sau stanca muntelui? ce cladim noi din senzatii? Scopul este irationalitatea?
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu