educatia

Educaţia poate fi făcută de needucaţi? Este educaţia un model sau şablon comportamental? Este educaţia posibilă prin modele? Este posibilă educaţia prin informaţii? Aparţine educaţia informaţiei, sau simţămintelor?
 Dacă privim fără să judecăm sau analizăm un om atribuit cu “educat” putem observa că din punct de vedere informaţional este “toba de carte” fără şansă într-o competiţie cu un “site de carte”, dar în comportamentul său în relaţiile fireşti ale coexistenţei manifestă handicapul needucatului. Cetăţeni foarte educaţi şi cruzi în acelaşi timp în familie lor, în colectivităţile lor. Informaţia nu educă! Informaţia secretă sau nu, cunoscută sau necunoscută, usucă inimile şi împovărează copii. Le fură din timpul de joacă, de bucurie şi entuziasm. Ne întrebăm de atâtea ori, de ce nu vor copii de bună voie să inveţe, fără constrţgeri sau şantajul răsplăţilor. De ce în raport cu informaţiile acumulate, un copil face pe “ dos”?. Comportamentul lui este inversul educaţiei scolastice. Jocul este cel care îl educă şi comportamentul este determinat de învăţătura jocurilor şi nu ale profesorilor. Învăţătorii şi profesorii nu au dorinţa de a educa ci dorinţa de a-şi asigura o existenţă comodă, îndestulata şi bine văzută ca poziţie socială, prin activitatea lor în domeniul denumit “educaţional”. Această dorinţă reală se manifestă la propriu şi în pofida resurselor financiare modeste ale domeniului, întotdeauna se găsesc paleative complementare, meditaţii, taxe de examen, etc. pentru îndeplinirea dorinţei. Ne-am întrebat vreodată de ce fondurile ministerului educaţiei sunt aşa de modeste? Dacă nu acceptam scuzele care acuză intenţia, putem înţelege că "educaţia scolastică" este un paleativ politic, fară o importanţă reală din conştiinţa faptului că nu există, nici nu se doreşte, nici nu se face, iar “formarea deformativă a fiinţei umane”, nu necesită mai multe fonduri decât se alocă. Fondurile alocate acoperă cu precizie adevărata intenţie. Conflictele politice sunt generate de ipocrizia recunoaşterii adevărului; niciunul dintre cei aleşi nu are intenţia de a educa, doar de a forma după nevoile intereselor personale populaţia. O populaţie educată nu mai poate fi manipulată ca o ţărână din care se construiesc privilegii pentru formatorii ei. Toţi profesorii sunt needucaţi din simplul motiv c-au fost “formaţi” profesori, iar ceea ce a acţionat asupra lor, acum acţionează asupra copiilor. Formarea, formeză! Supravieţuieşte formând la rândul ei forme. Nu este evidentă această importanta activitate de formare? Dar ce, această activitate este necesară ca şi cum copilul ar fi neformat şi fară formă? Sau este format natural ca om? Atunci ce este educaţia? Existenţa este educaţia şi acest fapt se ascunde, se “ocultează”. Fără această ocultare nu se poate reforma deformând fiinţa umană, aşa numitul proces al îmbătrânirii. Este posibil ca un individ, “un format” de interesele supravieţuirii proprii, să educe o fiinţă umană pură, inocentă? Un needucat nu poate educa, iar educaţii de către needucaţi sunt simple parodii ale needucaţilor. Needucaţii care educă striga la ceruri invocând pe Dumnezeu, împotriva răutăţii şi incapacităţii, îndărătniciei şi opoziţiei copiilor la educaţie. Învinovăţesc copii de prostie şi nesupunere la educarea propriilor deformări. Viaţa se autoeducă prin existenţă, prin jocul fericirii creative. Doar un om fericit (care nu cerşeşte fericire sau dragoste, privilegiile importantei de sine) este educat şi educat fiind, educă. Noi existăm pentru a ne educa să educăm la rândul nostru. Astfel se explică evidenţa calităţii educaţionale sporite a bunicilor faţă de părinţi. Ei au existenţa educaţiei şi au realizat că doar dragostea fără exigenţe este cea care educă. Intră în jocurile copiilor, se joacă împreună cu ei, îi iubesc fără să le ceară să ajungă “ceva sau cineva” când vor fi mari. Astfel copilul se bucură de libertatea de care are nevoie să-şi exprime calităţile, aptitudinile, inclinaţiile fireşti, în entuziasm şi joacă (modest, fără a se împopoţona cu ele). Fiinţa lui se dezvoltă exprimându-se aşa cum este, nu cum ar trebui să fie conform unor criterii străine de fiinţa lui unică. Cei formaţi nu sunt fericiţi, fie că au fost formaţi bogaţi, fie săraci. Formarea unei fiinţe umane complete, fragmentează conştiinţa şi nefericeşte fiinţa. Cei nefericiţi nefericesc la rândul lor şi asta este denumită continuitate şi supravieţuire a civilizaţiei. Sigur, vor afirma că fericiţii nu se găsesc şi nu avem ce face altceva. Răspund că nefericiţi nu percep pe cei fericiţi, dar asta nu înseamnă că nu există. De câte ori cei fericiţi s-au arătat societăţii, au fost în cel mai bun caz ignoraţi sau ucişi, câteva timp, mâncaţi de vii la propriu de şamani. De ce? Apoi au fost trans-formaţi în idoli, modele, exigenţe noi pentru vechi năravuri; Omul nu poate să copieze nici un model (când încearcă se deformează auto-mat), nu poate să fie model pentru el însuşi fără să se auto diminueze pierzându-se, rătăcindu-se, orbind în cele din urmă. Iubirea educă. Existenţa este iubire în manifestare vie. Iubirea-existenţă educă copiii. Viaţa capătă sens când o percepem ca procesul individualizării universalului, experienţa unicităţii sale creative, fecunde. Existenţa-educatie este procesul întoarcerii individualului în universalitatea să. Copilul, individualizarea universalului, prin existenţa-iubire-educaţie, regăseşte sinele său natural, este educat şi educă la rândul său, întorcându-se în universalul fericirii-creative. O să spuneţi că sunt abstracţii, dar nimic nu este mai abstract decât prostia şi copierea, maimuţăreala identităţilor (vip) şi maimuţa la care probabil făcea referire Darwin. Darwin spunea de fapt că numai renunţând la maimuţăreli suntem oameni, că ne putem extrage şi nu trage din maimuţă. Educaţia se face prin joc şi înţeleg revolta părinţilor în faţa jocurilor de calculator şi formarea ascunsă în vinovatul joc. Dacă există respect şi dragoste faţă de copii de ce se promovează acest tip de jocuri ale violenţei pe ecrane şi monitoare? De ce nu sunt interzise şi nu există o poliţie la fel de dură şi neînduplecată ca poliţia financiară? Ce crimă poate fi mai mare decât crima împotriva conştiinţei om? Este mai grav că “statul palmă barbă cot” a fost jefuit, sau este mai gravă distrugerea umanităţii omului, umanului? Jocurile violenţei aduc bani statului, la fel şi distrugerea umanului din omenire. Se interzice jaful banilor dar nu şi violenţa distrugătoare a umanului, dimpotrivă, se promovează ( “…dacă iese bani!..”) Televiziunile îşi declină responsabilităţile educaţionale, sunt comerciale. De ce nu are acces şi altceva decât interesul comercial pe mijloacele de comunicare în masă? Veţi spune că are acces, dar dacă urmăriţi, fară sponsorizarea acelor emisiuni acces nu este. Şi dacă sponsorizare este, interes este, iar dacă nu este sponsorizare, interese pe banii dumneavoastră se promovează. Autoeducaţia este unica posibilitate astăzi. Parinţi educaţivă pe voi inşivă să vă puteţi educa copii din dragoste, cu dragoste. În dragoste nu există autoritatea nici indulgenţa. Orice îngrădire e un pas înapoi şi orice complacre in neputinţă şi indulgenţa indiferenţei este adevăratul abandon al copiilor.