repostare-extrema discreţie a violenţei extreme. Nasterea Domnului este renasterea fiecaruia

Iadul abundentei. Existenta noastra, este constiinta noastra . O constiinta in care imparat este Conflictul si patologia sa, Lumea.
 Revolutia in constiinta este detronarea Imparatului Conflict din propria constiinta si este la indemana fiecaruia . Nu este nici o discriminare aici, orice om are acces la aceasta, nu exista alesi sau privilegiati. Se aleg si se privilegiaza cei care o fac, pur si simplu. Alesii sunt cei ce se aleg pe ei insisi imparati in locul conflictului, acceptand darul adevarului in existenta lor, harul responsabilitatii. Cand nu o faceti, faceti sa nu o faceti, de responsabilitate, de voi insisi, nu puteti scapa. Oriunde mergeti va luati cu voi, in lumile unde vreti sa scapati de lumea aceasta, va duceti cu voi si duceti si lumea. Interferenta este intotdeauna daunatoare, amplifica extremele, implicit conflictele lor. Revolutia in lume, in patologia conflictului, este inutila; imparatul conflict regenereaza lumea patologiei sale, oricat am incerca sa o vindecam, in exterior, sau lume. Aceste eforturi fara rezultat le cunoastem sub denumirile istorice de revolutii sociale. Toate promiteau solutii, nici una nu a rezolvat vreo problema umana, a vietii si existentei. Revolutia tehnologica a rezolvat problema armelor din ce in ce mai sophisticate, psihologice si concrete, puse la dispoziria imparatului conflict. Stiinta a justificat conflictul, imparatul, ca sursa a evolutiei si dezvoltarii; Fie ca e vorba de stiinta psihologie sau religie, pentru domeniul razboiului emotional si ideologic, fie ca este vorba de stiinta informatiei pentru domeniul militar, Imparatul conflict prospera in lumea sa, patologia lui creste odata cu el. Stiintele patologiei lui ii aduc asanale si justificari divine (cauzale). Aceasta lume, nu este problema mea, este o falsa problema lumea, una imginara care sa ne faca inactivi, spectatori ai lumii, hranind-o cu atentia noastra. De ce ne comportam asa, ca simpli spectatori si victime, complacandu-ne in a ne asigura o pozitie cat mai calduta sau comoda in aceasta lume? Pentru ca este evident pentru oricine ca nu poate schimba el lumea si asa este. Dar daca vedem ca imparatul lumii, sursa ei, conflictul, nu locuieste ca si noi, in lume, in lumea patologiei sale, ci locuieste in propria constiinta, oare nu se schimba datele problemei? Oare constiinta, fiind evident a noastra, nu putem face ce vrem noi cu ce este al nostru? Evident ca da. Oare nu observam ca, imparatul conflict, atat de laudat si argumentat si preamarit, ne-a detronat pe noi insine din lumea noastra? Si daca lumea este a noastra, putem noi sta indiferenti la ce se intampla cu ceea ce este al nostru? Evident ca nu. Toate nereusitele noastre se datorau directiei gresite in care actionam si nu actiunilor noastre, de care ne invinuim. Nu este oare gresit sa acuzam ce este al nostru? Nu facem asta, nemultumiti de ce este al nostru ?(persoana, tara, lume, etc.) Aceasta nemultumire este consecinta directiei gresite de actiune si nu actiunilor pe care ni-le invinuim, invinovatindu-ne. In acest fel, oare nu justificam noi insine conflictul interior sau imparatul lumii noastre? Acum, cand este clar, unde si in ce directie si mai ales că este in puterea noastra sa actionam spre folosul nostru si al lumii noastre, ne mai poate impidica cineva sau ceva, s-o facem? Sa ne reinscaunam la conducerea propriei existente, constiinta proprie?!? Nu trebuie sa stim cine suntem si nici cu ce drept, suntem ceea ce suntem in spirit, cu dreptul acordat de spiritual adevarului.
Revolutia interioara, in constiinta proprie, nu este altceva decat reinstaurarea in drepturi a fiecaruia, uzurparea uzurpatorului conflict. Intrebarea , “ cum sa facem, sau ce sa facem” este din vointa de a nu o face, de a lasa lucrurile asa cum sunt, ca mai merge si asa pentru mine. Dar daca priviti cu ce platiti aceasta complacere si indolenta, percepeti ca platiti aur pe balegar, perle pe umbra a tot ceea ce meritati in spirit, prin drept spiritual real, nu imaginar al umbrei. Lumea in care conflictul nu este imparat, nu este o lume imaginara care sa promita, sau amageasca. Ori, invatatura conflictului este chiar promisiunea si amagirea, este frica, este indoiala. De conflict nu ne indoim, de ce nu este conflict, da. Ce nu este conflict suntem chiar noi, de noi insine ne indoim, spre satisfactia orbirii si conflictului imparat. Acordati voua insiva, indiferent de cultura, pregatire, avere, sau pozitie in lume, tot atata atentie cat acordati conflictului si patologiei lumii si veti descoperii ca indifferent de pozitie, avere, cultura si pregatire sunteti sclavi ai sclavilor conflictului.
Ce poate fi mai nedemn decat aceasta pozitie in propria constiinta si existenta? Am fost invatati ca bogatia noastra ne impiedica sa ajungem in ceruri si pentru ca ne este draga renuntam la ceruri, nu la bogatie. Nimic mai fals. Nu bogatia este piedica, ci amagirea ca a-ti primit-o de la altii, ca depinde de altii, de banci si credite si sistemul conflictului. Aceasta perceptie se datoreaza imixtiunii perverse a conflictului si sistemelor sale bolnave intre voi si ce va apartine, ca si preotii intre dumnezeu si voi insiva, adica intre voi si constiinta voastra, intre voi si bogatia voastra. Oare nu este evident ca bogatia este nascuta din creatia, inteligenta, munca si dragostea oamenilor pentru explorarea propriilor capacitati? Din ce conflict a descoperit Arhimede, sau oricare alt explorator al existentei, lumii si constiintei proprii, miracolul flotabilitatii corpurilor, devenind astfel accesibil folosirii constiente de catre fiecare om? Oare descoperire lui nu a fost din atentia si dragostea acordata a ceea ce este in prezenţa sa? Unde a fost conflictul si bancherii atunci, in acel moment? Cum este posibil sa fim datori inainte de a putea face, intreprinde, orice? Oare marimea averii, ne scoate din aceasta situatie? Evident ca nu, daca nu sustii sistemul datoriei anticipate oricarei actiuni, sistemul te demoleaza.
Ca atare, nu exista privilegiati ai sistemului, nu va mai amagiti cu asta, chiar daca asa se pare, este o impresie amagitoare doar. Totusi, daca aceasta impresie e puternica si va blocheaza, recunoasteti ca patologia conflictului, nu ocoleste pe nimeni, iar de la cei cu avere mare, patologia suge mai mult, asa, ca sa mai echilibreze, sa nu si-o ia in cap vreunul in fata imparatului conflict. Ex.: intr-o tara f,f, bogata am intilnit oameni f.f. bogati, fara copiii, care schimbau tara pentru ca ingrijirile eminente varstei, erau asa de mari in raport cu alta tara, incat merita efortul stabilirii resedintei oficiale in acea tara, mai putin bogata, de dragul de a nu risipi pe medici, bani pe care-i puteau utiliza in scopuri mai nobile, decat prelungirea batranetii lor, ziceau ei.
Nu intentionez sa conving pe nimeni, doar dau glas urgentei, prioritatii maxime a existentei noastre. Doar se stie boala lunga ,moarte sigura. Poate ca nu percepe fiecare dramatismul vremurilor pe care le traim, moartea a tot ce este universal, uman, in aceasta societate. Asta nu inseamna ca sunt spectator, desconspirarea cauzei, spulbera puterea de dominatie asupra finitei, a acestei vraji a intunericului din constiinta-existenta noastra. Sau, este oare chiar vraja noastra asupra propriei fiinte? Ambele variante sunt posibile si active, in lumea patologiei: prima in ceea ce-i priveste pe copiii, a doua , pe cei “maturi”.
Copiii salveaza parintii, atunci cand parintii inceteza a mai promova copiilor vraja conflictului ca instrument de realizare in viata si existenta, vânzându-şi astfel copiii imparatului parazit. Am vazut copii batrani si batrani copii, este evident ca nu exista nici o categorie, nici cealalta, decat ca umbre diferite a aceleiasi constiinte a conflictului si a patologiei sale. Exista fiinta umana si toate formele de expresie hotarate de ea. Expresie ca actiune, cu consecinta expresiei formale. Cum toate formele posibile ale aceleiasi actiuni, conflictul, exista ca si consecinte ale sale (functia, actiunea, creeaza sau degradeaza organul, sau existenta ei), ne ramane de explorat formele nonconflictului, pe care momentan nu le percepem, atat ca forme corporale, cat si institutioanale, celule, corpuri sociale, altele decat cele generate de conflict. Ca sa putem explora acest necunoscut, neperceput inca, mai intii este necesar sa-l facem, sa-l exprimam. Nonconflictul nu este opusul conflictului, adica nu este acceptarea, obedienta, resmnarea, renuntarea, izolarea de conflict si lumea lui, asa cum am crezut pana acum. Nonconflictul interior este o noua stare a mintii, constiintei si gandirii, o noua stare a atentiei, o alta atentie sau altfel de atentie, atentia neselectiva totala, claritatea interioara. In aceasta claritate interioera nu exista nici o forma, nici un gand nici o emotie sau reactie la ceea ce este conflict, sau orice altceva. Din aceasta claritate interioara (care nu este personala sau individuala, deci are acces orice fiinta), se naste actiunea care nu are drept izvor conflictul. Existenta-constiinta capata semnificatii uluitoare, nebănuite, asa cum nebănuiti sunteti voi, voua insiva, adica nu mai sunteti o banuiala. “ Locul de retragere” proiectul paradigmei “iubesc deci exist” este creatia acestei claritati, un loc concret, un spatiu al iubirii,  unde sa incepem prin a recunoaste ceea ce iubim , conflictul sau orice altceva exista in constiinta si existenta noastra,  proces care reprezină etapa destelenirii ogorului existentei, iar aceasta destelenire sa ne poarte acolo unde suntem, din simplul motiv ca ne-am saturat sa incercam sa existam acolo unde nu suntem, acolo unde se omoara si moartea e cea mai buna afacere, iar crima organizata este sponsorul oficialitatilor intunecate ale mai marilor acestei lumi, a imparatului conflict si a patologiei sale.
Am fost intrebat nu odata, ce sa fac, cum pot sa ma altur acestui proiect? De fiecare data m-am simtit descoperit de intrebare, pentru ca nu aveam nimic obiectiv de aratat sau de demonstrat sinceritatea si puritatea demersului nostru, fiind un demers interior. Chiar am fost intrebat daca este ceva concret, o casa, un pamant, sau numai vrajeala. Noi nu avem o casa sau un pamant in propietate; atunci cand le-am avut, le-am vandut pentru a sustinem o activitate, credeam noi, de educatie. Nici nu avem dorinta de a avea in proprietate asa ceva, eventual doar pentru a elibera locul de apasarea posesiunii si grijilor cuiva. Mai mult, am experiente concrete a ceea ce se intampla, cum deviaza si iadul produs de  o “intentie buna”, atunci cand se naste sau se bazeaza, pe propietatea cuiva a unui bun “pus in comun”. Nu stiu cum s-ar putea corobora paradoxul altfel decat prin inceputul din impreuna a orice act. Consider ca exista solutii pentru aducerea in obiectual al demersului destelenirii si a unui ogor la propriu, in existenta, nu doar in constiinta, astfel ca actiunea sa fie completa, intreagă si in cer si pe pamant. Aceasta intregire a proiectului si actiunii paradigmei, prin obiectual, este etapa in care ne aflam.
In aceasta etapa intervine frana imparatului conflict, care nu vrea mortis ca asa ceva sa se intample , sa i se fure o bucata de pamant de sub stapanire, sa fie eliberata din sclavie. Exista metoda veche, cumperi un sclav si apoi il eliberezi, dar ca sa-l cumperi, trebuie sa ai bani si ca sa ai bani, trebuie sa devii dator, la banca, adica sa- ti vinzi viitorul bancii.Cu alte cuvinte , ca sa eliberez ceva, trebuie sa sacrific ceva, pe mine insumi, inrobindu-ma. O prostie mai mare ca acest ritual barbar si perfid al sacrificiului sinelui, a vietii, nu cred ca se putea inventa de altcineva decat de insusi imparatul conflict. Acest ritual barbar numit sacrificiul sau abandonul sinelui (laitmotivul tuturor religiilor si strategiilor de dezvoltare) este rodul extremei discretii a violentei extreme.