din rau trebuie sa faci binele, nu ai de unde altundeva, sa il faci

Dragi prieteni. Este usor de remarcat, ascunsa si profunda miscare de transformare, de re-evolutie, in sensul de un alt fel de miscare in constiinta noastra. O miscare a atentiei si intentiei inspre o altfel de tinta; o tinta pe care o identificam prin cercetarea si explorarea intrbarii “cine sunt?”. Explorarea acestei intrebari...

implica, in mod evident, o miscare a constiintei dinspre exteriorul nostru, spre ea insasi. Nu este o miscare cu scopul de a gasi ceva in circumstantele existentei noastre (mediul natural sau artificial in care ne desfasuram existenta zilnica). Nu este o miscare pentru a gasi “ceva” in interiorul nostru (anatomic, psihologic sau mental). Este o miscare de implozie a mintii ( totalitatea a ceea ce credem ca suntem) in ea insasi. Este la fel de vizibil ca la aceasta miscare nu mai participa doar un grup de alesi, sau privilegiati ai sortii, “cu pile la dumnezeu”, sau populatia unor zone geografice ale planetei, ori membrii unor temple ascunse in zone de securitate maxima, fata de neaveniti. Toate situatiile anterior descriese si-au consumat scenariul, scenariile neputintei egocentrismului ca atitudine. Scenariul exclusivismului, esentialmete violent. La acesta miscare de re-evolutie - (scriu descompus cuvantul pentru a nu se confunda cu revolutiile de care ne-am saturat), sau miscare (evolutie) intr-o directie noua, nascuta dintr-un nou inceput, sau sursa noua - participa intrega populatie planetara. Nu ma refer la “globalizarea” exacerbarii egocentrismului care este preambulul mortii sale (cantecul de lebada). Cele doua sisteme, capitalism si communism, se sustineau reciproc prin reactii, opozitii reciproce (se hraneau din conflict), caderea unuia este si a celuilalt. Incercarea disperata de a inventa un nou conflict, pentru supravietuire (terorismul), este sortita esecului, prin simplul fapt ca nu mai pacaleste pe nimeni. Este foarte interesanta explorarea intrebarii: de ce nu mai pacaleste pe nimeni? Acesta explorare scoate in evidenta miscarea noua din constiinta planetara, cumva ascunsa, dar manifesta, in evenimente si atitudini nepromovate de mass media oficiala, dar “foarte prezente”, pe internet (sistemul nervos planetar). Se vorbeste de noua energie, noul soare, “nou- ul”. Ceea ce ma lasa perplex, este incapatanarea cu care “vechiul” ne spune ce este acest “nou” si, ii da tot felul de nume, tot felul de metode, tot felul de vechi ritualuri prin care sa “ajungem la acest nou”. Ar fi doar comic, daca nu s-ar gasi o multime de fani, de aplaudaci vechi, ai aceleiasi metehne a vechiului - prostia.

Suparati-va pe mine! ...dar lamuriti-ma, va rog, suparatilor, cum pot ajunge la nou, prin vechi? Cum pot gasi ceva nou in trecut, in memorie, in oricare ar fi ritualul cunoscut de cineva? Sau, asa se ajunge, “cineva”? Secretul este pretul pe care-l platim pentru a fi importanti. Inca o data, doresc sa supar toti cunoscatorii, vreau sa ajung si eu cineva; lamuriti-ma pentru asta, “cum pot sa ajung la “nou” prin ceva “vechi”, cunoscut?” Nu-mi serviti teoria paradoxului, de altfel nici o teorie veche, aratati-mi. Am practicat cu serozitate in fata propriei constiinte, tot felul de ritualuri, de la ascetism la exaltarea divina, de “nou” nu am dat prin nici un efort egocentric. Ajungem parodii ale parodierilor de tot felul, originali niciodata. Prin cunoscutele tehnici, putem doar “spera”, iar speranta, este moartea. Probabil “ultimul dusman este moartea”, este expresia ce se referea la speranta; ea moare ultima! Oare ceea ce este mort, poate trai? Oare ceea ce este viu, poate muri? Nu este oare, aceeasi veche explicatie a confuziei, a unei abordari egocentrice in care autoamagirea face reitinguri inspaimantatoare. Este evident pentru oricine vrea sa vada, ca ceea ce este mort, nu traieste si ceea ce este viu, nu moare, este evident ca moare sursa egocentrismului si tot ce se naste din ea, personalitatile (masca) si toti cei ce se identifica (drama) cu ea. Observam ca, foarte multi doresc sa ajunga la bine, pentru a face binele. Dar logic, atunci cand ajungi la bine, ce ii mai poti face binelui, altceva decat sa-l strici? Daca unei statui perfecte vrei sa-i adaugi ceva, sa o perfectionezi, ce anume realizezi, altceva decat degradarea ei? Perfectiunea este o obsesie, in insasi domeniul perfectiunii, o boala a mintii. Privesc creativitatea si creatia ca o dinamica mereu inoitoare, mereu noua, proaspata. Consider aceasta dimanica, perfectiunea.

Oare facerea binelui implica fuga in alte dimensiuni? Trecerea prin portale cunoscute deja, in dimensiuni deja cunoscute? Trebuie sa murim ca sa facem bine? Trebuie sa plecam de pe pamant, ca sa facem bine pe pamant? (adica sa-l scapam de raul care suntem :) ).

Binele se face din rau, nu exista un alt loc, altundeva, unde poti sa-l faci, daca aceasta este curatenia intentiei tale. In locul “raului” se face “binele”, oriunde in alta parte este inutil sa-l faci.

Aici suntem acasa, acum suntem unde trebuie si este necesar sa fim!

Aici si acum, fara asteptarea si speranta ajutorului, din partea unor forte straine de perceptia noastra si de noi insine, avem, pentru a milioana oara, sansa de A FI si A FACE binele pentru noi, fara alt efort decat acela de a inceta abordarea (atitudinea) egocentrica, in rezolvarea propriilor probleme. Daca apelam la ajutorul unor forte oculte sau extraterestre, nu vom face altceva decat sa perpetuam, in a face binele altora si propriul rau. Sa incetam, o data pentru totdeauna, cu sacrificiile barbarismului si irationalitatea egocentrismului, ca actiune in societate, adica minciuna, care sta la baza epocii trecute: datoria inventata, sclavie perpetuata, sacrificiul impus. Conceptiile unui “centru”, de putere sau, de orice altceva, sunt evident penibile si stupide. Este, ca si cum ai afirma ca, infinitul are un centru (stupiditatea maxima!). Oricare punct al infinitului, este centrul sau, sau insusi infinitul, este centrul sau. “Raul este un centru inventat” al infinitului, tocmai pentru ca nu avea centru (am vrut noi sa-l perfectionam si am reusit sa ne degradam la maximum). Infinitul este iubire infinita. Iubirea este centrul infinit al infinitului, iubirea nu are exigente si criterii, la fel ca infinitul. Iubirea nu exclude pe nimeni, la fel cum infinitul, nu poate da afara pe cineva din infinit. Din infinit in infinit si mai departe, vin si plec, stand pe loc, acasa, in prezenta mea. Nu exista un punct al infinitului care sa nu fie iubire.

Din rau trebuie sa faci binele! Nu ai de unde altundeva sau altcandva, sa il faci...Maine este niciodata! Acolo, nicaieri!