individualitatea

Exista o asertiune reflectata in comportamentul social coform careia

 individul nu conteaza; Nu participa la mersul istoriei, iar factorii complexi sociali si economici sunt mai presus de el. Acestia il modeleaza si transforma intr-o marioneta;

Ce conteaza un individ daca mai sunt miliarde? Pamantul nu se opreste din rotatie daca moare un om.

Individul este vazut ca produsul societatii sale care urmare un instrument de lucru , o piesa ce poate fi inlocuita, reparata si standardizata, automatizata si programata sau reprogramabila a mecanismului  social complex.

Daca aceata asertiune n-ar fi existat , nu s-ar fi produs niciodata. Aceasta atitudine din gandirea societatii,  apare la suprafata constiintei prin justificarea conceptuala a asa ziselor "victime colaterale" si veneratia jerfelor inutile zeilor in numele carora sunt solicitate.

 Prin aceste conceptii/ justificari ale asertiunii de mai sus, se releva "un ganditor" obsedat de razbunare, manat de o vointa oarba si indiferenta.  Ganditorul este produsul gandirii, iar "cuceritorul gandit" este discret, nu tine discursuri, nu da proclamatii, nu iese in public. Prietenul unui cuceritor nu este altceva decat ultima sa victima. (aviz celor a caror gandire este dominata de fluxul gandit al asertiunii de mai sus).

Acest cuceritor va contesta existenta "providentialilor" ferm convins ca doar el poate fi si este acela , nimeni altcineva. Mijlocul conservarii dominatiei  lor este discretizarea sau demonizarea , condamnarea la izolare si cenzura exprimarilor publice, la moarte accidentala sau prin otraviri ascunse-emotionale sau chimice.

Am trecut de mult de epoca prezicatorilor autoafirmati. Laudaroseniile sunt ca vanturile iar faptele ca stancile , mai ales cand te lovesc pe tine insuti. "Sufletul de cavaler" al Protectorului vietii pare a fi invins tocmai pentru ca nu promoveaza pre-stiinta.

Insa evidentele releva ca un singur om idividualizat poate rasturna toata istoria si psihologia schimband polaritatea  emotiilor. 

Eficienta discreta a autoconducerii este expresie a  inteligentei perceptiei.  Fara claritatea launtrica a inteligentei perceptiei creatoare , primitivismul in gandire blocheza  informatia vie,  realitatea in dinamica ei.

Cum se manifesta primitivismul in gandire?  Este gandirea reflexiva a felului in care "orice este de tip descrioptiv" Confundam descrierea cu faptul real. Vorbele capata mai mare importanta decat faptele si nu mai reprezinta ceva , doar ascund ceva. Asocierea amintirii placerii sau durerii cu o imagine vizuala, olfactiva, auditiva evocata de o circumstanta - tot comportament mental primitiv este manifestat sau  ca emotie teama. 

Consecinta este ca tot ce cunostem apartine trecutului si ne folosim eronat capacitatile prin orientarea lor exclusiva spre trecut sau spre viitor, distorsionand perceptia.

 Perceptia distorsionata blocheaza accesul la inteligenta , la strafulgerarile prin care elucideaza circumstantele sau accesul la intuitie/patrundere/al 6-lea simt care releva raspunsul optim/armonic circumstantelor, ca reactie emotionala. In aceasta atitudine a blocajului evident nu facem altceva decat sa interpretam la nesfarsit perceptia, sa banuim mereu ceva ascuns si periculos fara sa ne dam seama ca periculoasa este insasi atitudinea prin care  relationam cu inconjuratorul si semenii. 

Orice n-ar spune cineva, vorbele sale sunt irelevante si ne intereseza trecutul sau; consideram ca-l defineste. Insasi ideile isi pierd orice valoare , mai importanta este persoana sau invelisul care ascunde , cunoscuta reputatie sau imagine public fixata . Ghoete releva ca reputatia e fum si doar faptele aur. Ne intereseaza reputatia cuiva cand faptele Lui incep cu rostirile /rostuirile sale cand nu se hraneste din trecut/reputatie. Asta este indrazneala. 

 Cine se autoevidentiaza isi justifica propria inexistenta.  Deciziile sau alegerile lor nu pot influenta in nici un chip dinamica prezentului; sunt intotdeauna "dupa", incearca un fel de corectie care nu corecteaza ceva ; asta este o evidenta

"Cuceritorul"  cunoaste aceste blocaje in gandire generate si argumentate stiintific de el insusi si nu mai este interesat de mesajele cuvintelor ci,  de "limbajul corpului", de reactiile emotionale la sforaria instrumentata verbal sau prin sugestii subliminale pentru a  canaliza directia actiunilor concrete conform propriului interes.

Este usor sa descrii ceea ce  este artificial si efemer , fiind produsul gandirii trecute.  Ceea ce este in dimanica inoirii, miscarea perenitatii , informatia vie ca miscare a realitatii , implica distinctia dintre miscarea primitivismului gandit si  Gandul viu, gandul care se distinge pe sine de ceea ce a fost deja gandit sau lucru si este Tacut. Nu gandirea trecuta se opune  existentei modelatede ea insasi, ci individul aservit sau captiv unui curent din gandire sau model temporal atavic si consumat de mult prin insasi rutina sa. 

Care este acest model temporal atavic  care si-a pierdut virilitatea? De ex. "timpul este bani", paradigma societatii de astazi. Evident ca timpul (si spatiul) este insasi resursa  existentei indiferent de imbracarile lui conceptuale cu pretentia de paradigme sau realitate preconceputa in care traiesc in bucla doar obedientii si revoltatii. 

Aceast model gandit in existenta este inapt evolutiei ,este stagnare si formeaza o bucla din campul constiintei din care constienta/ individul se trezeste sau nu. Nu am nici o idee ce interval de timp dureaza acest tip de joc care ne transforma in jucarii - probabil va dura din moment ce ne miscam impreuna ca omenire. Semne discrete sau talangi galagioase anunta cu delicatete sau emfaza de factura religioasa ca "a sosit momentul" pe care doar tatal din ceruri il stie. Perceptia releva ca acest moment este unic si o intregime in sine si este denumit "Acum". Desigur ca este valabil individual si nu pentru omenire ca multime fragmentata si haotica in irationala sa gandire despre sine sau cunoasterea psihologica oficiala drept pre-stiinta.

Dupa aceste paranteze  explicative inutile din campul gandit, imi intorc atentia spre  "individualitate" ca aspiratie umana; Ea este vazuta ca o calitatea aparte care este verbalizata drept  diferit, distinct, aparte, separat, unic. Paradoxal este cum atitudinea asertiunii din gandire prezentata la inceput se manifesta prin respingerea si izolarea a tot ce este diferit si distinct, aparte . O discriminare mai puernica decat cea rasiala, culturala, religioasa sau economico-financiara,  exclusivismul evidentiaza incongruenta societatii actuale cu aspiratia afirmata de civilizatie umana.  

 Fragmentarea inconstienta a procesului gandirii conduce la distorsionarea oricarei perceptii intr-un proces autointretinut evident , din care este foarte greu sa evadezi. 

EVADAM ???!!!

Cum afirmam ca secretele  nu sunt, in cel mai  primitiv caz,  altceva decat afaceri ale tradarii sau inselarii repetate, tot relevand secretizari am ajuns la sursa lor "ganditorul" tradat de "gandirea lui" si faptuirile acesteia. De aici la tradarea familiei, natiunii si staului ca organizare a protectiei natiunii, in rolul jucat perfect al cozilor de topoare, nu este nimic altceva altceva decat o reverberatie un ecou al tradarii propriei fiinte al, crucificarii ei pe altarele ignorantei si nebuniei inchipuite.

Reiau tri-desfasurarea metaforicza a contiintei relevata in perceptia a ce este asa cum este.

- "Cei multi" care cunosc putine si sunt foarte increzatori! Increzatori in ce? Increzatori in sine? Adica credinciosi? Credinciosi in ce? Raspunsurile ratiunii nu pot fi altele decat cele evidente in perceptie. Increderea lor este in asteptarea  de a le rezolva cineva problemele existentiale, increderea in sistemul oficial de organizare? Dar acest comportament al stradaniilor de a onora modelele comportamentale la dispozitie prin educatia rutinelor,  constrangeri sau rasplata ,poate fi denumit denumit incerede sau obedienta? Credinta sa credulitate? Respectivele constiente sunt increzatoare sau credule? Active, semnificative sau obediente?

_"cei ce stiu mai multe" si sunt mai putin increzatori. Oare de ce cunoasterea sau informatiile despre ceea ce se intampla ne fac mai putin increzatori? Mai putini credinciosi? Sau mai putina incredere in/sau capacitatile individuale de a surmonta  oprelisti?

-"cei ce stiu foarte multe" si sunt foarte putin increzatori. Tocmai  pentru ca stiu ca nu stiu tot ce se intampla. Aceasta evidenta ne releva ca increderea in aparente sau perceptia superficiala a ceea ce se spune ca se intampla  se diminueaza. Dincolo de valul  mental al imaginilor/cuvintelor se releva o realitate sau miscare a informatiei   cu totul diferita si necunoscuta, neasteptata. Aceasta evidenta comportamental exprimata ne releva o distinctie necesara si in campul credintei prea des invocata si  invaluita de interese straine credintei insasi.  Adevarata credinta este increderea rezonabila in sinele adevarului, ("ratiunea Dumnezeului celui Viu").    este  Increderea in Sine  iar denumirea aferenta este SUNT  -  tot ce putem afirma fara indoiala-unica certitudine. Acest mister manifestat prin miracolul perceptiei este esenta, fundatie. Nu cunoastem nimic mai mult decat denumirea misterului si  aceasta evidenta  secretomanie este functionala in miscarea universului in ansamblul sau si garantia existentei creatiei.    

Factorul care deformeaza si afecteaza reactiile emotionale ale oamenilor este in domeniul credintei si se descopera a fi neincrederea in sinele lor , cotestarea propriului mister si autoamagire prin identificarea si conservarea acesteia, de cele mai mult ori absurda in campul ratiunii, drept pacatosi, neputinciosi,  saraci, etc.                                                                   

Credinta/Sentimentul se releva siesi ca nu este altceva decat  Increderea rezonabila in unitatea ratiunii si universalitatea verbului /ordinii in desfasurare sau cosmosului (verbului cosmic). 
Credinta oarba si aventuroasa este superstitie si nebunie. A Crede inseamna a primi ceea ce nu stii inca, dar despre care Ratiunea ne asigura inainte de a sti, sau cel putin inainte de ziua in care vom recunoaste.     

Cu aceste distinctii din Gandire (a ratiunii) si Sentiment (a increderii) , fundatii ale dualitatii individualitatilor distinctiei, sunt cu adevarat temeiuri ale incomensurabilei puteri a intentiei si vointei  fiintelor umane manifestata miraculos in sincronicitatile armonicelor universalului Verb tacut.