nonactiunea

Exista acest termen ca indicatie pretioasa sau mijloc in cautarea sau exprimarea de sine; dar exista aceasta posibilitate? Exiata de asemenea termenul de "tacere".; dar este o perceptie posibila ?

Evidenta ne spune ca sunt termeni abstracti care nu au o forma sau instrumentare in perceptie; mai mult, acesti termeni sunt sinonimi ca semnificatie subiectiva, cand nu actionezi nu te exprimi adica taci, nu faci; caz in care esti necunoscut sau misterios in perceptia inconjuratorului. Tot ce este tacut sau nu are o actiune perceputa, se reflecta asupra noastra ca "tacut sau fara actiune" , necunoscut, motiv pentru care avem denumiri de genul 'a.d.n. tacut' sau "energie neagra".  Daca ne detasam de abordarea personala putem percepe "actiunile noastre ca reactii, noi reactionam continuu la ceea ce este in perceptie;  fie acceptand fie refuzand.Cand acceptam sau refuzam, ne concentram atentia asupra fragmentului de perceptie care face obiectul activitatii noastre reactive. Acceptand dorim, refuzand criticam, contestam realitatea perceptiei.  In aceasta evidenta a continuitatii reactiilor nostre la ceea ce este in perceptiea individuala, termenul de nonactiune se refera la a nu reactiona, iar lipsa reactiei releva actiunea care nu este personala sau individuala, perceptiea ascunsa de reactia persoanei care este insusi faptul sau miscarea, procesul la care reactionam.  Deci nonactiunea este o alftfel de actiune.Perceptia insasi este actiunea noastra, o perceptie in care atentia nu alege, nu selecteaza fragmente ale ei. Putem afirma ca in lipsa rectiei automate , atentia este actiunea noastra care releva o plenitudine a perceptiei sau a ceea ce ea contine, o claritate in care nu exista separarea de tipul eu si perceptia ca plenitudine sau continut.Astfel nonactiunea se refera la o altfel de actiune care are reactia ei fireasca nepremeditata prin obisnuinta comportamentului reactiv al criteriului placerii-neplacerii personale (care este criteriul acumularilor experientelor trecute). Importanta personala ca axioma ignorata este un sablon generat de experientele trecute ale interactiunilor noastre in care criteriul este placerea  ca obiectiv personal. Placerea-neplacerea este o consecinta, un efect al interactiunilor reactive cu perceptia si dupa cum este evident dureaza cat interactiunea exista. La fel de evident ca acesta interactiune nu 'dureaza"; atat placerea cat si neplacerea au un inceput si un sfarsit firesc sau impus de circumstante, spunem noi, sunt efemere, trecatoare, capetele aceleiasi micari care se transforma psihologic din una in alta intr-o succesiune evidenta.. Prin concentrarea atentiei asupra lor incercam sa permanentizam placerea si destramam neplacerea, incercarea care moarte nu are din moment ce nu reusim. Nonactiunea cu semnificatia de nonreactie ne reflecta actiunea ca interactiune individuala. Cand 'reusim" asta constient sau inconstient, voit sau intamplator, nu mai intervine automatul reactiei psihologice,  "tacem", si "tacerea" se releva ca starea in care percepem clar radiatiiledin percetie nemodelate de interpretarile premeditarilor noastre, percepem ceea ce este  asa cum este si suntem "uniti" cu perceptia. Aceasta stare a constiintei, in care dialogul interior nu mai ne perturba perceptia prin incercarea grosolana de a o controla si modela conf. obsesiilor sau obiectivelor cautarii de placere psihologica, nu se mai exprima, atunci cand incearca sa o faca, prin abordari personale de genul 'eu sunt nemultumit sau eu sunt fericit", ci  in acord cu ea insasi, 'asta este nemultumirea, asta este fericirea" , ambele situatii fiind continute si nu exterioare. Aceste 'stari interior percepute" nu mai "definesc" constiinta ,ci atitudinea ei in plenitudinea potentialului sau expresiv, o relatie cu plenitudinea sinelui exprimat, in plenitudinea lui expresiva ca perceptie totala sau completa, care genera un eu ca localizare spatio-temporala in aceatsa plenitudine > Un eu fluid, trecator, dinamic formal cand nu mai este premeditat axiomatic ca fix si imuabil adica "nemuritor si rece"( asa cum in perceptie  nu se confirma si ne face sa reflectam acesta neconfirmare obiectiva, ca eu-ul fiind efemer si muritor) isi face aparitia ca posbila expresie a constiintei.. Conceptul de muritor -nemuritor se releva ca o interpretare a linearitatii comportamentale in care opusul este diferit. Interpretare  nu este confirmata ca adevar in claritatea percetiei sau in profunzimea ei.  Interpretarea ca domeniu de manifestare este superficiala si limitata spatio-temporal sau localizata imaginar intr-o amintire a posibilitatilor dinamicii formale a constiintei si gandirii despre sine, este cunoasterea   interpretativa, actoriceasca.. "Ultimul vostru dusman este moartea" (Isus Cristos), se releva ca o confirmare a confuziei in care conceptualizarea existentei este reactia la adevarul faptului inexprimabil prin limbajul simbolurilor, pareri si opinii , credinte personale, un bagaj istoric preluat ca stafeta a trecutului ca personaliate sau pozitionare in planul psihologic al interpretarii unui rol descris deja al carui final este 'moartea' sau necunoscutul. Ma uimeste cum se reflecta acesta conceptualizare a linearitatii comportamentale psihologice prin credinta in inevitabilitatea mortii ca sfarsit al existentei. Atunci de ce ne agatm cu disperare de ea? Viata si moartea nu exista altfel decat conceptual, concept irational in care viata este samanta si ce creste din ea este moartea. Daca abordam asa si acesta abordare este credinta noastra, atunci de ce nu credem ca punem grau ca semanta si creste paine?. Experienta cultivarii semintelor in agricultura ne conduce la o abordare rationala si  pragmatica. De ce nu ar fi la fel si in cultivarea ideilor in mintea noastra?  De ce ideea vietii nu genereaza viata si a mortii, moartea? Ideea este stiinta constiintei, de ce le amestecam aiurea in gandirea noastra? Cand nu le mai amestecam este o nonactiune si atunci ordinea lor se releva ca naturala, actiunea perceptiei nu amesteca ideile. Exista o activitate de amestecare a lor si de creere a unui nor de confuzii sau minciuni care genereaza intunericul sau teama si aparare violenta psihologica, care nu are de a face cu ignoranta si care se numeste manipulare psihologica sau santaj. Ticalosii nu sunt ignoranti, doar se ignora pe ei insisi, exploateaza ticalosia ignorantei ca productie proprie,cu o crasa nepasare fata de fiinta lor; As crede ca nu sunt fiinte din moment ce fiinta nu-i intereseaza!. In orice caz, fiinte umane nu sunt prin comportamentul lor ticalos; bunele intentii si promisiuni paveaza in continuare acelasi drum al ignorantei  al falsitatii. De ce suntem atat de avizi de amintiri ? Nu am avea ce povesti? Nu cred ca cesta este motivul aviditatii noastre; cred ca natura neschimbatoare a amintirilor sau ecourilor evenimentelor trecute ne da impresia ca hranindu-ne din amintiri ne hranim cu eternitate vazuta ca neschimbator, fix, la fel , cu continuitae a formei sau expresiei de sine. Daca avem sau nu parerea asta, evidenta nu o confirma si facem eforturile inutilitatii vrand sa conservam forma care ne place si care este neschimbatoare ca amintire in propria memmorie. Dar cand avem forma tineretii vrem forma maturitatii, etc.; respingem forma prezenta pentru una mai buna in inchipuirea noastra. Avem in memorie toate formele si ele se esaloneaza in succesiunea lor si numim asta varsta sau timp. Toate sunt amintiri ale formelor corporale traite si asamblate in perceptie deja, dar daca privim cu atentie nu exista batrani sau copii, nici femei sau barbati ca forme fixe si putem descoperi copii batrani si batrani copii, barbati femei si femei barbati. Aceste forme descriptive ale aspectului si comportamentului individual al abordarii personale, psihologice, in existenta sunt esalonate in fata noastra ca reflectare a posibilitatilor complete ale acestor atitudini si reactii ale constiintei.. Privind un camp de flori am observat ca nu toate sunt "in acelasi timp", unele sunt in timpul infloririi, altele in timpul imbobocirii, altele in timpul semintei inca neincotite si care asteapta timpul cresterii lor; toate timpurile florilor sunt perzente in perceptia intregului camp cu flori si sunt esalonate simultan posibilitatile lor expresive ca foma sau miscare. Succesiunea naturala uimeste prin precizia prin care nici unele nu se blocheaza ca expresie si-si fac loc unele altora in esalonarea naturala a ordinii din saminta. Asemanator, privind campul de flori uamne, esalonarea temporala simultana a tuturor posibilitatilor expresive a semintei divinitatii lor ne evidentiaza ca nici oamenii nu sunt in acelasi timp  Formle expresive simultane ne arata timpul in care sunt, timpul vazut ca faza a expresiei lor atitudinale prin forma. Lupta cu mentinerea formei sau controlul ei este inutila din moment ce in ordinea formei atitudinea conteaza. Lupta , conflictul este atitudinea impotriva formei iar completitudinea miscarii  formelor sta in esalonarea potentialului determinat de atitudine;( in cazul conflictului miscarea formei este de degradare). "O casa in conflict este o casa in demolare". Indiferent care este acea casa, propria constiinta sau mintea-corpul ei, familia, natiunea, tara sau planeta, conflictul genereaza demolarea ei ca forma. Conflictul dintre constiinta si gandirea sinelui, dintre gandire si corp, este conflictul demolarii interne reflectat in exterior de intrega activitate  expresiva individuala si sociala.. Asentimentul este nonactiune, nonreactie la conflictul vazut asa cum este el, o reverberatie a ignorantei sinelui gandit. Sinele gandit sau facut (psihologic, astrologic, religios, profesional, istoric, etc) nu poate fi constient  si functioneaza ca un biorobot programat fara sa poata functiona in afara programului respectiv. Programele oricare ar fi ele nu sunt vii, sunt mereu la fel, si asta face ca cei programati sa nu actioneze ca fiinte libere ci ca rutine informationale. Aceasta informatie nu este exhaustiva din moment ce "indragosteala si iubirea " ne arata ca functionarea ei poate fi oprita, nu este obligatorie si de nevitat pentru fiinte ci mai degraba functioneaza ca o stare hipnotica a constiintei, reflectata in gandire si fapte. "A te trezi din cosmarul nemultumirii si violentei durerii cred ca este exprimarea relevanta situatiei;  nu a inlocui o metoda cu alta si cu aceleasi consecinte, o religie cu alta ,o credinta cu alta sau o tara cu alta. Eu sunt ca idee este samanta constiintei vietii in energia noastra si este intrega "tacere", pace si frumusete , libertate in care iubirea este exprimata. Orice proces (sau miscare) este ireversibil in perceptia exterioara modelata de cunoastere, dar reversibil in plenitudinea constiintei si fiintei, reversibilitate necunoscuta dar functionala. Ireversibilitatea apartine miscarilor si transformarilor mecanice exterioare, superficiale,  facute prin gandirea unor scopuri pe criterii contrafacute de scopuri, sau in baza unei ratiuni mecanice. Ratiunea nu este mecanica si nici logica nu este comparativa, nu sunt denumiri de lucruri ci fundatii ale perceptiei inteligente, creative. Locul nonreactiei sau tacerii din constiinta este locul relevarii actiunii si muzicii ordinii naturale a fiintelor, o stare de receptivitate in care cunoastem , spatiul dintre in care suntem creativi, locul in care atentia si intentia sunt libere iar perceptia directa. Clarvazator nu este cel ce vede ce nu vad ceilalti (lucru imposibil de altfel, difera senzorii si nivelul perceptiei dar lucrul observat este acelasi si cunoasterea aceeasi,  nemodelata prin subiectivismul personal al importantei si superioritatii personale imaginare), ci este cel care stie, intelege si pricepe adica face, actiunea perceptiei. Interpretarea nu este universala din fericire pentru libertatea gandirii, generalizarea interpretarilor conduce la rigidizarea povestii in care fiintele sunt aservite nevoilor , la pasi inapoi in evolutia si dezvoltarea constiintei fiintelor; orice ingradire este un pas inapoi. Libertatea conduce inevitabil la responsabilitate si  angajament in existenta chiar daca conceptualizarea ei genereaza frane si obstacole. Franele vor releva adevarul libertatii si responsabilitatii cand vom renunta la explicatiile circumstantelor si acuzele lor.Circumstantele sunt asa cum sunt si nu au nevoie de explicatii si acuze, iar cand facem asta ne oprim din miscarea noastra reala. Am experimentat si mi-am asumat acesta 'oprire" avand perceptia 'neopritului" si a efemeritatii consecintelor neplacute ale "opririi". Alegem intotdeauna din ceea ce cunoastem , adevarat sau mincinos, nu putem alege din necunoscut si asta ne releva incetarea alegerii prin asentiment si compasiune. Sublimul nu apartine cunoasterii si deschiderea mintii spre sublim ne va aduce instrumentele exprimarii lui, fie ca viziune, fie ca stiinta, fie ca actiune pragmatica si indescriptibila , actiunea in libertate a fiintelor umane pe care detractorii ei (vulpile) le numesc paranormale sau ale lui dracu. Dumnezeu tatal este puterea din om de a gandi direct si just in ordinea divina sau creativa.  Asa cum ne deplasam fizicul fie prin puterile proprii lui, fie prin instrumentele facute de noi in acest scop, la fel ne putem deplasa in onstiinta si perceptie in plenitudinea imensitatii sale, prin mijloace proprii constiintei sau instrumentele unor rutine concepute care sa concentreze energia dupa dorinta. Partea daunatoare a oricaror instrumente, fie mecanice, fie conceptuale, este aceea ca ele au morbiditate, adica au puterea de a lega si conditiona constiinta de folosirea lor asemanator cum un miop este conditionat in vederea lui de ochelari; crede ca fara ochelari nu poate avea o perceptie clara; astfel nu mai gaseste vindecarea si nci nu se deplaseaza in locul claritatii si sanatatii vederii. Si copii invata sa mearga folosind "carje tehnologice" dar nu uita scopul lor de a merge fara ele si fac eforturi in acest sens. "Locul" claritatii si al mersului fara carje,este locul nonreactiei si asentimentului cu ceea ce este, locul comuniunii si libertatii de miscare, constiinta elevata. Este timpul infloririi in care incepe productia de seminte Din Dumnezeu ies Dumnezei ("vedeti pe toti ca pe Dumnezeu"), nu ies enoriasi sau razboinici ai lui Dumnezeu; din maestrii existentei ies maestrii in existenta, nu ucenici sau epigoni,  din nevoi ies nevoiasi nu divinitati. A copia insemna ati bate joc de cel sau ceea ce copiezi , educatia prin modele genereaza parodii penibile in loc de oameni educati, iar diplomele nu mai ascund penibilii copiatori, jegosi moral si la moda imbracati, asa numitii mafioti ai gulerelor albe. Cat timp  ii vom pune sa ne reprezinte politic si conceptual degeaba asteptam ceva viu de la morti sau fantomele lor. Ce samanta cultivati in gandirea si energia voastra? Cu aceeasi masura ti se cantareste cu care cantaresti! Ce ar fi sa nu mai cantarim? Mortii cu mortii, vii cu vii. La ultimul recensamant recunoascut de mine al viilor pe planeta se numarasera vreo 4 milioane,  dar asta a fost acum multa vreme in urma. Numarul lor a crescut exponential in progresie si nu poate fi cunoscut exact , nici nu merita sa-l cunoastem sau limitam la cunoasterea noastra , a venit  timpul simultaneitatii prezentei planetare cu prezenta vie pentru toti cei ce sunt . Vedem mortii de la distanta si nu ii mai punem sa ne reprezinte si conduca.