comuniunea

Realitatea modelata de istoria gandirii fragmentate este complet diferita ideii de comuniune.
Comuniunea este naturala; nu este facuta de gandirea separata de fapte sau de dorinta si credinta.  Unde se releva colectivitatea altundeva decat in aceeasi structura gandita sau oranduiala lumii? O denumim "minte" , traim in aceeasi minte, cu aceleasi mijloace de exprimare; prin fiecare fiinta umana aceeasi minte/gandita care devine si se exprima prin mijloace gandite ca demonstratii, nevoi si aspiratii. Mintea unica mai este denumita spirit sau energie, inteligenta Confundam spiritul cu formele gandului unic, cu interesele in forme diferite localizate si exprimate dar aceleasi in esenta lor, irationalitatea. Fii omului sunt irationali si lumea gandita de ei asisderea.

 Iluzia individualitatii in acest context al lumii gandite asa cum se manifesta este o evidenta. Cei care traiesc doar in minte sau gandirea lor, in dialogul lor interior, ca structura gandita in  spiritul/energia lor,  traiesc in impresia individualitatii cand in fapt  acelasi dialog interior, acelasi imbold ii mana ca pe vite indiferent de circumstantele formalizate istoric, cultural sau spatio/temporal. Paradoxal, un singur om se manifesta prin toate fiintele omenesti si se revendica dumnezeul lumii (nu esti cumva tu acela cititotrule?) demonstrandu-si puterea prin a o distruge- este ideea demonica conform careia puterea de a  distruge sau omora este doveda dominatiei si controlului, suprematiei, atotputerniciei asupra a ceea ce este creat. Ideea respectiva este exprimata astfel: " Ceea ce poti omora stapanesti"si este izvorul dorintei de control si dominatie, de putere personala. Desigur ca demonstratia  controlului  este prin inductia hipnotica, telepatica  a aceleiasi structuri a gandirii gandite in mintea tuturor , modele a cum trebuie si e bine sa gandesti sau dialogul interior ca unic model de reactie emotionala (/vinovatie/teama) si aceeasi actiune gand (demonstratia superioritatii si puterii individuale) , aceeasi modalitate temporala sau epoca (die zeit ist geld). Dumnezeul autoinchipuit prin interpretarea ideii de dumnezeu  este obsedat de demonstratia puterii sale, de cucerirea pamantului si fiintei sale, de stapanire: in evidenta "darul Vietii" nu poate fi cucerit nici stapanit.

Acestui curent de gandire pune stavila gandirea stiintifica, rationala, dar din fatalitate  se afla in slujba aceluiasi curent gandit al demonstratiei de putere si fiecare descoperire stiintifica este instrumentata ca o noua arma a distrugerii ca demonstratie a puterii. Evidentele din perceptiea lipsita de premeditari, atentia neselectiva,  nu au nevoie de demonstratii si argumentari, iar  ceea ce se releva astfel sperie, invinovateste individul de inactiune, de indiferenta .

 Indiferenta este o evidenta a comlacerii in acest cerc vicios al spectacolului lumii sau dezbinarii care "trebuie sa continue". De ce ? Pentru ca nu cunostem altceva decat dialogul interior al lui "gandesc deci exist" premeditat modelat ca demonstratie a propriei existente, paradigma incomplet exprimata prin excluderea "indoielii" din enuntul complet. Indoiala este vazuta ca dusmanul credintei cand in fapt ne conduce spre meditatia asupra a ceea ce gandesc, meditatie care conduce constienta gandirii la inoire, crestere si implinire, evolutia constientei de sine sau spre "lumina" perceptiei inteligente : inteligenta acordurilor existentiale, constiinta perceptiei creatoare.  In campul lumii gandite prin interpretarea perceptiei si ideilor despre nu exista acorduri, cel mult cardasii impuse de nevoi si slabiciuni, efemere in campul interesului schimbator.

Cel mai dificil este pentru fiecare sa cada de acord cu alt semen fara un interes sau castig. Cardasia intereselor si castigurilor individuale  este expresia lipsei individualitatii, originalitatii  fiintelor prin manifestarea lor identica unui spirit grup animal. Si totusi unde gasim individualitatea la care aspiram de veacuri? In expresia corporala evident diferita desi fiziologia ei este asemenea. In gandirea noastra exista ceva mai nevalorizat decat propria expresie corporala sau fapta propriului spirit/ minti,  al unicitatii si comuniunii naturale existentiale, templul nefacut de mainile sau gandirea omeneasca? O sa ganditi ca nu e adevar sau evidenta afirmatia anterioara din moment ce atatea eforturi de intretinere si infrumusetare  facem ; dar insasi efortul infrumusetarii sau bodibilding-ul releva ca nu suntem multumiti sau satisfacuti de propriul corp/templu asa cum este el. De ce? Evident pentru ca "ne da de gol"- reflectand fidel propiul comportament si  gandirea  inconstienta de propriile fapte, ignoranta  ca si credinta separata de faptele noastre, sau ignorarea naturii propriei fiinte,  ne demasca irationalitatea gandirii sau intentiei prin nivelul  de degradare temporala (conceptia  timpului ca  tap ispasitor).

 Ascunderea sau alungarea gunoielor/ deseutilor produse de "civilizatie" in natura, nu este respect fata de natura, o intoxica. Ce facem cu deseurile civilizatiei de consum a localitatilor? Ascundem in locuri ferite de privire ca sa nu ne oripileze spectacolul respectiv. Asemenea, ascundem urmele corporale ale deseurilor informationale a ceea ce ne inchipuim a fi prin machiaje si operatii estetice, etc, care sa ne prezinte o imagine  diferita, in contrast si opozitie cu ceea ce am fost invatati sa gandim despre noi insine , gandirea nevoii, slabiciunii, dependentei  si neimplinirii, efemeritatii, etc.  Gandirea inteleptilor este luata in deradere, exploatata in manipularile promisiunilor mincinoase, iresponsabile Fragmentarea este un proces de amplificare a unei calitati prin expresia ei cantitativa in viziune holistica? .

 Ce se inatmpla cand in fiecare fragment al lumii sau individ  se trezeste sau activeaza potentialul inteligentei perceptiei, calitatea fundamentala a fiintei umane; ce fel de lume sau societate s-ar edifica in acea stare? Desigur ca inteligenta nu a parasit fiinta umana dar directia in care este folosita este cea distructiva propriei conditii naturale ca mediu existential plenar; cata inteligenta inglobeaza armele si strategiile dominatiei, sigurantei dominatorilor si controlului populatiei planetare? Din moment ce dezbinarea este mijlocul in care orice colectivitate si comunitate sau comuniune este destramata spre a fi aservite energiile lor  cardasiei dominante, suntem in razboi cu noi insine de milenii, un razboi launtric care se numeste dialog interior ca rutina/manifestere a ceea ce denumim  teama de viata  si demnitatea, nobletea ei, neincrederea in noi insine, nemultumire  si suspiciunea vinovatiei celorlalti pentru orice esec sau neimplinire, pentru a obloji durerea propriei vinovatii sau dezinteres/ nepasare

Suntem om dar inca nu ne-am nascut  ca oameni , ne amagim si autolingusim cu inchipuiri, ne autoalintam cu senzatiile corporale ale placerii si exaltarile emotionale ale sperantei/ disperare. Exista altceva decat acest marasm intelectual al irationalitatii? Chiar daca ar exista pentru cine nu este acolo degeaba exista, nu poate percepe , se indoieste de eventualitatea existentei proprii desi evidenta si nu are nici o indoiala in inexistenta sa; iar daca tot nu existam ne putem face de cap in cosmarul exaltarilor senzoriale pana se alege praful de corpul senzatiilor sau biologic; decat de loc e bine si asa?. Acesta mediocra complacere ne redefineste natura proprie: decat de loc e bine si asa, mie imi este bine in comparatie cu altii, inca mie imi e bine, etc.  Pana cand ? Pana ne intoarcem in nefiinta dupa cum afirma preotii. Contradictia releva ca acest mod de a ne gandi existenta ne pozitioneaza in afara fiintei; noi nu suntem fiinte ci doar profitam de existenta fiintei parazitand-o temporal cat tine figura asta, pana ne intoarcem de unde am venit ,in nefiinta care suntem?  Gura pacatosului adevar graieste?. Suntem o inteligenta artificiala, o facatura care paraziteaza inteligenta sursa, vie?

 Evidenta acestei conceptii releva credinta ca exista fiinta si existam noi- ca doua aspecte conflictuale. Intelectul cu care ne identificam sau ganditorul este nefiinta, si mai exista ceva vag si de necunoscut denumit fiinta pe care dorim a poseda si controla odata pentru totdeauna desi rational, sfarsitul este temporal nu eternitatea lui totdeauna. Conform acestei conceptii, fiinta este efemera si noi nefiintele eterne- impofida  totalitatii evidentelor care releva  contrariul.  Si astfel ne intoarcem la dezbaterea semnificatiilor cuvantului.

Toata aceasta joaca de mai sus cu cuvintele si conceptiile, releva cercul vicios in care se zbate gandirea cand incearca sa patrunda misterul existentei sale. Gandirea e lacoma de cunoastere, cunoasterea ii confera linistirea zbuciumului ei zadarnic cand este directionat asupra sa insasi. Vizionarii au taiat nodul gordian si afirma ca exista imensitatea (evidenta) si emanatiile constiintei(evidenta), perceptie si reflectarea ei, intreg in parte si parte in intreg(alte evidente), atentie si intentie  si omul care traieste in eternitate (energia care nu poate fi creata nici distrusa) si o modeleaza rational sau irational. Inteligenta  care carmuieste elegant unitatea opusurilor se releva ca maiestria acordurilor care sustin existenta plenitudinii si partilor in continua transformare formativa, miscarea care inoieste, esenta,  constanta universalului, ca nu putem sa nu fim -fiintand ca  energie. Orice existenta- reflectam corporal si reflecsiile ne definesc constant in dinamica lor .Nu exista o definitie finala de nezdruncinat, ne redefinim punctual inteligent prin afirmare sau negare sau ignoram faptul  complacandu-ne in definitiile consumate ca experiente, risipindu-ne inutil energiile pentru a sustine fantome sau o imagine de sine , o inchipuire irelevanta naturii a cea ce suntem. ("Cuvintele mele nu ma vor lasa niciodata sa spun cine esti!") Orice redefinire se constituie in trepte ale cunoasterii pe o scala ce se- ntinde din infinit in infinitul imensitatii inconjuratoare ignorate socialmente. Mergem pe aceasta scala (functie existentiala) in sens invers ratiunii (involuam) sau inteligent evoluand in constiinta sinelui universal. Particularul este un punct pe/din traiectoria curgatoare sau in curentul  miscarii aceastei  functii universale, punct in care se asambleaza perceptia totalitatii sau particularitatilor miscarii respective a gandiri reflecsive. Sunt miriade de lumi dar una singura originala , restul sunt adaptari prin interpretari si credinte nesustinute de ratiune. Ratiunea omului in eistenta inca nu este exprimata constienti de ea.

 Fara constiinta imensitatii inconjuratoare nu punem nici un pret, nu valorizam punctualitatea propriilor existente sau propria prezenta misterioasa in inconjurator; Intelectual traim incercand sa facem doua lucruri deodata asa cum am fost invatati exprimand 'jumatati de fapte"  si ne consideram " jumatati". Atentia la fapta unica , punctuala a afiului,  ne-ar concentra energia si ne-ar conduce la starea definitiei naturale sau universale a fiintei omenesti, momentan aflata in conditia pervertirii prin interpretarile si premeditarile istoriei gandirii.   

 Suntem creatorii perceptiei si reactionam permanent la propriile interpretari ale perceptiei prin care am modelat realitati individuale incomplete, transformate in coconuri de rutine ale gandirii care ne limiteaza acuitatea si claritatea perceptiei , coconuri de dogme si superstitii, de exaltari emotionale care ingradesc gandul ca actiune a celor mai inalte simtaminte umane in edificul perceptiei creatoare. Constiinta perceptiei creatoare, a creatiei care creeaza sau a cocreatiei este punctul de uniune, de asamblare a perceptiei in punctul focului launtric in care suntem in comuniune, samanta comunitatii umane. Fara constienta acestei evidente , harul responsabilitatii si darul ratiunii sau darul instinctului uman sunt potentialuri nefolosite ale misterului a ceea ce suntem asa cum suntem in samanta creativitatii noastre. Pe aceasta scala cu nenumarate trepte  ale exprimarii potentialului fiintei umane, indraznim sau nu sa parasim   trepta pe care se afla fiecare? Nu indraznim pentru ca nu se vede cea urmatoare ci doar cea din urma si ne miscam in cerul vicios al involutiei constiintei om spre nivele care nu-i apartin ca domeniu existential. A inainta in necunoscut, neperceput  inseamana a indrazni sa pui piciorul in gol (metaforic) si simultan cu fapta  indraznelii sub picior se naste treapta urmatoare, constiinta perceptiei evolueaza si odata cu ea constiinta perceptorului spre implinirea ratiunii existentei sinelui, evolutia fiintei sale .

Omul nu se schimba, nici nu poate deveni dumnezeu;  constiinta fiintei evolueaza, se naste, creste ,dezvolta si implineste- procesul universal al existentei- iar in oglinda reflectarii simetrice, fidele a evolutiei sale, plenitudinea existentiala evolueaza ca nivel de energie, omogenitate si coeziune reflectand echilibrul din inceput al fortelor contrare constituindu-se implicit intr-o platforma de nou nivel de ordine si energie a mediului existential in acord cu aspiratiile cele mai inalte ale fiintei ale caror seminte pot rodi in energia pamantului, reverberandu-se in energia imensitatii inconjuratoare. E un flux existential("raul este demiurgul", "viata este asemenea unui rau"- cateva reflectari ale perceptiei) al ordinii organizate pe nivele de energie din ce in ce mai armonioase.  Armonia este pace, frumusete indescriptibila si ne putem stradui sa ne infrumusetam in van atat timp cat suntem in conflict interior exprimat sau  reflectat in mediu. Cel putin putem sa ne pozitionam in acord armonic cu noi insine , vom gasi in armonia inconjuratoarului reflectata propria armonica. Fiinta umana are propria sa simfonie si ascultati-va propria muzica; este muzica sferelor celor mai inalte ordini a ordinii. Doar cand opriti dupa dorinta dialogul interior o putei auzi in lipsa harmalaiei marasmului gandit. Cine invata sa opreasca dialogul interior nu mai are nevoie de invatatori, maestri, idoli, experti, etc; este propriul maestru, liber. Greseala este lectia neinvatata. La pomul laudat nu mergeti ca aveti pomul intelepciunii vitii voastre necules inca. Nu conteaza cantitatea culeasa ci culesul care nu are sfarsit.