Asa cum pictorul sau fotograful pune in valoare o lumina aparte
prin tusuri sau umbre profunde, la fel problematica individuala si sociala,
desavarsirea vietii reeleveaza.
De cele mai multe ori obisnuinta noastra este o concentrare
a atentiei pe probleme, ne separam de ele si cautam sa le rezolvam; astfel
viata si desavarsirea ei ne ramane ascunsa. Problemele sunt abstracte,efemere,
iar viata concreta si de sine statatoare. Daca privim, vis a vis de probleme
vom vedea desavarsirea solutiilor pe care viata ni le ofera; doar atentia
este necesara sa citim cartea vietii cu paginile larg deschise. Toti cauta
lumina si informatia vie si ea cu indestulare la vedere este. Viata si
informatia ei creatoare este in cele vii; de la samanta de mustar la falnicul
stejar sau razele soarelui si apa , tot ce este creat viu poarta in
sine informatia vie, lumina vietii, chiar daca ascunsa de multe ori este ochilor
nostrii orbiti de stralucirea ei. Poate ca ne ferim ochii de stralucirea ei si
privim doar lucrurile facute de noi, sau structurile conceptuale ale unei
orgnizari sociale in continua degradare care implica tot mai mult control,
ingradire normativa si tot mai multa punitate spre a ei supravietuire,
exercitand o imensa presiune si povara asupra fiintelor umane absorbindu-le eforturile
coplesitoare. Dar daca privim alaturi, la informartia viului in ale sale
expresii vii inglobate, descoperim ca nici un efort nu ne solicita si nici
presiune psihica nu exercita asupra noastra, nici floarea, nici buruiana , nici
nucul, nici stejarul , nici aerul si apa in satrea lor primordiala si nici pe
bani nu ni se daruiesc. De miliarde de ani lumina a tot ce este creat sau
natura in plenitudinea ei terestra nu ne solicita efort pentru a suprevietui;
dimpotriva ne ofera circumstante existentiale armonice si coezive desavarsite.
Tot ce exista este folositor omului, nimic nu este inutil in afara distrugerii
echilibrului armonic al dinamicii recreative naturale. Suntem 'dotati" in
mod natural cu sensibilitate si senzitivitate exceptionala pentru a patrunde si
intelege definitiile si menirea a tot ce ne inconjoara. De ce
sensibilitatea si senzitivitatea s-a transfiormat in fragilitate si
instabilitate emotionala? De ce dezastrul interpretarilor emotionale subiective
a ajuns sa ne controloze si decida in existenta in locul nostru? Sunterm
inclinati a ne invinovati de slabiciune? Fals, nu este slabiciune , este
perceptia curata a ce privim. Ca intre ceea ce percepem "launtric" si
ceea ce credem ca ar trebui sa percepem privind cunoscutul curent –si separat
de plenitudinea inconjuratore sau perceptia completa- pe care ne
concentram obisnuit atentia este o diferenta, nu trebuie sa dam vina pe
slabiciune ci pe adevarul a ceea ce perceptia dincolo de formele aparente cu
care ne-am obisnuit ne releva-efectul propriilor fapte in existenta. Este
arhicunoscuta expresia "apara-ma doamne de prieteni ca de..." Oare
tot ce ne este cunoscut nu intra la "categoria' prieteni? Se mai
afirma ca cele mai mari distrugeri pot genera "prietenii care
tradeaza , politistii care fura si preotii care inseala" tocmai prin
diferenta asteptarii si fapta lor, prin deschiderea si vulnerabilitatea
noastra in fata lor datorita credintei ca-si vor indeplini definitia sociala a
functiei lor – datorita contradictiei faptice a comportamentului complet opus menirii lor. Asemanator,
cunoscutul nostru, obisnuitul, ne da sentimentul de siguranta a unui
comportament rutinier de o anumita factura si un anumit impact cu noi, impact
pe care-l controlam -credem noi- si care este "in favoarea si sprijinul
noastru".Sensibilitatea si senzitivitatea prin cunoscutul stres
cotidian, sau starea de teama inexplicabila, de begraud psihologic care ne tine
in alerta permanenta, ne releva un mediu dusmanos, un mediu social plin de
pericole, un mediu cu impact neplacut si raufacator .In acest timp perceptia
intelectuala ne prezinta ochilor si urechilor lucruri cunoscute, banale chiar,
de care ne-am plictisit, fara alta importanta decat la nivelul reprezentarii
puterii si calitatii personale prin ele ca proprietati. Credem ca ce este al nostrum,
il stapanim, controlam, facem ce vrem cu el. Credem in ceea ce ne lipseste, credem ca
ne streseaza lipsa si vrem sa cumulam tot mai mutlt spre linistirea stresului,
asigurarea sigurantei, confortului psihologic. Dar daca privim fara sa selectam
ce, ni se releva relatia dintre noi si 'cunoscutul individual unic
cotidian". Cand sunt in pozitia de proprietar si privilegiat, invidiat
fara exceptie de cunoscuti, in afara unei satisfactii si arogante de fatada,
alt 'beneficiu" nu cunosc; in schimb launtric stresul, nervozitatea
si violenta comportamentala ating cote de care constient fiind m-am alarmat; ce
se intampla cu mine, de ce fatada invidiata nu ma linisteste, nu-mi confera
siguranta? Pana cand voi zambi stramb si condescendent ca sa-mi ascund stresul
launtric? Desigur ca am cunoscut acest mediu psihologic si social al
privilegiilor, am cunoscut semeni in aceeasi pozitie si 'intre noi"
injuram condescendent situatiile, ne refulam in ciolhane si betii, ne
refulam deschis stresul si ne cautam refugii in desfranari sexuale si mojicii
comportamentale de marlani in raport cu mijloacele desfranarilor noastre.A doua
zi puneam pe buze zambetul superiror, condescendent , sau nervozitatea si ne intrebam unii pe
altii ce ne amintim din noaptea trecuta rusindu-ne launtric si falindu-ne
cu extremele individuale, facand haz unii de ceilali care nu
aratase suficienta indrazneala in desfranare, ragaiam
mahmureala. Refularea grobiana, desfranarea senzoriala se constituia intr-un
secret al nostru si un control reciproc, o cardasie cinica; numai noi ne
cunosteam adevarata "fata' de sub masca zambitoare, condescendenta a unei
superioritati numai de ceilalti inchipuita. Singura problema este constiinta in
atare situatie; la inceput nu esti constient de fatada si substratul ei si ti
se pare ca esti bine in pozitia respectiva; apoi obisnuinta si plictiseala,
oboseala data de efortul sustinerii mastii direct proprotionala cu amploarea
refulariilor, efortul conflictelor concurentiale cu doritorii de a-ti lua
locul, tradarile si inselarile reciproce , prietenesti specifice sectei , aduce
plictiseala; Plictiseala pune intrebari, ce fac eu , de ce , cu ce folos, ce
efect are asupra fiziologiei si aspectului, unde duce acest drum, etc, etc? la
multe intrebari eviti raspunsul, un noian de justificari vin sa te ajute si mangaie
pe cap, la-s ca asa fac toti! dar ce ma incanta pe mine ca nu sunt singur in
situatia asta? Apare revolta pe tine insuti, pe meschinaria si mediocritatea
careia te-ai abandonat. Nu vezi iesire din situatie, nu stii altceva sa faci,
necunoscutul te sperie , pare sa fie max vulnerabilitate si nesiguranta dar iti
amintesti ca asta este starea cunoscutului curent, o confuzie si neputinta te
macina, iti pare fara iesire situatia ,nimic nu te mai atrage si satisface ,
nici placerea , nici puterea controlului si dominatiei asupra celorlalti
nevoiasi. Nevoia ta este cu mutl mai mare decat a lor dar nu ai cum sa ti-o
satisfaci pe cand, te trezesti ca mijloc, instrument al satisfacerii nevoii
celorlalti contrar privilegiului fatadei de putere si superioritate. Te intrbi daca nu cumva victima circumstantei
esti tu si nu cei pe care-i considerai pana acum victime. Te vezi folosit de
ei, de ei cei care jucau rolul lui "veti avea o scama", rolul
indatoritorului si slabiciunii ascultatoare si supuse! Slabiciunea este cea
mai mare perfidie. Simti ca toate reperele de pana atunci se spulbera sub
lumina constiintei tale care refuza sa te mangaie si amageasca prin promisiunile
unor sperante dulcege si cocolositoare. Te simti pierdut in nimic, in
'desertul' care este dezvelit de spulberarea mirajului maretiei si
bunastarii comparative in care credeai ca traiesti. Te sperii de moarte, de
nimic si te intorci. Ii vezi pe ceilalti asemenea tie care traiesc in
continuare in 'mirajul acela", acea bucla temporala, stii ca se va
spulbera si pentru ei si incerci sa-i atentionezi; te fac nebun si orb; nu ma
las, supralicitez si-i rog sa nu astepte moartea sa le spulbere mirajul, sa
iesim impreuna din desert; dar ce desert sa vada ei hipnotizati de puterea mirajului
obsesiei maretiei stapanirii al carui
stapan unic cred ca sunt, fara a se stapani pe ei insisi. Ii inteleg ; si eu,
daca imi spunea cineva aceste lucruri cand in palatul mirajului eram, aceleasi
deprecieri si raspunsuri as fi avut. Fara prieteni si fara mijloace in afara
celor naturale gratis la dispozitie, spre surprinderea mea nu m-am simtit
IZOLAT, nici marginalizat, nici demn de mila, nici homles, nici cersator. Chiar
daca aveam "ceva" vedeam ca este urma reverberata de memorie a
mirajului mental. Cand nu aveam, descoperam ca hrana este la discretie atat cat
sa nu sufar de foame si nici sa nu ma ingras, corporal eram sprinten si vivace.
Golit interior de orice reper si credinta ,de orice identitate care sa nu
ma faca sa marai enervat la aparitia variantei sale, neavand incotro s-o
iau, atentia mea eliberata din interior de intelectul mort, incet, incet,
sovaitoare si nesigura a inceput sa se indrepte spre exteriror fara premeditare
si in absenta cunoscutului dialog interior de pana atunci , constructorul
mirajului. Am reinceput sa vad soarele, stele si luna, iarba si florile,
copacii si cerul pe care norii desenau motive in miscare, brusc am inceput sa
aud , nu va mirati am inceput sa aud sunete muzicale in miscarea vantului prin
frunzisul copacilor si parca totul canta in jurul meu. Nu am fost poet, chiar
ii banuiam de inselaciune si amagirea spiritelor prin farmecele fermecatelor
revelatii care pentru mine nu existau ca realitate decat in inocenta
copilariei. Fara abilitatea poetilor nu voi incerca sa continui descriptiv
noile senzatii si simtaminte ce ma invadau (sincer ma rusinez sa o fac ca nu
cumva sa le stric farmecul cu lipsa abilitatii mele de a folosi limba), va doresc sa traiti direct impactul lor
asupra constiintei voastre cand va veti acorda atentia cu ele. Auzisem de
"sufletul naturii" dar il consideram un banc prost pentru naivi. Ce
este coplesitor , este faptul ca imi recunosc in el propriul suflet. Ascutita
perceptia senzoriala si senzitivitatea , se rasfrangea nu numai asupra naturii
inconjuratoare a carei carte eram invitat sa o citesc fara cuvinte, ci si
asupra semenilor mei ; ce am vazut m-a inspaimantat fara sa ma sperie pentru ca
vedeam si natura lor si umbra intunecata a credintelor lor despre ei insisi si
viata; si lumina lor si umbra intunecata in care se complaceau doar pentru ca
nimeni nu le reflecta lumina ca sa o poata vedea. Un impuls nestavilit ma
impingea sa le vorbesc; din "mutulica" cum eram poreclit de vechiul
anturaj, am devenit un vorbaret bagacios in treburile altora care desi aparent
nu ma rugau ceva, simteam disperarea de dincolo de aparente, nevoia de a le
reflecta cineva propria lumina pentru a o vedea ei insisi. Dar ce sa vezi, din naiv,
nebun, spalat pe creier, sectant, mistic bigot, dus cu pluta imaginatiei
inchipurilor nascute din suferinta ca refuz, etc ( un prieten a chemat pe cei
cu camasi de forta, dar seful clinicii nu a facut fata confruntarii cu mine
care a activat ceva in el de care s-a speriat recunoascand, pur si simplu se
temea de mine si nu avea curajul sa ma suspuna vreunei privari de libertate
ceea ce l-a impresionat pe prieten si am capatat respect din partea lui),
ce sa va spun, puteam eu sa-mi imaginez ceea ce natura imi releva? Nici
gand, era ceva cu totul nou , ori imaginatia este adaptare emotionala a ceva
vechi. Povestea este lunga si nu se termina niciodata precum autorul ei natura.
Dupa multe greseli si incrancenari dar si multe impliniri neasteptate in comunicare
si relationare regeneranta pentru interlocutori, multe calomnii si multe
aprecieri, un nou declic s-a produs. relatia biunivoca cu sufletul naurii
si al tau propriu suflet este strict individuala; nu ti-o poate lua nimeni si
nici nu poti s-o relevi cuiva. Poti doar 'sa bati seauna pana pricepe
calul", schimbarea obisnuintelor lunga necesar este a fi ; expansiunea prea
rapida miriade de lumi poate distruge, asa cum mie de multe ori mi s-a
intamplat si ma vad in postura sinceritatii de a cere iertare cu profund
regret pentru necazurile si bulversarile produse multora , in special
"celor dragi", pentru lumea plina de ticalosii pe care nu am
fost in stare sa o indrept, pentru raul facut pamantului cu convingerea unui
mai bine efemer si a unui maimult distrugator, pentru aerul cu care mi-am
hranit trupul, apa si bauturile baute si multe, multe altele, pentru ritualul
barbar al sacrificului personal si al celorlalti in numele unui ideal abstract
si amagitor al timpului si eternitatii inchipuite, pentru modul in care
cunosterea mea a demodelalt si deformat mirificul univers al percetiei
senzoriale si senzxitivitatii comuniunii existentiale. Acum imi este clar, cu atentia si vointa-mi inhamata la edificarea mirajului care ma atragea
catre nicaieri si nimic, nu vedeam in jurul meu decat decadere, degradare
si putreziciune intretinute chiar de mine in timp ce in jurul meu universul se
straduia sa-mi atraga atentia asupra naturii si vietii, asupra creatiei si
eternului in manifestare creativa, a primordialitatilor existentiale ale
fiintei umane, a comuniunii in fiinta planetara, a tot ce poetii si misticii
veritabili s-au straduit dintotdeauna sa ne relve, frumusetea si plenitudinea
mediului existential in care ne-bunia , sau rautatea, cinismul si indiferenta
se manifesta distructiv,degradator. Complacerea in mediocritatea acestor
manifestari cinice si indiferente ale exclusivismului eminamente violent, ne
separa, ne izoleaza de sursa nevazuta a propriei existente si izolarea doare si
intareste ne-bunia ramanandu-ne sa o justificam filosofic si stiintific ,
sociologic, etc, "Sfintii" cu priviri triste ne sperie cu apocalipsa vazuta ca
distrugere, cu pedepsele divine si cu alte prostii care ne imping la
altele si mai mari, pana la crime in numele vietii si a lui Dumnezeu care cu ea
unul este. (In numele lui Dumnezeu se straduiesc habotnic sa-l omoare,
omorandu-i dusmanii inchipuiti ca atare de insasi criminali, :) !.?).
Aratati-mi un singur om cu mintea la el acasa care este dusmanul vietii? Numai
cand confunzi viata cu propriile fapte in viata atunci te poti justifica si
justifica sinuciderea; crima nu are nici o justificare; doar faptele tale se
por schimba vazand consecintele lor asupra ta insuti; nu poti sa continui sa
dai cu ciocanul peste deget cand esti atent si constient de ce faci; daca totusi o
faci, sigur ca esti cu mintea in alta parte decat la tine acasa, in trupul tau,
probabil in mirajul dracului in praznic. Problemele psihologice ale suferintei
si risipirii comorii vietii nu se pot rezolva pentru ca sunt imaginare si
solutiile nu sunt decat tot imaginare. Pur si simplu le abandonezi vazandu-le
efemeritatea, te uiti in alta parte si vezi umbrele ca umbre,
interpretarile si justificarile mediocritatii noastre colective. Nu vei
ramane in nimic si nici singur, ci te vei umple de prinosul vietii renascute
prin prezenta ta in ea. Energia iubirii nu paraseste pe cel ce un spatiu de
retragere din nebunia serioasa si responsabilitatea criminala prin justificarea
crimei, un spatiu cu si din iubirea vietii si expresiei ei planetare de
incomensurabila frumusete si abundenta a bogatiei sale. Multumesc problemelor
ca m-au impins spre recunoastre si viata. Saracia vorbelor si a
conceptelor care le inrobesc, nu vor cuprinde niciodata bogatia trairii cu
viata in viata. Proportia de aur a echilibriumului universal, decenta, ne
scoate din halucinatia mirajului oricaror autoamagiri si dezamagiri, cercul
vicios al pesimismului. Faptele transcend mirajul, vedem adevarul ca adevar si
minciuna ca minciuna, asa incepe intelepciunea si ramanem in inceput.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu