Universal-particular este o monada armonica cu miscarea sa reala si sens univoc. Aceasta monada activa si creativa este desconspirata si prin "metafora "...precum in cer asa si pe pamant".
Se indica constiintelor ratacite sensul creatiei divine si recreatiei universale care conduce la cresterea, dezvoltarea si implinirea constiintei umanitatii. Omul a mancat din "pomul binelui si raului" (interpretarea duala in opusuri a unui unic fapt nefragmentabil) si astfel si-a 'facut" o constiinta de rasa a "binelui si raului " din care nu mai poate iesi simtindu-se in aceasta circumstanta launtrica prizonier. Marele Invatator in contiinta pura a inceputurilor existentei omului pe pamant indica un sens al miscarii in constiinta care sa 'sfasie valurile' care o "intuneca". Dupa cum vedem intre religia iubirii si filosofia ratiunii si clarperceptiei este o diferenta de limbaj folosit in exprimarea aceluiasi "inteles" sau "lumina a mintii". Ce exista intre universal si particular, ceruri si pamant , care sa nu permita reflectarea reciproca simetrica si sincrona? Aceste calitati ale simetriei si sincronicitatii sunt reflecate de insasi existenta umana biologica si anume simetria propriei expresii si sincronicitatea cu ea insasi care determina dinamica formala denumita "face fete- fete".( un om suparat face "o fata" si acelasi om, bucuros, face "alta fata") Intermedierea cerurilor si pamantului, a universalului si particularului o face "generalul" Circuitul constient al miscarii energiei umane este intrerupt de generalizare; constiinta percepe o idee ca universala, percepe expresia ei ca particulara pe diferite niveluri ale expresiei sale (ceea ce ii determina o diversitate expresiva -unicitate in diversitate) si tendinta intoarcerii energiei ideii in sursa universala a emanatiei ei se opreste la generalizarea uneia din expresiile diversitatii sale, incercand sa elimine pe toate celelalte forme expresive ale aceleiasi idei. Asta determina exclusivismul violent si inutil ca un comportament antirational. Argumentul unei astfel de consideratii din exteriorul manifestarii o gasim in intrega structura politico-financiara ca actiune a exclusivismului si confruntarii dintre formele diferite ale aceleasi expresii a ideii pentru dominatie si putere. Daca in "radacina" oricarui comportament al gandirii nu gasim 'unicitatea " in expresie nu putem intelege sau "lumina', elucida, natura comportamentului. "Unicitatea" comportamentului trece dincolo de generalizare si tinde spre sursa sa, universalul care 'lumineaza " problema ca irationala sau inchipuita si fara radacina in sursa tuturor lucrurilor si miscarilor "universalul si universalitatea verbului". In acesta situatie gandirea inceteaza sa mai lucreze la rezolvarea unei probleme inteleasa ca "falsa" Se distinge in gandire de lumina intelegerii sau constienta faptului, distinge adevarul de fals, sau ceea ce este universal adevarat de 'umbra sa', sau generalizarea interpretativa a unei singure expresii "drept corecta sau buna si implicit toate celelalte exprsii ale aceluiasi verb universal, drept rele si incorecte" Aceata generalizare interpretativa a binelui si raului este o activitate incremenita a gandirii in ideea axiomatica, tacuta-muta, deci din fundalul sau despre sine, premeditata sau conceputa despre sine in lipsa constiintei propriului sine. Gandirea se vede pe sine efemera si instabila si isi creeaza un sine imuabil si nezdruncinabil, invulnerabil in circumstantele violente ale binelui si raului axiomatic al acestei modalitati de gandire, modalitati temporale ca bucla si meandra a constiintei sale, sau imagine de sine statica, incremenita prin efortul gandirii. Daca exploram gandirea ca activitate 'cerebrala", activitatea propriului creier, percepem efortul gandirii de a incremeni imaginea de sine si a lupta impotriva oricaror alte imaguni ale sinelui sau pe care le considera axiomatic neadevarate si dusmanoase. Cu tot acest efort incredibil de aparare a propriei imagini imuabile fixate axiomatic si refuz al oricaror alte variante expresive ale sinelui "facut de gandire pentru ea" rezultatul activitatii este sortit esecului, gandirea nu poate apara sinele sau care reflecat in coprul sau biologic se degradeaza sau imbatraneste direct proportional cu efortul sau de fixare a imaginii despre sine. O astfel de gandire este fragmentata in axioma sa si "jumatatile" circumstantiale ale fragmentarii axiomatice sunt efemere, ele nu pot sustine prin reactie presiunea "intregimii si unicitatea gandirii" ca proces intreg, plenar si fluid in evolutie sau miscare universala. gandirea este ca un copil care vrea sa ajute dar mai mult incurca. In afara procesului gandiri nu putem vorbi despre cunoastere al carui camp-intregime este memoria ,iar miscarea sa, gandul-intregime. Acesta revelatie prin instrumentele ratiunii este confirmata emotional de "expresiile :religiei" in forma "Dumnezeu este atotcunoscator si atotputernic". Aceste exprimari releva ca sursa a tot ce este, este 'o completitudine sau intregime de nefragmentat" iar singurul mijloc prin care noi putem cunoaste aceasta intregime (atot; tot- adica complet, fara lipsuri si 'a" -inceputul omului, ; 'atot" tradus insemna ca omul de inceput este complet si intregime, nu-i lipsete ceva din cunoastere si putere; Acesta expresie completa, intrgeime dinamica, armonica simetrica si sicrona cu sinele sau, este expresia creata de Dumenezeu, Fiul sau; mai mult chiar, putem intelege ca Dumnezeu este la inceputul oricarei expresii din perceptie si ca imaginea sa completa ,intrega si nefragmentata despre sine ESTE Fiul sau unit cu el insusi, expresia sa de ssine simetrica si sincrona-"eu sunt cel ce sunt", constiinta sau lumina intregii creatii universale) chiar este Gandul. Gandul se releva ca intreaga tacere, frumusete si putere pe care omul ca Fiul inceputurilor are libertatea sa foloseasca. Gandul este de nefragmentat si subsumeaza in insasi esenta sa o imagine completa a intregii cunoasteri si puteri, adica 'viziunea inceputului" , o viziune armonica si dinamica in diversitatea expresiilor sale iar interactiunea dintre aceste expresii , sau relatia dintre expresiile diverse ale unicei intregimi universale si expresive. Pot afirma ca "gandul ne contine", dar noi, putem si o facem, da forma dupa propria dorinta, adica sa exprimam una din infinitatea posibilitatilor sale formale ca expresie vizibila, sau in perceptia noastra. Astfel toate formele de expresie ale gandului sunt in propria percetie, la vedre, dar sursa expresiei este intotdeauna in 'profunzimea formei din perceptie", in interior. Curgerea gandirii este din interior spre exterior din ceruri spre pamant in care cerurile sunt metafora viziunilor launtrice ale individului care se exprima, viziuni despre sine si lume si rolul sau in aceaste viziuni."Aceste ceruri vor trece si vor veni altele si vor trece si ele" est exprimarea constiintei dinamicii si fluiditatii firesti a viziunilor lantrice generate de lumina sau elucidarea prin intelegere a dinamicii creative , recreative (sirul reincarnarilor sufletului),cocreative (creatia comuna, perceptia comuna) care genereaza evolutia formei spre expresie din ce in ce mai aproape de inceputurile sale si aceasta miscare implicita face ca societatea sau relatiile dintre expresiile umane ale Fiului Unit, sa evolueze , sa aiba dinamica inoitoare sau regeneratoare prin intorcerea in universal si universalitatea mijloacelor sale de expresie "gandul'. "Eu sunt calea" desconspira modalitatea acestei dinamici in care imaginea despre sine si rolul sau in lume este nucleul transformarilor prin dinamica imaginii de sine si fuiditatea sa neintermediata, fara opus. Constiintele elevate sau reelevate in inceputurile expresiilor sale prin rememorare, afirma ca 'suntem condamnati la fericire" relevand astfel radacina fericirii creative a fiintei noastre indiferent de diversitatea formlor expresive. Pare a fi o iluzie si o utopie si asa si este pentru o constiinta prinsa in circumstantele binelui si raului ca separare interpretativa si axiomatica a unui unic fapt aflat in perceptie prin identificarea cu expreiea unei intregimi complete si de sine statatoare si [rin apararea ei.. Aceasta calitate a sinelui statator al pamantului ca intregime a cunoasterii si ratiunii existentei fiintei unite cu sursa sa nu poate fi ascunsa sub "nici un obroc al interpretarilor din lipsa, nevoie, sau ambitie.) "Nevoia este conceptul lipsei si se releva constiintei ca " prima iluzie a omenirii este nevoia" si ca din ea se dezvolta celelalte 24 conditionari, exigenta etc, care pot fi vazute ca intregime a comportamentului sau atitudinii exclusivismului violent in natura sa. Cred ca sunt greoaie aceste exprimari si greu de urmarit in insiruirea lor asemenea teoriei la ora de matematica care fara exemple-povesti ale comportamentului lor sunt greu de inteles ; asa ca voi povesti un exemplu de manifestare in experienta si istoria personala a acestor teorii. La un moment dat, "mi-am vazut" comportamentul ca o intregime in sensul ca desi formal parea diferit si altul ca etape istorice, in fundatia sa era incremenit intr-o unicitate rigida , mereu la fel.Am fost socat de acesta constatare a rigiditatii incredibile a unicei atitudini care genera o asa de mare diversitate de comportamente formale ca activitate sociala si interpersonala. Descoperirea ca intreaga mea existenta "facusem" mereu "acelasi lucru" prin efectul socului produs asupra constiintei mele a generat incremenirea incremenirii aceluiasi "singur lucru" sau gand- obsesiv (oprirea miscarii sale) si l-am vazut ca ceea ce este si ce doreste de fapt de la mine. Era o dorinta- imagine in care eu aveam porunca de a " ma pune la dispozitia nevoilor celorlalti' ; dorinta neimplinita inca desi ma straduisem inconstient de ea sa o implinesc si fusese sursa tuturor gandurilor si actiunilor mele "de cand ma nascusem-ca istorie a amintirilor constiente". Brusc am avut revelatia tintelor mele constiente din existenta in totala opozitie cu acea dorinta inconstienta tacuta si fixata ca idee care in orice circumstanta generase activitatea gandirii si comportamentului. Vointa mea era canalizata de dorinta tacuta dar ceea ce eu vroiam era diferit si astfel nu se implinea niciodata pentru ca gandurile si actiunile erau canalizate de ideea tacuta si nu de ceea ce eu vroiam; astfel eram intr-un conflict din ce in ce mai violent cu circustantele din percetie si circumstantele "vrute'. Sa detaliez; toate circumstanetle existentei mele de pana atunci erau cele in care cu oricine veneam in contact "avea o nevoie" explicitata si-mi crea astfel posibilitatea de a-mi onora dorinta de a ma pune la dispozitia lui ca resurse si pozitie. In fapt asa se intampla dar erau intamplari si nu ceea ce eu constient vroiam si astfel eram permanent in conflict cu mine si ceilalti care ma "sufocau" cu nevoile lor si-mi rapeau timpul pentru a le implini pe 'ale mele". A fost o perioda cand nu aveam de implinit nevoi sau nu aveam nevoi personale, perioada in care conflictul inceta , eram "impacat" cu mine si ceilalti , eram unde eram si facea ceea ce e de facut.dar circumstantele sociale ma presau sa angajez ambitii si tinte personale, sa demonstrez ca nu sunt idiot (la scola) si fara importanta (la serviciu) , am inceput sa-mi slujesc interesele demonstrative si conflictul interior se amplifica in relatie cu mine si cu ceilalti. Sa dau un exemplu punctual: eram la mare, tanar student care avea o deosebita placere sa innoate pe sub apa si sa fie "singur", neatasat emotional. Am vazut innotand un cetatean mai in varsta care se zbatea haotic prin apa, se ineca, nu reusea sa-si pastreze echilibrul la suprafata apei. Instinctiv cu mare bucurie am sarit in ajutorul lui , dar modalitatea care am crezut ca este potrivita a fost "sa-l sustin de sub apa". m-am pus sub el si l-am tinut la suprafata cat am putut de mult dupa care i-am dat drumul ca sa respir. Dupa ce am "luat aer", am reluat sustinerea in acelai mod pana ce la un moment dat am ajuns intr-o zona cu apa mai mica si cetateanul a pus picioarele pe pamant. Bucuros ca am reusit sa-l sustin nu mica mi-a fost surpriza cand cetateanul a inceput sa ma injure si moralizeze pe tema idioatei mele metode prin care l-am ajutat, ignorand pana la urma rezultatul care era de fapt ceea ce conta in situatia concreta . Socat, nu am auzit prea bine ceea ce spunea si scuzandu-ma m-am indepartat fara sa acord vreo analiza situatiei. Dar in momentul revelateii mele a rigiditatii comportamentului, aceasta intamplare am vazut ca 'se repetase" in copilarie cu un prieten ce vroia sa invete sa innoate in rau. Am vazut ca toate incercarile mele de sustinere a celorlati erau "de acelasi fel". As doi sa exprim metaforic acest "fel". Este ca si cum, ca sa scoti pe cineva dintr-o groapa adanca sari si tu in groapa sa-l impingi spre margine fara sa stii daca adancimea gropii permite asta (prin insumarea celor doi sa se depaseasca adncimea ei).Aceasta "metoda" implica in ambele situatii posibile ca ori unul sa ramana in groapa, ori amandoi.. Am inteles "instantaneu" de ce oamenii se autodiminueaza (autodiminuarea vazuta ca saritul in goapa psihologica in care se afla celaltat) ca "sa fie impreuna" , acceptand comportamentele miserabile ale diferitelor anturaje sub conditia lor umana . Am inteles autodiminuarea, autoumilirea si autodegradarea expresiei si comportamentului personal. 'Cu bune intentii se paveaza drumul spre iad " capata relevanta. Nu este suficienta intentia buna ci si atitudinea rationala a mijlocelor ei in manifestare. Acum este clar ca este bine sa ramai pe marginea gropii si sa alegi un bat de care sa se agate cel cazut ca in cazul in care vrea sa te traga inlauntru sa poti sa dai drumul batului. A sta ferm pe marginea gropilor iti ofera mijlocul de a ajuta, dar sa sari in gropa fara sa gandesti impins de impulsurile emotionale ale afectiunii pentru aproaple tau este periculos; nu stii cine este aproapele tau si ce intentii are, nu ai 'timp' sa meditezi pe tema si teama aproapelui ca relatia sa fie vigilenta Atunci in acea clipa a revelatiei am intels instantaneu si fara timmp de gandire ceea ce va povestesc lung si greoi acum; am inteles 'gropile psihologice" pe care oamenii nu le vad ca "gropi" incercand sa te atraga in ele sa nu se mai simta singuri acolo.Mi-am amintit spusele cuiva care afirma ca "un nebun incearca sa te inebuneasca pentru ca in nebunia lui se simte singur" Constiinta circumstantei nu este constienta noastra "de lucru" , noi lucram precum copii prin impulsurile reactiei la necazurile proprii sau ale apropiatilor intrand si mai adanc in ele cu 'sperata ' ca putem ajuta sau rezolva ceva. Este evident ca in aceste impulsuri exista "ceva minunat" din care se nasc, dar la fel de evident este ca minunatia lor este exploatata in scopurile mediocritatii meschine ale obsesivei idei de putere personala prin acumulare din resursele celorlalti sau angajarea lor, expresie evidenta a activitatii sociale acumulative in numele cresterii profiturilor catorva denumite dezvoltare sociala. Pana unde se poate dezvolta si creste? Istoria arata ca exista o limita a acestei posibilitati si omenirea prin crize sau razboi revine la "zero" astfel ca obsesia acumularii si cresterii sa se sustina relevant ca posibilitate. Cresterea fara sens si ratiune genereaza implict distrugerea ei , are samanta propriei distrugeri in sinele sau. Cresterea omului are un sens al implinirii tuturor facultatilor fizice, psihice si ratiunii. " Iesit de pe banda de productie a universului ca produs finit", condus de ratiune, cresterea inceteaza a mai fi relevanta si exprima ratiunea existentei sale in univers prin a da nastere (recreere) , a gestiona averea vietii prin creatie si autoeducatie, autocorectie si euritmie in armonia legica a universului. "Cresterea" fixata ca incremenire in aceeasi directie de actiune nu permite "pulsul" si fara puls inima este moarta sau materiala, fara viata, asa cum fara viata este intreaga noastra conceptie despre noi si locul nostru in univers pe baza careia este structurata organizarea sociala gresit numita "civilizatie umana". La fel de fara sens si puls sunt si obiectivele noastre in aceasta organizare fixa, violenta, constrangatoare. Individul uman nu-si gaseste linistea si pacea interioara , claritate si ratiunea comportamentala sociala, nici in familie, nici in scoala, nici in munca, nici in orice contact si relatie socializata si organizata pe aceste conceptii si targheturi civilizatorii. In paralel, orice contestare a lor, sau indrumare spirituala sincera si neinteresata (pesonal ca autoafirmare si autoidentificare sau autoinductia unei identitati), sunt denigrate si demonizate ca utopii. Intrebarea mea este de ce sa consider 'realitate' o organizare sociala antirationala in raport cu comunitatea si fratietatea umana evidenta si "utopie" ceea ce este rational in sustinerea unei comunitati planetare? de ce sa consider "realitate obiectiva" expresiile exclusivismului violent ale comunismului ideologic globalizat care ingusteza diversitatea si impune modele unice si incomplete de comportament si sa consider irational-utopice toate viziunile ratiunii comunitatii si expresiilor armoniei launtrice cu care ne nastem natural si care ne conduce la organizare armonica rationala a comunitatilor sociale care se caracterizeaza prin lipsa confruntarii launtrice sau interioare, fara sa fie de tip ierarhic militar prin obligatie sub amenintarea mortii si batalionului disciplinar. De ce am transformat societatea indivizilor in batalion disciplinar, in ideologia "ultimului drum" in directia scaunului electric? Exista in percetia noastra inteligenta "un ultim drum"? Evident ca nu; putem parasi drumurile, dar ele raman si sunt infinite diversitati expresive si de miscare ale frumusetii si plenitudinii potentialului uman. Recapituland , sensul existentei este din universal sau profunzimile inteligentei universului spre particular sau intruparea expresiei acestei inteligente in propria creatie, apoi din particular prin general inapoi la sursa, sau universal, si cercul constiintei vietii universale se inchide descoperindu-si ratiunea sau functia universala. Cand 'de pe pamant spre cer" ca drum si sens este " infundat de generalitate", intermediarul generalizare ca activitate a gandirii blocheaza circuitul energiei constiintelor si ele se percep ca baterii care la un momend dat este firesc sa se termine ca functionare si cauta priza pentru reincarcare fara sa o gaseasca incremenita in analizele-sintezele- antitezele generalizarilor. Ceea ce denumesc 'universal' este viu si am mai facut referire la acesta evidenta perceptiva subiectiva prin expresia " viata fara existenta " incercand sa relev caracterul impersonal, neistoric, unic si complet cunoscut ca 'providenta' mereu prezenta , energie vie pura sau inteligenta. Nu avem cuvinte pentru percetii directe prin comuniune cu faptul si atunci orice cuvinte sunt inducatoare de filtre si oprelisti in comunicare prin simplitatea mecanismului neglijat ca forta al interpretarii sau imaginarii faptului sau trairii in absenta perceptiei directe. Astfel am separat cunoasterea in "directa" si "experimentala" prin folosirea instrumentelor pentru marirea capacitatilor percepticve, (microscoape sau telescoape etc). Dar inceputul explorarilor cunoasterii universale si a inteligentei care o emana si sustine, este si a fost si va fi intotdeauna "directa" si subiectiva in sensul ca nu o poti demonstra altuia care nu percepe domeniul respectiv al manifestarilor inteligentei. Si totusi aceasta cunoastere directa sau corporala (directa prin contact si comuniune cu faptul ) este cea care deapoi este demonstrata, instrumentata si oficializata, experimental si prin repetitie. Evidenta (cu care v-am plictisit) "ne spune' ca nu putem cauta ceva ce nu cunoastem si totusi, cautam ce nu cunoastem sau nu avem inca constienta acestei cunoasteri; raspunsul este ca acea cautare este evident a ceea ce am cunoscut direct si subiectiv ca indivizi sau ca umanitate, cautam instrumental si stiintific pentru ca "stim ca exista prin explorare directa subiectiva" si vrem sa demonstram sau aducem in manifestare constienta si comuna, acea existenta, "sa aducem in perceptiea comuna" ; este un fel de impartasire a cunoasterii directe prin instrumentare si oficializare ca obiectiva. Fiul omului afirma acum doua mii de ani si ceva, ( daca afirma si acum ), ca semnul tatalui (tatal vazut ca simbol masculin al surselor) este "o miscare si un repaos in acelasi timp" si dupa aprox doua mii de ani oamenii de stiinta vorbesc despre caraterul dual - sincron de" unda-corpuscul" al luminii, fapt cercetat si demonstrat oficializat si instrumentat social sau comunizat ca fapt obiectiv si axionatic. Ceea ce este universal este si particular si ceea ce este particular este universal. Comparatia si selectia produce si distruge simultan. Cresterea si descresterea este simultana, etc, cresti intr-un sens si anumit domeniu si descresti simultan in alt sens si domeniu. Aceasta universalitate a miscarii pulsatorii a vietii universale si inimii ei, ne releva alte criterii si sensuri ale organizarii individuale si sociale, criterii reperate ca "masuri, proprotii " sau rapoarte armonice in existenta si discrediteaza obsesivitatile ideatice sau ambitiile personale ca instrumente si repere in existenta. Problema se releva ca acea Atentie care naste proportia corecta in care sa cresti fara ca descresterea simultana sa te afecteze, acea Inteligenta relevata prin fractaliile matematice ale echilibriumului universal, acea profunda Intelepciune ca activitatea ratiunii existentiale, sa se nasca in constiinta sau renasca in constienta sinelui uman. Expresia sa, "instrument existential in viata", una cu ceea ce este in contact direct cu ea, denumim iubire. Aceasta incomensurabila (nu poate fi masurata ca nu ai aparat cu care sa o faci) si miraculoasa ( nu poti explica si demonstra sau contesta evidenta ei) Inteligenta si Stiinta are o expresie corporala sau fiu intreg ,complet ca si ea, un organ prin care lucreaza in propria creatie univesala obiectivata, simetrizata si condensata ca stabila in miscare, omogena si coeziva, in sincronicitate cu ea insasi. Denumirea prima a instrumentului acestei inteligente IN creatia sa precum creatia este IN sine (simetrie) a fost cuvantul OM rezultat din ascultarea respiratiei sau pulsului "masurii de aur", fractalului de echilibrium etc, So ca inspiratie si Ham ca expiratie; SOHAM care a ajuns OM(OHM, HOMBRE, sau AUM,AMIN, etc. in culturile respective, sau simbolizat diferit in alte folclorizari locale, Al'Laah, Iehova, Brahma, ale aceluiasi puls fara de care fiul este fara viata. Desigur ca "ascunderea adevarului este desavarsita specialitate a mincinosilor" . Asa ca intrebati-va propria ratiuneeee daca nu ar fi firesc ca sunetul respiratiei sa dea numele fiintei care respira adica se imparatseste cu mediul sau in libertate, fara constrangere, daca ne amintim ca fara "aer" dupa doua min. parasiti corpul sau lesinati. Fara mancare si alte asa zise nevoi conditionale, desi sunt complet asigurate de arealul terestru precum si aerul, rezistati mai mult. "Fara" insemana ca din afara sa fiti constransi, sau sa se blocheze fluxul aerului in corp, sau al hranei, nu se refera la lipsa . Cei care respira energie vie si inteligenta nevazuta ca vitalitate dar vizibila ca celule de vitatilitate sau mana, prana cereasca, au f. putina sau de loc nevoie de alta mancare, noi mancam cu nasul iar gura este mai rational si placut simultan intrebuintata si intretinuta la sarutat; sarutul divinitatii vindeca totul.
+,
Gropile psihologice
In mod curent, obisnuinta genereaza pierderea sensului cuvintelor si actiunilor lor unei constiente rutiniere ca activitate. "Primul sens" al unui cuvant este asimilat prin acceptarea lui fara cunoastrea etimologiei sale sau prin acceptarea unui inteles colectivizat al cuvantului care poate fi sau nu, un sens si o semnificatie denaturata in raport cu originalul sau. Explorarea semnificatiilor cuvintelor sau formelor pe care le dam propriului gand sau corp, este folositoare procesulyui reinvatarii sau educatiei. "Filosof" era considerat la un moment dat, creatorul unui nou cuvant si semnificatii al unei perceptii directe si inteligente. Ca sa poti genera un nou cuvant continator al universalitatii semnificatiilor sale, fara studiul modalitatilor in care inaintasii au generat cuvinte noi, fara srudiul etimologiei cuvintelor in limbile originale in care au fost emanate, ca urmare studiul limbilor respective, este imposibil. Si astfel 'filosofii" in devenire studiau in original scrierile inaintasilor lor, fie in greaca, abraica, latina sau sanscrita, sau limba veche a popoarelor in care s-au nascut, deci inviau cuvintele originale si a semnificatiilor lor prime. Fara aceasta 'reinviere", cuvintele cu curgerea timpului si utilizarea lor rutiniera isi pierd sau schimba intelesul original capatand semnificatii si actiuni de multe ori in contradictie cu originalul sau confuzionand sensurile folosirii lor.Cuvantul este "O vibratie" ,o unda corpusculara care evident are reverberatie si efect al actiunilor sale complexe; pierderea semnificatiilor originilor sale nu conduce la sc himbarea vibratiei lui forma expresiva fiind acceeasi, dar poate conduce la confuzionarea intregii gandiri prin efectele lor neconforme cu asteptarile noastre conforme sensurilor si semnificatiilor schimbate, pervertite. Prima denumire este samanta, ea contine o intregime de semnificatii complexa din care creste efectul, rezultatul actiunilor sale. Daca credem intr-o alta semnificatie a cuvantului se introduc asteptari care nu vor fi onorate de actiunea cuvantelor respective, una asteptam si alta se intampla.( asteptam sanatate si avem boala, asteptam iubire si avem dusmanie, etc).Toate cuvintele sunt fixate in 'interior' dar nu sitoate senificatiile lor si astfel sunt cuvinte goale de semnificatie ,cuvinte a caror semnificatie este necunoscuta si cuvinte cu semnificatii subintelese diferite de original. Cele care functioneaza sunt "cuvintele intregi" una cu continutul lor complex de semnificatie; cele uzuale, banale, comunizate , clarificate, ca intregimi de semnificatie si forma cuvant sunt putine si astfel traim intr-un mediu ingust de cuvinte, bagaj linvistic redus la necesitati primare, instincte si senzatii comune ca reflectare a obiectelor din perceptia comunizata. In acest context al bagajului lingvistic restrans la nevoi fiziologice si ambitii, nu este de mirare ca intelegerea intre oameni este aproape blocata de semnificatiile diferite ale folclorului local a cuvintelor si comunicarea suntata de interpretari, premeditatri si lipsa universalitatii semnificatiilor si verbelor. "Vorbim impreuna si ne intelegem separat" este expresia noncontactului in comunicare.Nu putem comunica fara "un contact auric' al energiilor individuale, care se traduce intr-o pozitionare comuna a punctelor pe asamblare a acelorasi vibratii sau cuvinte. Acest necesitate banala este relevata de faptul ca intr-un dialog la un moment dat se impune clarificarea semnificatiilor cuvintelor pentru comunicare si intelegrea ei. este evident ca folosind un cuvant referitor la un fapt, faptul se estompeaza si ramane doar cuvantul si la un moment dat ne trezim ca nu stim ce insemna respectivul cuvant sau la ce se refera dar si in situatia in care cand ne intalnim in percetie cu un fapt real sa nu stim cuvantul asociat lui din moment ce acel cuvant il asociam de mult altui fapt in imaginatia noastra.tuatii ne induce o idee gresita despre noi insine, aceea de "a fi uitat" sau 'a nu sti". Cu aceasta idee despre noi sau sine corporalizata (ajunsa credinta) prin repetitie , intrebati-va cum putem comunica sau recunoaste realitatea existentiala?
O alta evidenta ignorata este cea a efectelor cuvintelor asupra partenerilor de dialog. (cu noi insine purtam doar monologuri dezastruoase prin efectele lor). Aceasta calitate a cuvintelor de a impresiona inconjuratorul sau perceptia , este simultana cu emenatia lor. Ex. daca comunici unei femei ca are ochi frumosi (conform perceptiei subiective si fara interesul manipularii) efectul simultan cu cuvintele este... emotional. (la fel in cazul barbatilor cand le spui ca au "bile mari"). Deci cuvintele care "vin spre noi" nu sunt inregistrate ca forme ci ca emotii unice, incantare sau dezgust.omul este incantat de recunoasterea frumusetii si puterii sale si desgustat de aprecierile defectelor si asta releva o alta simultaneitate cea a cuvantului simultan cu emotia. cand relevi defcte le produci si cand relevi calitati le produci sau reverberezi, reinvii. Asa ca dezgustul omunlui la reverberarea unui defect sau dizarmonii este justificat asemenea incantarii sale in cazul reinvierii calitatilor frumusetii si puterii sale.Se afirma ca "cei care aduceau vesti proaste erau decapitati"; dar circumstantele negative sau proste este necesar sa fie relevate pentru o actiune coerenta lor. Asa ca "vestea rea" singulara si panicarda este dezavuata, ea trebuie inscrisa sau continuta de un context mai larg benefic in care este doar o provocare menita sa determine o actiune comuna si inteligenta care sa concretizeze prin reinviere starile de incantare ale frumusetii si puterii in orice circumstante. In fata crucificarii fiul omului afirma ca va reface templul in trei zile si asa a fost. In fata dereglarilor functionale sociale si fiziologice (vestile rele) afirmam capacitatea regenerarii celulare si fiziologice accelerate si armonizarea sociala pe noi nivele de amonie si energie a ordinii intrisesi a universului ca intregime. A ramane la constatarea dezastrului nu conduce la rezolvarea sau reinvierea armoniilor initiale sau ale copilariei in care nu exista razboi ci joaca sau sport si nici boala ci doar vitalitate si inteligenta datorata vitezei sporite de procesare informationala a creierului copilului . Deci viteza gandirii este determinanta in existenta si nu poate fi blocata decat prin complacere in rutina atentiei captate prin teama de dezastre sau nemultumiri. Acordam atentie problemei si ramanem blocati pe ea. Atentia neselctiva , "vede si gardul vede si scara"; oprelistea gardului nu mai este limita prin urcarea scarii; atentia se concentreza pe scara nu pe gard. Noi suntem educati sau hipnotizati sa ne concentram atentia pe garduri, pe oprelisti, pe neputinta ca reflecsie emotionala a structurii informationale a 'oprelistilor". Recunoasterea "lor" este functionala dar abandonul in fata lor este moarte sigura; " ni se taie capul" incapabili sa aducem altceva decat vesti proaste, lasand in seama altora solituionari si asteptand de la ceilalti. Triada lenesului din "muieti is posmagii?" o putem scana in formele comportamentale de genul: "cum se intampla asa ceva?"; "cineva trebuie sa faca ceva!"; " hai sa incepem cu o pauza!". nemiscare sau pauza sau tacere, nu exista la propriu, sunt conceptualizari fara continut!; In cazul de mai sus 'pauza' insemna complacere in circumstanta dezastrului iminent. Dupa cum am relevat daca nu am ascuns, cuvintele noastre au efecte simultane cu ele insele in sfera emotiilor , senzatiilor, sentimentelor si simtamintelor . Complexul de stari emotionale, senzoriale, etc, le identificam ca stari personale. Starea persoanei se autointretine, este aceeasi si este vazuta ca "adevarul' sau; ca "adevarul sinelui sau", este aparata si orice contestare ca sine sau incercare de schimbare sau transformare a ei (chiar in "bine") este respinsa. Metaforic descriind situatia curenta, este casi cum ne-am afla intr-o groapa, zbieram dupa ajutor dar cand vine ne opunem parasirii ei pentru ca intre timp starea din gropa a devenit sinele adevarului personal si ne distinge din marasmul gloatei. Reflectata comportamental acesta metafora am vazut in comportamentul psihologc al unei batrane care a pins o cunostinta si nu o mai lasa povestindu-i dramna personala a situatiei in care fiul o lasase fara casa si avere pe drumuri. Povestea cu atata bucuri ca si cum era visul vietii sale dezastrul social in care se afla, dublat de dezastrul medical. "Cunostinta" incerca sa-i ofere atitudini si actiuni pentru a iesi din acea "groapa psihologica " sau stare personala, dar batrana se incapatana sa reverberezesau invie prin cuvinte la nesfarsit aceeasi poveste sau stare. Paradoxul este ca si atunci cand o persona realizeaza drama starii personale si cere ajutor si vrea sa o schimbe sau transforme se incapataneaza sa constate mereu neputinta schimbarii si sa conteste solutiile fara efect servite de interlocutor. Evident ca starea "psiho-senzoriala" este tiranul si stapanul persoanei care nu-i da drumul daca acesta asteapta ca altcineva sa il elibereze ignorand faptul producerii si conservarii ei prin propria emisie conceptuala si verbalizarea ei a unui sine inchipuit, autoconceput. Greutatea consta in faptul ignorat al simultaneitatii cuvintelor si efectelor lor inregistrate psihologic intr-o complexitate complicata de structuri infoenergetice in fata carora un singur cuvant pare neputincios. Chiar daca se rezolva cumva starea , ea revine ; crusta grea de fome infasurate in ele insele ale starilor corporale senzoriale nu poate fi sparta chiar daca constiinta are viziunea propriei libertati de decizie si actiune; doar o ferestruica s- deschis prin stare si libertatea orizontului aparut da sperante care apoi sunt disperaile inchiderii ferestrei la loc. CU eforturi inimaginabile nu putem sparge zidul ci cu o putere superioara care nu apartine domeniului psihologic al persoanei. Ceva "mai tare" decat psihologia sau exaltarea emotionala a satisfactiilor si placerilor trebuie activat in constiinta sinelui uman. Imaginea originala a cuvantului viu care este omul inviat ca viziune si actiune, imaginea integritatii sale de nefragmentat este sursa puterii si desavarsirii sale in existenta fomalizata sau materilizata " EU nu sunt din lumea aceasta " se refera la viziunea lumii acesteia care este viziunea fragmentarii si pacatului originar , viziunea calomiatoare si denigratoare a fiintelor umane. Asta nu insemna ca "nu sunt de pe pamnt", ci ca sunt in viziunea integritatii de sine statatoare , a frumusetii si plenitudinii pamantului si fiintei sale constiente de sine in care cuvintele vii sunt la vedere, viata hraneste viata si nu se risipeste in teoriile evolutive ale involutiei constiintelor individuale.
Viziunea in care omul nu se trage din maimuta, ci maimuta este decaderea sau involutia omului ca urmare copilul decaderii sale din constiinta sa. Era o exprimare ciudata si de neinteles care spunea ca anomalele sunt copii arhanghelilor sau expresia cosmarurilor lor si ca atare ei trebuiau sa ii protejeze si sa aiba grija evolutiei si revolutiei lor in constiinta , revolutie prin care copii lor evoluau si se integrau libertatii in fiinta universului. Un vizionar afirma ca la un anumit nivel al constiintei animalele vorbesc, servesc si se supun oamenilor ca expresii ale calitatilor lor specifice ale caror intregimi ignorate sunt. O astfel de viziune ne arata ca dusmania si salbaticia, periculozitatea animalelor este o reflectare a propriei psiholiogii comportamentale umnane. Maimuta copiaza si isi scuza cu regnul animal in care 'cel mare manaca pe cel mic' si teoriile lantului trofic, propiul comportament . Forma om se poate comporta ca o maimuta si isi justifica comportamentul cu asa zisul comportament natural al animalelor ca justificare si ascundere al propeii mentalitati violente si devoratoare de resurse. Societate de consum este societatea maimutelor in forme umane, a 'domnilor" ca pana la "OM" e drum lung si inaccesibil lor pana nu-si vor schimba atitudinea si commprotaentul. Omul este primul nascut in univers si universu ii reflecta conceptia despre sine concretizata in comportament si nu teoriile amagirilor sale."Gropile psihologice' sunt meandre in constiinta, un fel de "oaze" in desertul ignorantei si cruzimii indiferentei . oaze dotate cu de toate conform specificului local, dotari care tind sa prinda si inroleze naivii ca pe niste baterii ale functionarii lor conceptuale si intrumentale. Cand invatam "sa sarim afara" din aceste gropi adancite de timp pe trambulina fricii, am invatat tot ce este de invatat. De gropile fizice ne ferim, le ocolim, chiar daca exista si accidente nu ramanem cu ochii fixati pe ele judecandu-le la nesfasrsit pana ajungem sa nu mai vedem decat groapa respectiva, Cand invatam sa procedam la fel cu "starile personale psihologice" sau gropile emotionale ale trecutului manipulat , modelat rautacios si perfid, mediocru si meschin le vom ocoli si pe acestea fara sa mai cadem si sa ramanem acolo sub justificarile inutilitatilor de tot felul si fara sa ne plangem de mila, vom invata sa mergem psihologic sau emotional pentru ca ne asteapta pe drum minuni nebanuite, minunile inceputului uitat. Unii au ramas 'acasa" si altii au plecat in strainatati, dar cand se vor reintalni aceeasi intelepciune ii va imbrasisa si ghida in existenta fara ierarhii sau in ordinea ordinilor creative si recreative spre desavarsirea fiintei si mediului sau vital universal dandu-i viata si reverberand viata Nu exista o viziune fixata conceptual sau imagistic ci insasi viziunea inceputului este in continua inoire si imabogatire, este vie si dinamica in fluiditatea sa creativa-recreatriva si de aceea afirmam ca nu exista perfectiune sau desavarsire ci doar actiunea sau drumul perfectiunii si desavarsirii. desavarsirea originii este un drum nu o tinta si asta genereaza mereu inoire, o miscare a carei actiuni este "mereu noua", prospata iar viziunea ei se concretizeaza faptic in regenerare celulara si fiziologica accelerata sau vindecare (Dumnezeu a creat mai intai medicul si apoi boala ca si constienta posibilelor accidente pe drumul desavarsirii). In om exista intrega claritate sau lumina care lumineaza intregul univers si cea mai inalta lumina este cea din faptele tale care incalzesc intregul univers. S-ar putea sa nu simti acea lumina care incalzeste dar poti percepe care fapte incalzesc sufletele oamenilor si care stare o genereaza; iubirea si dragostea ca expresie relationala este. Dar, ca dar si din dar, vigilenta este mereu sanatoasa, intre forme diferntele sunt insezizabile din prima, intre gragoste si mai multul ei dragostea cu de-a sila nu este mare diferenta si putem sa le confundam ca dupa aceea sa ne intrebam de.ce ni se intampla pe dos ceea ce dorim si ne este refuzata dragostea. Dragostea incepe cu respectul libertatii celuilalt si asta este cel mai greu cand vrem sa fim iubiti cu orice chip si de cei care nu vor pentru ca in goapa lpr psihologica dragostea nu exista. In atari situatii este inlocuita cu dorinta sexuala si posedarea subiectului dorintei. Daca vedem asa lucrurile toti oamenii indiferent de pozitia lor sociala sau in ierarhia lipsei vor bine dar au confundat intrumentul si mijloacele binelui dorit.Vor sa posede ceea ce au si nu recunosc ceea ce au avut decat dupa ce au pirdut. Cand pierd , ignora mijlocul sau coportamentul propriu care ia- condus la pierdere invocand dusmani isau cauze nchipuite si neputinte iluzorii, pierzandu-si altceva la fel de nepretuibil in bani, responsabilitatea.Daca valoarea formala sau simbolul valorii , banul, ar fi distribuit dupa responsabilitate si faptele ei , atunci claritatea valorii ar fi oficializata social si o astfel de oficializare ar intoarce pamantul cu capul sus si drept consecinta toti am fi demni de a fi nominalizati Om. Orice structura organizatorica este functionala; orice structura organizatorica cand se transforma intruna ierarhica devine o structura disfunctionala; a evita acesta devenire neplacuta si inhibatoare nu este posibil fara responsabilitate individuala. Suntem in momentul alegerilor prezidentiale, un nou reprezentant al comunitatii in relatiile ei se impune ales dar criteriul responsabilitatii nu este si cel al alegerii lui; criteriul de pana acum a fost "impotriva cui votam?" nu cine este responsabil in afirmatiile si faptele sale.Cel mai 'cotat' candidat ' este simultan cel mai iresponsabil in afirmatii si fapte cel mai mincinos si care foloseste minciuna si defaimarea ca instrument de propagare a urii impotriva cuiva sau demonizarea.prin demonizare nu se ajunge la responsabilitate si cel mult demonizarea gebereaza demonul ca substantivare a verbului sau actiunii respective ,sau functiunii verbului. Poporul roman este reversarea peste veacurile intunecate a unei inalte constiinte si responsabilitati in actiunile sale; radacinile vedice a spiritului si cuvintelor sale, (sat-univers; dac- pur, curat, etc), comportamentul sau (nonviolent, binevoitor, afabil, ospitatlitatea) nu poate fi ascuns sub aprecierile cosmopolite ale slugarniciei si deprecierile afirmative a mentalitatilor istorice a celor ce le emit; Amintirea si rememorare radacinilor spirituale culturale si istoria faptelor poporului va invia si reverbera peste veacuri universalitatea valorilor hranite si sustinute in intunecimea epocilor violente. Nu confundati poporul cu generalizarile la adresa lui, vedeti clar ca asa cum in japonia nu mai exista japonezi( spiritul onoarei ca reper al structurilor sociale si nimicnicia mercantila le-a acaparat), nici romani nu mai exista in romania( spiritul nonviolentei, intelepciunii compasive si creative al legaturii cu desavarsirea spatiului natal). Si ca sa gasesti japonezi in japonia si romani in romania nu-i vei cauta intre lupii resurselor umane si naturale. Civilizatiile pot disparea ca umbrele noptii cand soarele apare, dar popoarele indiferent de redenumirile lor au radacini adanci ca functiuni si ratiuni in fiziologia planetara, formand organe functionale specifice ale integritatii si stabilitatii planetare. Fiecare individ si popor cand sisi aminteste functia sa in armonie, isi regaseste linistea si neinduplecarea exprimarii ei. Este ca si cum te stradui sa faci multe lucruri si ele te coplesesc, dar cand intelegi ca ai doar un singur lucru ca functiune in intreg si acel lucru doar tu ai expertiza lui si de el depinde ca integritatea si plenitudinea sa nu saraceasca prin lipsa lui atunci te linistesti ca stii ce ai de facut si ce este folositor fara echivoc tuturor fara sa te mai amesteci in treaba celorlalti. Se reprima ideea omului providential, dar cand el apare nu mai este reprimat, este indragit, exploatat si apoi crucificat. Din intuneric nu poate fi vazut ca omul potrivit la locul potrivit ci se proiecteaza nepotriviti fiecarui loc.Alegerile manipulate prin minciunile facatorilor de imagini false despre un om sau altul, va fura alegerea; dar daca alegeti in lumina inimilor veti vedea inimile luminoase si potrivite locurilor in societate. Nu pot fi "doua persoane" ca sa oscilati, doar un om potrivit si un loc potrivit pentru el este.Confuzia si degringolada sociala si politico-economica este manifestarea unei simple coincidente, posturile ocupate in structurile sociale sunt ocupate de cei nepotriviti lor prin numiri ale politicii interesului meschin egoist si indifernt fata de comunitate care urmareste doar exploatarea sau consumarea ei. De alegerile fiecaruia depinde soarta fiecaruia si comuna. Daca vi se cumpara votul sau manipuleaza si vi se ia gratis, el trebuie sa aiba o imensa valoare(si are); nici toti banii politicienilor nu pot acoperi valoarea lui; faceti suma averilor politicienilor si trepadusilor lor si sefilor lor din umbra, a cheltuielilor lor de campanie, si vei vedea cat valoreaza votul tau Nu te justifica cu ceilalti ca si ei fac la fel, concentreza-te pe votul tau ca si cum ar fi singurul vot si asa si este. Cand faci asta se ajunge la unanimitate pentru ca unicitatea spiritului poporului tau este intregime de nezdruncinat si s-a exprimat prin tine si toti ceilalti identificand omul potrivit locului respectiv. Competitia electorala confluictuala nu are nici un sens altul decat al confuzionarii si debusolarii cetateanului pentru ca doar in turmentarea lui se poate ocupa locuri de catre cei nepotriviti lor..
Se indica constiintelor ratacite sensul creatiei divine si recreatiei universale care conduce la cresterea, dezvoltarea si implinirea constiintei umanitatii. Omul a mancat din "pomul binelui si raului" (interpretarea duala in opusuri a unui unic fapt nefragmentabil) si astfel si-a 'facut" o constiinta de rasa a "binelui si raului " din care nu mai poate iesi simtindu-se in aceasta circumstanta launtrica prizonier. Marele Invatator in contiinta pura a inceputurilor existentei omului pe pamant indica un sens al miscarii in constiinta care sa 'sfasie valurile' care o "intuneca". Dupa cum vedem intre religia iubirii si filosofia ratiunii si clarperceptiei este o diferenta de limbaj folosit in exprimarea aceluiasi "inteles" sau "lumina a mintii". Ce exista intre universal si particular, ceruri si pamant , care sa nu permita reflectarea reciproca simetrica si sincrona? Aceste calitati ale simetriei si sincronicitatii sunt reflecate de insasi existenta umana biologica si anume simetria propriei expresii si sincronicitatea cu ea insasi care determina dinamica formala denumita "face fete- fete".( un om suparat face "o fata" si acelasi om, bucuros, face "alta fata") Intermedierea cerurilor si pamantului, a universalului si particularului o face "generalul" Circuitul constient al miscarii energiei umane este intrerupt de generalizare; constiinta percepe o idee ca universala, percepe expresia ei ca particulara pe diferite niveluri ale expresiei sale (ceea ce ii determina o diversitate expresiva -unicitate in diversitate) si tendinta intoarcerii energiei ideii in sursa universala a emanatiei ei se opreste la generalizarea uneia din expresiile diversitatii sale, incercand sa elimine pe toate celelalte forme expresive ale aceleiasi idei. Asta determina exclusivismul violent si inutil ca un comportament antirational. Argumentul unei astfel de consideratii din exteriorul manifestarii o gasim in intrega structura politico-financiara ca actiune a exclusivismului si confruntarii dintre formele diferite ale aceleasi expresii a ideii pentru dominatie si putere. Daca in "radacina" oricarui comportament al gandirii nu gasim 'unicitatea " in expresie nu putem intelege sau "lumina', elucida, natura comportamentului. "Unicitatea" comportamentului trece dincolo de generalizare si tinde spre sursa sa, universalul care 'lumineaza " problema ca irationala sau inchipuita si fara radacina in sursa tuturor lucrurilor si miscarilor "universalul si universalitatea verbului". In acesta situatie gandirea inceteaza sa mai lucreze la rezolvarea unei probleme inteleasa ca "falsa" Se distinge in gandire de lumina intelegerii sau constienta faptului, distinge adevarul de fals, sau ceea ce este universal adevarat de 'umbra sa', sau generalizarea interpretativa a unei singure expresii "drept corecta sau buna si implicit toate celelalte exprsii ale aceluiasi verb universal, drept rele si incorecte" Aceata generalizare interpretativa a binelui si raului este o activitate incremenita a gandirii in ideea axiomatica, tacuta-muta, deci din fundalul sau despre sine, premeditata sau conceputa despre sine in lipsa constiintei propriului sine. Gandirea se vede pe sine efemera si instabila si isi creeaza un sine imuabil si nezdruncinabil, invulnerabil in circumstantele violente ale binelui si raului axiomatic al acestei modalitati de gandire, modalitati temporale ca bucla si meandra a constiintei sale, sau imagine de sine statica, incremenita prin efortul gandirii. Daca exploram gandirea ca activitate 'cerebrala", activitatea propriului creier, percepem efortul gandirii de a incremeni imaginea de sine si a lupta impotriva oricaror alte imaguni ale sinelui sau pe care le considera axiomatic neadevarate si dusmanoase. Cu tot acest efort incredibil de aparare a propriei imagini imuabile fixate axiomatic si refuz al oricaror alte variante expresive ale sinelui "facut de gandire pentru ea" rezultatul activitatii este sortit esecului, gandirea nu poate apara sinele sau care reflecat in coprul sau biologic se degradeaza sau imbatraneste direct proportional cu efortul sau de fixare a imaginii despre sine. O astfel de gandire este fragmentata in axioma sa si "jumatatile" circumstantiale ale fragmentarii axiomatice sunt efemere, ele nu pot sustine prin reactie presiunea "intregimii si unicitatea gandirii" ca proces intreg, plenar si fluid in evolutie sau miscare universala. gandirea este ca un copil care vrea sa ajute dar mai mult incurca. In afara procesului gandiri nu putem vorbi despre cunoastere al carui camp-intregime este memoria ,iar miscarea sa, gandul-intregime. Acesta revelatie prin instrumentele ratiunii este confirmata emotional de "expresiile :religiei" in forma "Dumnezeu este atotcunoscator si atotputernic". Aceste exprimari releva ca sursa a tot ce este, este 'o completitudine sau intregime de nefragmentat" iar singurul mijloc prin care noi putem cunoaste aceasta intregime (atot; tot- adica complet, fara lipsuri si 'a" -inceputul omului, ; 'atot" tradus insemna ca omul de inceput este complet si intregime, nu-i lipsete ceva din cunoastere si putere; Acesta expresie completa, intrgeime dinamica, armonica simetrica si sicrona cu sinele sau, este expresia creata de Dumenezeu, Fiul sau; mai mult chiar, putem intelege ca Dumnezeu este la inceputul oricarei expresii din perceptie si ca imaginea sa completa ,intrega si nefragmentata despre sine ESTE Fiul sau unit cu el insusi, expresia sa de ssine simetrica si sincrona-"eu sunt cel ce sunt", constiinta sau lumina intregii creatii universale) chiar este Gandul. Gandul se releva ca intreaga tacere, frumusete si putere pe care omul ca Fiul inceputurilor are libertatea sa foloseasca. Gandul este de nefragmentat si subsumeaza in insasi esenta sa o imagine completa a intregii cunoasteri si puteri, adica 'viziunea inceputului" , o viziune armonica si dinamica in diversitatea expresiilor sale iar interactiunea dintre aceste expresii , sau relatia dintre expresiile diverse ale unicei intregimi universale si expresive. Pot afirma ca "gandul ne contine", dar noi, putem si o facem, da forma dupa propria dorinta, adica sa exprimam una din infinitatea posibilitatilor sale formale ca expresie vizibila, sau in perceptia noastra. Astfel toate formele de expresie ale gandului sunt in propria percetie, la vedre, dar sursa expresiei este intotdeauna in 'profunzimea formei din perceptie", in interior. Curgerea gandirii este din interior spre exterior din ceruri spre pamant in care cerurile sunt metafora viziunilor launtrice ale individului care se exprima, viziuni despre sine si lume si rolul sau in aceaste viziuni."Aceste ceruri vor trece si vor veni altele si vor trece si ele" est exprimarea constiintei dinamicii si fluiditatii firesti a viziunilor lantrice generate de lumina sau elucidarea prin intelegere a dinamicii creative , recreative (sirul reincarnarilor sufletului),cocreative (creatia comuna, perceptia comuna) care genereaza evolutia formei spre expresie din ce in ce mai aproape de inceputurile sale si aceasta miscare implicita face ca societatea sau relatiile dintre expresiile umane ale Fiului Unit, sa evolueze , sa aiba dinamica inoitoare sau regeneratoare prin intorcerea in universal si universalitatea mijloacelor sale de expresie "gandul'. "Eu sunt calea" desconspira modalitatea acestei dinamici in care imaginea despre sine si rolul sau in lume este nucleul transformarilor prin dinamica imaginii de sine si fuiditatea sa neintermediata, fara opus. Constiintele elevate sau reelevate in inceputurile expresiilor sale prin rememorare, afirma ca 'suntem condamnati la fericire" relevand astfel radacina fericirii creative a fiintei noastre indiferent de diversitatea formlor expresive. Pare a fi o iluzie si o utopie si asa si este pentru o constiinta prinsa in circumstantele binelui si raului ca separare interpretativa si axiomatica a unui unic fapt aflat in perceptie prin identificarea cu expreiea unei intregimi complete si de sine statatoare si [rin apararea ei.. Aceasta calitate a sinelui statator al pamantului ca intregime a cunoasterii si ratiunii existentei fiintei unite cu sursa sa nu poate fi ascunsa sub "nici un obroc al interpretarilor din lipsa, nevoie, sau ambitie.) "Nevoia este conceptul lipsei si se releva constiintei ca " prima iluzie a omenirii este nevoia" si ca din ea se dezvolta celelalte 24 conditionari, exigenta etc, care pot fi vazute ca intregime a comportamentului sau atitudinii exclusivismului violent in natura sa. Cred ca sunt greoaie aceste exprimari si greu de urmarit in insiruirea lor asemenea teoriei la ora de matematica care fara exemple-povesti ale comportamentului lor sunt greu de inteles ; asa ca voi povesti un exemplu de manifestare in experienta si istoria personala a acestor teorii. La un moment dat, "mi-am vazut" comportamentul ca o intregime in sensul ca desi formal parea diferit si altul ca etape istorice, in fundatia sa era incremenit intr-o unicitate rigida , mereu la fel.Am fost socat de acesta constatare a rigiditatii incredibile a unicei atitudini care genera o asa de mare diversitate de comportamente formale ca activitate sociala si interpersonala. Descoperirea ca intreaga mea existenta "facusem" mereu "acelasi lucru" prin efectul socului produs asupra constiintei mele a generat incremenirea incremenirii aceluiasi "singur lucru" sau gand- obsesiv (oprirea miscarii sale) si l-am vazut ca ceea ce este si ce doreste de fapt de la mine. Era o dorinta- imagine in care eu aveam porunca de a " ma pune la dispozitia nevoilor celorlalti' ; dorinta neimplinita inca desi ma straduisem inconstient de ea sa o implinesc si fusese sursa tuturor gandurilor si actiunilor mele "de cand ma nascusem-ca istorie a amintirilor constiente". Brusc am avut revelatia tintelor mele constiente din existenta in totala opozitie cu acea dorinta inconstienta tacuta si fixata ca idee care in orice circumstanta generase activitatea gandirii si comportamentului. Vointa mea era canalizata de dorinta tacuta dar ceea ce eu vroiam era diferit si astfel nu se implinea niciodata pentru ca gandurile si actiunile erau canalizate de ideea tacuta si nu de ceea ce eu vroiam; astfel eram intr-un conflict din ce in ce mai violent cu circustantele din percetie si circumstantele "vrute'. Sa detaliez; toate circumstanetle existentei mele de pana atunci erau cele in care cu oricine veneam in contact "avea o nevoie" explicitata si-mi crea astfel posibilitatea de a-mi onora dorinta de a ma pune la dispozitia lui ca resurse si pozitie. In fapt asa se intampla dar erau intamplari si nu ceea ce eu constient vroiam si astfel eram permanent in conflict cu mine si ceilalti care ma "sufocau" cu nevoile lor si-mi rapeau timpul pentru a le implini pe 'ale mele". A fost o perioda cand nu aveam de implinit nevoi sau nu aveam nevoi personale, perioada in care conflictul inceta , eram "impacat" cu mine si ceilalti , eram unde eram si facea ceea ce e de facut.dar circumstantele sociale ma presau sa angajez ambitii si tinte personale, sa demonstrez ca nu sunt idiot (la scola) si fara importanta (la serviciu) , am inceput sa-mi slujesc interesele demonstrative si conflictul interior se amplifica in relatie cu mine si cu ceilalti. Sa dau un exemplu punctual: eram la mare, tanar student care avea o deosebita placere sa innoate pe sub apa si sa fie "singur", neatasat emotional. Am vazut innotand un cetatean mai in varsta care se zbatea haotic prin apa, se ineca, nu reusea sa-si pastreze echilibrul la suprafata apei. Instinctiv cu mare bucurie am sarit in ajutorul lui , dar modalitatea care am crezut ca este potrivita a fost "sa-l sustin de sub apa". m-am pus sub el si l-am tinut la suprafata cat am putut de mult dupa care i-am dat drumul ca sa respir. Dupa ce am "luat aer", am reluat sustinerea in acelai mod pana ce la un moment dat am ajuns intr-o zona cu apa mai mica si cetateanul a pus picioarele pe pamant. Bucuros ca am reusit sa-l sustin nu mica mi-a fost surpriza cand cetateanul a inceput sa ma injure si moralizeze pe tema idioatei mele metode prin care l-am ajutat, ignorand pana la urma rezultatul care era de fapt ceea ce conta in situatia concreta . Socat, nu am auzit prea bine ceea ce spunea si scuzandu-ma m-am indepartat fara sa acord vreo analiza situatiei. Dar in momentul revelateii mele a rigiditatii comportamentului, aceasta intamplare am vazut ca 'se repetase" in copilarie cu un prieten ce vroia sa invete sa innoate in rau. Am vazut ca toate incercarile mele de sustinere a celorlati erau "de acelasi fel". As doi sa exprim metaforic acest "fel". Este ca si cum, ca sa scoti pe cineva dintr-o groapa adanca sari si tu in groapa sa-l impingi spre margine fara sa stii daca adancimea gropii permite asta (prin insumarea celor doi sa se depaseasca adncimea ei).Aceasta "metoda" implica in ambele situatii posibile ca ori unul sa ramana in groapa, ori amandoi.. Am inteles "instantaneu" de ce oamenii se autodiminueaza (autodiminuarea vazuta ca saritul in goapa psihologica in care se afla celaltat) ca "sa fie impreuna" , acceptand comportamentele miserabile ale diferitelor anturaje sub conditia lor umana . Am inteles autodiminuarea, autoumilirea si autodegradarea expresiei si comportamentului personal. 'Cu bune intentii se paveaza drumul spre iad " capata relevanta. Nu este suficienta intentia buna ci si atitudinea rationala a mijlocelor ei in manifestare. Acum este clar ca este bine sa ramai pe marginea gropii si sa alegi un bat de care sa se agate cel cazut ca in cazul in care vrea sa te traga inlauntru sa poti sa dai drumul batului. A sta ferm pe marginea gropilor iti ofera mijlocul de a ajuta, dar sa sari in gropa fara sa gandesti impins de impulsurile emotionale ale afectiunii pentru aproaple tau este periculos; nu stii cine este aproapele tau si ce intentii are, nu ai 'timp' sa meditezi pe tema si teama aproapelui ca relatia sa fie vigilenta Atunci in acea clipa a revelatiei am intels instantaneu si fara timmp de gandire ceea ce va povestesc lung si greoi acum; am inteles 'gropile psihologice" pe care oamenii nu le vad ca "gropi" incercand sa te atraga in ele sa nu se mai simta singuri acolo.Mi-am amintit spusele cuiva care afirma ca "un nebun incearca sa te inebuneasca pentru ca in nebunia lui se simte singur" Constiinta circumstantei nu este constienta noastra "de lucru" , noi lucram precum copii prin impulsurile reactiei la necazurile proprii sau ale apropiatilor intrand si mai adanc in ele cu 'sperata ' ca putem ajuta sau rezolva ceva. Este evident ca in aceste impulsuri exista "ceva minunat" din care se nasc, dar la fel de evident este ca minunatia lor este exploatata in scopurile mediocritatii meschine ale obsesivei idei de putere personala prin acumulare din resursele celorlalti sau angajarea lor, expresie evidenta a activitatii sociale acumulative in numele cresterii profiturilor catorva denumite dezvoltare sociala. Pana unde se poate dezvolta si creste? Istoria arata ca exista o limita a acestei posibilitati si omenirea prin crize sau razboi revine la "zero" astfel ca obsesia acumularii si cresterii sa se sustina relevant ca posibilitate. Cresterea fara sens si ratiune genereaza implict distrugerea ei , are samanta propriei distrugeri in sinele sau. Cresterea omului are un sens al implinirii tuturor facultatilor fizice, psihice si ratiunii. " Iesit de pe banda de productie a universului ca produs finit", condus de ratiune, cresterea inceteaza a mai fi relevanta si exprima ratiunea existentei sale in univers prin a da nastere (recreere) , a gestiona averea vietii prin creatie si autoeducatie, autocorectie si euritmie in armonia legica a universului. "Cresterea" fixata ca incremenire in aceeasi directie de actiune nu permite "pulsul" si fara puls inima este moarta sau materiala, fara viata, asa cum fara viata este intreaga noastra conceptie despre noi si locul nostru in univers pe baza careia este structurata organizarea sociala gresit numita "civilizatie umana". La fel de fara sens si puls sunt si obiectivele noastre in aceasta organizare fixa, violenta, constrangatoare. Individul uman nu-si gaseste linistea si pacea interioara , claritate si ratiunea comportamentala sociala, nici in familie, nici in scoala, nici in munca, nici in orice contact si relatie socializata si organizata pe aceste conceptii si targheturi civilizatorii. In paralel, orice contestare a lor, sau indrumare spirituala sincera si neinteresata (pesonal ca autoafirmare si autoidentificare sau autoinductia unei identitati), sunt denigrate si demonizate ca utopii. Intrebarea mea este de ce sa consider 'realitate' o organizare sociala antirationala in raport cu comunitatea si fratietatea umana evidenta si "utopie" ceea ce este rational in sustinerea unei comunitati planetare? de ce sa consider "realitate obiectiva" expresiile exclusivismului violent ale comunismului ideologic globalizat care ingusteza diversitatea si impune modele unice si incomplete de comportament si sa consider irational-utopice toate viziunile ratiunii comunitatii si expresiilor armoniei launtrice cu care ne nastem natural si care ne conduce la organizare armonica rationala a comunitatilor sociale care se caracterizeaza prin lipsa confruntarii launtrice sau interioare, fara sa fie de tip ierarhic militar prin obligatie sub amenintarea mortii si batalionului disciplinar. De ce am transformat societatea indivizilor in batalion disciplinar, in ideologia "ultimului drum" in directia scaunului electric? Exista in percetia noastra inteligenta "un ultim drum"? Evident ca nu; putem parasi drumurile, dar ele raman si sunt infinite diversitati expresive si de miscare ale frumusetii si plenitudinii potentialului uman. Recapituland , sensul existentei este din universal sau profunzimile inteligentei universului spre particular sau intruparea expresiei acestei inteligente in propria creatie, apoi din particular prin general inapoi la sursa, sau universal, si cercul constiintei vietii universale se inchide descoperindu-si ratiunea sau functia universala. Cand 'de pe pamant spre cer" ca drum si sens este " infundat de generalitate", intermediarul generalizare ca activitate a gandirii blocheaza circuitul energiei constiintelor si ele se percep ca baterii care la un momend dat este firesc sa se termine ca functionare si cauta priza pentru reincarcare fara sa o gaseasca incremenita in analizele-sintezele- antitezele generalizarilor. Ceea ce denumesc 'universal' este viu si am mai facut referire la acesta evidenta perceptiva subiectiva prin expresia " viata fara existenta " incercand sa relev caracterul impersonal, neistoric, unic si complet cunoscut ca 'providenta' mereu prezenta , energie vie pura sau inteligenta. Nu avem cuvinte pentru percetii directe prin comuniune cu faptul si atunci orice cuvinte sunt inducatoare de filtre si oprelisti in comunicare prin simplitatea mecanismului neglijat ca forta al interpretarii sau imaginarii faptului sau trairii in absenta perceptiei directe. Astfel am separat cunoasterea in "directa" si "experimentala" prin folosirea instrumentelor pentru marirea capacitatilor percepticve, (microscoape sau telescoape etc). Dar inceputul explorarilor cunoasterii universale si a inteligentei care o emana si sustine, este si a fost si va fi intotdeauna "directa" si subiectiva in sensul ca nu o poti demonstra altuia care nu percepe domeniul respectiv al manifestarilor inteligentei. Si totusi aceasta cunoastere directa sau corporala (directa prin contact si comuniune cu faptul ) este cea care deapoi este demonstrata, instrumentata si oficializata, experimental si prin repetitie. Evidenta (cu care v-am plictisit) "ne spune' ca nu putem cauta ceva ce nu cunoastem si totusi, cautam ce nu cunoastem sau nu avem inca constienta acestei cunoasteri; raspunsul este ca acea cautare este evident a ceea ce am cunoscut direct si subiectiv ca indivizi sau ca umanitate, cautam instrumental si stiintific pentru ca "stim ca exista prin explorare directa subiectiva" si vrem sa demonstram sau aducem in manifestare constienta si comuna, acea existenta, "sa aducem in perceptiea comuna" ; este un fel de impartasire a cunoasterii directe prin instrumentare si oficializare ca obiectiva. Fiul omului afirma acum doua mii de ani si ceva, ( daca afirma si acum ), ca semnul tatalui (tatal vazut ca simbol masculin al surselor) este "o miscare si un repaos in acelasi timp" si dupa aprox doua mii de ani oamenii de stiinta vorbesc despre caraterul dual - sincron de" unda-corpuscul" al luminii, fapt cercetat si demonstrat oficializat si instrumentat social sau comunizat ca fapt obiectiv si axionatic. Ceea ce este universal este si particular si ceea ce este particular este universal. Comparatia si selectia produce si distruge simultan. Cresterea si descresterea este simultana, etc, cresti intr-un sens si anumit domeniu si descresti simultan in alt sens si domeniu. Aceasta universalitate a miscarii pulsatorii a vietii universale si inimii ei, ne releva alte criterii si sensuri ale organizarii individuale si sociale, criterii reperate ca "masuri, proprotii " sau rapoarte armonice in existenta si discrediteaza obsesivitatile ideatice sau ambitiile personale ca instrumente si repere in existenta. Problema se releva ca acea Atentie care naste proportia corecta in care sa cresti fara ca descresterea simultana sa te afecteze, acea Inteligenta relevata prin fractaliile matematice ale echilibriumului universal, acea profunda Intelepciune ca activitatea ratiunii existentiale, sa se nasca in constiinta sau renasca in constienta sinelui uman. Expresia sa, "instrument existential in viata", una cu ceea ce este in contact direct cu ea, denumim iubire. Aceasta incomensurabila (nu poate fi masurata ca nu ai aparat cu care sa o faci) si miraculoasa ( nu poti explica si demonstra sau contesta evidenta ei) Inteligenta si Stiinta are o expresie corporala sau fiu intreg ,complet ca si ea, un organ prin care lucreaza in propria creatie univesala obiectivata, simetrizata si condensata ca stabila in miscare, omogena si coeziva, in sincronicitate cu ea insasi. Denumirea prima a instrumentului acestei inteligente IN creatia sa precum creatia este IN sine (simetrie) a fost cuvantul OM rezultat din ascultarea respiratiei sau pulsului "masurii de aur", fractalului de echilibrium etc, So ca inspiratie si Ham ca expiratie; SOHAM care a ajuns OM(OHM, HOMBRE, sau AUM,AMIN, etc. in culturile respective, sau simbolizat diferit in alte folclorizari locale, Al'Laah, Iehova, Brahma, ale aceluiasi puls fara de care fiul este fara viata. Desigur ca "ascunderea adevarului este desavarsita specialitate a mincinosilor" . Asa ca intrebati-va propria ratiuneeee daca nu ar fi firesc ca sunetul respiratiei sa dea numele fiintei care respira adica se imparatseste cu mediul sau in libertate, fara constrangere, daca ne amintim ca fara "aer" dupa doua min. parasiti corpul sau lesinati. Fara mancare si alte asa zise nevoi conditionale, desi sunt complet asigurate de arealul terestru precum si aerul, rezistati mai mult. "Fara" insemana ca din afara sa fiti constransi, sau sa se blocheze fluxul aerului in corp, sau al hranei, nu se refera la lipsa . Cei care respira energie vie si inteligenta nevazuta ca vitalitate dar vizibila ca celule de vitatilitate sau mana, prana cereasca, au f. putina sau de loc nevoie de alta mancare, noi mancam cu nasul iar gura este mai rational si placut simultan intrebuintata si intretinuta la sarutat; sarutul divinitatii vindeca totul.
+,
Gropile psihologice
In mod curent, obisnuinta genereaza pierderea sensului cuvintelor si actiunilor lor unei constiente rutiniere ca activitate. "Primul sens" al unui cuvant este asimilat prin acceptarea lui fara cunoastrea etimologiei sale sau prin acceptarea unui inteles colectivizat al cuvantului care poate fi sau nu, un sens si o semnificatie denaturata in raport cu originalul sau. Explorarea semnificatiilor cuvintelor sau formelor pe care le dam propriului gand sau corp, este folositoare procesulyui reinvatarii sau educatiei. "Filosof" era considerat la un moment dat, creatorul unui nou cuvant si semnificatii al unei perceptii directe si inteligente. Ca sa poti genera un nou cuvant continator al universalitatii semnificatiilor sale, fara studiul modalitatilor in care inaintasii au generat cuvinte noi, fara srudiul etimologiei cuvintelor in limbile originale in care au fost emanate, ca urmare studiul limbilor respective, este imposibil. Si astfel 'filosofii" in devenire studiau in original scrierile inaintasilor lor, fie in greaca, abraica, latina sau sanscrita, sau limba veche a popoarelor in care s-au nascut, deci inviau cuvintele originale si a semnificatiilor lor prime. Fara aceasta 'reinviere", cuvintele cu curgerea timpului si utilizarea lor rutiniera isi pierd sau schimba intelesul original capatand semnificatii si actiuni de multe ori in contradictie cu originalul sau confuzionand sensurile folosirii lor.Cuvantul este "O vibratie" ,o unda corpusculara care evident are reverberatie si efect al actiunilor sale complexe; pierderea semnificatiilor originilor sale nu conduce la sc himbarea vibratiei lui forma expresiva fiind acceeasi, dar poate conduce la confuzionarea intregii gandiri prin efectele lor neconforme cu asteptarile noastre conforme sensurilor si semnificatiilor schimbate, pervertite. Prima denumire este samanta, ea contine o intregime de semnificatii complexa din care creste efectul, rezultatul actiunilor sale. Daca credem intr-o alta semnificatie a cuvantului se introduc asteptari care nu vor fi onorate de actiunea cuvantelor respective, una asteptam si alta se intampla.( asteptam sanatate si avem boala, asteptam iubire si avem dusmanie, etc).Toate cuvintele sunt fixate in 'interior' dar nu sitoate senificatiile lor si astfel sunt cuvinte goale de semnificatie ,cuvinte a caror semnificatie este necunoscuta si cuvinte cu semnificatii subintelese diferite de original. Cele care functioneaza sunt "cuvintele intregi" una cu continutul lor complex de semnificatie; cele uzuale, banale, comunizate , clarificate, ca intregimi de semnificatie si forma cuvant sunt putine si astfel traim intr-un mediu ingust de cuvinte, bagaj linvistic redus la necesitati primare, instincte si senzatii comune ca reflectare a obiectelor din perceptia comunizata. In acest context al bagajului lingvistic restrans la nevoi fiziologice si ambitii, nu este de mirare ca intelegerea intre oameni este aproape blocata de semnificatiile diferite ale folclorului local a cuvintelor si comunicarea suntata de interpretari, premeditatri si lipsa universalitatii semnificatiilor si verbelor. "Vorbim impreuna si ne intelegem separat" este expresia noncontactului in comunicare.Nu putem comunica fara "un contact auric' al energiilor individuale, care se traduce intr-o pozitionare comuna a punctelor pe asamblare a acelorasi vibratii sau cuvinte. Acest necesitate banala este relevata de faptul ca intr-un dialog la un moment dat se impune clarificarea semnificatiilor cuvintelor pentru comunicare si intelegrea ei. este evident ca folosind un cuvant referitor la un fapt, faptul se estompeaza si ramane doar cuvantul si la un moment dat ne trezim ca nu stim ce insemna respectivul cuvant sau la ce se refera dar si in situatia in care cand ne intalnim in percetie cu un fapt real sa nu stim cuvantul asociat lui din moment ce acel cuvant il asociam de mult altui fapt in imaginatia noastra.tuatii ne induce o idee gresita despre noi insine, aceea de "a fi uitat" sau 'a nu sti". Cu aceasta idee despre noi sau sine corporalizata (ajunsa credinta) prin repetitie , intrebati-va cum putem comunica sau recunoaste realitatea existentiala?
O alta evidenta ignorata este cea a efectelor cuvintelor asupra partenerilor de dialog. (cu noi insine purtam doar monologuri dezastruoase prin efectele lor). Aceasta calitate a cuvintelor de a impresiona inconjuratorul sau perceptia , este simultana cu emenatia lor. Ex. daca comunici unei femei ca are ochi frumosi (conform perceptiei subiective si fara interesul manipularii) efectul simultan cu cuvintele este... emotional. (la fel in cazul barbatilor cand le spui ca au "bile mari"). Deci cuvintele care "vin spre noi" nu sunt inregistrate ca forme ci ca emotii unice, incantare sau dezgust.omul este incantat de recunoasterea frumusetii si puterii sale si desgustat de aprecierile defectelor si asta releva o alta simultaneitate cea a cuvantului simultan cu emotia. cand relevi defcte le produci si cand relevi calitati le produci sau reverberezi, reinvii. Asa ca dezgustul omunlui la reverberarea unui defect sau dizarmonii este justificat asemenea incantarii sale in cazul reinvierii calitatilor frumusetii si puterii sale.Se afirma ca "cei care aduceau vesti proaste erau decapitati"; dar circumstantele negative sau proste este necesar sa fie relevate pentru o actiune coerenta lor. Asa ca "vestea rea" singulara si panicarda este dezavuata, ea trebuie inscrisa sau continuta de un context mai larg benefic in care este doar o provocare menita sa determine o actiune comuna si inteligenta care sa concretizeze prin reinviere starile de incantare ale frumusetii si puterii in orice circumstante. In fata crucificarii fiul omului afirma ca va reface templul in trei zile si asa a fost. In fata dereglarilor functionale sociale si fiziologice (vestile rele) afirmam capacitatea regenerarii celulare si fiziologice accelerate si armonizarea sociala pe noi nivele de amonie si energie a ordinii intrisesi a universului ca intregime. A ramane la constatarea dezastrului nu conduce la rezolvarea sau reinvierea armoniilor initiale sau ale copilariei in care nu exista razboi ci joaca sau sport si nici boala ci doar vitalitate si inteligenta datorata vitezei sporite de procesare informationala a creierului copilului . Deci viteza gandirii este determinanta in existenta si nu poate fi blocata decat prin complacere in rutina atentiei captate prin teama de dezastre sau nemultumiri. Acordam atentie problemei si ramanem blocati pe ea. Atentia neselctiva , "vede si gardul vede si scara"; oprelistea gardului nu mai este limita prin urcarea scarii; atentia se concentreza pe scara nu pe gard. Noi suntem educati sau hipnotizati sa ne concentram atentia pe garduri, pe oprelisti, pe neputinta ca reflecsie emotionala a structurii informationale a 'oprelistilor". Recunoasterea "lor" este functionala dar abandonul in fata lor este moarte sigura; " ni se taie capul" incapabili sa aducem altceva decat vesti proaste, lasand in seama altora solituionari si asteptand de la ceilalti. Triada lenesului din "muieti is posmagii?" o putem scana in formele comportamentale de genul: "cum se intampla asa ceva?"; "cineva trebuie sa faca ceva!"; " hai sa incepem cu o pauza!". nemiscare sau pauza sau tacere, nu exista la propriu, sunt conceptualizari fara continut!; In cazul de mai sus 'pauza' insemna complacere in circumstanta dezastrului iminent. Dupa cum am relevat daca nu am ascuns, cuvintele noastre au efecte simultane cu ele insele in sfera emotiilor , senzatiilor, sentimentelor si simtamintelor . Complexul de stari emotionale, senzoriale, etc, le identificam ca stari personale. Starea persoanei se autointretine, este aceeasi si este vazuta ca "adevarul' sau; ca "adevarul sinelui sau", este aparata si orice contestare ca sine sau incercare de schimbare sau transformare a ei (chiar in "bine") este respinsa. Metaforic descriind situatia curenta, este casi cum ne-am afla intr-o groapa, zbieram dupa ajutor dar cand vine ne opunem parasirii ei pentru ca intre timp starea din gropa a devenit sinele adevarului personal si ne distinge din marasmul gloatei. Reflectata comportamental acesta metafora am vazut in comportamentul psihologc al unei batrane care a pins o cunostinta si nu o mai lasa povestindu-i dramna personala a situatiei in care fiul o lasase fara casa si avere pe drumuri. Povestea cu atata bucuri ca si cum era visul vietii sale dezastrul social in care se afla, dublat de dezastrul medical. "Cunostinta" incerca sa-i ofere atitudini si actiuni pentru a iesi din acea "groapa psihologica " sau stare personala, dar batrana se incapatana sa reverberezesau invie prin cuvinte la nesfarsit aceeasi poveste sau stare. Paradoxul este ca si atunci cand o persona realizeaza drama starii personale si cere ajutor si vrea sa o schimbe sau transforme se incapataneaza sa constate mereu neputinta schimbarii si sa conteste solutiile fara efect servite de interlocutor. Evident ca starea "psiho-senzoriala" este tiranul si stapanul persoanei care nu-i da drumul daca acesta asteapta ca altcineva sa il elibereze ignorand faptul producerii si conservarii ei prin propria emisie conceptuala si verbalizarea ei a unui sine inchipuit, autoconceput. Greutatea consta in faptul ignorat al simultaneitatii cuvintelor si efectelor lor inregistrate psihologic intr-o complexitate complicata de structuri infoenergetice in fata carora un singur cuvant pare neputincios. Chiar daca se rezolva cumva starea , ea revine ; crusta grea de fome infasurate in ele insele ale starilor corporale senzoriale nu poate fi sparta chiar daca constiinta are viziunea propriei libertati de decizie si actiune; doar o ferestruica s- deschis prin stare si libertatea orizontului aparut da sperante care apoi sunt disperaile inchiderii ferestrei la loc. CU eforturi inimaginabile nu putem sparge zidul ci cu o putere superioara care nu apartine domeniului psihologic al persoanei. Ceva "mai tare" decat psihologia sau exaltarea emotionala a satisfactiilor si placerilor trebuie activat in constiinta sinelui uman. Imaginea originala a cuvantului viu care este omul inviat ca viziune si actiune, imaginea integritatii sale de nefragmentat este sursa puterii si desavarsirii sale in existenta fomalizata sau materilizata " EU nu sunt din lumea aceasta " se refera la viziunea lumii acesteia care este viziunea fragmentarii si pacatului originar , viziunea calomiatoare si denigratoare a fiintelor umane. Asta nu insemna ca "nu sunt de pe pamnt", ci ca sunt in viziunea integritatii de sine statatoare , a frumusetii si plenitudinii pamantului si fiintei sale constiente de sine in care cuvintele vii sunt la vedere, viata hraneste viata si nu se risipeste in teoriile evolutive ale involutiei constiintelor individuale.
Viziunea in care omul nu se trage din maimuta, ci maimuta este decaderea sau involutia omului ca urmare copilul decaderii sale din constiinta sa. Era o exprimare ciudata si de neinteles care spunea ca anomalele sunt copii arhanghelilor sau expresia cosmarurilor lor si ca atare ei trebuiau sa ii protejeze si sa aiba grija evolutiei si revolutiei lor in constiinta , revolutie prin care copii lor evoluau si se integrau libertatii in fiinta universului. Un vizionar afirma ca la un anumit nivel al constiintei animalele vorbesc, servesc si se supun oamenilor ca expresii ale calitatilor lor specifice ale caror intregimi ignorate sunt. O astfel de viziune ne arata ca dusmania si salbaticia, periculozitatea animalelor este o reflectare a propriei psiholiogii comportamentale umnane. Maimuta copiaza si isi scuza cu regnul animal in care 'cel mare manaca pe cel mic' si teoriile lantului trofic, propiul comportament . Forma om se poate comporta ca o maimuta si isi justifica comportamentul cu asa zisul comportament natural al animalelor ca justificare si ascundere al propeii mentalitati violente si devoratoare de resurse. Societate de consum este societatea maimutelor in forme umane, a 'domnilor" ca pana la "OM" e drum lung si inaccesibil lor pana nu-si vor schimba atitudinea si commprotaentul. Omul este primul nascut in univers si universu ii reflecta conceptia despre sine concretizata in comportament si nu teoriile amagirilor sale."Gropile psihologice' sunt meandre in constiinta, un fel de "oaze" in desertul ignorantei si cruzimii indiferentei . oaze dotate cu de toate conform specificului local, dotari care tind sa prinda si inroleze naivii ca pe niste baterii ale functionarii lor conceptuale si intrumentale. Cand invatam "sa sarim afara" din aceste gropi adancite de timp pe trambulina fricii, am invatat tot ce este de invatat. De gropile fizice ne ferim, le ocolim, chiar daca exista si accidente nu ramanem cu ochii fixati pe ele judecandu-le la nesfasrsit pana ajungem sa nu mai vedem decat groapa respectiva, Cand invatam sa procedam la fel cu "starile personale psihologice" sau gropile emotionale ale trecutului manipulat , modelat rautacios si perfid, mediocru si meschin le vom ocoli si pe acestea fara sa mai cadem si sa ramanem acolo sub justificarile inutilitatilor de tot felul si fara sa ne plangem de mila, vom invata sa mergem psihologic sau emotional pentru ca ne asteapta pe drum minuni nebanuite, minunile inceputului uitat. Unii au ramas 'acasa" si altii au plecat in strainatati, dar cand se vor reintalni aceeasi intelepciune ii va imbrasisa si ghida in existenta fara ierarhii sau in ordinea ordinilor creative si recreative spre desavarsirea fiintei si mediului sau vital universal dandu-i viata si reverberand viata Nu exista o viziune fixata conceptual sau imagistic ci insasi viziunea inceputului este in continua inoire si imabogatire, este vie si dinamica in fluiditatea sa creativa-recreatriva si de aceea afirmam ca nu exista perfectiune sau desavarsire ci doar actiunea sau drumul perfectiunii si desavarsirii. desavarsirea originii este un drum nu o tinta si asta genereaza mereu inoire, o miscare a carei actiuni este "mereu noua", prospata iar viziunea ei se concretizeaza faptic in regenerare celulara si fiziologica accelerata sau vindecare (Dumnezeu a creat mai intai medicul si apoi boala ca si constienta posibilelor accidente pe drumul desavarsirii). In om exista intrega claritate sau lumina care lumineaza intregul univers si cea mai inalta lumina este cea din faptele tale care incalzesc intregul univers. S-ar putea sa nu simti acea lumina care incalzeste dar poti percepe care fapte incalzesc sufletele oamenilor si care stare o genereaza; iubirea si dragostea ca expresie relationala este. Dar, ca dar si din dar, vigilenta este mereu sanatoasa, intre forme diferntele sunt insezizabile din prima, intre gragoste si mai multul ei dragostea cu de-a sila nu este mare diferenta si putem sa le confundam ca dupa aceea sa ne intrebam de.ce ni se intampla pe dos ceea ce dorim si ne este refuzata dragostea. Dragostea incepe cu respectul libertatii celuilalt si asta este cel mai greu cand vrem sa fim iubiti cu orice chip si de cei care nu vor pentru ca in goapa lpr psihologica dragostea nu exista. In atari situatii este inlocuita cu dorinta sexuala si posedarea subiectului dorintei. Daca vedem asa lucrurile toti oamenii indiferent de pozitia lor sociala sau in ierarhia lipsei vor bine dar au confundat intrumentul si mijloacele binelui dorit.Vor sa posede ceea ce au si nu recunosc ceea ce au avut decat dupa ce au pirdut. Cand pierd , ignora mijlocul sau coportamentul propriu care ia- condus la pierdere invocand dusmani isau cauze nchipuite si neputinte iluzorii, pierzandu-si altceva la fel de nepretuibil in bani, responsabilitatea.Daca valoarea formala sau simbolul valorii , banul, ar fi distribuit dupa responsabilitate si faptele ei , atunci claritatea valorii ar fi oficializata social si o astfel de oficializare ar intoarce pamantul cu capul sus si drept consecinta toti am fi demni de a fi nominalizati Om. Orice structura organizatorica este functionala; orice structura organizatorica cand se transforma intruna ierarhica devine o structura disfunctionala; a evita acesta devenire neplacuta si inhibatoare nu este posibil fara responsabilitate individuala. Suntem in momentul alegerilor prezidentiale, un nou reprezentant al comunitatii in relatiile ei se impune ales dar criteriul responsabilitatii nu este si cel al alegerii lui; criteriul de pana acum a fost "impotriva cui votam?" nu cine este responsabil in afirmatiile si faptele sale.Cel mai 'cotat' candidat ' este simultan cel mai iresponsabil in afirmatii si fapte cel mai mincinos si care foloseste minciuna si defaimarea ca instrument de propagare a urii impotriva cuiva sau demonizarea.prin demonizare nu se ajunge la responsabilitate si cel mult demonizarea gebereaza demonul ca substantivare a verbului sau actiunii respective ,sau functiunii verbului. Poporul roman este reversarea peste veacurile intunecate a unei inalte constiinte si responsabilitati in actiunile sale; radacinile vedice a spiritului si cuvintelor sale, (sat-univers; dac- pur, curat, etc), comportamentul sau (nonviolent, binevoitor, afabil, ospitatlitatea) nu poate fi ascuns sub aprecierile cosmopolite ale slugarniciei si deprecierile afirmative a mentalitatilor istorice a celor ce le emit; Amintirea si rememorare radacinilor spirituale culturale si istoria faptelor poporului va invia si reverbera peste veacuri universalitatea valorilor hranite si sustinute in intunecimea epocilor violente. Nu confundati poporul cu generalizarile la adresa lui, vedeti clar ca asa cum in japonia nu mai exista japonezi( spiritul onoarei ca reper al structurilor sociale si nimicnicia mercantila le-a acaparat), nici romani nu mai exista in romania( spiritul nonviolentei, intelepciunii compasive si creative al legaturii cu desavarsirea spatiului natal). Si ca sa gasesti japonezi in japonia si romani in romania nu-i vei cauta intre lupii resurselor umane si naturale. Civilizatiile pot disparea ca umbrele noptii cand soarele apare, dar popoarele indiferent de redenumirile lor au radacini adanci ca functiuni si ratiuni in fiziologia planetara, formand organe functionale specifice ale integritatii si stabilitatii planetare. Fiecare individ si popor cand sisi aminteste functia sa in armonie, isi regaseste linistea si neinduplecarea exprimarii ei. Este ca si cum te stradui sa faci multe lucruri si ele te coplesesc, dar cand intelegi ca ai doar un singur lucru ca functiune in intreg si acel lucru doar tu ai expertiza lui si de el depinde ca integritatea si plenitudinea sa nu saraceasca prin lipsa lui atunci te linistesti ca stii ce ai de facut si ce este folositor fara echivoc tuturor fara sa te mai amesteci in treaba celorlalti. Se reprima ideea omului providential, dar cand el apare nu mai este reprimat, este indragit, exploatat si apoi crucificat. Din intuneric nu poate fi vazut ca omul potrivit la locul potrivit ci se proiecteaza nepotriviti fiecarui loc.Alegerile manipulate prin minciunile facatorilor de imagini false despre un om sau altul, va fura alegerea; dar daca alegeti in lumina inimilor veti vedea inimile luminoase si potrivite locurilor in societate. Nu pot fi "doua persoane" ca sa oscilati, doar un om potrivit si un loc potrivit pentru el este.Confuzia si degringolada sociala si politico-economica este manifestarea unei simple coincidente, posturile ocupate in structurile sociale sunt ocupate de cei nepotriviti lor prin numiri ale politicii interesului meschin egoist si indifernt fata de comunitate care urmareste doar exploatarea sau consumarea ei. De alegerile fiecaruia depinde soarta fiecaruia si comuna. Daca vi se cumpara votul sau manipuleaza si vi se ia gratis, el trebuie sa aiba o imensa valoare(si are); nici toti banii politicienilor nu pot acoperi valoarea lui; faceti suma averilor politicienilor si trepadusilor lor si sefilor lor din umbra, a cheltuielilor lor de campanie, si vei vedea cat valoreaza votul tau Nu te justifica cu ceilalti ca si ei fac la fel, concentreza-te pe votul tau ca si cum ar fi singurul vot si asa si este. Cand faci asta se ajunge la unanimitate pentru ca unicitatea spiritului poporului tau este intregime de nezdruncinat si s-a exprimat prin tine si toti ceilalti identificand omul potrivit locului respectiv. Competitia electorala confluictuala nu are nici un sens altul decat al confuzionarii si debusolarii cetateanului pentru ca doar in turmentarea lui se poate ocupa locuri de catre cei nepotriviti lor..
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu