idee de identitate

Eu sunt cel care..., eu nu sunt cel care...!

Aceasta este simplitatea comportamentului mental prin care ne identificam in vederea individualizarii in multitudinea posibilitatilor . Ne separam de multitudinea posibilitatilor punctual in situatie. Asta arata ca o singura data nu putem face sau fi decat un singur lucru alegand acel lucru direct prin acceptarea lui sau, implicit prin respingerea  celui opus. Esalonat temporal functie de circumstante acceptam si respingem toate variantele. Aceste alegeri sunt moduri de individualizare formala si de miscare in situatii punctuale. Dar individualitatea nostra este cel care respinge si accepta. Eu gandesc spune gandirea (raspunsul automat al memoriei), deci cea care accepta sau respinge este gandirea. Gandirea ca potential alege o individualizare formala si de actiune a potentialului sau, mereu crede ca trebuie sa fie ceva, sa se gandesca pe sine; oamenii dominati de memorie spun chiar "eu ma gandesc..." . O.K, dar de ce nu "ne gandim favorabil"?.  Gandirea ca raspuns automat al memoriei nu poate fi decat cel mult o idee despre ce nu sunt sau ce sunt si ideea nu este vie, cel mult o amintire a unei experinte, proprii sau nu. Astfel tendinta noastra de a ne individualiza prin ideii ignorand propria individualitate evidenta este o atitudine comuna cetatenilor, ceea ce nu ne individualizeaza in aceasta masa, dimporiva , ne colectivizeaza. Mai mult ideea de identitate genereaza conflicte cu forma opusa a ideii si razboaie intre aservitii unei si a opusului ei. Astfel "colectiva identificarilor" este o "colectiva a conflictelor" In aceasta colectiva toti membrii ei doresc "pacea' si 'linistea", adica ceea ce este imposibil pana nu inceteaza apartenenta la "colectiva" Identifificarile ideatice par a fi de necontestat dar uitam ca au si formele ordinare. Mai mult,  este evident ca cu cat ne identificam ideatic mai inalt ca pozitie sociala sau morala, cu atat mai ordinar ne comportam. In memoria noastra se pare ca sunt stocate doar informatii negative vis a vis de identitatea noastra; cred ca pentru fiecare este evident prin recunoastere, ca mult mai usor, aprope automat se recunoaste pe sine in circumstante de identitate negativa decat pozitiva. De exemplu, am citit ca un om care descoperise o mare bogatie si putere a inceput sa faca planuri de cum sa folosesca acea bogatie si putere dar in seara aceea a murit si automat m-am recunoscut in situatia negativa respectiva. De cate ori aflam situatii in care putem fi automat ne recunoastem in cele negative, nefavorabile noua insine desi ne dorim sa fim in situatia privilegiata. II comunici cuiva calitati ale potentialului sau de a fi extraodrdinare, magnifice si el nu crede banuindu-te de linguseala sau manipulare din interese ascunse lui. Psihoterapia  se bazeaza pe dezvaluirile pozitive ale existentei care daca ar fi acceptate s-ar rezolva starea de depresie a clientului. Dar cum bine stiu terapeutii aceste 'pozitivitati" nu sunt recunoscute ca ale sinelui respectiv, "ar fi bine dar..."; acceptarea lor circumstantiala are unele rezultate, dar ele nu "tin" decat in prezenta terapeutului dupa care se destreama cand acesta este parasit . Astfel va veni si a "n" a oara in prezenta terapeutului unde se simte mai bine decat singur si asta face afacerea la moda si profitabila. Tot mai des ne confruntam cu expresii de genul: psihologul meu, bancherul meu, bodigardul meu, etc. Acestia sunt un fel de carje ale individului cu bani. A smecherit pe unii ca sa faca bani si acum este smecherit de altii pentru bani. Adevaratul  sprijin il primiti intotdeauna de la cei care te invata sa pescuiesti si nu-ti dau peste. Lenesii prefera pestele in loc sa invete sa pescuiasca, doar de ce au facut bani? Interconditionarea nu este comuniunea mult ravnita. Ideea este o conditie (potential) la dispozitia tuturor si nu o conditionare a individului. Ideea de identitate este cea mai periculoasa idee pentru ca poti incremeni in ea si existenta ta sa devina o rutina a ideii respective. Ideea e descriptiva, descrierea unei imagini despre tine si ceilalti, descrierea este povestea, iar povestea amintirea. Amintirea e o 'stare psihologica neplacuta" de aceea sunt denumite amintiri violatoare, ne violeaza starea psihologica. "Violati" psihologic, ori ascundem violul de rusine mimand buna stare, ori plangem si ne lamentam invocand razbunarea prin pedepsirea violatorului. Comic nu?!  Jucam aceasta comedie a tragediei iluzorii. Bucuria (discreta, daca nu este discreta atunci este satisfactie nu bucurie) entuziasmul tacut, compasiunea fara bravada, nu sunt amintiri, nu sunt idei; nu pot veni din experientele supraevaluate ca importanta (trecutul personal), dar pot veni din perceptia providentei sau prezentei daca auzim vibratia, muzica comuniunii. Omul este comparat cu un copac, "pomul vietii", in care fiecare frunza este o idee fara a fi separata de toate celelalte si nici in conflict. ( ma rezum la acesta comparatie legata de subiect , pomul mai are trunchi, ramuri, radacini , msicare, comuniune, interactiuni, etc, dar asupra semnificatiilor lor alta data).