Gandirea creeaza structuri psihologice care se manifesta obiectivandu-se in structuri sociale. Orice idée despre tine insuti si ceilalti are impact psihologic, fiziologic si fizic.
Desigur ca nu exista gandire superioara sau profunda ci expresii ale sale generate de profunzimea eternitatii si infinitatea universului. Cea mai adanca sau profounda expresie a gandirii este simtamantul, sentimentul. Acest sentiment este imaginea armonica a gandului nepervertit de interpretarile sale. Explorarea acestei adancimi existentiale nu este la indemana gandirii sau cunoasterii trecute ci atentiei inteligente. Infinitatea acestei unicitati capata forme functionale si disfunctionale reflectate de ADN prin componentele sale functionale si pseudofunctionale. Insa componenta tacuta sau necunoscuta a ADN-ului care este perceputa ca o constanta a tuturor fiintelor terestre (60%ADN tacut) este componenta nereflectata in cunosterea descriptiva, conceptuala sau temporala, nereflectata de timp. “Maestrii” si directorii de constiita afirma “EU SUNT TACUT”; cu alte cuvinte adevaratul eu uman este tacut necunoscut, nereflectat descriptiv, nepervertit prin interpretari. Elementele cunoasterii (20% ADN functional, 20% pseudoADN) sunt reflectate sau obiectivate ca functiune corporala (sanatate) si ca germenii disfunctiunilor, sau bolile ca structuri gresit alcatuite care se opun ca si piatra din pantofi miscarii, obiectivelor corporale ale AND-ului. In integritatea sa ADN-ul contine inclusiv factorii perturbatori ai functionarii sale. Intrebarea fireasca este aceea referitoare la “rolul” acesteor disfunctionalitati informationale. O logica simplista ar afirma prin obisnuinta justificarii ca singurul rol ar fi acela de a stimula functionarea prin lupta a elementelor informatice care asigura functionarea sau fiziologia corporala. Acesta logica continua prin a afirma ca singurul “motiv’ pentru care ne aflam undeva (intr-un loc oricare ar fi el) este aceea de a vindeca locul, cu alte cuvinte respectiva afirmatie implica faptul ca locul unde ne aflam este bolnav; locul evident il constitue perceptia fiecaruia. O alta intrebare necesar a fi pusa pentru a releva necunoscutul este aceea de “cum au ajuns in AND aceste informatii?”; intamplarera este manifestarea unei legitati necunoscute. Care este acea legitate pentru ca daca exista (confirmata de evidenta faptelor) exista pentru a fi relevata constiintei mane, recunoscuta si iertata sau eliberata de sarcini. Oare credinta despre noi insine acceptata ca realitate personala este o infomatie artificiala reflectata in structura numita pseudo AND? Nemultumirea de noi insine (cum aratam, etc) constitue radacina acestor credinte care evident genereaza presiuni asupra corpului in vedrea schimbarii lui conform unor modele estetice, de putere sau performante.Revin la structurile psihologice disfunctionale generate de structurile informationale continute in pseudo ADN (adn fals, pare adn dar nu este.) prin a releva manifestarea lor in social. Nu este evident ca cetatenii au oroare de a fi facuti vinovati de ceva sau invinuiti de acte reprobaile din punct de vedere moral? Daca nu ar fi asa, de ce fuga de responsabilitate (penala si morala, de recunoasterea greselilor proprii exacerband greselile celorlalti, atacul permanent prin cautarea vinovatului) constituie neexhaustiv axa comportamentului in relatii personale sau sociale? Este clar ca VINOVATIA este ideea forta sau armatura structurilor psihologice (majoritare in expresie individuala). O alta “armatura” a acestor structuri psihologice este evident TEAMA. Teama ca structura psihologica nu poate exista fara vinovatie, Cele doua “armaturi” ale structurii psihologice se intretin reciproc; greselile ne invinovatesc si ne temem sa gresim pentru ca greseala se pedepsete imediat violent, iar violenta ne provoaca durere psihologica si disfunctiune fiziologica. Iata ca “greseala” este sursa acestor structuri psihiologice si merita sa ii acordam atentie. Ce este greseala? Nu exista greseala fara o exigenta psihologica sau tehnologica, fara nevoie sau dorinta, credinta in lipsa. Greseala este o consideratie exterioara. O autoritate exterioara fiintei noastre ne considera vinovati de greseli in raport cu interesele sale. Ce autoritati exterioare cunoastem? Idealul este o autoritate psihologica exterioara, iar regula o autoritate exterioara tehnologica. Care este partea exterioara a fiintei noastre alta decat corpul anatomic? Mediul corpului anatomic exteriorul sau inconjuratorul nostru este modelat de reguli morale si tehnologice, asa numitele cutume culturale traditionale; prin urmare suntem constransi sa le respectam pentru ca facem parte din acest mediu.. Respectarea lor conduce inevitatbil la sacrificarea gradelor de libertate ale miscarii proprii si evident ale miscarii in constiinta sau percurgerea intervalului de timp prin transformari in constiinta asemanatoare celor parcurse de omida in crisalida creeata de ea insasi din care iese afara fluture cu constiinta de fluture pe care inconjuratorul sau o recunoaste. Nu mai este omida transformata in fluture, ci doar fluture. Fluturele traieste “o zi’ sau tot timpul. Fluturele este perceput de clarvazatori ca fiinta compusa din picaturi de lumina. Existenta este discontinua si ca urmare fiintele se intorc in expresia lor pura sau nemodelata formal din care s-au nascut. Dar au comunicat potentilul lor de exprimare, potentialul transformarii in constiinta si in expresia sa biologica sau logica vietii. Stiinta fizicii (naturii) afirma asta prin logionul “nimic nu se pierde, nimic nu se castiga, ci totul se transforma. Societatea umana are un comportament contrar, obsesia acumularii sau castigului (profitul) precum si groaza in fata pierderilor ( pierd si ce nu au castigat, o greva a produs “pierderi” sau valori pe care pe care nu le-au castigat dar care erau prezumate fara nici o garantie ca obiectivari) constitue dinamica sa. Mai mult chiar, groaza de pierderi este asa de mare incat le ascund sau le dau o expresie de “castig”(am pierdut sa castigam altceva) Nu ma intereseaza paranormalul pentru ca banalul este paranormal. Teama de pierderi este inconstienta si motivata de faptul ca pierderea este o greseala pedepsita imediat si castigul un merit rasplatit ulterior, cat mai tarziu posibil. Nu este comic? Comportament de animale de circ sub biciul dresorului. Acest comportament este expresia asa numitei “coruptii a constiintelor” sau mai cunoscuta “prostitutie”, o pozitionare gresita in propria constiinta, adica ne credem altceva decat suntem. Acesta “credinta” este ignobila si ipocrita, expresia coruptiei si are ca instrumente active vina si teama cele doua ‘haturi” ale marionetelor. Cand constiintele sunt corupte si cred despre ele altceva decat sunt, expresia sociala a acestor constiinte poate fi alta decat coruptia? Cand in structura psihologica a indivizilor vinovatia activeaza, mai exista prezumtia de nevinovatie? Insasi vinovatia este sursa tuturor erorilor, genereza motive de invinovatire se autogenereaza. Un om vinovat se scuza si justifica, mistifica si acuza, iar cu cat mai violenta este acuzatia cu atat mai intensa este vinovatia in structura sa psihologica. Mediul nostru social official este mediul in care coruptia in toate domeniile se manifesta, iar exemplificarea este lesne de facut cand urmarim asa numita “viata politica”. Demonizarea este politica demonilor, culpabilizarea. Fuga de responsabilitate cautand vinovati in exterior, tapi ispasitori si evrei ratacitori este rutina de fiecare zi in politica. Ce putem face intr-un atare mediu altceva decat sa-l vindecam dandu-i constiinta a ceea ce este relevandu-l. Orice reactie la acest mediu il intareste si asta urmareste regizorul Vinovatia al acestui spectacol. Spiritul in Romania nu a murit cand impofida tuturor minciunilor, manipularilor si violentelor urii putem asculta si Umorul; fara umor se allege praful de tragedie iar “La ballade du Cacamal” (Il Cacamacho) este marturia vindecarii de politica. Facem haz de orice necaz si orice necaz ne ocoleste.
Desigur ca nu exista gandire superioara sau profunda ci expresii ale sale generate de profunzimea eternitatii si infinitatea universului. Cea mai adanca sau profounda expresie a gandirii este simtamantul, sentimentul. Acest sentiment este imaginea armonica a gandului nepervertit de interpretarile sale. Explorarea acestei adancimi existentiale nu este la indemana gandirii sau cunoasterii trecute ci atentiei inteligente. Infinitatea acestei unicitati capata forme functionale si disfunctionale reflectate de ADN prin componentele sale functionale si pseudofunctionale. Insa componenta tacuta sau necunoscuta a ADN-ului care este perceputa ca o constanta a tuturor fiintelor terestre (60%ADN tacut) este componenta nereflectata in cunosterea descriptiva, conceptuala sau temporala, nereflectata de timp. “Maestrii” si directorii de constiita afirma “EU SUNT TACUT”; cu alte cuvinte adevaratul eu uman este tacut necunoscut, nereflectat descriptiv, nepervertit prin interpretari. Elementele cunoasterii (20% ADN functional, 20% pseudoADN) sunt reflectate sau obiectivate ca functiune corporala (sanatate) si ca germenii disfunctiunilor, sau bolile ca structuri gresit alcatuite care se opun ca si piatra din pantofi miscarii, obiectivelor corporale ale AND-ului. In integritatea sa ADN-ul contine inclusiv factorii perturbatori ai functionarii sale. Intrebarea fireasca este aceea referitoare la “rolul” acesteor disfunctionalitati informationale. O logica simplista ar afirma prin obisnuinta justificarii ca singurul rol ar fi acela de a stimula functionarea prin lupta a elementelor informatice care asigura functionarea sau fiziologia corporala. Acesta logica continua prin a afirma ca singurul “motiv’ pentru care ne aflam undeva (intr-un loc oricare ar fi el) este aceea de a vindeca locul, cu alte cuvinte respectiva afirmatie implica faptul ca locul unde ne aflam este bolnav; locul evident il constitue perceptia fiecaruia. O alta intrebare necesar a fi pusa pentru a releva necunoscutul este aceea de “cum au ajuns in AND aceste informatii?”; intamplarera este manifestarea unei legitati necunoscute. Care este acea legitate pentru ca daca exista (confirmata de evidenta faptelor) exista pentru a fi relevata constiintei mane, recunoscuta si iertata sau eliberata de sarcini. Oare credinta despre noi insine acceptata ca realitate personala este o infomatie artificiala reflectata in structura numita pseudo AND? Nemultumirea de noi insine (cum aratam, etc) constitue radacina acestor credinte care evident genereaza presiuni asupra corpului in vedrea schimbarii lui conform unor modele estetice, de putere sau performante.Revin la structurile psihologice disfunctionale generate de structurile informationale continute in pseudo ADN (adn fals, pare adn dar nu este.) prin a releva manifestarea lor in social. Nu este evident ca cetatenii au oroare de a fi facuti vinovati de ceva sau invinuiti de acte reprobaile din punct de vedere moral? Daca nu ar fi asa, de ce fuga de responsabilitate (penala si morala, de recunoasterea greselilor proprii exacerband greselile celorlalti, atacul permanent prin cautarea vinovatului) constituie neexhaustiv axa comportamentului in relatii personale sau sociale? Este clar ca VINOVATIA este ideea forta sau armatura structurilor psihologice (majoritare in expresie individuala). O alta “armatura” a acestor structuri psihologice este evident TEAMA. Teama ca structura psihologica nu poate exista fara vinovatie, Cele doua “armaturi” ale structurii psihologice se intretin reciproc; greselile ne invinovatesc si ne temem sa gresim pentru ca greseala se pedepsete imediat violent, iar violenta ne provoaca durere psihologica si disfunctiune fiziologica. Iata ca “greseala” este sursa acestor structuri psihiologice si merita sa ii acordam atentie. Ce este greseala? Nu exista greseala fara o exigenta psihologica sau tehnologica, fara nevoie sau dorinta, credinta in lipsa. Greseala este o consideratie exterioara. O autoritate exterioara fiintei noastre ne considera vinovati de greseli in raport cu interesele sale. Ce autoritati exterioare cunoastem? Idealul este o autoritate psihologica exterioara, iar regula o autoritate exterioara tehnologica. Care este partea exterioara a fiintei noastre alta decat corpul anatomic? Mediul corpului anatomic exteriorul sau inconjuratorul nostru este modelat de reguli morale si tehnologice, asa numitele cutume culturale traditionale; prin urmare suntem constransi sa le respectam pentru ca facem parte din acest mediu.. Respectarea lor conduce inevitatbil la sacrificarea gradelor de libertate ale miscarii proprii si evident ale miscarii in constiinta sau percurgerea intervalului de timp prin transformari in constiinta asemanatoare celor parcurse de omida in crisalida creeata de ea insasi din care iese afara fluture cu constiinta de fluture pe care inconjuratorul sau o recunoaste. Nu mai este omida transformata in fluture, ci doar fluture. Fluturele traieste “o zi’ sau tot timpul. Fluturele este perceput de clarvazatori ca fiinta compusa din picaturi de lumina. Existenta este discontinua si ca urmare fiintele se intorc in expresia lor pura sau nemodelata formal din care s-au nascut. Dar au comunicat potentilul lor de exprimare, potentialul transformarii in constiinta si in expresia sa biologica sau logica vietii. Stiinta fizicii (naturii) afirma asta prin logionul “nimic nu se pierde, nimic nu se castiga, ci totul se transforma. Societatea umana are un comportament contrar, obsesia acumularii sau castigului (profitul) precum si groaza in fata pierderilor ( pierd si ce nu au castigat, o greva a produs “pierderi” sau valori pe care pe care nu le-au castigat dar care erau prezumate fara nici o garantie ca obiectivari) constitue dinamica sa. Mai mult chiar, groaza de pierderi este asa de mare incat le ascund sau le dau o expresie de “castig”(am pierdut sa castigam altceva) Nu ma intereseaza paranormalul pentru ca banalul este paranormal. Teama de pierderi este inconstienta si motivata de faptul ca pierderea este o greseala pedepsita imediat si castigul un merit rasplatit ulterior, cat mai tarziu posibil. Nu este comic? Comportament de animale de circ sub biciul dresorului. Acest comportament este expresia asa numitei “coruptii a constiintelor” sau mai cunoscuta “prostitutie”, o pozitionare gresita in propria constiinta, adica ne credem altceva decat suntem. Acesta “credinta” este ignobila si ipocrita, expresia coruptiei si are ca instrumente active vina si teama cele doua ‘haturi” ale marionetelor. Cand constiintele sunt corupte si cred despre ele altceva decat sunt, expresia sociala a acestor constiinte poate fi alta decat coruptia? Cand in structura psihologica a indivizilor vinovatia activeaza, mai exista prezumtia de nevinovatie? Insasi vinovatia este sursa tuturor erorilor, genereza motive de invinovatire se autogenereaza. Un om vinovat se scuza si justifica, mistifica si acuza, iar cu cat mai violenta este acuzatia cu atat mai intensa este vinovatia in structura sa psihologica. Mediul nostru social official este mediul in care coruptia in toate domeniile se manifesta, iar exemplificarea este lesne de facut cand urmarim asa numita “viata politica”. Demonizarea este politica demonilor, culpabilizarea. Fuga de responsabilitate cautand vinovati in exterior, tapi ispasitori si evrei ratacitori este rutina de fiecare zi in politica. Ce putem face intr-un atare mediu altceva decat sa-l vindecam dandu-i constiinta a ceea ce este relevandu-l. Orice reactie la acest mediu il intareste si asta urmareste regizorul Vinovatia al acestui spectacol. Spiritul in Romania nu a murit cand impofida tuturor minciunilor, manipularilor si violentelor urii putem asculta si Umorul; fara umor se allege praful de tragedie iar “La ballade du Cacamal” (Il Cacamacho) este marturia vindecarii de politica. Facem haz de orice necaz si orice necaz ne ocoleste.
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu